Cum fac licuricii spume verzui de frig?

În fiecare vară mă amuz copios pe tema perlelor elevilor supuşi caznelor bacalaureatului. Probabil există culegeri cu astfel de „realizări” dar, din păcate, încă nu am pus mîna pe niciuna… În orice caz, examenul maturităţii de astăzi, dincolo de rîsu’ plînsu’, nu mai seamănă deloc cu cel de pe vremea mea… „Eheeheee… pe vremea meaaa!” 🙂 Sunt convins însă că aceste perle nu ne dau imaginea completă şi deci corectă asupra nivelului pregătirii adolescenţilor români la ieşirea din liceu şi mă gîndesc că atunci cînd aceste perle nu vor mai fi voi avea un motiv de tristeţe în plus.

Anul ăsta parcă am văzut mai puţine astfel de „bijuterii” şi mai lipsite de haz. Ori tinerii noştri îşi pierd simţul umorului ori, cum ziceam, perlele dispar fiindca încep ei să înveţe mai bine, mînaţi de la spate de grijile zilnice? Anul ăsta „le-a picat” Blaga, Slavici, Camil Petrescu. Superbi autori, minunate subiecte… Eu unul aşa le-aş fi întîmpinat. Una peste alta, mai împăcaţi sau nu cu româna, materie cam desuetă oricum în ziua de azi, unii dintre liceeni au devenit ei înşişi poeţi în exerciţiile lor de… stil. Păi nu sună bestial nişte consideraţii ca astea: „Toamna este rece şi licuricii au făcut spume verzui de frig până când a surâs iubita poetului” sau “Descrierea padurii este portretul ideal al femeii iubite. Aceasta are gura inghetata, precum strugurii inghetati, si cand o saruta pe buze, simte intre dinti cocoloase de gheata scoase din congelator”.? Fapt este că nu îmi este teamă că tinerii noştri nu pornesc pregătiţi să înfrunte viaţa din moment ce zic că „Iubirea asta vine de aiurea, te trăsneşte de mori şi te duci urgent pe lumea ailaltă, cu tot cu ea” Aşadar cu simţul realităţii la purtător nu vor mai cădea şi ei pradă deziluziilor în amor. Şi de ce ar mai cădea dacă dintr-un vers doar şi nu dintr-o iubire ei cred că „Iubita i-a surâs greu poetului pentru că avea la gură un strugure îngheţat”? Cam mult frig la Blaga, nu-i aşa? Mai mult chiar, ei adolescenţii, bănuiesc că în viaţa asta se poate “(…) scăpa de puterea destinului” pentru o… „adîncire în propria conştiinţă”!

Bănuiesc că parte din generaţia asta de tineri nu prea se lasă prinsă în mrejele înţelesurilor literare şi trec prin cărţi cu aceeaşi acuitate asupra textelor ca şi cea asupra vieţii de fiecare zi (şi încă nu am citit nimic anul ăsta din tezele lor la istorie!). Mă întreb atunci, la ce bun ca literatura română să le mai fie servită, în… unanimitate, ca materie obligatorie, din moment ce pentru ei un Ştefan Gheorghidiu e cam tot una cu nea Dorel de la colţul blocului care, tocmai s-a întins la un grătar şi o bere mică? Celor ce însă mai văd cum licuricii fac spume verzui de frig le-aş mai da parcă o şansă 🙂

PS: – şi cum îmi trecură pe sub ochi nişte reci iubiri, nu-mi vine acum altceva decît să ascult şi o melodie tristă. 🙂 Helene Segara, după un fado de-al Amaliei Rodrigues de prin 1969, „Solidao”… De ascultat şi de adus aminte despre… ale maturităţii valuri.

7 gânduri despre „Cum fac licuricii spume verzui de frig?

  1. Servus
    @Gala, @Mami Nineta, @Ruxi, @Neliniştitule, @Nea Costache… facem haz de necaz dar încotro se îndreaptă lumea noastră, încotro copiii noştri împreună cu ea?!
    Toate cele bune!

    Apreciază

  2. cred ca azi maine se vor exprima in semne si coduri, din ce in ce mai lipsite de litere, literele pentru ei, limba si exprimarea sunt depasite, incet incet ne intoarcem spre epoca de piatra

    Apreciază

  3. Am citit si eu asemenea perle,acum elevii nu mai au teama de profesori ca merg la scoala cu tema nefacuta.Mai rau nu mai citesc carti,aproape toti au calculatoare,si citirea unor poatari mai lungi, ii oboseste. Si-au simplificat si scrisul la calculator.Adolescentilor de azi le trebuie modele.

    Apreciază

  4. Am vazut multe perle ale elevilor la bacalaureat, perle care initial te amuza, lasandu-ti apoi un gust amar. In afara faptului ca nu citesc literatura impusa, acestia se exprima exact ca intre blocuri, cu un limbaj saracacios si de argou, ce n-are nimic de-aface cu limba romana. Bine spui Flavius, „pe vremea noastra…” chioar se invata carte!

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.