Genunchiul Lumii din… sacul de plastic

O întrebare-apendice care mi s-a tot pus odată cu „de ce, un blog?” a fost „de ce Genunchiul Lumii?”… „Intro-ul” blogului este, cred, suficient, ca explicaţie… Pe lîngă asta, intenţia-mi a fost şi de a recupera, digital, „poeziile dispărute”, într-un fel de jurnal… Poeziile mele „dispărute” fie prin sertare, fie prin dosare stivuite într-un sac de plastic… Sacul ăsta de plastic a fost un timp depus într-un beci… Şi din sutele de pagini ascunse acolo începuseră să crească ramuri, frunze, rădăcini. Da, la văzul acestei minuni am decis să le aduc aici, dintre coperţile lor de cărţi netipărite… Sunt cîteva sute şi vin încoace de dinainte de ’89, pînă în… zilele noastre. Dar nu le voi data decît pe unele pentru care timpul şi înseamnă ceva. Poate voi „scana” aici şi cîteva dintre apariţiile în presa literară şi cîteva dintre premiile vremurilor despre care vorbesc, de prin 1986 încoace:  „Astra„, „SLAST„, „Luceafărul”, „Steaua„, „Convorbiri literare„, „Transilvania„, „Ramuri„, „România literară„, „Echinox” ş.a. Sper să le găsesc pe toate şi să găsesc, pe ici pe colo, timpul necesar pentru această migăloasă recuperare de suflet. Nu am un deadline aşa că o voi face pe îndelete cu credinţa că timpul poeziei este infinit şi, cum spuneam, contează prea puţin data naşterii ei… Dar nu am răspuns cu totul întrebării de la început. „De ce Genunchiul Lumii?„. Şi fiindcă acesta e titlul unei poezii din 10 februarie 1991, care zice aşa:

Genunchiul Lumii

Am şters cu mîneca îngheţată
laptele scurs peste masă, era un fel de dor
născîndu-te din pîntecele lunii…
Apoi te-am văzut, întreagă în minunea de oglindă
răsfrîntă peste mare, blondă…
Pierdusem harul cuvintelor virgine,
cînd căutînd paianjeni blînzi, greieri
sfioşi, moluşte, pe tine te-am găsit,
ascunsă printre frunze ţinînd în palme
genunchiul lumii, tînăr.

Ei bine, voi încerca să le adăpostesc pe toate, poezii ori proze, în acest nou „Genunchi al Lumii„, virtual şi mai… steril oricum decît sacul de plastic din beci… 🙂 Am început de ceva vreme operaţiunea asta cu un prim volum: „În apa tăcerii„, pagină găsibilă în acest blog…

P.S. – Muzica, azi, e a Alexandrinei Hristov, o voce specială, de-a noastră, autohtonă, deşi născută dincolo de Prut…

13 gânduri despre „Genunchiul Lumii din… sacul de plastic

  1. Aşa e, @Ruxi, mai ales cînd avem senzaţia, trăim cu iluzia că „acum” ar fi mai rău decît „mîine”…
    Servus, @Mircea, interesante „duelurile” tale în versuri
    @Maminineta, vezi tu, eu am fost mai egosit… 🙂
    @Gabi, totuşi să nu dăm prea multă emoţie unor locuri, riscă dă devină prea… roz!
    @Poe… chiar ar trebui să încercăm să reconstituim tot ce merită. Vezi tu, unii vînd orice cotcodăcit şi au senzaţia că clocesc perle… şi e păcat
    Cele bune!

    Apreciază

  2. servus, omule,
    se spune ca anumite lucruri e mai bine sa ramana nelamurite, invaluite in mister. ma bucur, insa, sincer, ca mi-ai dezvaluit si un alt „tu”. tot interesant si tot placut!
    si eu am de facut o „reconstituire”, tot a unor scrieri din trecut, dar o las de pe o zi pe alta. cred ca mi-ai dat un imbold. multumesc!
    cele bune!

    Apreciază

  3. Servus,flavius!
    Vin si eu aici pasind in varful picioarelor.Nu vreau sa tulbur aceasta atmosfera emotionanta de poezie acompaniata de aceasta melodie minunata.
    te felicit ,Flavius.
    Si eu eram curioasa de ce Genunchiul lumii?
    O zi minunata si ma bucur ca ai cautat in sacul de plastic din beci. 🙂
    Gabi.

    Apreciază

  4. Flavius,fii bucuros ca sacul de plastic din beci, a pastrat scrierile tale intacte pline de sentimentele acelor ani.Selecteaza tot ce e frumos si pune pe blog, sa ramana.Pe timpul meu, poeziile ocupau caiete intregi ,stransesem asa de multe ca intr-o zi le-am daruit prietenelor.Dupa 30 de ani,nici una din prietene nu mai pastreaza ceva.Mi-ar fi placut sa le citesc acum.Intoarce-te la acei ani, rememoreaza-i.

    Apreciază

  5. Genunchiul Lumii
    Am şters cu mîneca îngheţată
    laptele scurs peste masă, era un fel de dor
    născîndu-te din pîntecele lunii…
    Apoi te-am văzut, întreagă în minunea de oglindă
    răsfrîntă peste mare, blondă…
    Pierdusem harul cuvintelor virgine,
    cînd căutînd paianjeni blînzi, greieri
    sfioşi, moluşte, pe tine te-am găsit,
    ascunsă printre frunze ţinînd în palme
    genunchiul lumii, tînăr.

    Replica:

    am stat în genunchi
    doar în faţa lui Dumnezeu şi a femeii
    când n-am mai fost în stare
    să mă dezpăienjenesc de cuvânt
    şi nici acum
    nu-mi dau seama dacă
    te-am găsit pe tine
    sau cripta dumnezeirii

    Apreciază

  6. Bun venit, @Gala…
    Drumul… l-ai deschis singura şi, firesc, genunchiul lumii e şi al tau, înfiorat de atingerea cuvintelor şi sunetelor descoperirii…
    🙂 Încîntat.
    Cele bune!

    Apreciază

  7. pasesc incet in universul tau de teama sa nu strivesc gandurile versurile linia melodica a visului
    si deodata ma cutremur am atins tocmai genunchiul lumii cu un deget, degetul liric iese la iveala intreg ca minunea din oglinda, descoperirile sunt usi deschise spre pantecele lumii
    multumesc flavius 🙂
    incantata de cunostinta

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.