Azi m-am împăcat cu toamna

M-a întrebat cineva de ce-aş fi nostalgic… „De ce n-aş fi?”, i-am zis. Eram la… un pas de vorbă prin oraş. El nu-l mai văzuse de mult şi fără să vreau am făcut, cumva, pe ghidul. M-a întrebat de căbănuţele de la „Pietrele lui Solomon” şi de „La Iepure”… I-am spus că… rămăşiţele lor mai sunt acolo. Şi nu mă refeream la ele ca la nişte construcţii din bîrne de lemn şi cărămizi. Ci la ele ca la nişte locuri vii. Aşa le ţinem minte amîndoi. I-am spus că spre Iepure a apărut un baraj bătut din pămînt care, nu a… barat niciodată nimic. „A apărut” pare să sune a ceva… „recent” dar nu, el a apărut de mult şi acum realizez de cînd nu a mai fost vechiul meu prieten în Braşov… I-a plăcut sensul giratoriu de la Casa Armatei şi tot „aranjamentul ăsta pietonal” „De pe Livadă”… şi i-au mai plăcut străzile ceva mai late şi curate şi florile…
Dar cînd a privit în sus, spre „Drumul Poienii”, spre „Warthe” s-a întristat. „Dezvoltarea aia imobiliară de lux” care a ras pădurea din vîrful dealului i s-a părut monstruoasă. „Uite cu chestia asta, Braşovul e ciung, infirm şi astfel cu nimic mai presus decît Mizilul sau Zimnicea!…” Nu l-am putut contrazice. După părerea lui „blasfemia aia din vîrful dealului” anulează definitiv tot ce s-a făcut cît de cît bine în oraş… La ce să-l contrazic? De pe calea nostalgiei nu poţi contrazice nimic sau pe nimeni. I-am spus doar că alte ansambluri rezidenţiale aproape că au urcat pe Tîmpa, pe versantul dinspre Răcădău, că din Drumul Poienii şi Şchei curînd va mai rămîne doar aparenţa pădurilor şi a drumurilor vechi de munte… „Da -mi-a zis- probabil cînd voi reveni iar, peste mulţi ani, pe Tîmpa vor fi terase cu vile sau mai ştiu eu ce! Or să vîndă şi Tîmpa! Acum îţi pricep nostalgia” şi a zîmbit abătut…
O plimbare banală, o discuţie banală încheiată pe o terasă, dincoace de ziduri, „la Olimpia”, lîngă terenurile de tenis… Acolo mi-am amintit de vederile alea în sepia cu Braşovul de început de secol XX şi de oraşul „De Odinioară” al lui Sextil Puşcariu… Probabil şi fotografiile noastre de azi le vor părea la fel de afumate şi de vechi şi braşovenilor de peste o sută de ani şi nici ei nu vor mai recunoaşte mai nimic, citindu-ne cu oarecare curiozitate „manifestele”.  „Lumea, lucrurile nu ţin cont nici de noi, nici de nimic. Să aplaudăm progresul, bătrîne, hai să nu mai fim cîrcotaşi, e un oraş minunat acesta şi înfloreşte pe zi ce trece!”, mi-a spus, la despărţire, amicul făcîndu-mi cu ochiul.
„Da, eram cît pe ce să să-mi boşorogesc gîndurile şi… vederile”, mi-am zis şi eu. Nu sunt decît nostalgii… Ca şi aia pentru ciocolăţica cu rom a copilăriei care, fie ea azi şi dublă şi, poate, şi mai dulce tot „nostalgia ciocolăţicii Rom” rămîne. De-aia cred, de acolo de la Olimpia am văzut, în sfîrşit, toamna… aşa cum o ştiam, cu lumina trecută printr-un borcan de miere, şi am zărit primele unde gălbui şi roşcate pe tîmplele Tîmpei şi primele frunze, cît palma, lenevind pe asfalt… Şi… ne-am împăcat!… 🙂

P.S. – Muzicile astea mi le face cadou toamna în fiecare an, mi le lasă în prag drept răsplată că o iert. Mă cunoaşte deja, ştie că-mi plac cel mai mult … 😉

11 gânduri despre „Azi m-am împăcat cu toamna

  1. seara bună
    @Black Bitch… şi eu mă întreb: de ce? 🙂
    @Mircea… eu cred că-şi vor aminti… şi se vor întreba: „de unde au plecat oare toate aceste blasfemii?”… Numai bine!
    @Mirela… mie mi-a plăcut mereu toamna, cu tot cu tărăgănările ei… Ne-am împăcat mereu 🙂
    @Viorica… cred că toamna ne aminteşte lucrurile pe care le uităm prea uşor…
    @Gina, da, oricînd…
    @Marius… stii si tu cum e cu fatetele astea, aici la Brasov 🙂
    @Cella… mi-e dragă, doar că anul ăsta a alungat prea repede vara, aşa ca pe o surată vitregă 😉
    @Adi… oricum trece tare greu săptămîna şi tare repede… timpul 😉
    @Ion… sunt cîteva asemenea melodii… doar cîteva.
    @Lollitta… mă bucură amintirea comună a acelor ciocolăţele… 😉
    Cele bune!

    Apreciază

  2. Ce crezi, Flavius, vor mai fi brasoveni peste 100 de ani? Cum s-ar putea sa arate Brasovul? Sigur „blasfemia aia din varful dealului” va fi coborat, de mult, in vale. Ma incurajez gandind ca poate, cine stie, va mai fi cineva care sa incerce sa-si aminteasca.

    Apreciază

  3. „am văzut, în sfîrşit, toamna… aşa cum o ştiam, cu lumina trecută printr-un borcan de miere, şi am zărit primele unde gălbui şi roşcate pe tîmplele Tîmpei şi primele frunze, cît palma, lenevind pe asfalt… Şi… ne-am împăcat!…

    Da, asta este frumusetea, pana la urma, toamna de culoarea mierii, trasa in fire lungi de ganduri, risipite printre frunze galbene si rosii, atinse de bobite ploaii tacute.
    Este frumoasa, oricum, toamna!

    Apreciază

  4. Deh, progresul are mai multe faţete, mai bune… mai rele. amintirile rămân, poate chiar nostalgice. Dar toamna este întotdeauna aceiaşi. Simtămintele noastre faţă de ea se schimba. Împăciuire plăcută Flavius:)

    Apreciază

  5. nu am ştiut că nu ţi-e dragă
    în pragul meu lasă mereu semne şi noduri de, doar, prezent… e mereu alta dar tot aceiaşi doar minunată
    uite, ţi-am adus şi ţie să nu te mai superi cu ea:

    şi ţi-o dărui precum NICHITA
    „Mi-adaog firul vieţii la dunga aurită/a timpului ce mişcă pămîntul pe orbită,/ cu fiece răsuflet al pieptului s-apropii/ cerul rotund, cu sorii ce-mi încăpură ochii,/ Iar cît de piatră-i piatra, călcîiul de-mi atinge/ o-ntorc din drum, şi-o dărui, cu fragedă meninge”
    nu ai cum fi supărat cu TOAMNA, nu te lasă, te împacă ea

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.