Mira e stresată… dar face faţă!

Dacă ştirea e corectă (şi de ce să am motive să cred că nu ar fi?), ziariştii de la „Adevărul”, care titrează azi Ştabii de la Interne îşi riscă viaţa la birou” îşi vor aduce, involuntar, o contribuţie însemnată la capitolul „bancuri cu poliţişti” din enciclopediile de gen. Nu vreau să fiu răutăcios, să-mi atrag mînia vreunui ins cu epoleţi, şi nici nu o să bat acum vreun „apropont” legat de lefurile bugetare care se învîrt lejer pe la 3000 de „euri” însă trag nădejde că noii guvernanţi vor termina treaba pe care au început-o umblînd şi prin fişele de post menţionate în amintitul articol. Ce român nu se simte umilit să afle că băieţii ăştia lurează „în condiţii deosebite de muncă” de genul: opt ore de birou, fix, „cu volum mare de operaţii mentale complexe”, putîndu-se îmbolnăvi, sărăcuţii, de ulcer din cauza presinilor psihice „deosebite” şi fiind supuşi atacurilor nemiloase ale radiaţiilor electromagnetice produse de perfidul monitor al calculatorului! Ca să nu mai vorbim de  pericolele impuse de nevoia obţinerii de profit (!), de deplasările la bilanţuri şi festivităţi şi de „presiunea timpului şi a calităţii sau prezenţa în unitate aproape zilnic”! Şi cîţi alţi purtători de hîrtii şi legători – cu ac şi aţă – de dosare nu or mai beneficia de binecuvîntarea unor astfel de „condiţii grele de muncă”? Mă refer, desigur, la ei la minoritatea birocraţilor din tot sistemul bugetar românesc, nu la toţi pălmaşii de pe acolo…
Dincolo de hazul de necaz aferent nu pot să nu constat faptul că în piaţa muncii avem două Românii. Bugetarii, precum cei de mai sus, care nu au alt „stres” decît cum să cheltuiască banii statului şi „privaţii” (cei dintr-o Românie mult mai reală!) care trebuie să FACĂ bani. Iar de aici diferenţele fundamentale: de viziune, de expertiză, de calificare, de responsabilitate, de percepţie a crizei, de… mofturi şi aere… A, şi dacă tot vorbeam de condiţii grele de lucru, cum ar putea înţelege un bugetar, de genul celor mai de sus, stresul angajatului „la privat”, care nu are niciun spor la leafă şi trăieşte zilnic cu spaima şomajului şi concurenţei şi nu prea îşi permite să se gîndească la o pensie frumuşică şi încă de la vîrste fragede? Doar transferîndu-l, peste noapte, într-o firmă particulară! Atunci să vezi stres, vertijuri, greţuri şi ulcer şi asta fără zile de recuperare şi concedii suplimentare plătite! Dar asta e, ăştia suntem, nu trăim într-o lume perfectă. Sau altfel spus: fiecare cu norocu’ lui! 🙂
site-gov1PS. – Chiar, Ministerului de Interne tot MIRA îi zice şi acum? (de pe pagina guvernului, proaspăt ce-i drept!, nu am putut încă afla). Nu de alta, dar zău că nu-l prinde numele ăsta de fetişcană despletită, duioasă, că îmi tot vine să zic: „Mira merge mai departe…” sau „Duios, Mira trecea…”