În care starea de urgență a inimii n-are loc în terapia intensivă.
DCCXXIII
În care viața și moartea-s contagioase: poartă masca.
DCCXXII
În care dimineața pandemicului e la fel ca dimineața condamnatului care nu-și știe ziua execuției.
O nouă viață
perfect dezinfectați, fiecare în borcanul său cu spirt, aseptici la gînduri, la respirații, protejați perfect de ploi și de soare și de vînt și de praf și de săruturi, fără risc de contaminare, desigur, de la sine înțeles, de la îmbrățișări, știm deja să ne facem semne: inimioare, mutrițe, semne de întrebare, de exclamare și zîmbete multe. și după toată ziua asta, mergem la culcare, obosiți. mîine-au zis că ne învață Morse.
DCCXXI
În care mai îndulcește-ți și tu cuvintele...
DCCXX
În care era o vreme cînd oamenii își făceau planuri.
Și după
orașul nu-ți mai e
pe tălpi,
iubirile nu-ți mai sunt
ale tale
tristeților le-ai pus mască,
vieții i-ai pus mănuși.
frunzele, iarba, inima
sărutul, coapsele,
teii, greierii,
torsul, ochii galbeni
de pisică –
le ștergi bine cu spirt,
le ștergi bine de amintiri,
pînă-n ultima zi
și după.
DCCXIX
În care sacul tristeților tale mai are un buzunar liber și pentru tristețile lumii.
DCCXVIII
În care ne vom aminti că a fost o dată ca niciodată.
de azi pe mîine
ai grijă cum respiri
ai grijă pe unde mergi
ai grijă să nu cumva să te îndrăgostești
ai grijă să nu bei apă după cineva
ai grijă ca de ochii din cap
ai grijă să păstrezi distanța
ai grijă să nu plîngi
ai grijă să nu-ți fie frică
ai grijă să nu fii văzut
ai grijă să nu-ți pierzi mințile
ai grijă ce zici
ai grijă să nu-ți faci planuri pentru mîine
ai grijă cum mori
ai grijă
DCCXVII
În care pînă și amintirile-s din altă viață.
DCCXVI
În care-un timp post-pandemic ar putea fi un post pandemic?
De var și humă
o să vină vremea cînd dezinfectați
cu var și dați cu humă
vom cere voie să intrăm în cetăți
vom cere voie să ne urcăm în bărci
și ei copacii se vor opinti-n porți
și ei peștii ne vor scufunda vîslele
și atunci o să vină vremea când va trebui
să ne bazăm pe cuvinte
cuvîntul poartă să ne ducă peste zid
cuvîntul catarg să ne treacă marea
dar le vom avea și le vom ști
cuvintele de var și humă?
DCCXV
În care nimic nu se aseamănă cu liniștea spălatului vaselor după o înmormântare într-o vară neterminată și cu zarva spălatului vaselor după o nuntă într-o vară terminată.
