Adrenalina electorală

După orele 18.00 liniştea duminicii ăsteia se va duce ca un fum… Şi chiar, nu am văzut alegeri mai liniştite, mai blazate şi prezenţă la urne mai slabă (dar asta era de prevăzut)… Aşadar liniştea acestei duminici cu votanţi puţini şi leneşi se va transforma în agitaţie şi foşgăială la posturile tv de ştiri şi la sediile partidelor. Este interesant să urmăreşti disperarea candidaţilor, stresul şefilor de partide şi exaltarea „analiştilor” şi jurnaliştilor… Probabil pentru unii jocurile şi spectacolul din tranşee, cu miros de sînge, care urmează se vor lăsa chiar cu atacuri de cord sau cerebrale… De pe margine, e ca la meci, ca la microbişti… merge de văzut la o bere cu amicii şi scuipînd seminţe… Se fac şi pariuri… Pentru cine are acest hobby va fi o seară interesantă, captivantă ca o finală de campionat mondial ce se întîmplă la patru ani o dată. Pentru cine nu, cei mai mulţi, va fi o seară obişnuită, chiar amară şi plicticoasă poate. Şi printre bloggeri e o agitaţie on-line, ciudată.  Din ce văd eu antrenant mi se pare blogul lui Cristian Sutu… Dă şi niste estimări, este prezent în timp real, ia şi pulsul unora, înaintea „marilor jocuri” şi posibile „mînăreli” de la noapte… Pare-se, şi nu mira asta, că PSD-ul este la o barcă inainte de PDL acum (ora 16.00: PSD-38%, PDL – 31%)… Nu, nu e o surpriză pînă acum, era previzibil un astfel de podium, dar rămâne de văzut ce va fi dupa amintitele şi aşteptatele jocuri de dincolo de voturi, jocuri care pot băga… undeva, din nou, voinţa „boborului”!…

„Botul tău contează!”

Mă gîndeam ca pînă la alegerile viitoare să nu mai scriu pe teme electorale… Ba chiar mă hotărîsem să nu-mi exprim în niciun fel satisfacţia sau (in)satisfacţia faţă de rezultatul alegerilor. Evident opţiunea mea nu contează… şi oricum ursu’ trece mai departe indiferent de micile dorinţe ale oricărui alegător de rînd. Apoi am văzut că acum e pe tapet chestia cu fraudarea… Da, va urma după vot să se mai strige cîteva zile ce şi cum s-a furat, apoi ne vom juca puţin cu faza cu noul guvern şi alba-neagra pe tema asta… În sfărşit… aş fi vrut să nu mai scriu nimic pe tema asta daca nu m-ar fi distrat bine un text, „Vizita la biroul electoral central”, apărut pe www.times.ro şi însoţit de filmuleţul pe care îl ataşez şi eu aici. Da, ziua de mîine e importantă şi trebuie tratată ca atare şi băieţii ăştia de la „times.ro” chiar au găsit calea. Într-adevăr, miza e mare. Pentru unii. Aşa e: „Botul tău contează!” 🙂 Mă şi oftic că nu am spus-o eu!…

Ps. – Românii votează deja. La Wellington (Noua Zeelandă) s-a deschis secţia de vot cu nr. 158…

Bine că s-a terminat!

Pe bune! Bine că s-a terminat c(h)ampania electorală. Nu mi-a spus nimic, dar chiar nimic. N-am văzut o chestie inteligentă nici ca formă nici ca fond… A fost ceva aşa, ca o ciulama mediocră. Ăştia sunt, cu ăştia defilăm, sau defilează unii! A convins oare careva pe cineva cu ceva? Mai ales aici, la Braşov? Trist de-a binelea, dacă n-ar fi de… rîsu’ plînsu’. Zău, mai contează cine iese, pe cine votăm? Şi mai trist va fi pentru presa noastră dragă şi pentru dragii noştri de bloggeri cărora le va fi mai greu să găsească atîtea bîrfe suculente cărora eu, unul nu le mai făceam faţă… de silă.

Mai bine să mai ascultăm cîte ceva. Să-mi spuneţi cum vi se pare. Mi-a vîndut pontul un amic azi… Sună bine si ajută la schimbarea… percepţiei: Vitas!:

Lista neagră a delaţiunii pe Internet

Ce le mai trece prin cap „antreprenorilor” online, mai precis unora care se ocupă cu recrutări pentru felurite joburi? Ei bine, a apărut un site, care îşi zice „listă neagră” (nu-i fac reclamă aici), în care orice angajator sau slujbaş poate posta „referinţe” despre alţi agenţi economici sau slujbaşi… Adică îi poate pîrî pe aceştia pentru motive precum: minciuna, întîrzierile la program, neseriozitatea ori orice alte pricini care ar fi afectat şi ar putea afecta mai departe activităţile profesionale… Desigur, totul este contra-cost şi chestia se vrea un instrument de lucru mai ales la îndemîna firmelor de plasare a forţei de muncă. Faptul că e pe bani mă face să cred ca ideea nu va avea succes. Idee pe care, personal, oricum o consider ofensatoare. Oricum, nouă ca naţie, ne place mult sportul ăsta, trasul cu urechea, delaţiunea şi lovitul sub centură şi cred că încurajarea acestor metehne, „oficializarea” lor nu va însănătoşi cu nimic relaţiile dintre noi toţi, ba le va otrăvi şi mai mult, le va scoate şi mai tare în public, le va face şi mai… spectaculoase. În orice caz văd că delaţiunea on-line şi violarea on-line a spaţiului intim devin deja locuri comune.

Suntem un popor friguros…

Preşedintele ne îndeamnă să mergem la vot, fiindcă aşa, cică, vom avea un guvern responsabil care va diminua efectele crizei… Carevasăzică pînă acum am avut un guvern iresponsabil… Tot preşedintele ne zice că acum, în sfîrşit, vom alege oameni care să ne reprezinte şi nu liste de partid… Adică să credem că dacă „omul nostru” va cîştiga voturile meritate el va ajunge să ne reprezinte indiferent de scorul partidului… iar el, Preşedintele, va respecta voinţa noastră şi îl va pune şef peste Guvern… Preşedintele vrea şi să trezească în noi patriotismul şi să ne căutăm prin portofel, să punem mînă de la mînă şi să arborăm tricolorul pe la balcoane. Cît de înălţător! Da, ne vom alinia frumos şi vom merge la vot… iar a doua zi vom scoate steaguri la ferestre. Apoi vom ieşi în piaţă şi ne vom striga bucuria şi ne vom simţi mîndri că suntem români şi vom recunoaşte într-un glas că Preşedintele a avut dreptate… Apoi, conduşi de destoinicii noştri aleşi vom pune osu’ la treabă şi bocancul pe grumazul blestematei ăsteia de crize şi uniţi în cuget şi-n simţiri vom trăi un viitor luminos şi prosper. Cît de mult ne lipsea noua un îndemn atît de înălţător! Nu ştiam de ce nu ne mai deşteptăm odată! Păcat doar că e iarnă, e frig, şi atît Ziua Naţională (apropo, 1 Decembrie se scrie cu D mare!) cît şi Marea Zi a Alegerilor au picat în sezonul ăsta şi noi dăm deja semne de absenteism şi de plecat, pentru patru zile în vacanţă! Zilele astea nu ne prea prind, simt eu, noi suntem un popor friguros şi vrem să stăm la căldurică, nici măcar să deschidem geamul să atîrnăm steagul nu ne prea vine, ce să mai răspundem chemărilor înălţătoare! Bag de seamă că… aşadar şi prin urmare suntem un popor… solar şi de-aia „Deşteaptă-te, Române!” nu are niciun efect la noi de atâta amar de ierni. Păi da, altceva era dacă toate astea s-ar fi întîmplat mai la vară, nu? 🙂

Un tren numit dorinţă

pacificReuters, citat de HotNews zice că în 1900, un tren cu aburi făcea de la Bucureşti la Constanţa trei ore iar azi, un tren lectric parcurge această distanţă în şase ore… Chestia se referă la starea infrastructurii din România şi poate părea scoasă dintr-o colecţie de bancuri. Dar nu este! Suntem undeva pe lîngă Nepal, la coada clasamentului mondial cu drumurile. Cu toate astea la noi kilometrul de autostradă atinge sume astronomice ca şi cum am avea o concurenţă fantastică pe metrul de drum sau ca şi cum chiar nu am avea niciun interes pentru ca acele autostrăzi să fie construite. Cu toate astea constructorii noştri de drumuri fac cele mai mari averi din ţara asta… Am rămas ţara paradoxurilor. Trenul-maşină mică cu performanţe de melc a ajuns să fie unitatea de măsură a înapoierii noastre, a eternelor noastre tînguiri. La final de campanie electorală aş putea zice că îi voi vota pe ăia care au ştiut să mă convingă că vor face în patru ani autostrăzi, tot atîtea cîte au făcut cît au fost la guvernare la vremea lor! Sau dacă nu, măcar să fi promis că vor reintroduce locomotivele cu aburi, pentru reducerea… decalajelor care ne tot fac de rîsul lumii…

Nu ne luaţi în balon!

balon (foto de Ovidiu Eftimie - www.gtbv.ro, Gazeta de Transilvania)„A lua în balon”, potrivit DEX aduce cu „a lua peste picior”, a lua pe cineva „la mişto”… Nu ştiu, eu la asta m-am gîndit din prima secundă cînd am văzut imaginile cu respectabilii, dealtfel, candidaţi PSD pentru Braşov: cosmonautul Prunariu şi neurochirurgul Ciurea în faţa balonului electoral. Dacă era dirijabil tot aşa m-aş fi mirat. Adică ce au pesediştii ăştia (fără convingere) cu… balonul cu aer cald? Decorativ obiectul e atractiv, atrage privirea, este ceva inedit. Dacă îl vom şi vedea plutind vom face: „oaaaaaaa…”! Probabi! Însă electoral, şi imagistic ideea e mai puţin inspirată chiar şi decît cea despre care am scris mai jos, cu tractorul. E o fantezie, o fiţă, un moft, ba chiar o dovadă de lipsă de… imaginaţie şi argumente. Oamenii nu au nevoie să îşi sucească gîtul după un balon, nu au nevoie să fie priviţi de sus, din balon, nu au nevoie să se simtă luaţi în balon! Avem nevoie de soluţii. Neurochirurgul să fi rămas neurochirurg iar cosmonautul să se ocupe de industria aeronautică măcar, şi de acolo, din aria lor să ne convingă. Ar fi fost mai credibilă oricum o demonstraţie cu bisturiul în mînă (sistemul sanitar are atîtea probleme!) sau una despre răposata fabrică de avioane din Ghimbav, decît faza asta cu balonul gata să arunce realitatea în nori. Un balon şi el destul de scump în ochii lumii… adică nu prea de… stînga. Scriam aici mai demult că poate îi vine cuiva ideea să plimbe electoratul cu elicopterul din dotare, că tot e la modă… Ei nu, le-a venit altora ideea cu balonul!

foto: Ovidiu Eftimie, Gazeta de Transilvania

Patriotism local sau şantaj sentimentalo-electoral?

Ştirea cu primul tractor construit la Roman SA este menită să nască suspiciuni. Pe motiv de campanie electorală. Astfel, valoarea acestei informaţii riscă să fie diluată serios. Ba mai mult, chiar publicarea acestei ştiri ar putea fi însemnată acum cu un mic P electoral în orice colţ de pagină. Dacă Neculaie, patronul fabricii de autocamioane nu ar fi candidat şi nu ar fi plimbat braşovenii cu autobuzul portocaliu puterea de adevăr a acestei ştiri ar fi fost incomparabilă. Normal, suntem circumspecţi. Doar puţinul patriotism local care mai zace pe ici-colo în memoria noastră ne-ar face însă să fim încîntaţi. noul tractorVestea că s-ar face din nou tractoare în Braşov ne-ar bucura. Braşovul fără tractoare şi camioane, orice s-ar zice, nu mai este Braşov, de mai multă vreme… Ţin minte cum dimineaţa pe la şase şi ceva, de mult, regimente de oameni se scurgeau cîte o oră pe sub geamurile mele în drum spre porţile Steagului Roşu… Aşa era şi dincolo, la Tractorul. Nu sunt nostalgic. Nu erau vremuri mai uşoare… Cu un tractor, clar nu se face primăvară. Pe străzile alea, dimineaţa, nu mai trece nimeni, sunt pustii . Ne dăm seama privind peisajul ăsta ce vremuri sunt acum cind se anunţă panicard alte falimente. Aş fi încîntat să nu fie o veste electorală şi să văd şi eu tractoarele alea cum vor sta aşteptînd să fie îmbarcate. Dar tare mi-e teamă că e doar o veste electorală totuşi. Un tractor ambalat pentru alegeri şi nu unul cu o misiune economică limpede, vandabil… La fel, aş vrea să cred că vizitele preşedintelui Băsescu prin marile fabrici şi uzine nu sunt electorale ci căutătoare şi găsitoare de soluţii. Chiar, pe cînd vizite la micii producători autohtoni muribunzi, care chiar contează şi nu doar la platformele cu mii de oameni şi sindicate grele care pot dispune oricînd de armele şantajului politico-muncitoresc? Da’ să nu deviez de la subiect… Aş vrea să văd şi eu tractoarele şi camioanele alea cum readuc cîţiva oameni la lucru, ca să nu mă consider cumva… sedus şi abandonat în patriotismul meu local…

foto: Mediafax

Made in România?!… :)

Cîtă ipocrizie… Parcă îl şi văd acum pe Preşedintele, ghidonat în coloana oficială de Loganuri, depăşind sub protecţia girofarului coloanele de căruţe probege, cirezi de vite costelive şi bieţii români refugiindu-se spre vremi mai bune cu saci în spate, cu ghetele stîlcite, aburind în ger… De bine mersi, deputaţii au depus acum citeva zile anunt pe SEAP, să îşi mai tragă 50 de limuzine la 50.000 de euro bucata… E un razboi pierdut, născut mort, ăsta al egalităţii şi solidarităţii sociale şi umane în românica. Dar de fapt de ce acum, iar, să scriu despre ipocrizii de genul ăsta sau despre alte crize şi isterii nepotolite. ce rost mai are? Iarna sfîşie uşor obrazul şi sufletul şi plămânii. Sub bocanc crănţăne gheaţa de parcă ai călca pe nuci sparte… Simt o tensiune in aer… Parcă nimic nu se învîrte rotund şi pînă şi cuvintele parcă sunt din aluat, mult molfăite şi greu de înghţit. De asta ascult altceva. Furia, revolta gothică merg cu stările astea, te însufleţesc. Nightwish… Bine că nu e „made in Romania”, nu are cum sa fie…

Prima zăpadă. Tristă, rece şi udă. Bine organizată

hpim6800A nins ieri, pentru prima oara iarna asta. O zăpadă grea, rece, udă, să te străpungă lichid parcă pînă la oase. După o prima noapte dificilă, de 10 ani hiperdieni, dimineaţa m-a întîmpinat cu fulgii mari, frumoşi la vedere dar grei şi pătrunzători. Nu voiam să vină iarna aşa. Ina s-a bucurat cel mai tare, şi eu la glasul ei vesel. Dar a trebuit să plec mai departe la a doua zi şi noapte de 10 ani hiperdieni. Puţin mai relaxată ziua asta decît cea oficială şi protocolară de ieri, deşi cu unele emoţii în voci, decît conferinţa de presă cu emoţii, cu mape, broşuri şi pliante, şi cu cîţiva vechi prieteni…  „Organizare reuşitî”, a spus toată lumea.hpim68021 Noaptea de ieri, noaptea de la etajul 8, acţionari americani, israelieni, români. Aer de eveniment multinaţional parcă petrecut aparent în tipic dâmboviţean, pe la Marriot, nu la Aro… în provincie, făcut de nişte… „provinciali”, fără firmă de organizări de evenimente… Muzica antrenantului irlandez Dean, politichii la ore tîrzii, plachete aniversare, pungi de cadouri, la plecare, la patru dimineaţa… E ok, e ok aşa cu relele lui totuşi, relele acestui ok, desigur. Oraşul, circulaţia… dezastru. Edilii, prinşi pe jumătate pregătiţi. Tensiune pe şosea, în pedală, în ABS, în cauciucurile de vară… Oboseală, grămadă… În 36 de ore, doar vreo 4,5 dormite… Organizare de eveniment, da… Înca multe impresii ciudate de sedimentat. În Aro, dinamoviştii şi-au făcut lecţia tactică lîngă sala noastra, au trecut superiori pe lîngă noi aşteptînd să îi urmărim cu privirea (nu s-a uitat nimeni după ei 🙂 au şi luat bătaie pînă la urmă, cu 2-0, de la stegari! )… Sala noastra în care se vorbea de PACS şi RIS, sub camerele de filmat ale Realităţii TV… Aceeaşi organizare. Resentimente, desigur. Seara a venit, dupa alte discuţii, neprotocolare. În Barul de Noapte, program reuşit, cabaret, surpriza „Hava Nagila”, „Braşoveanca”, sârbe, rock-n-roll… Dl. Roth, destins şi distins. Ne-a scos în faţa lumii mulţumindu-ne pentru reuşita celor două seri. Da, povestea cu organizarea. Important e să nu vadă ceilalţi cît de greu a fost, cîte emoţii. Şi să nu te plîngi. Am ştiut ce trebuia făcut şi ne-a ieşit. O lecţie. Prof. dr. A.V. Ciurea, la dans, ca în campanie, normal… şi în fum de trabuc. „A ieşit bine”, surprizător, voci din public… Hazardul? Nu, nu a fost hazard ci vrerea de a ieşi bine, cu chin destul şi rezolvări la moment. hpim6815Deci se poate. Desigur! Nicio problemă! Pupături, cunoştinţe noi, bucurii de întîlnire, apoi pupături de plecare… Şi suspiciuni, şi priviri piezişe, în urmă, destule. Asta e. Inevitabil. Vom vedea ce va fi. Sper că bine. Feeling… Sper ca mîine sa ies cu Ina, să facem un om de zăpadă. Mi-a fost dor de ea, tare dor. Şi de Miha, dealfel, aceste două zile lungi şi grele, şi zilele premergătoare acestora. Prima zăpadă… A doua va fi frumoasă şi uşoară…

Parlamentari de cartier. Herghelii de cai verzi pe pereţi

toboganÎmi găsesc cutia poştală plină de pliante, de broşuri, de bileţele de la candidaţii din cartierul meu. Unele sunt bine colorate, altele mai… bicolore (deh, după buget!). Însă toate îmi promit: „Cartierul nostru va fi cel mai frumos…”, cel mai tare, cel mai bine izolat termic, cel mai jucăuş, cu multe becuri, cu căldură, cu apă caldă, cu panseluţe şi fără şomeri, plin de armonie adică…  „Cartierul nostru” zice… Hmm, o fi locuind şi el, catindatul X aici în cartier?, mă întreb eu…  În fine… Bun… O să avem şi aqua-parc şi patinoar şi zoo si grădiniţe şi şcoli bune şi cabinete medicale, şi post de poliţie şi pompieri şi bănci şi salvare şi eoliene şi panouri solare şi gropi ecologice fără tomberoane şi multe locuri de joacă securizate şi centrale nucleare de cartier, ba chiar şi staţie de helicopter şi… tiribombe. Nu, spital de nevroze nu o să avem, nu ne trebuie… 🙂  Măi să fie, zic… să vezi noroc ce s-a nimerit pe capul nostru de îi alegem pe ăştia… Cartierul nostru vechi, cenuşiu şi muncitoresc va fi o floare, o… splendoare! O să vină ăia cu gipane din rezidenţiale să se mute aici, peste noi… Cu recesiunea asta nu se ştie… Măi fraţilor, mai ho cu tata, mai opriţi-vă!… Brrr… Herghelia cu cai verzi pe pereţi nu mai e de mult pe strada noastră. Şi mă întreb din nou, cum o să facă brumă din promisiunile astea de acolo, de la Bucureşti, cînd nu am văzut picior de consilier local sau primar pe aici prin cartier? Cum or să dea viitorii noştrii parlamentari legi aplicabile aici, în Fundătura H? Cum vor bate ei palma pentru priorităţile lor (ale noastre, cică), ca să se împace cu priorităţile aleşilor locali, şi pe bugetele cui? Zău, dincolo de faptul că niciunul (fie el patron, avocat de vază, artist, cosmonaut, revoluţionar, vedetă tv sau neurochirurg) nu m-a convins încă (parcă sunt cam fără vlagă, fără convingere, nu?) nu pricep funcţionalitatea lor viitoare de parlamentari pornind de la aceste „proiecte-program”. Uninominalul ăsta vopsit bagă lumea în ceaţă. Deci viitorii noştri aleşi, chiar vor avea normă dublă (pe aceiaşi bani…:)) adică se vor îngriji şi de marile trebi organice ale ţării şi de micile nevoi din cartierul meu cenuşiu şi muncitoresc?… Lămuriţi-mă, rogu-vă!…

Pupincurismul la români

Pupatul în fund, observ zi de zi, a devenit un fel de sport la români, un sport de performanţă la care se întrec prin antrenamente serioase cohorte de indivizi care mai de care mai şlefuiţi… sau nu. Linguşeala şi apoi împunsul pumnalului pe la spate fac parte din „curricula” majorităţii candidaţilor la funcţii şi posturi călduţe atît în vestitele companii de top (multinaţionale) cît şi mai jos sau în politică. Cu sau fără argumente profesionale în preajma noastră stau şi zîmbesc şi aprobă „yesmanii” de serviciu care pînă la urmă reuşesc să se caţere pe cadavre spre vîrful incompetenţei lor. Pupatul în fund nu ţine de sex, nu ţine de vîrstă şi se practică în orice poziţie şi în orice loc şi în orice ocazie favorabilă, cu discreţie desigur. Prin acest sport bruma de competenţă existentă ici-colo se anulează cît ai bate din palme. Nu contează că ai făcut ceva şi cît ai făcut, toate îţi pot fi anulate rapid după cîteva şedinţe de pupat în fund. Ei da, dacă tu nu ai aplecarea necesară şi buzele destul de fine şi glasul destul de dulce nu are niciun sens să îţi faci iluzii că vei căpăta ceva respect. Interesant este că pupincuristul are şi un deosebit simţ al orientării în teren. Şefuţul care a acceptat ieri să fie astfel „toaletat” prin dos va fi abandonat deîndată ce doar se va fi zărit un pretendent cu şansă la tron. Iar soarta acestuia va fi pecetluită deîndată. Aşa a fost de cînd lumea, dar parcă de acum sportul ăsta se instituţionalizează. Alături de alte curvăsăreli (a se înţelege „stricto sensu” – adică sportul „alb” al multor femeiuşti de carieră, care găsesc rapid, pe măsura „competenţelor”, drumul către aşternutul virtualului „iubit conducător”) pupatul în fund ar trebui să devină materie opţională în şcoli, ca românii, de mici, să ştie exact cum să se orienteze, cum să se descurce în viaţă, să îşi doboare cu ştiinţă „duşmanii” reali sau potenţiali. Da, sunt vremuri tulburi, vin vremuri grele. Să ne adaptăm dragi şoimi ai patriei, dragi tovarăşi şi tovarăşe!

Cîţi dintre noi nu suntem mineri?…

r574198276Ce zile negre… Nu cred să fie printre noi prea mulţi care să nu fi stat înmărmuriţi în faţa televizoarelor urmărind succesiunea de evenimente privind tragedia de sîmbătă de la Petrila. Deodată totul în jur a devenit prea puţin important (şi măruntele întîmplări electorale şi şocurile crizei şi orice altceva…) în faţa morţii celor 12 mineri. Şi nu numărul lor şi nu grozăvia morţii lor în condiţii groaznice mă mişcă, nu… Ci că asta se întîmplă în România ca un fapt divers… Adică: „ei, asta e… nu e nici prima nici ultima oară… asta le e soarta”.ROMANIA MINE EXPLOSION În ciuda presiunii presei pe acest moment, în ciuda oficialilor care îşi vîntură acum girofarurile acolo în Valea Jiului, ceva ma face să cred că totul e de faţadă. Da, nefericiţilor ălora le aruncă nişte bani să îşi uite durerea şi să vadă lumea că statul e atent cu suferinţa lor… Dar zilele astea vor trece şi oamenii ăia vor rămîne acolo cu moartea lor şi în mizeria lor şi vor suporta… Cine mai crede azi că această tragedie va îndrepta lucrurile? Că Valea Jiului va fi scoasă din Evul Mediu în care zace la discreţia cîtorva grofi contemporani cu noi? România este din nou în atenţia presei internaţionale prin dramele şi nu prin nu ştiu ce fapte de ispravă. Şi mă mai cutremură faptul că acei nefericiţi mineri mor fiindcă vor să îşi ferească de foame copiii, mor fiindcă în fiecare zi înghit umilinţele şi sfidarea grofilor de care vorbeam şi care îi obligă să înfrunte moartea în orice condiţii, îi obligă să renunţe la demnitate… ROMANIA MINE EXPLOSIONAsta e România în care trăim… o ţară cu sclavi, o ţară în care teroarea zilei de mîine, teroare mînuită dibaci de favoriţii tranziţiei face din cei mai mulţi dintre noi… mineri!

Realitatea e… verde-brotăcel!

REALITATEA.NET – Românii au cheltuit deja mii de euro pentru vacanţa de iarnă
Adevărul e că (indiferent de linkul postat deasupra, doar ca exemplu… de culoare) unii ar putea spune că văd lucrurile în negru, în alb şi negru, alţii cred că situaţia e… albastră, cu toate astea cei de la Realitatea (TV) s-au făcut verzi… Verzi de ce? E vorba de un „cod verde”, de o acţiune profund civică, ecologică. Însa e ciudat, arată rău… arată aiurea. Verdele ăsta „brotacel” nu-i prinde. Poţi să crezi că asta e noua lor identitate grafică şi nu doar o chestie de… campanie. Campania de implicare în politicile de mediu, nu alta cum v-aţi fi gîndit! Altfel, m-aş fi speriat ca tocmai în campania electorală Realitatea să treacă de la roşul ei la… verde! Aş fi zis că, cine ştie?, i-o fi obligat cineva să nu mgreentreefrogai poarte atîta roşu să nu dea de gîndit! Sau, mai cîrcotaş, aş fi zis: „băi să vezi Vîntu i-a pus pe ăştia să se… deghizeze, să nu mai spună lumea că pozează în roşii ca să nu se zică de fapt că sunt… portocalii!” Da’, e vorba doar de raţiuni ecologice, nobile, dezintersate, nu ecologiste… chiar dacă aşa cum mai spuneam deunăzi politica e doar o chestie de simplă… cromatică… Adică, de exemplu, portocaliul nu e altceva decît o combinaţie între roşu şi galben. Nu? 🙂

ps. Ovidiu (Eftimie, după… părerea lui!) a sesizat chestia verde mai de mult, aşa e:)

Nu-l băgaţi în şomaj pe Moş Crăciun!

poor-santaÎn vreme ce occidentalii aplică cu sârg (de nevoie) „cost-cutting-ul” începînd cu propriile garderobe şi frigidere, noi românii zicem – nu mă refer la toţi ci la unii, eşantionaţi pentru anumite sondaje – că vrem să cheltuim mai mult de Sărbători ca anul trecut. Cum naiba, cînd zi de zi lista neagră a firmelor care intră în faliment creşte văzînd cu ochii? Probabil optimismul nostru funciar ne îndeamnă să jucăm la risc. Mergem pe principiul „ce-am avut şi ce-am pierdut!” sau ne zicem „fie ce-o fi”… E un mod de abordare a lucrurilor, să profiţi şi să te îmbuibi pînă în ultima clipă… Apoi, „om trăi şi om vedea” mai zice rumânu’… Şi dacă tot suntem la zicători, probabil vrem să probăm şi chestia cu „Nu-i da, Doamne, omului câte poate duce”, după care vom schimba placa cu mioriticele noastre lamentări şi… schelălăieli pe marginea şanţului. Şi cum tot începe postul, cel de 40 de zile al Crăciunului nu m-aş mira dacă l-am lăsa şi pe ăsta pentru vremuri mai… bune chefuind cum ne e obiceiul, ca la parastas, la capul mortului 🙂 Apropos, la ce vor fi dispuşi fiţoşii de români să taie de pe lista cheltuielilor cu care s-au obişnuit: telefoanele mobile, ţoalele de firmă, ţigările, poşetele, plasmele, vacanţele exotice, cluburile de noapte? Să vezi atunci tăvăleală şi tînguiri de ciudă şi durere… Probabil vom asista la schimbări comportamentare şi structurale serioase în mentalul colectiv obsedat de libertăţile consumiste de pînă acum, libertăţi care, în parte, au şi facilitat criza.  Şi vorbesc de fiţoşi, fiindcă în cazul celor cu viaţa de azi pe mîine lucrurile pot fi dramatice şi nu merită o abordare la mişto… Cel mai dureros ar fi în această ipostază să te gîndeşti, pur şi simplu ce ar fi, cum ar fi dacă l-ai trimite pe Moş Crăciun în şomaj? (fapt desigur mai puţin important în cazul primilor despre care am vorbit aici şi foarte important pentru publicitarii, care nu ştiu cu cît zel şi pe banii cui, îşi vor mai lansa obositoarele şi prea grabnicele campanii cu reni, zurgălăi şi moşi în roşu)!