Cele fără titlu

E încurajarea simţului fără urmare,
cînd maicile se-ntorc la toaca cea dintîi.

E drumul printre ziduri presărat,
cînd ucigaşii străpung burdufurile pline
cu apă-ale cetăţii, cînd porţile
închid în găvane, izvorul…

***

De-ar fi să rămîn mereu
îngenunchiat, cu fruntea-n pojghiţa de frunze,
îţi voi trimite-altarul şi sclavii;
de-ar fi să-mi scurg din vine
ursita întoarsă într-o cruce…

***

În ochi
ţi se adîncesc
măruntele podoabe,
smaralde de durere
prelinse peste tîmple.

***

De vrei să-ţi vînd hergheliile cu cumpeni,
descurcă-ţi sufletul de paşii mincinoşi
prin iarba pe care, în prag, cu securea
am presărat-o de sînge.

***

Eşti însemnată de fiinţa-mi pustiită,
ascunsă sub piatră.
Şi voi rămîne ca o carie în lemn, îndepărtată
de apa în care, păsări cu aripile supte
se oglindesc în multele-ţi chipuri,
încetinite de simţuri…

***

Vă sunt, de-acum,
blestemat temnicer de-a dreapta zidului,
de-a stînga umărului retezat,
din care va creşte o tîmplă tîrîtoare.
De-ar fi ca merele din şarpe
să prindă glas de rege, la pragul
menirilor arse cu fierul…

Samba si, trabajo no!

Sterpe, zilele astea dintre Crăciun şi Anul Nou. Ieri, vînt aspru, rece. Astăzi, o amăgire de soare. Oraşul e uscat şi el. Oameni bulversaţi de drumuri inutile, fără răgaz. Ici şi colo, zeloşii sfidează evidenţa şi sunt tot o zdroabă, indignaţi că „partenerii” şed şi cască. Ar vrea să pună punct, să tragă linie, încercînd să rezolve acum, năduşind şi aruncînd ordine, toate restanţele, toate facturile de peste an. Apoi, cu ochii pe ceas, notează în carneţel ce face X, ce nu a făcut Y. Clocesc „referatele” din prag şi de după pragul de An nou. Managementul timpului crizat ;). „Da, e penibil – veţi spune. Sunt cazuri izolate”. Sau aţi spune: „Las’ că de muncă nu crapă nimeni! Mai ales pe vremurile astea nu se cade o asemenea abordare!” Aşa e! Cu toate astea, pentru a-i scuti de trăirea penibilă a Sărbătorilor, sau mai bine zis, de netrăirea lor, aş decreta „Samba si, trabajo no!” pentru toţi „aflaţii în treabă” din Românica harnică şi productivă a acestor zile. Pe bune, am mai scăpa de ridicol, de tristeţi, plictis şi furii inutile, în ciuda multor… Fideli! 🙂 Chestie valabilă şi pentru… ciorogârlele fabricate la tv întru uzul boborului votant şi dornic de acţiune şi rezultate imediate, palpabile ;)!

Asemeni unui cînt mai vechi

Supus, aştept liniştea să vină
ca un vehicul memorial cu zgomot şi cu turle,
să fac din gînduri arse podoabe pentru lacrimi,
întoarse din petreceri cu iz de sugativă.
Ucid din nou făptura aproape dăruită a marmorei
virgine, lipită pe afişe şi scursă după ploaie…

Izvoare de cianură se strecoară printre pietre
şi-mi udă chipul adormit în cuie şi nu văd
decît aripi larg întinse ce vor să-mi fure iar
al logodnei scump dar matrimonial…

Şi chipul se întinde peste trup,
tanchete peste arbori şi furia-mi orbeşte minta ce fu pură.
Pozez în manechin şi vînd ideea fixă…

Să-mi ierţi necugetarea.
La trupu-ţi nu mă uit, e liniştea în tine ca o
capcană roză, peltică, cerşindu-mi mîngîierea ce ar putea porni
o stratagemă nupţială…

E zborul blînd printre vitrine calme şi
nu mi-e teamă de trupul tău se-ntinde în vîntul scump de perle –
îi sunt recunoscător, din nepăsări mă strînge, dar
parcă şi atunci din stradă un ochi se furişează, firesc,
să-şi ceară partea…

Asemeni unui cînt mai vechi

Supus, aştept liniştea să vină
ca un vehicul memorial cu zgomot şi cu turle,
să fac din gînduri arse podoabe pentru lacrimi,
întoarse din petreceri cu iz de sugativă.
Ucid din nou făptura aproape dăruită a marmorei
virgine, lipită pe afişe şi scursă după ploaie…

Izvoare de cianură se strecoară printre pietre
şi-mi udă chipul adormit în cuie şi nu văd
decît aripi larg întinse ce vor să-mi fure iar
al logodnei scump dar matrimonial…

Şi chipul se întinde peste trup,
tanchete peste arbori şi furia-mi orbeşte minta ce fu pură.
Pozez în manechin şi vînd ideea fixă…

Să-mi ierţi necugetarea.
La trupu-ţi nu mă uit, e liniştea în tine ca o
capcană roză, peltică, cerşindu-mi mîngîierea ce ar putea porni
o stratagemă nupţială…

E zborul blînd printre vitrine calme şi
nu mi-e teamă de trupul tău se-ntinde în vîntul scump de perle –
îi sunt recunoscător, din nepăsări mă strînge, dar
parcă şi atunci din stradă un ochi se furişează, firesc,
să-şi ceară partea…