Despre ţoape. De Sărbători…

Se zice că zilele astea, de Sărbători, ar trebui să ne fie unele de tihnă. „A tihni… tihnire”… mă gîndesc… adică să-ţi priască ceva, să-ţi cadă bine… Mda… zilele astea toate ar trebui să ne dea senzaţia asta cu toate neajunsurile care ne înconjoară, referindu-mă la cele lumeşti, la lipsuri. Şi pentru a simţi aşa am deprins fiecare un fel de a ne purta, astfel încît respectînd tihna celorlalţi să ne-o dobîndim pe a noastră. Şi mai mult de atît, întinzînd o mînă, înţelegînd o greşeală, făcînd mai uşoară cu ceva ziua cuiva, zi care se vede a fi mizerabilă pentru acela, cred că am dovedi că înţelegem tihna acestor zile. Nu mă gîndesc la toate astea din cine ştie ce zel moralizator sau pentru a proslăvi şi eu nu ştiu ce pilde creştine legate de Sărbători.  Aş uza şi eu şi mai mult înţelesul acestora…  Apoi cred că suntem foarte zgîrciţi arătîndu-ne generoşi doar de Sărbători, ca şi cum am vrea să demonstrăm ceva anume, ceva ce nu putem dovedi în restul zilelor…
Scriu toate astea fiindcă în aceste zile, chiar mai mult parcă decît în alte dăţi, am întîlnit şi întîlnesc destui ţopîrlani şi destule ţoape care, pîndind o slăbiciune, o eroare, un moment tensionat, o criză (fie ea şi de timp) se năpustesc de la înălţimea unor… „superiorităţi” şi „competenţe” conjuncturale asupra unui om pentru a demonstra, administrativ, cine este şeful, pentru ca respectivului să-i… tihnească cu vîrf şi îndesat zilele astea. Şi dacă asta se întîmplă după ce „sclavul” le trage la jug, paişpe ore pe zi, uitînd de sine şi că are o casă şi o masă care-l aşteaptă, acum de Sărbători, cu atît mai bine!
Ştiu că Iorga avea o vorbă: „numai nenorocirea altuia poate face bucuria invidiosului” şi eu aş înlocui aici invidiosul cu omul mic, mărunt, sterp sufleteşte. Cred că micimea e mult mai mare, „mai pe măsură” acum, de Sărbători… În asta o sta „fericirea”, tihna şi „colindul” Sărbătorilor lor ;)!
Toate cele bune!