Pînă ce lumea te învață pe de rost

Al doilea genunchi al lumii

poete nu așa se pleacă la drum, mut și încruntat.

te învață Terpsihora:

mai întîi se ia un ou în palme și se poartă un timp

pînă la cuibul sufletului și se învelește

în frunză de tei și se așteaptă pînă naște

cuvîntul

apoi acesta se arată lumii la fel în palme

pînă ce lumea îl învață pe de rost și ți-l rostește

pe calea de întoarcere.

și dacă este cuvîntul

genunchi

te poți odihni în el

dar dacă este cuvîntul dans

este cuvîntul dans și

oricît de bătrîn

ai fi

o să dansezi și o să rîzi pe drumul acela

lung cît un timp

și apoi vei lua alt ou să-l învelești în ce vrei tu și să-l șoptești lumii

un timp pe un drum cît un timp

și tot așa poetule.

e cale lungă pînă la Calliope

ori Morfeu sau Hades și cuvintele lor.

nemută neîncruntată cale.

Fără oprire

Al doilea genunchi al lumii

Îți poți face din timp un șir de fotografii extraordinare pe care să le porți

cum vrei pe unde vrei

sau timbre capul bunei speranţe așezate la linie ori poți face din timp

insectar viu cu flori de tei îți poți face muzici și rouă și apă

de ploaie și pîine cu vin respirînd din timp poți face șir de săruturi

pe pămînt și pe glezne și soare pe străzi și greieri zîmbind în plutire

din timp le poți face fără oprire ca să nu mai fie doar timp

ticăibil meschin.

Oglindit

Al doilea genunchi al lumii, Texte şi pretexte

era o vreme-n care teii-mi făceau cu ploaia ceai

era pe cînd cărămizile se orînduiau în trepte fără să-ntrebe așezat

o vreme-n care cuvintele fără virgule așteptau la porți tăceri

pe cînd drumul putea fi numărat după oameni nu după case

era pe cînd nu se povestea că ar fi fost ceasul plin cît luna din botul unui lup

era o vreme cu oglinzile curate din care mi-a mai rămas oglindirea asta doar.

Cuvîntați

Al doilea genunchi al lumii, Texte şi pretexte

cu un război iată eram toți datori

războiul primăverii verzi cu noaptea

războiul tăcerii cu cuvintele stîlcite
al singurătății străzii cu singurătatea pereților

al liniștii cu zbuciumul pietrelor de caldarîm sub roțile timpului

războiul și boala și iarna ne-au

ros și negrul de sub unghii

dar am răzbit și cuvîntați ne-am întors acasă-n verde.

Carne de tun

Al doilea genunchi al lumii, Texte şi pretexte

am ajuns carnea de tun a gîndurilor noastre
de parcă nici n-am fost vreodată ce am fost odată
am ajuns carnea de tun a ceasurilor noastre
de parcă nici n-am fi fost ieri sau alaltăieri
am ajuns carnea de tun a cuvintelor noastre
de parcă nici n-am fi vorbit și scris vreodată
am ajuns carnea de tun a coșmarurilor noastre
cu nu credeam să ajung să trăiesc așa ceva
am ajuns carnea de tun a amintirilor noastre
cînd era bine
am ajuns carne de tun
eu a ta tu a mea
și parcă nici nu mai suntem.

Despre ce o să-ți vorbesc

Al doilea genunchi al lumii

o să-ți vorbesc despre plîns și despre rîs. ele nu pot fi luate în derîdere. ele nu sunt așa cînd singur ai nodul ăla în gît și lacrima în colțul ochiului. dar azi o să-ți spun despre frig și despre distanță și despre indiferență. și despre hohotele lor și nodul din gît. și despre a fi în picioarele goale. în derîderea timpului și a oamenilor. fiindcă te naști desculț. și fiindcă o să mori încălțat. asta e caraghios. dar îți spuneam să plîngi și după să rîzi. să scrii și să ștergi adică. apoi să rîzi și să plîngi. să ștergi și să scrii adică. despre asta o să-ți vorbesc.