Prilej de amintiri

Ninge frumos, domol, dar cu fulgi mici, aproape aşa cum ne doream de Crăciun. Am în faţa geamului un brad, falnic şi parcă, pentru prima dată, sub atîta povară albă de zăpadă… Stăm în casă, la gura sobei, Ina ne îndeamnă la jocuri. Încercăm să schiţăm nişte planuri casnice pentru anul care vine, proiecte cuminţi de sănătate în toate… Dar nu-i aşa că şi zilele astea sunt, parcă, mai scurte faţă de odinioară? Încerc să îmi reamintesc acest „acasă” de acum 20 de ani şi poate mai mult… Străzile erau la fel de pustii ca acum dar, parcă, zăpada mai grea iar paşii noştri mai puţin grăbiţi. Era mai linişte… Ca stare de spirit, eram oricum mai liniştiţi de noi şi de lume, chiar dacă trăiam într-un întuneric mai rece, mai dens… Străzile? Multe din străzile, din casele, din staţiile, pieţele, troleibuzele, din oamenii de atunci nu mai sunt. Plimbările de după Crăciunul acelor ani erau mai lungi, cu paşii număraţi, pe alte străzi, acele străzi… Frigul acela era parcă mai puţin aspru… Şi gustul ţuicii fierte de la capătul drumului era altul, mai puţin iute, mai dulceag, nu?
Ninge frumos, mărunt acum şi poate în liniştea asta ar fi bine să ne reamintim, să ne re(re)găsim… Mai suntem în stare? Şi din toate aceste amintiri să scriem, toţi, o carte… şi să o publicăm împreună, pe un blog „universal” 🙂 Fiindcă, dincolo de aceste zăpezi, experienţa comunicării, a urărilor de zilele astea, a mesajelor trimise şi primite prin aceste bloguri este şi a fost pentru mine ceva ce a făcut parte, firesc, din Sărbători… Mulţumesc. Poate şi ăsta va fi prilej de alte amintiri, cîndva… Cine ştie?

PS – Între timp am „tras” o oră de zăpadă proaspătă, de bulgăreală cu micuţa mea Ina… Încercaţi! Face bine să simţi zăpada rece, să te trezească, să te iuţească, nu doar să vorbeşti despre… zăpezile de altădată.