Pentru respect în presă

În ultimul an, 95 de ziarişti au murit la datorie în toată lumea. Cei mai mulţi şi-au pierdut viaţa în Irak: 15. Potrivit organizaţiei elveţiene „Presse Embleme Campagne”, anul ăsta au fost totuşi mai puţine victime pe altarul informării publice, faţă de 2007, cînd au murit 110… Desigur, sunt doar nişte cifre seci, reci, ca orice statistică. Însă cifrele astea exprimă o realitate. Jurnalismul rămîne o meserie periculoasă, ca să nu mai amintim de… „mortalitatea profesională” datorată unor boli grave care pîndesc prin redacţii mai abitir decît în alte profesiuni, şi seceră cîţiva ani buni din viaţa ziariştilor, tot statistic. Cîţi dintre cititorii „de rînd” ştiu, realizează asta? Cîţi înţeleg cît de ingrată e meseria asta care sacrifică viaţa personală a celor ce o practică, pentru o pîine destul de neagră şi răsplătită mai mult cu beneficiile pasiunii şi ale bucuriei evenimentului relatat la „prima mînă”, în „ultima oră”…  Ceea ce mă surprinde însă, încă, este redusa solidaritate de breaslă atît în faţa unor astfel de cifre cît şi în faţa publicului care priveşte tagma asta ca pe o… „adunătură”.   Nu vreau să spun că ziariştii dîmboviţeni se supun aceloraşi riscuri precum cei care se duc în Irak, nici că au „expertiza” care să îi aducă în topuri… funeste, dar nu-i văd să îşi apere imaginea. Organizaţii de tot felul în domeniu sunt, dar cu toate astea, ziariştii nu au reuşit să devină parteneri de dialog, pentru a-şi apăra interesele, cu niciun organism public sau privat care trasează într-un fel sau altul coordonatele existenţei lor. Sau poate nu am auzit eu de vreun astfel de lobby… Sunt curios ce reacţii de solidaritate vor fi în contextul semnalelor de criză care se vor lăsa cu disponiblizări şi în domeniul ăsta (primele astfel de nefericite „întîmplări” se petrec deja!). Vorbeam şi de publicul care vede în gazetari o mînă de „derbedei”, de „amatori”…  Este prea puţin respect în atitudinile care înconjoară reprezentanţii presei. De la omul de rînd pînă la preşedinte, majoritatea acordă o considerabilă doză de batjocură presei… Pînă şi pe aici, printre bloguri nu poţi să nu remarci acelaşi ton, din păcate de multe ori încurajat chiar de bloggerii ziarişti. Adevărul e că nu te poţi aştepta la respect cînd nu încerci să impui respect. Mă întreb cum şi cînd ziariştii români vor atinge această treaptă a respectului şi responsabilităţii de sine, cînd vor fi şi mai orgolioşi?… Da, cifrele de sus erau doar un pretext la această întrebare…