Vă mulţumesc. Din Genunchii Lumii

În seara asta mă retrag în Al Doilea Genunchi Al Lumii. Sau mă voi sprijini mai mult în acest al doilea genunchi… Pentru o seară, două sau trei… Acum puţine zile cînd mi-am scos şi acest genunchi din nisip nu mă gîndeam că el va fi un refugiu atît de… liniştitor de… departe de lume. Aveam de gînd chiar ca el să fie doar un blog de strict uz personal, acel blog în care să scriu fără să mă vadă nimeni. El şi este, în parte, un loc retras în care, de pildă, nu voi (mai) răspunde la comentarii, cu toate că mă voi bucura mai departe, nespus, de gîndurile primite acolo. Un loc, parcă chiar nescris de mine, fiindcă asemeni marelui Nichita cred că nu noi scriem ceea ce se poate întîmpla să fie poezie ci Ea, uneori, vine şi ne alege să ne scrie, sau să se scrie cu mîna noastră.

Spun că voi sta, în astă seară, mai mult – deşi nu suficient – în Al Doilea Genunchi Al Lumii, fiindcă altfel aş risca să scriu, din nou, aici în Genunchiul Lumii despre nişte dezamăgiri, mari, despre nişte disperări, despre nişte dureri, despre nişte situaţii de criză care, fac din oamenii de ieri brutele de azi. Poate aş risca să fiu chiar nedrept, să nu înţeleg ce se întîmplă, să exprim prea clar că nu înţeleg ce mi se întîmplă… Sau poate, doar, aş fi iar plictisitor bătînd „toba” pe nişte „cestiuni” cotidiene de care mi-e deja lehamite oricît de grave sau interesante ar părea.

Apoi, întîmplarea face să realizez că mai este doar o zi sau două pînă cînd Genunchiul Lumii mele face un an. Drept pentru care i-aş acorda acum puţină linişte. Spuneam, atunci cînd chiar nimeni nu citea acele rînduri, că „din genunchiul lumii, astăzi, văd lumea în genunchi”, sau descopeream că „Simbolic – Strada Sforii, cum mă bătea gîndul să-i zic acestui blog – mă duce cu gîndul la viaţa pe sfoară, pe muchie de cuţit, sau la strada-viaţă-tunel la capătul căreia nu prea ştii ce te aşteaptă, dar la capătul (ori căpătîiul?) căreia întrezăreşti totuşi o lumină” şi că, odată, cîndva, ajunsesem la un soi de saturaţie...
Astăzi văd că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Recunosc însă că da, întrezăresc lumina sau luminiţele, mai departe. Iar asta e una dintre marile mele bucurii cred nu suficient exprimată, nu îndeajuns recompensată, măcar prin nişte răspunsuri ceva mai harnice, pe măsura ei. Şi, desigur, vorbesc despre bucuria zilnicelor, mirabilelor, mele întîlniri cu blogolumea, cu blogoteca, cu blogosfera aşa cum mi-am împărţit eu, dezordonat, blogroll-ul cu ale lui peste 200 de pagini vii, alături de cele noi zilnic descoperite… întîlniri.
Bucuria şi „mulţumescul” meu zilnic, aşa cum pot fi ele, doar din cuvinte, sunt pentru voi, dragilor, prieteni nevăzuţi dar ştiuţi. Bucuria şi „mulţumescul” meu care, seamănă cu „minunarea” găsirii pe care am trăit-o acum un an, atunci cînd am postat aici şi prima mea muzichie, un Ivan Rebroff… La fel şi azi, pentru mine revelaţie, mic semn de preţuire pentru voi, cei care sigur nu l-aţi ascultat atunci, sau doar l-aţi zărit mai tîrziu… În seara asta mă retrag, un pic, în Al Doilea Genunchi Al Lumii... şi Vă mulţumesc, la fel, şi de acolo!

16 gânduri despre „Vă mulţumesc. Din Genunchii Lumii

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.