¡Viva la Revolucion!

În vreme ce, încă din prima zi a anului (!), pe posturile de ştiri comentatorii se inflamează pe marginea întîlnirii convocate de Băsescu la Pelişor, cu guvernul, cu şefii camerelor parlamentului, cu şefii serviciilor secrete şi cu… nevestele tuturor… În vreme ce se ridică la rang de ştire apariţia unui Băsescu oarecum euforic şi cu un lanţ gros de aur la gît, după această întîlnire, spunîndu-ne că el, ca om nu-şi poate dori nimic, personal, pentru noul an, fiindcă e Preşedinte şi Preşedintele nu-şi poate dori decît „să trăim bine”, noi ăştilalţi… În timpul ăsta, eu eram hai-hui pe net căutînd… Cuba! Păi ce-mi veni? Cum, nu ştiţi? Azi (ieri) se împlinesc 50 de ani de la revoluţia comunistă cubaneză! Nu, nu m-a apucat nicio nostalgie şi nici nu sunt adeptul postării pe marginea unor cifre fixe de istorie, dar mi se pare reconfortant uneori să privesc spre părţile exotice ale… Genunchiului Lumii. Poate şi din cauza gerului de afară şi a senzaţiei de spleen pe care o am azi… Habar n-am! În orice caz, Cuba aniversează 50 de ani de comunism deplin şi n-are nicio treabă cu restul lumii, îşi duce mai departe traiul mizerabil, cum spun statisticile. Aproape nicio treabă, dacă m-aş gîndi cum mai speră ei încă în instaurarea unui comunism, pardon!, „cubanism” mondial şi cum le dau azi cu tifla americanilor cu criza lor cu tot. Asta, apropo şi de faptul că se consideră că izolarea Cubei o fereşte foarte bine  de criza economică mondială. Aşa am găsit mesajul lui El Comandante Fidel Castro, trei rînduri pentru „eroicul popor” cubanez, dar şi mii de pagini despre El Comandante Che Guevara, ca să nu mai vorbesc de alte sute de însemnări de călătorie care te trimit cu gîndul la o Cubă paradisiacă, plus însemnările oarecum admirative ale lui Cristoiu despre Fidel. Ba mi-am amintit chiar şi de scenele din Sicko al lui Michael Moore (pe care, zic, musai să îl vedeţi! ) în care nişte prăpădiţi de yankei bolnavi şi neajutaţi de Sistemul SUA , după ce au scurmat prin rămăşiţele de la WTC-ul de dupa unşpele septembrie american şi-au găsit alinarea, gratis, în braţele sistemului cubanez de sănătate. Şi uite cum m-am cam dumirit eu cum e cu comunismul în 2009 şi cum de nu se atinge nimeni, cu nicio revoluţie de niciun fir din barba cubanezilor. Că o fi sau nu din cauza lui „Trabajo si, samba no!”, ori „Samba si, trabajo no!”, mai curînd, fiindcă e multă samba, rom, havane şi sunt multe fete bune pe acolo prin insulă, nu ştiu, însă zău mă gîndesc cum de nu am primit niciun semeseu de genul: „2009 să-ţi aducă numai bucurii şi sănătate şi să treci prin criză ca în Cuba!„, sau altfel spus: „¡VIVA LA REVOLUCION!”

PS. Altfel, aflu că stabilirea de liste cu ţeluri la început de an e riscantă, poate duce la depresii. Subscriu 🙂

11 gânduri despre „¡Viva la Revolucion!

  1. Merci Mihai, Ioane, Anna, Oceania, Alex, Vali, Anamaria, Maria… Ei cu lumea lor, noi cu lumea noastra. Două lumi. Da, dar ne este îngăduit să privim peste gard dintr-o lume în alta? Putem să o facem fără să fim judecaţi? Am rămas atît de inflexibili şi dăm atît de uşor verdicte fără să avem idee despre ce vorbim. Ba mai şi strigăm: Regele e gol!
    Toate cele bune

    Apreciază

  2. N-am resimtit efectele comunismului, dar m-am trezit intr-un capitalism prost inteles si amintindu-mi ca ” orice criza ii face bogati pe cei cu bani si ii saraceste pe cei saraci”, v-as propune un exercitiu de imaginatie : daca ati avea de ales intre Romania si Cuba, unde ati vrea sa treceti criza asta?
    Dar daca ati lua parte la un duel, ati ridica sabia, sau catargul? 🙂
    Murim toti in aceeasi lupta, sau scapa cine poate?

    * nu articolul mi-a generat reactia asta, ci comentariile.

    Apreciază

  3. blogul acesta este un motiv pentru a-mi ‘justifica’ bucuria de fi ajun in spatiul wordpress;
    despre intalnirea de la Pelisor, cat si despre eventualele si inevitabulele ‘tinte’ pentru anul acesta, prefer sa nu imi exprim parerea(in gand, imi permit sa subscriu, totusi….)
    imi amintesc acum, citid textul Dvs ca intr-un reportaj facut in urma cu vreo patru ani, cred, in Cuba, doi tineri reporteri, o tanara pereche, de fapt, spunea ca nu crede ca exista un popor mai vesel decat cubanezii, si nu doar cu rom si cu Samba….
    In rest, Va doresc tote cele bune si Va asigur ca nu imi fac un prost obicei de a lasa numele meu la comentariile de pe blogul Dvs, dar de citit, il citesc in fiecare zi, atunci cand timpul imi permite – si cu reala placere!
    cu repect,

    Apreciază

  4. spui: „izolarea Cubei o fereşte foarte bine de criza economică mondială”. pai despre ce criza e vorba aici? Cuba se afla intr-o criza continua si profunda de vreo 50 de ani incoace. nici in cele mai negre zile de criza mondiala n-o sa se moara de foame ca in Cuba de azi a lui Fidel.:)

    Apreciază

  5. Mda.Tocmai vroiam sa „plang” dupa comunism dar mi-am dat seama, la timp, ca nu „da” bine, asa ca m-am apucat sa citesc ce-au mai facut vedetele…
    Ca sa nu dau altceva de inteles, as completa: daca nu stim nimic ceea a fost ne este greu sa intelegem ceea ce este. Banal, dar verificabil.

    Apreciază

  6. Cuba? Republiga del Sol? Depinde de ce cauti, depinde de ce iti doresti. Depinde de ce se cere si la ce se ajunge. Acum x ani a aparut pe pereti, pe garduri, pe asfalt, sloganul „Repuglica del Sol”. In plina criza, un cubanez spunea. Am fost sub embargou si am trait mai departe. De ce ne-ar speria criza voastra? Noi si Ei. Doua lumi.

    Apreciază

  7. Sper… Satya că nu am dat de înţeles că aş plînge după… comunism. Ideea de Cuba nu are nimic de a face cu acel comunism. Ba dimpotrivă!
    Cele bune

    Apreciază

  8. EU HABAR NU AM DE COMUNISM. Nici macar la istorie n-am invatat. Nu se spune nimic de comunism, de parca nici n-ar fi fost la noi. Si daca plangi dupa el, nu o face pe umarul meu…

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.