Greutatea unor gesturi. În România reală

Am citit, acum cîteva zile, la Lia despre povestea „Steluţelor de mare”. Desigur, de aici din blogolume, ştiam mai de mult şi despre „Oamenii darnici” şi nu o dată am zăbovit asupra paginilor cutremurătoare scrise de Isabelle Loreley. Pagini greu de citit, dar de trăit!
Copii bolnavi încurabil, copii fără casă, sărmani, singuri… Drame inimaginabile pe care puţini dintre noi le pot imagina, le pot gîndi, dar să le mai privim de aproape?! Ştiu bine cum arată saloanele unui spital de copii, saloanele precum „nişte acvarii”, cum spunea Lia, saloanele cu omuleţii de acolo cu tot. Am văzut chiar copii bolnavi care-şi purtau singuri de grijă într-un spital fiindcă părinţilor lor nu le era permis să rămînă cu ei. E greu să-ţi imaginezi ochi mai trişti decît ai acelor copii care înţeleg perfect totul, cum e greu să vezi – şi infernal să trăieşti – privirile fără sprijin şi disperarea părinţilor legaţi de mîini şi de picioare lîngă pătuţurile copiilor cu branule şi perfuzii în mînuţe… Şi vorbesc despre saloanele de boli… obişnuite. Saloane din atîtea spitale care, astăzi sunt la limita supravieţuirii, fără hrană şi medicamente. Toate acestea se întîmplă aici, lîngă noi, în cotidiana vecinătate. E adevărat, vecinătate atît de plină de necazuri şi necăjiţi încît e greu să o mai înduri, să o mai accepţi. Vecinătate în care solidaritatea pare tot mai abstractă.
Apoi arunc în acelaşi timp o privire spre dezmăţul politicianist evidenţiat în fiecare zi de presă. Ce prăpastie! Care este România reală, ce contează, mă întreb din nou. Şi cine, ce face, instituţional, guvernamental dar şi individual pentru ceea ce contează? Vorbeam la început despre paginile virtuale ale celor mai de sus, dar pagini în spatele cărora este viaţă, voluntariat, gesturi reale şi nu vreau să par patetic. Oamenii ăştia adună, de te miri unde, hăinuţe şi hrană şi jucării pentru copiii bolnavi. Ei au reuşit mai mult decît să privească sau decît să vorbească, ei aduc lumii necăjite alinarea deplină. Şi mă întreb din nou: ce ne trebuie, de ce avem nevoie pentru a ne redescoperi umanitatea în ţara asta? Vocaţia voluntariatului sau educaţia voluntariatului pe care nu le avem, pe care mulţi le confundă cu cerşitul, aţi spune… Şi asta e adevărat. Dar parcă doar conştientizînd şi citind despre asta am putea fi mai aproape cu un pas de gestul… de făcut.
Eu mă plec pînă la pămînt în faţa acestor oameni şi ştiu undeva, aici aproape, o… cutie pentru donaţii, a altor oameni minunaţi (de aici din Braşov) pe care îi admir şi îi cunosc de mult, echipa Hospice „Casa Speranţei” şi voi lăsa, din nou, nişte bănuţi acolo… Înainte de a încerca apoi continuitatea altor gesturi, în măsura celor ce-mi sunt la îndemînă, în aceeaşi direcţie a acestui Hospice, în care se petrec alte gesturi mirabile care, ar trebui… măcar cunoscute şi recunoscute de toate… vecinătăţile noastre.

7 gânduri despre „Greutatea unor gesturi. În România reală

  1. Servus,Flavius.
    Romania reala e cea descrisa de tine,Romania in care traim noi si semenii nostri.
    Cei care ne conduc traiesc in tara lor care are un nume necunoscut pentru mine.
    Oamenii de care scrii merita toata admiratia noastra,pe Isabellelorelai o stiu mai bine si o admir pentru ca nu ramane indiferenta in fata suferintelor si daruieste din tot sufletul si-i ajuta pe toti.
    Mi-am amintit de cazul Aneimaria de la noi din oras care acum a ajuns la Viena dupa ce oamenii au ajutat sa stranga banii necesari.
    Multa sanatate tuturor!

    Apreciază

  2. Gânduri bune, prieten drag!!!

    O postare care mi-a atins sufletul şi mi-a amintit copiii abandonaţi în spitalul din oraşul meu.

    În mod special de copilul căruia îi lipseşte creierul, având în zona respectivă gelatină…

    Triste situaţii, dar noi trebuie să fim alături de cei în suferinţă.

    Felicitări pentru postare, entru faptul că ne aminteşti de aceste situaţii…

    Servus!

    Apreciază

  3. şi s-a aşternut tăcerea 😦
    gesturile de acest fel se fac în tăcere
    dar, am zis-o de mai multe ori, OAMENII trebuiesc pomeniţi…
    parcă ne e mai uşor să întoarcem capul în partea cealaltă…
    ce e cu noi? ne-am „înstrăinat” de noi ?
    eu una nu
    şi mulţi alţii nu
    dar ştiu că am primit şi multe „peste nas” 😦
    şi acel 2% e o oroare în „ţara asta”
    am multe de zis
    aleg să fac!

    Apreciază

  4. Am stat faţă în faţă cu copii suferinzi de boli incurabile şi chiar nu ştii ce să le spui, ţi.e teamă să îi întrebi de viitor, de lucruri normale. Încerci să le spui poveşti frumoase, dar simţi că ţi se sfîşie sufletul la gîndul că în curînd ei nu vor mai fi. Spitalele de copii şi pacienţii copii sunt puncte extrem de sensibile. Povestea branulei am simţit-o pe pielea lui Horia, cînd am leşinat în spital cu el, doar văzîndu-l cum se zbătea şi plîngea în timp ce i se căuta o venă ce nu se vedea la doar un an şi un pic. Dar copilul meu s-a făcut bine, însă alţii, din nefericire, nu, şi rămîn pradă unor boli crunte.
    Cei de la Hospice sunt într-adevăr o mană cerească. Şi pentru asta jos pălăria!

    Apreciază

  5. Flavius, îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele tale. Chiar acum 20 de min m-am întors de la spital de la copii unde am fost cu Isabelle și le-am dus multe lucrușoare, pampers, lapte praf, creme, șervețele, jucării, pe care am reușit să le adun în fix o săptămână de când am cerut ajutor pe blog. De la oameni frumoși, inimoși, unii cunoscuți, alții anonimi care au avut încredere în mine să-mi trimită bani pentru copii. România e și asta, cu oameni cu suflet, dar deocamdată au acaparat antenele și ziarele jegurile de politicieni și matracucile fără valoare reală. Dar România inimoasă și darnică există, crede-mă pe cuvânt 🙂

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.