Mă simt… Popescu. PDA

Îl mai ţineţi minte pe Popescu, pe Cristian Popescu, poetul? I-o mai fi văzut oare cineva tramvaiul plimbîndu-i familia prin oraş pe şinele de poezie? I-a mai citit oare cineva „Caietul de citire şi caligrafie”? Ştiu, Cristian Popescu, poetul, a murit de vreo 15 ani, după ce îi ridicaseră statuia aşezînd-o lîngă un Labiş sau Nichita, şi, probabil, unii l-au uitat iar alţii habar n-au de existenţa lui… Era „cel mai important poet nouăzecist!”. A murit la 36 de ani. A murit de mult, la o vîrstă pe care eu am depăşit-o deja – asta vizavi de postul de ieri ;). Chiar mă gîndeam am început să depăşesc vîrstele unor morţi cunoscuţi si să mă apropii de vîrstele morţii unora dintre cei mai apropiaţi ai mei… Ce contează! Azi, fără legătură cu nimic, citesc şi mă simt un pic… Popescu. Poezia de azi, de duminică:

Cristian Popescu
Telefonul din colţul străzii

„Noaptea, dacă introduci în telefonul din colţul străzii o scoică în loc de monedă, o scoică mică, albă, neciobită,culeasă vara, pe plajă, în loc de ton vei auzi minunatul sunet al valurilor. Apoi poţi forma orice număr şi-ţi va răspunde, te va chema în glas de sirenă.
Noaptea, dacă introduci în telefonul din colţ o petală de trandafir în loc de monedă, în loc să auzi tonul vei simţi minunatul miros de fân cosit şi liliac înflorit. Formând orice număr o voce blândă de bătrână îţi va explica liniştit cum se face cea mai grozavă dulceaţă de trandafiri.
Noaptea, dacă sufli în telefonul din colţ fum de ţigară în loc să introduci o monedă, în loc de ton din receptor va izvorî ceaţa, ceaţa caldă care te va cuprinde întreg, va umple încet strada, casele, se va agăţa de crengi ca pânzele de păianjen.
Noaptea, dacă introduci în telefonul din colţul străzii o monedă de un leu, trebuie câteodata să baţi cu pumnii în telefon până iţi vine tonul şi formând numărul de acasă îţi va răspunde nevasta: că unde umbli până la ora aia, că ea nu-ţi mai încălzeşte mâncarea, că ea te lasă.”

Cristian Popescu
Cristian Popescu

12 gânduri despre „Mă simt… Popescu. PDA

  1. Ai făcut o treabă foarte bună cu această postare, poemul de față e cu adevărat o bijuterie de preț. Eu îl știam, dar de câte ori îl citesc mă domină o emoție specială.

    Apreciază

  2. Salve, Flavius!….asa e..a „fulgerat” pe firmamentul poeziei si s-a dus pe sinele prpriei existente…un tramvai numit Popescu…Uite, numai faptul ca a ramas in memoria „blogulumii” mataluta tot inseamna ca nu a trait degeaba…

    Il Padrino

    Apreciază

  3. Ahhh…am scoica, am petala de trandafir, ma apuc si de fumat…numai dati-mi va rog adresa strazii cu telefonul pe colt! Flavius, tu cu poezia ta, mi-ai ravasit toate dorurile…dintr-odata ma simt si eu Popescu! Pâna la noapte ajung…si mai am si o pietricica. Crezi ca daca o introduc în telefonul din colt, aud sursurul izvoarelor în creier de munte?

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.