Evoluţii blogolumice. Cu (şi fără) rost

Îmi aduc aminte (şi nu e prima oară cînd încerc o recapitulare) începuturile aventurii mele prin blogosferă. Începuturile concrete, cu însemnări periodice, de acum doi ani şi ceva – fiindcă prin 2006 mai pornisem un blog, pe weblog, pe care l-am abandonat considerînd pe atunci această îndeletnicire drept… puerilă. Deci privesc în urmă şi mă mir. Scriam pe atunci nişte notiţe incolore fără să îndrăznesc să scot nasul în lume (adică să fac vreun soi de… SEO) doar cu gîndul de a nota ce se mai întîmplă, spre aducere aminte mai tîrziu. Adevăru-i că altfel n-aş fi putut constata astăzi că genunchiul lumii e cam de-o vîrstă cu… criza şi că de atunci se tot măsoară cu ea scriindu-i jurnalul (deci va fi un bun instrument la îndemîna… posterităţii!). În sfîrşit… Bineînţeles că atunci nu aveam un blogroll prea răsărit, nu ştiam ce e aia o leapşă şi consideram un comentariu (dat sau primit) drept o mare îndrăzneală. Nu ştiu, vorba ‘ceea, cum sunt alţii dar eu aşa am fost şi mă uit în urmă cu oarece nostalgie, amuzat.

În tot acest timp (scurt, e adevărat, faţă de cel al „veteranilor”) am remarcat însă că blogolumea este şi ea supusă, din plin, trendurilor, inovaţiilor, ambiţiilor, ierarhiilor, „concursurilor”, „premiilor”, „spiritului” de gaşcă cu tot ceea ce presupune asta. Privind la felul cum merg azi lucrurile îmi dau seama, şi înţeleg, că etapele sunt făcute să fie arse şi că a devenit o virtute să te arunci cu pingback-ul înainte din prima zi, asta după ce de la primul text ai trecut vijelios printr-un neobosit şi nenumărabil schimb de… link-uri. În faţa acestei evidenţe, şi ritmului ei buimăcitor, aproape că mă simt depăşit. Şi nu mă simt depăşit atît de cantitate cît de… conţinut. În ultima vreme, parte din avalanşa de texte produse cu unicul scop de a găzdui cît mai multe „pinguri” mi se pare măcar obositoare dacă nu fără vreun mesaj. Goana nebună după aderenţi vremelnici şi de conjunctură cred că pierde pe drum înţelesul şi trăinicia legăturilor. Desigur, atunci cînd aceasta se vede cu ochiul liber! Şi mă întreb: încotro? Care va mai fi, în continuarea acestei tendinţe, rostul, înţelesul blogosferei? Cît vor mai conta însemnările – limpezi sau croşetate-n stiluri meşteşugite – textele… curate în urma cărora comunicarea şi experienţele felurite să lase în urmă sensuri sau senzaţii? Acolo, cred eu, stă bucuria, mirabilul blogolumii… Dar, poate, mă înşel, poate am o percepţie deformată asupra a ceea ce se întîmplă pe ici pe colo şi nu aş vrea să se înţeleagă prin părerea mea prezentă că mă erijez în judecător al blogolumii sau că generalizez. Departe de mine gîndul – nu mi-aş permite asta! – altul decît cel al observării unei tendinţe care, cred eu, rupe (paradoxal, poate) din interactivitatea blogosferei în loc să o potenţeze. Repet, aceste „jocuri” alungă, le răpesc textelor cuvintele (în cazul în care mai căutăm şi mai citim aceste texte, de la un capăt la altul, din dorinţa de a le şi înţelege).

E adevărat, încă de prin aprilie anul trecut, începeam şi eu să experimentez „metatextul”, „bricolajul” cu bloguri, exerciţiu pe care l-am propus însă cu gîndul de a aduce laolaltă pagini şi oameni („antropoblogie„, îi ziceam eu) pe care am vrut să-i remarc, să-i preţuiesc astfel într-o anume împrejurare sau privitor la o întîmplare şi încercînd să nu provoc vreo prea mare…. devălmăşie în „curgerea” textelor cu pricina. Şi, probabil, voi mai face asta cu această măsură, iar asta fără a-mi aroga vreun merit asupra… metodei 😉 Apoi, şi mai adevărat este că pe vremea aia Zelistu’ (Zelistu’ te coboară, Zelistu’ te ridică!) avea alte criterii de… punctare în clasament! 😉 Acum, dacă cineva îndeamnă „Pinguiţi, oştenii mei!”, un cor ca o singură voce răspunde din toţi bojocii: „Pinguim, Măria Ta!”…  Ei bine, cum spuneam, recunosc – cu toare riscurile! – mă simt depăşit. Nu am fost niciodată bun la… „muzică” şi am cam chiulit la orele de… cor. 🙂

P.S. – Mi-a trimis cineva ieri un banc. Bun 🙂 :
La biserica, preotul se intalneste cu un tanar enorias:
– Ce te aduce la biserica, Ioane?
– Iaca, am venit sa ma spovedesc.
– Nu-i nevoie, ti-am citit blogul…

45 de gânduri despre „Evoluţii blogolumice. Cu (şi fără) rost

  1. eu zic ca blogurile valoroase cu timpul se fac vizibile oamenilor valorosi si fara artificiile pingului
    Nu stiu de ce dar am impresia ca-i mai important cine te citeste decat numarul accesarilor – cunoasteti cred senzatia aceea cand din anumite comentarii reiese ca s-a inteles perfect mesajul, sau cand uneori se vibreaza la comun …
    Oricum eu va multumesc inca o data … si pentru ”trasoare” 🙂

    Apreciază

  2. uite, eu sunt noua (in wordpess), in a incerca sa ma ocup cat de cat de un blog, in a cunoaste bine blogurile bune… si sunt timida de mai sus, in a scrie mereu pe la altii, in a scrie si pe la mine, uneori, in lepse 😛 Deci inca mai sunt si din astia. 😛

    Cat despre ping-uri, imi amintesc ce fata aveam cand le-am vazut pt prima oara: nu puteam sa pricep de naibii or fi (de’, nu citisem helpu’ de la wordpress 😛 )

    Apreciază

  3. Dragul meu Flavius, ma simt ca si cum te-ai fi asezat la calculator, iar eu ti-as fi dictat aceste randuri… Asa e, rostul bloguitului si starea de spirit a blogosferei s-au diluat, de-un timp, de-atatea ping-uri si alte magarii din astea. Or fi avand si ele rostul lor, probabil, dar ma intreb daca, pana la urma, conteaza?…
    Eu iau un blog pe saptamana si-ncerc sa il sadesc in „oaza mea de blog”, poftind si alti prieteni sa-l cultive lecturandu-l. Atata doar, ca-n rest…nu am rabdare sa dau link-uri, ci doar sa scriu: e-o indeletnicire mult mai dulce.
    E drept, eu sunt novice, o sa zica unii: „ce stii tu?”…

    Apreciază

  4. Ma gandesc ca fiecare dintre noi ar putea avea un loc in care sa isi asterna linistit gandurile,ideile si sentimentele.Iar acesta mi se pare locul cel mai potrivit. Totusi in aceasta lume asa cum spunea si Eminescu:
    „Iar în lumea asta mare noi, copii ai lumii mici,
    Facem pe pămîntul nostru muşuroaie de furnici;
    Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
    Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi;
    Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,
    În acea nemărginire ne-nvîrtim uitînd cu totul
    Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,
    Că-ndărătu-i şi nainte-i întuneric se arată.”
    totul este trecator multi dintre noi care acum suntem aici vom fi inlocuiti de altii sau v-om evolua in asa fel incat blogurile vor fi de domeniul trecutului.
    Sincer cati dintre noi se gandea sa zicem prin 1995 la calculatoare sau la retele. Asa ca nici nu incerc sa imi imaginezi, cum va fi peste 15-20 de ani.

    Apreciază

  5. eu cred ca semnalul tau e foarte corect. Si pe mine ma deranjeaza trendurile de tot felul…insa am o atitudine toleranta ca sa ma menajez. Stiu, e ca un egoism sau e adaptare.
    O zi cu mult frumos !

    Apreciază

  6. Respir usurata, credeam ca sunt sigura care habar n-are ce-i ala ping/ pingback? 🙂

    Te gasesc putin trist in primavara asta…

    Ce conteaza formalistii, comentatorii interesati? Mai devreme sau mai tarziu dispar singuri, pentru ca nimeni nu se poate forta la infinit…
    Ierarhiile, clasamentele, orgoliile exacerbate, astea sunt pentru cei care n-au satisfactii profesionale sau personale in viata reala:) e o lume care mi-e departe, la ani-lumina. Absolut indiferenta…

    Conteaza contactul, autenticitatea, placerea de a savura gandurile cuiva, de a descoperi trairile celuilalt..;
    Restul… ? bof…

    Apreciază

  7. excelenta piesa, draga flavius. uite, asa mi-am inceput eu duminica: ascultand muzica postata de tine 🙂 sper sa-mi fie de bun augur 😉

    ma bucur ca te-am vizitat tocmai azi cand am nevoie de energie 🙂

    Apreciază

  8. Nici o minune nu tine mai mult de trei zile. Vor fi multe schimbari, dar probabil, pana la urma se vor aseza apele, unii se vor plictisi, altii isi vor epuiza ideile. Am vrut de cateva ori sa renunt la blog, din cauza ca nu prea intelegeam de ce se omoara unii sa fie cei mai buni blogari din tara si nu intelegeam cum de pot avea sute de urmaritori si de comentarii, cand de fapt nu aveau nimic interesant de comunicat. Oricum blogul meu va trai atata timp cat voi locui in Gibraltar, dupa care o sa ma ocup cu ceea ce-mi place mai mult, lectura, istoria, arta. Important este sa scrii pentru tine, despre lucruri, sentimente, trairi care ti-au captat atentia la un momentdat si catusi de putin pentru premii sau clasamente. Nu poti sa multumesti pe toata lumea, asa ca e mai important sa te multumesti pe tine, ca peste ani cand vei citi ce-ai scris sa poti retrai cu placere acele clipe.
    Numai bine, Flavius.

    Apreciază

    1. Bună @Dana…
      întocmai, despre trăiri ar trebui să fie vorba, în primul rînd cînd vorbim despre bloguri. altfel care ar mai fi diferenţa între acestea si mediile obisnuite de comunicare? aşa mi-ar plăcea mie să rămînă lucrurile fiindcă ştiu că lucrurile se îndreaptă în o cu totul altă direcţie… cum „atmosfera” se viciază, da, putem macar sa ne traim micile noastre satisfactii, in coltul nostru… totul e sa nu ajungem sa ne punem masca de gaze pe figura, chiar si acolo, in coltul ala 😉
      Cele bune, Dana…

      Apreciază

  9. Dragă Flavius, vrei să le facem copiilor noștri petrecerea de 2 ani împreună? :))) Știi, eu și acum scriu cu aceeași plăcere și vivacitate (eu scriu cum vorbesc, adică mult :))) ca la primele texte, când mă citeau prietena mea și gagicu. Nu am stat niciodată să număr câți oameni mă citesc, nu știu nici azi care e treaba cu zelistul, am aflat întâmplător de curând cum că aș fi în top 300 de la o tânără care avea niște întrebări pentru lucrarea de licență. Plăcerea blogului e la fel de mare, plăcerea de a citi oameni faini ca tine și ca mulți alții, plăcerea de a-i întâlni la o cafea față în față și mai mare! 🙂 Apropo, din blog roll-ul meu de 102 persoane, mă cunosc deja la față și la vorbă cu 54 și doar 4 sunt prieteni mai vechi de-ai mei 🙂 Și cât de curând vin oamenii din străinătățuri și am la cafele de băut 🙂 Am ceva de regretat? 🙂 Te pupez și te aștep la o cafea cu lapte

    Apreciază

    1. Servus @Lia… Evident ca daca nu ar fi ceva pasiune, placere, oameni faini in toata povestea asta n-ar fi nimic. De aici si… pasiunile stirnite de subiect 😉 Cafeaua cu lapte suna chiar bine, la fel si „cunoasterea la fata”. 🙂 In asta vad una din marile sanse ale blogosferei. Totul e sa se iveasca si ocaziile si drumurile intr-acolo.
      Zi frumoasă!

      Apreciază

  10. Salve, signor Flavius!
    Eu inteleg ca e foame mare de trafic si bani, dar … totul are o limita…
    Cred că este cel mai bine să o citez, tot de pe un blog, of course, pe Diana Cismaru care face ubn excurs la obiect despre comunicarea pe blog…..Mie mi s-a părut fain si adevărat ceea ce a zis duduca:
    “ În comunicarea strategică, publicurile sunt multiple. Fiecare are un alt “portret”, alte aşteptări, alte valori. Însă uneori, nu se poate emite decât un singur mesaj…acest mesaj trebuie să ajungă la toate publicurile ţintă şi să aibă un efect cât mai aproape de cel dorit. Se poate însă face acest lucru? Cum se poate atinge un asemenea obiectiv – o pluralitate de sensuri sub aceeaşi formă, iar fiecare citeşte doar ceea ce îi este adresat? Această dilemă ar putea fi destul de des întâlnită la un expert în comunicare, în situaţia în care nu se orientează spre comunicarea de nişă (de exemplu comunicatorii din instituţii nu pot să se orienteze spre nişe, trebuie să comunice simultan cu publicuri foarte diverse).
    O altă situaţie este aceea în care avem niveluri diferite ale sensurilor, în funcţie de competenţa destinatarului. Cu alte cuvinte, un sens uşor la suprafaţă, pentru destinatarii convenţionali, iar în interior un alt sens mai adânc (un sens cu “cifru” pentru decodificatorii competenţi…).
    Iar dacă este să ne gândim la un alt aspect, multiplicarea sensurilor, comunicarea pe bloguri reiterează scheme clasice din teoria comunicării (ne putem gândi la oricare: Lasswell, Shannon-Weaver), numai că le repetă dintr-o altă perspectivă. În spaţiul virtual totul are loc prin cuvânt, aşadar schemele cu pricina sunt îngroşate, accentuate: atât mesajul cât şi feed-back-ul vizibil rămân “consemnate”. Paralelismul cu spaţiul real complică lucrurile, există feed-back-ul invizibil – care uneori se transferă în spaţiul real, iar alteori rămâne în spaţiul virtual şi se transformă în spirală a tăcerii. Sensurile nu mai sunt divergente, ci se multiplică exponenţial. Poate nicăieri nu se vede mai bine comunicarea în acţiune…”
    Diana dixit!.. E cam lung citatul dar merită citit şi citat…
    Să vă fie bine şi…una affetuosa stretta di mano..
    Zile faine!
    Il Padrino
    P.S.Era sa uit..Un 8 martie frumos si senin pentru cele ce-ti sunt drage…

    Apreciază

  11. Flavius, ai spus tot. Nu îmi mai rămâne mare lucru de spus. Doar că e trist. Habar nu am că e vreun trend, şi nici nu mă interesează prea tare.
    Constat însă o luptă pe viaţă şi pe moarte de care pe care…între unii. Un război al orgoliilor. Unul mai umflat decât altul. Văd că se fac nişte plecăciuni…că e vorba de o cohortă, cu alaiul ei de tip turmă…mai intru şi eu pe alte bloguri, câteodată.
    Am învăţat, totuşi, să nu mă îndepărtez prea mult de casă! Blogrollul meu.
    În rest, am un jurnal. Şi un suflet frumos, zic eu.

    P.S
    Te întrebasem pe blogul meu ce e pingul? Dar promiţi să nu râzi de a mea ignoranţă!?

    Apreciază

  12. Nu, @Paul… stiu unde sa te gasesc, pe tine si pe ceilalti. şi cind simt junghiuri în… genunchi vin, tiptil… şi-mi trece. „pinguri” lansez numai atunci cind vreau sa dau de ştire ca sunt pe-aici, ca respir, si ca va am aproape. le utilizez ca pe niste trasoare care amînă încă o dată indiferenta, uitarea, ]n unele cazuri… stiu, gestul asta e cam unilateral din partea-mi… si cam… presant, pentru unii… da… lumea e amabilă 😉
    Toate cele bune!

    Apreciază

  13. Servus, @Geo. Da, stiu. Am aflat ca a fost o reusita si ma bucura ca sunt inimosi care pot face asta. Daca as fi… stiut sa zbor as fi fost acolo, cu draga inima.
    Cele bune!
    @Gabriela… tocmai acea complezenta este regretabila. Si se intinde… monosilabic cu o viteza teribila printre bloguri. Tocmai asta e ideea pe care ai prins-o in citeva cuvinte. De altfel, ar trebui si eu sa fiu mai concis. Stiu ca lumea nu are rabdare cu prea multe cuvinte…
    Toate cele bune!

    Apreciază

  14. Flavius, tin sa te anunt ca ieri ar fi trebuit sa fii la Uniunea Scriitorilor din Bucuresti ca sa-ti ridici premiul pentru „Cel mai bun scriitor dintre bloggeri”. Cand d-na Lucia Verona ti-a strigat numele, am zis (ca o scuza pentru faptul ca nu erai prezent) „Flavius e din Brasov”. Iar Chinezu’ din spatele meu, mirat : „Din Brasov e?”

    Apreciază

  15. Ma bucur ca ai intrat pe blogul meu si astfel pot sa-ti intorc si eu vizita, cu placere!
    Acest articol al tau mi-a confirmat faptul ca mai gandesc si altii ca si mine.
    In luna iunie voi avea si eu un an de cand am pasit in lumea blogului.
    Am descoperit multe lucruri frumoase, oameni deosebiti, dar cum peste tot exista acest DAR, am fost si socata de faptul ca multi nu doresc sa-si comunice unii altora ganduri, intamplari, poezia simtita, traita, ci este o adevarata goana dupa vizualizari, cat mai multe commenturi, etc.
    Legat de commenturi, realizez de multe ori o superficialitate care doare. Daca nu-ti place un articol, citit pe un anumit blog, daca simti ca nu ai nimic de scris, daca nu ai dispozitia necesara pentru a-ti deschide sufletul pentru a darui sau a primi ceva,
    MAI BINE NU MAI LASA NICI UN COMENT!

    Parca s-a semnat un invizibil protocol prin care comentam unii la altii, citind daca se poate numai titlul, sau mai mult ajungand commenturile sa oripileze prin transformarea lor in mesaje gen mess.

    Oricum imi pare bine ori de cate ori cineva imi trece cu drag pragul casutei blogului meu si este intr-adevar interesat de ceea ce scriu .

    Apreciază

  16. Bună @Cella… nu, nu am dat si nu dau cu piatra si sunt aproape incapabil sa ma apar la acelasi nivel al tariei cu care sunt, cind sunt, agresat… Dar asta e alta poveste, si nu toate povestile sunt comestibile pentru blogosfera. Tristetile… sunt aceleasi, constante la limita suportabilitatii, poate doar un pic disimulate. Apoi, mai pot fi coincidente… Nu stiu cum se fac acele cercuri, banuiesc doar adincimea apelor. Regret insa mult ca aceia ce privesc sunt mereu altii, indiferent de… spectacol.
    E martie, Cella…
    Zile frumoase, cu toate cele bune si cu mult soare!

    Apreciază

  17. nu m-ai înţeles,de data aceasta,am aceiaşi tristeţe pentru…
    atât!
    în rest… poţi da cu piatra
    o fac mulţi…
    luciul apei face (mereu) aceleaşi cercuri…
    doar că… cei ce le privesc sunt (mereu) alţii

    Apreciază

  18. salut 🙂

    eu sunt noua in blogosfera romaneasca, anul trecut am inceput sa-mi comentez o prietena care m-a invitat pe blogul ei si mi-am deshis un blog separat abia de doua luni.

    e adevarat, am avut un blog in engleza cam 3 ani, fara nicio legatura cu publicul roman pe care l-am inchis acum vreo doi din diverse motive, asa ca experienta nu mi-e tocmai noua. as spune ca asta ma face un pic mai sceptica si oarecum mai plictisita de procesul in sine.

    pe atunci aveam impresia ca blogosfera romaneasca si in general cam tot ce se intampla pe internetul din tara se reduce la chestii gen mirc si sincera sa fiu efervescenta pe care o constat in ultimul timp a fost o surpriza placuta. de asta am si ramas. am descoperit oameni interesanti, desi inca nu ma pricep la ierarhii, mi-am pus widget-ul „ze top” dar nu inteleg inca cum functioneaza, mai ales ca vad ca sunt din ce in ce mai citita si cand colo incep sa scad. in fine, poate intelegerea va veni odata cu timpul.

    simpatic bancul 🙂

    Apreciază

  19. Servus, @Andrei…
    Cred că e nu numai natural si chiar de dorit ca acele cutume să se întoarcă aici, iar „virtualul” sa fie mai puţin „virtual”. Si dacă mă refer doar la text, la cuvînt, atît de dragi mie, ar fi o întoarcere la normalitate ca acestea să-şi recapete consistenţa. Pierderea acestei consistenţe a cuvîntului o reclam eu aici. Ştiu, nu ne vom mai întoarce, probabil, la scrisoarea scrisă de mînă pe o foaie de hîrtie, la jurnalul cu coperţi de carton. Mai scriam acum ceva zile despre nevoia mea de… „dezvirtualizare”… Apoi e limnpede că extensia în social a cuvîntului şi a… „scrisorii pierdute” este limpede… Desigur, fiecare dintre noi avem pînă la urmă opţiuni, alegeri de făcut. Încă ;)…
    Toate cele bune, Andrei!
    Aşa e @Adrian… chiar nu trebuie sa incercam totul. E suficient sa schimbam… „canalul”… Totul e sa nu ajungem sa gasim pe toate canalele aceleasi lucruri, maniere. Dar ar fi prea mult sa pun la indoiala însăşi… diversitatea! 🙂
    Servus, @Bogdan… cred ca stiu si eu cum e cu strada aia, cu zona trista a oraşului! 😉
    Numai bine!

    Apreciază

  20. Am scris, cu ceva vreme în urmă, într-un comentariu pe un alt blog:
    În urmă cu vreo zece ani, în zorii revoluţiei tehnologice care a făcut posibil blogul, câţiva sociologi se amuzau teribil de posibilitatea unei reconstrucţii personale în spaţiul virtual. Acolo poţi fi altfel. Dintre ei, câţiva au rămas încă, în vremea lor de atunci, şi ajung să gloseze tema avatarului. O temă care are încă mulţi fani. A se vedea şi filmul.
    Spaţiul virtual este locul prea nobilelor personaje. Adorabile, în suferinţa, în umorul lor.
    Realitatea virtuală, acum alăturarea a devenit posibilă, le-a jucat un renghi tuturor celor care credeau că, de data asta, li se oferă o şansă, să fie mai buni, mai generoşi, mai virtuoşi.
    Blogosfera este un enorm spaţiu de joacă, este ultima frontieră a imaginaţiei. Dar tot aici, începe, încet încet, să îşi facă simţită prezenţa şi regula, regula de viaţă, cea care face jocul posibil.
    Fiecare îşi are propriile căutări şi propriile regăsiri. Iar răspunsul, răspunsul vine, aproape întotdeauna, în acord cu căutările tale.
    Cere şi ţi se va da. Oferă şi vei primi.
    Secret sau nu, este şi un spaţiu al învăţării. Alegi să plângi sau alegi să râzi… iar mai apoi, destul de curând, mai devreme decât mai târziu, resimţi asta şi în viaţa reală. Aceea tactilă. Acolo unde atingi ceva mai mult decât prea ascultătoarele taste.

    De atunci, am obosit să mai glosez aceeaşi temă. Blogolumea, folosind termenul tău, este comunitate. Iar, încet încet, regulile, cutumele vieţii sociale se vor aplica şi aici. Probabil deghizate în trenduri, sau alte cuvinte posh. Fundamentele convieţuirii rămân însă relativ neschimbate.
    Salut şi termenul tău de: antropoblogie. Cam pe acolo suntem.
    Un weekend plăcut, şi mulţumesc de vizită

    Apreciază

  21. Bun bancu. In rest nu-i musai sa le incerci pe toate. Pana la urma desi exista skype si google wave wordpresul si altele tot in chat pe IRC se dezvolta. Iar newsgrupurile sunt in continuare mai bune decat torentii pentru majoritatea celor lucruri utile.

    Apreciază

  22. Servus
    Corect, @Mircea, asa e, avem de a face cu un organism viu care creste in voia lui. Nu are sens sa i te impotrivesti atita vreme cit nu te priveste personal cu ceva. Eu doar constat, observ. Pentru unii este doar un joc, pentru altii doar marketing. Pe mine stilul asta ma oboseşte, mă depăşeşte. Ca şi ipocrizia. Slavă Domnului, împărţirea părerilor, polemica, ţine, încă, de binefacerile blogosferei. 🙂
    @Dan, cu siguranţă blogul ăsta nu e geamăn sau siamez cu criza. Sper ca el să surprindă şi sfîrşitul crizei. În privinţa „succesului” aici, este o exagerare iar termenul e oricum foarte… relativ 😉
    Bună @Cella, nu am dat cu piatra. E doar o părere, o senzaţie.
    @Theo, da, la acea timiditate tot mai rară mă gîndeam şi eu…
    @Nuclearr… 🙂
    Toate cele bune!

    Apreciază

  23. Lol pinguim. Flavius draga, pinguinii pinguie, caravana trece. Fara spiritul omului si-o lista de-un miliard de link-uri e tot asa de moarta ca si cum n-ar fi, semne in nisip care nu inseamna nimic pentru nimeni.

    Asa ca nu mi-as face probleme. Doar pentru ca niste unii, temporar scosi de furtuna inceputurilor la suprafata, da’ si cu totul intamplator, simt cum ii cheama genunea si nu mai stiu ce povesti sa inventeze ca sa-si mai cumpere o clipa n-ar trebui sa te intereseze cine stie ce pe tine. Pe mine sigur nu ma intereseaza.

    Apreciază

  24. Am inceput sa scriu pe blog in septembrie anul trecut.
    La inceput timid, scriam mai mult pentru mine.Parca nici nu imi doream sa ma citeasca cineva.Spre marea mea surprindere in noiembrie am inceput sa am si alti cititori in afara de mine 🙂
    Nu am stiut cat de importante sunt pingurile pana acum o saptamana cand mi-a spus Vania. 🙂
    Oricum pozitia pe care o am acum in ZeList mi se pare foarte buna.
    Foarte bun bancul. 🙂
    O zi buna!

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.