În beţia istoriei. Il Padrino dixit!

„Salve, signor Flavio!
Scuze pentru pauza de comentarii dar… Mai are omu’ trebuşoare şi prin altă parte şi nu apucai să te „văd” pâna azi prin „blogulume”. Iar îmi ridicaşi mingea la fileu cu neica Papură Vodă… Nici eu nu cred că am preşedinte, Flavius… Nici măcar de la Împuşcat încoace… Suntem, din ce în ce mai înglodaţi în mocirla căreia îndrăznim să îi spunem democraţie originală, fapt pentru care ies pe ţeava democraţiei aberaţii gen Ilici, Emil cel învins de Secu şi eternal Băse…Care ţara şi-a mai bătut joc de interesele şi de resursele sale strategice cu atât de mult elan ca noi? Băse’ e gen „finis coronat opus”. E cel care duce „pe culmi de progress”eşecul demersului nostru de a crede că suntem o ţară, cu adevărat democrată şi stăpână pe destin…
Suntem, pe naiba… Suntem ţara căreia singurul instrument de politică externă i-a rămas trupa plecată, la ordin, prin teatre de operaţii externe şi care dă colţu’, din când în când, shoulder by shoulder, cu nenea aliatu’ Sam… Nu tu camioane, nu tu maşinuţe, nu tu textile, nu tu grâuşor şi alte alea… Avem Cola, şi E-uri în draci şi…fiţe cât încape…şi başca, pe circaru’ Base’. Cred că îşi plâng în pumni unii europeni mai cu ştaif că ne băgară în UE….Un asemenea personaj gen prim preşedintele de partid şi de stat e o bătaie de joc la adresa României şi el, asta e certitudine pentru mine, a mizat intens (a şi „săpat” cu sârg la asta) pe lipsa unui contracandidat care să-l scoată din circuit la alegerile prezidenţiale din decembrie. După „aburirea”PSD cu anul de guvernare împreună, Băsescu se consideră de neînlăturat şi îşi arogă statutul de “lider maximo”, care controlează totul. Stare de fapt posibilă din cauza veşnicului oportunism şi pupincurism românesc al acelora dintre noi care, conform proverbului „obraznicul mâncă praznicul” s-au „băgat” în politica asta ciudată „de rit românesc” şi au încurajat această tendinţa ce duce spre niciunde…
Nenea acesta are o singură obsesie, aceea a persecuţiei ! Toti sunt răi doar ‘mnealui şi gaşca ‘mnealui sunt buni! Şi ştie să o spună şi a transmis-o, cum de altfel e normal, şi celor care îl simpatizează!! Majoritatea dintre aceştia ar trebui să nu aibă memoria scurtă şi să îl aibă în „amintire’ pe Băse, cel care refuză procesul cu Ucraina, pe Băsescu care este prietenul lui Haysam şi tot neamul lui, pe Băsescu care a băut şi s-a suit la volan, pe Băsescu care a visat un dezastru de guvern, pe Băsescu care a tras-o pe „ţiganca împuţită”de urechi, pe Băsescu care a băgat PSD la guvernare după ce principala lui temă de campanie a fost războiul cu PSD, pe Băsescu care se trage de… cu Bercea Mondialu’etc…mulţi de etc…!
Din păcate, suntem o ţară căreia îi place să fie condusă de cizmari, piraţi şi cine ştie mai ce ciudaţi ieşiţi din beţia istoriei! Eu, unul, sunt dintre cei care nu au crezut niciodată că dracul (Aghiuţă, Belzebut, Lucifer, B…. etc) poate fi neprihănit….
Şi la ce-mi foloseşte ? Iartă-l, Doamne că, mai tot timpul, nu ştie ce face!
Totuşi…să vă fie bine şi…una affetuosa stretta di mano !

Zile faine!
Il Padrino”

P.S. – De azi, şi e un gînd mai vechi ăsta, îmi deschid blogul, Genunchiul Lumii, gîndurilor şi textelor celor mai inspirate, celor mai bine scrise care-mi vor poposi la… „Poşta redacţiei”. Le voi publica pe prima pagină fiind păcat să se piardă printre comentarii. De multe ori găsesc acolo rînduri superbe, rînduri mult mai bine scrise, mai logice, decît cele care le-au provocat. Voi căuta mai în urmă şi voi mai scoate la suprafaţă, sper cu voia tacită a autorilor, astfel de pagini fie ele pamflete, ironii dar, firesc, cu cei şapte ani de-acasă.
Şi încep cu „Il Padrino”, cronicarul atît de însufleţit al Genunchiului Lumii şi al Blogolumii, pe care îl preţuiesc în chip aparte. „Il Padrino”, care – şi i-am spus-o de mult! – ar fi un… Godfather al blogosferei, dac-ar vrea… 😉 Braşovean de-al meu care, scrie cu atîta har, pe care-l ştiu, şi pe care abia aştept să-l întîlnesc la o promisă, reciprocă, ulcică de vin…
Mă-nclin, fratello… Padrino! 🙂

Îngăduită docilitate

să te iau în braţe
ca pe un scut al lui Marte,
să te arunc peste un prag
nesfîrşit de cristal
în suliţele lungi
şi tăioase ale iubirii…

lumina ni se izbeşte de trupuri:
fotograme pe buzele stîncii uscate de vînt.
se lasă un întuneric albastru ca un fluture
peste obiectele fosforescente,
ne căutăm cu mîini tîrzii, întîlnim
contururi reci şi dure, nu simţim
mîngîierea, pînă cînd
acestea încep să respire,
să ne caute prin crăpăturile memoriei,
stofei, fiecare despărţit de cîte o suliţă,
fiecare presimţind
locul îngust la care trebuie să ajungă.

Îngăduită docilitate

să te iau în braţe
ca pe un scut al lui Marte,
să te arunc peste un prag
nesfîrşit de cristal
în suliţele lungi
şi tăioase ale iubirii…

lumina ni se izbeşte de trupuri:
fotograme pe buzele stîncii uscate de vînt.
se lasă un întuneric albastru ca un fluture
peste obiectele fosforescente,
ne căutăm cu mîini tîrzii, întîlnim
contururi reci şi dure, nu simţim
mîngîierea, pînă cînd
acestea încep să respire,
să ne caute prin crăpăturile memoriei,
stofei, fiecare despărţit de cîte o suliţă,
fiecare presimţind
locul îngust la care trebuie să ajungă.

Trepte

Pumnalul se izbeşte de os şi se rupe.
Trandafirii albi cu zîmbet de arşiţă
coboară pe fire de melc.

Nu pot să mă-ntorc unde-am fost cîteodată,
se stînge în mine melcul uriaş şi m-ascunde
în fluier şi podoabă de noaptea miresei…

Nu pot să răstorn din pahare ideea, lipicioasă
substanţă atrăgătoare de fluturi, de haine, de scumpe covoare
ascunse de soare, pînză ţesută cu firul prea aspru…

Bogatele plete-ale nopţii se-nchină,
blondul belşug îl lasă pe trepte
şi trec mai departe…

Toate zilele Prim-preşedintelui de partid şi de stat

De vreo cinci ani eu unul nu am preşedinte. Şi cum sunt bine antrenat, mă pregătesc să nu am nici în următorii cinci ani. O vreme chestia asta m-a revoltat, acum frustrarea mi-a devenit sictir, aşa cum am mai zis pe ici şi colo. Şi găsesc că sictirul îmi este chiar confortabil şi e singurul mod de a… pozitiva lucrurile. Pînă la urmă, mă gîndesc: şi dacă aş fi avut un preşedinte al meu ce ar fi fost, cum ar fi fost? Aş mai fi avut parte de voluptăţile exerciţiilor stilistice ale acestui sictir? Aş fi fost doar un simplu cetăţean satisfăcut mulţumindu-mă că mă simt reprezentat, că am un orizont de aşteptare, că nu mi-e silă să privesc spre nişte personaje care mă mint, mă fură, mă înşală, îmi sfidează inteligenţa şi morala prin a-mi vinde incompetenţa drept răsunătoare realizări iar criza drept scuză a impotenţei. Şi nu aş fi trăit cu senzaţia de existenţă sacrificată la dispoziţia unor vătafi grobieni… Aş fi fost mai puţin ironic şi… pamfletar şi mi-ar fi fost mai greu să mă dau… naiv. O, ce plictiseală, normalitatea!
Împrumut din „Dilema veche” o vorbă care mi-a plăcut, de-a lui George William Curtis: „Ţara cuiva nu este o anumită suprafaţă de pămînt, cu munţi, rîuri şi păşuni, ci este un principiu.” Da, ţara mea este un principiu inutil de definit şi este alta decît republica oranj instaurată de o populaţie rămasă la crizele pubertăţii, a cărei singură unitate de măsură este păşunea. Da, la mine în fiecare zi este „No Băsescu Day„, nu-mi place portocaliul vestelor celor de la salubritate şi mă dau în vînt după violet şi violete! La mine toate zilele sunt noi zile ale Prim-preşedintelui de partid şi de stat! 😉

Dor de toţi. În lanul de secară

Cine mai ţine minte sfîrşitul „veghii-n lanul de secară?”… L-am recitit acum aflînd de la radio de moartea lui J.D. Sallinger… Bineînţeles că ăsta mi-a fost reflexul, să mă duc la raft şi să caut cartea. Aceasta. Am răsfoit-o şi am retrăit senzaţia de atunci: „Cum? S-a terminat? Aşa? Deja?…” Cred că în vremea aceea, deşi fermecat de tentaţiile acelei libertăţi intangibile eu nu aş fi conceput să am de a face cu unul ca Holden Caulfield. Alţii, dimpotrivă, ştiu… Privind în urmă mă întreb: ce s-o fi ales de el, fiindcă vîrsta lui trebuie să fie aproape de vîrsta mea (la orice personaj, cînd îl citeşti, te raportezi cu o vîrstă contemporană ţie…). Şi totuşi de ce n-aş recunoaşte acum că de nenumărate ori m-am dus, mai tîrziu, după ce am citit cartea, să stau de veghe-n lanul de secară? Nu cumva, pînă la urmă, am devenit eu un… Holden Caulfield?… Poate nici n-aş fi uimit să aflu o sumedenie de coincidenţe privind viaţa… noastră de… după citirea acestei cărţi uşurele… Ceea ce ar însemna, nu-i aşa, că de fapt aşa am fost şi înainte, atunci odată cu el?
De bună seamă… „Nu trebuie să spui niciodată nimănui nimic. Cum spui, cum începe să ţi se facă dor de toţi.” Oricum, cine ar înţelege ceva?

P.S. – Atît de puţine am auzit ieri despre Sallinger. Şi atît de multe despre Mutu!… Firesc.

Cîntec de alungat cuvinte

Duceţi-mi cuvintele la marginea pădurii,
să mi le pască umbrele,
să le sărute pietrele…
Eu orb fiind de-acum presimt
un alt fel de vorbire,
altfel trecînd prin mine sevele spre ziduri…

Fiind aer de păsări zburătoare,
duceţi dulcea cuvîntare la marginea de mare a sticlei,
să înfrunzească aşteptarea…
Şi armele şi calul şi umărul cel smuls din plămîni
să nu mai strivească cerul între pleoape!

Cîntec de alungat cuvinte

Uneori, rar ce-i drept, uneori în zile… în momente ca ăsta… îmi încurc genunchii… Nu mai stiu sigur care-i stîngul şi care-i… dreptul, care e primul şi care al doilea şi de ce… Îi iau în palme… îi cîntăresc, îi şterg de praf (da, mai ales asta!), mă uit la ei prin lupe măritoare, îi oglindesc şi-i supun probei frigului. Ce alt prilej mai bun pentru încercarea frigului decît ăsta de acum? Uneori, rar ce-i drept, mai încurc şi… uşile şi se poate întîmpla să fiu… dincolo. Pentru un timp sau… altul.

Duceţi-mi cuvintele la marginea pădurii,
să mi le pască umbrele,
să le sărute pietrele…
Eu orb fiind de-acum presimt
un alt fel de vorbire,
altfel trecînd prin mine sevele spre ziduri…

Fiind aer de păsări zburătoare,
duceţi dulcea cuvîntare la marginea de mare a sticlei,
să înfrunzească aşteptarea…
Şi armele şi calul şi umărul cel smuls din plămîni
să nu mai strivească cerul între pleoape!

Solidaritate degerată. Iluzii

L-am auzit pe Raed Arafat, secretarul de stat de la Sănătate vorbind despre gerul teribil care a paralizat România şi mai ales despre victimele lui. Despre cei 10 sau 15 români care au murit degeraţi în vremea din urmă. Şi Arafat a spus că dincolo de ce face statul, atât cât poate face, cu ambulanţele, spitalele, poliţiştii sau pompierii lui, românii nu au încă un simţ al solidarităţii. Cîţi dintre noi – se întreba ministrul – am face gestul de a bate la uşa bătrînului din casa de vizavi pentru a-l întreba de sănătate şi pentru a-i oferi un ceai cald cînd ştim că amărîtul ăla nu are după ce bea apă darămite cum să-şi încălzească odaia? Dintre cei morţi de frig cîţiva erau boschetari şi alţi cîţiva au murit în propriile case… Nu e nimic nou pe lume, am putea spune, asta se întîmplă oriunde… Şi e foarte posibil că vecinii victimelor gerului habar nu aveau de viaţa celor de peste gard. Şi nici Primăria, desigur. Aşa o fi…

Îmi aduc aminte că acum cîteva zile toată protipendada Dâmboviţei, toată floarea companiilor pe val din ţara asta, se îngesuiau să doneze cu miile de euro, şi să apară la tv. făcînd asta, pentru sărmanii din Haiti… Frumos, nobil gest, necesar, solidaritate umană pe faţă… Şi au strîns mai mulţi bani decît a reuşit să trimită statul român (50.000 de euro jalnici!) spre ţara aia de departe, cutremurată…

În seara asta, Gabi, pe raza ei de soare, îmi trimite un apel pentru salvarea unui copil, a unei adolescente de aproape 18 ani, Ioana. Ioana, elevă la Gheorghe Lazăr în Bucureşti are cancer iar tratamentul ei, care costă 80.000 de euro, nu poate avea loc decît în străinătate. Părinţii, apropiaţii ei încearcă să facă tot ce le stă în putinţă pentru a nu o lăsa să se stingă…  Sunt zeci de astfel de mesaje  pe care le întîlnim zilnic pe Internet iar unele dintre ele mai ajung şi în paginile ziarelor şi mult prea puţine la televizor. Sunt mii de cazuri pentru care statul „nostru” nu are bani să le rezolve, fiindcă dacă ar avea nu am mai auzi asemenea strigăte disperate. Probabil puţinele care beneficiază de un loc pe „listele” discrete ale acestui stat nu trebuie ştiute, pentru ca nu cumva să se işte vreo… vîltoare sau cereri care ar face apel la „forţa precedentului”…  Probabil confidenţialitatea e o condiţie necesară, consemnul fiind „încălcat” cu bună ştiinţă doar atunci cînd la mijloc apar ceva vedete – bune prilejuri pentru a proclama electoral generozitatea şi grija părintească a statului faţă de fiii ei… Da, miile de anonimi loviţi de soartă nu reprezintă nicio miză, nu aduc rating ci doar cheltuieli… Prea mari cheltuieli la nişte bugete mereu prea mici… Aşa cred că e, din nefericire, şi cu Ioana…

Apelurile astea deznădăjduite, dramele astea circulă şi îşi încearcă… norocul pe Internet, mai ales prin bloguri. Aici pare să-şi fi găsit adăpost o mare din necazurile românilor, acesta pare a fi rezervorul lor care în România nu are unde să fie deşertat…  Acesta este încă locul bun şi permisiv, şi alintător uneori, ca orice iluzie, unde se mai pot arunca-n ocean sticle cu răvaşe. Dar un loc atît de strîmt şi puţin băgat în seamă… Câte din aceste cazuri pot fi rezolvate pornind de aici?  Sau poate sunt eu prea pesimist… aflând totuşi că vreo 2,5 milioane de români trag, iată, cu ochiul spre blogosferă. Da… ar fi ceva poate dacă fiecare dintre ei ar trimite… undeva cîte un euro… Poate chiar Ioanei…

Vorbeam despre solidaritate… Ignorînd un stat meschin, ipocrit şi impotent, cum ar fi dacă ne-am trage mănuşile şi căciulile şi am da o fugă pînă la bătrînul de dincolo de gard să-l întrebăm ce mai face?… Da, ştiu, sunt patetic, aberez!…

De-a Dumnezeul blogolumii. Pe ger

La vremuri de criză şi de ger, pe aici prin blogolume par a trece toate la focul mărunt, şi violet, al cîte unui concurs sau la un pahar de… leapşă… Îndeletniciri mîncătoare de timp (ei, browser anchilozat de frig, şi el!), neuroni, simpatii şi aducătoare de dulci reverii călduţe ca-n… fetiţa cu chibriturile. Toate, normal, subiective, funcţie de… blogroll… Stări trecătoare, cu reguli aproximative ca-n orice… deficit de comunicare jinduind după leacuri discret aducătoare de… trafic. Deh, depind toate de inspiraţie şi dispoziţie şi sunt, a priori, pasibile de… prezumţia de nevinovăţie.
Acestea fiind spuse şi ispitit fiind de Meşterul Manole şi Mirela, cărora le sunt definitiv îndatorat, mi-am suflecat mînecile şi am purces la descîlcirea bogatei mele blogoteci – pe care, fie vorba între noi, ar cam trebui s-o… cern 😉 ! – pentru a-mi îndeplini migăloasa sarcină de nominalizare întru… Blog de Blog, concursul, ale cărui unde m-au atins, lansat în colţul ăsta de blogosferă de Lucia Verona… Şi zic că nu mi-a fost deloc comodă îndeletnicirea fiindu-mi al naibii de anevoios să aleg (dacă era după mintea mea aş fi scornit cîte un premiu pentru fiecare din cei ce-mi populează blogolumea!) şi negăsind mereu croiala potrivită pentru un blogger sau altul printre cele date (de unde şi excesul de puncte de suspensie în chiar lista mea de posibile premii)… Apoi, după acest exerciţiu democratic am simţit realmente lipsa (iar altele erau în plus!) a cel puţin încă trei sau patru categorii în concurs: de poet blogger, de foto-blogger, de blogger meloman, de blogger cinefil, de blogger debutant, de titlu de blog sau post, de blogger implicat, etc…. Toate, dacă se poate, fără… superlativul relativ care-mi cam displace 😉
Cu pălăria-n mînă, în faţa întregii blogolumi, sperînd să nu rănesc prea tare orgolii sau sensibilităţi diverse sau să fi dat, pe ici pe colo, cu băţu-n baltă (noroc că-i vremelnic îngheţată!) iată ce-a ieşit din joaca-mi de-a… Dumnezeul blogosferei (unii mai cîrcotaşi ar zice, poate, de-a… floarea din grădină!) :

1. Marele premiu – Paul Gabor
2. Cel mai bun blogger dintre scriitori – Vania
3. Cel mai bun scriitor dintre bloggeri – Adi Voicu
4. Blogul cu cel mai mult umor – Moshe & Mordechai
5. Cel mai bun… critic literar – Ana Maria Deleanu
6. Cel mai bun… cititor – Cristian Lisandru
7. Cel mai bun blogger dintre politicieni – George Şerban
8. Cel mai bun… politician dintre bloggeri – Ganditorul de Hamangia
9. Cel mai informat blogger – Simona Ionescu
10. Cel mai… simpatic blogger/bloggeriţă – Karla
11. Cel mai… gustos blog – Marius Aldea
12. Cel mai bun blog al unui ziarist – Eftimie
13. Cel mai bun blog anti-băsist – Simion Cristian
14. Cel mai… fericit blogger – Daurel
15. Blog de criză sau blogger… crizat – Brushvox
16. Cel mai artistic blog – Mirela Pete
17. Cel mai… bizar blog – Marius Ola
18. Cel mai bun traducător din română în română – Nea Costache
19. Cel mai bun comentator politic – Dan Pătraşcu
20. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri – Ada Rus
21. Premiul… Voltaire (Să ne cultivăm grădina) – Marius Aldea
22. Cel mai cunoscut dintre bloggeri – Also Sprach Zamolxis
23. Cel mai bun blogroll –Deea
24. Cel mai bun blog de sport – Sport Local (Chinezu’)
25. Cel mai… schimbător blog – Gabi
26. Cel mai luptător dintre bloguri – Mesterul Manole
27. Cel mai bun blog de… modă şi/sau vintage – Belle
28. Cel mai… activ blogger – Cella
29. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri – Alphablog
30. Premiul „Pixelul albastru şi flacăra violetă” – Roxana Iordache
31. Premiul de popularitate – Codeus

P.S. – Ca de obicei, la final o muzichie (cum de la ruşi vine… gerul) pentru toată blogolumea, iar după regula jocului, nominalizaţilor, leapşa… regulamentară! 🙂

Update – Aşa cum mi-a atras atenţia prietenul Cody m-am abătut de la regulament… Drept pentru care, conştiincios, fac o cuvenită rectificare în propunerile mele. Dar după cum văd că juriul mai poate suferi şi el ceva schimbări nu e exclus ca… surprizele să nu se oprească aici. 😉