Evoluţii blogolumice. Cu (şi fără) rost

Îmi aduc aminte (şi nu e prima oară cînd încerc o recapitulare) începuturile aventurii mele prin blogosferă. Începuturile concrete, cu însemnări periodice, de acum doi ani şi ceva – fiindcă prin 2006 mai pornisem un blog, pe weblog, pe care l-am abandonat considerînd pe atunci această îndeletnicire drept… puerilă. Deci privesc în urmă şi mă mir. Scriam pe atunci nişte notiţe incolore fără să îndrăznesc să scot nasul în lume (adică să fac vreun soi de… SEO) doar cu gîndul de a nota ce se mai întîmplă, spre aducere aminte mai tîrziu. Adevăru-i că altfel n-aş fi putut constata astăzi că genunchiul lumii e cam de-o vîrstă cu… criza şi că de atunci se tot măsoară cu ea scriindu-i jurnalul (deci va fi un bun instrument la îndemîna… posterităţii!). În sfîrşit… Bineînţeles că atunci nu aveam un blogroll prea răsărit, nu ştiam ce e aia o leapşă şi consideram un comentariu (dat sau primit) drept o mare îndrăzneală. Nu ştiu, vorba ‘ceea, cum sunt alţii dar eu aşa am fost şi mă uit în urmă cu oarece nostalgie, amuzat.

În tot acest timp (scurt, e adevărat, faţă de cel al „veteranilor”) am remarcat însă că blogolumea este şi ea supusă, din plin, trendurilor, inovaţiilor, ambiţiilor, ierarhiilor, „concursurilor”, „premiilor”, „spiritului” de gaşcă cu tot ceea ce presupune asta. Privind la felul cum merg azi lucrurile îmi dau seama, şi înţeleg, că etapele sunt făcute să fie arse şi că a devenit o virtute să te arunci cu pingback-ul înainte din prima zi, asta după ce de la primul text ai trecut vijelios printr-un neobosit şi nenumărabil schimb de… link-uri. În faţa acestei evidenţe, şi ritmului ei buimăcitor, aproape că mă simt depăşit. Şi nu mă simt depăşit atît de cantitate cît de… conţinut. În ultima vreme, parte din avalanşa de texte produse cu unicul scop de a găzdui cît mai multe „pinguri” mi se pare măcar obositoare dacă nu fără vreun mesaj. Goana nebună după aderenţi vremelnici şi de conjunctură cred că pierde pe drum înţelesul şi trăinicia legăturilor. Desigur, atunci cînd aceasta se vede cu ochiul liber! Şi mă întreb: încotro? Care va mai fi, în continuarea acestei tendinţe, rostul, înţelesul blogosferei? Cît vor mai conta însemnările – limpezi sau croşetate-n stiluri meşteşugite – textele… curate în urma cărora comunicarea şi experienţele felurite să lase în urmă sensuri sau senzaţii? Acolo, cred eu, stă bucuria, mirabilul blogolumii… Dar, poate, mă înşel, poate am o percepţie deformată asupra a ceea ce se întîmplă pe ici pe colo şi nu aş vrea să se înţeleagă prin părerea mea prezentă că mă erijez în judecător al blogolumii sau că generalizez. Departe de mine gîndul – nu mi-aş permite asta! – altul decît cel al observării unei tendinţe care, cred eu, rupe (paradoxal, poate) din interactivitatea blogosferei în loc să o potenţeze. Repet, aceste „jocuri” alungă, le răpesc textelor cuvintele (în cazul în care mai căutăm şi mai citim aceste texte, de la un capăt la altul, din dorinţa de a le şi înţelege).

E adevărat, încă de prin aprilie anul trecut, începeam şi eu să experimentez „metatextul”, „bricolajul” cu bloguri, exerciţiu pe care l-am propus însă cu gîndul de a aduce laolaltă pagini şi oameni („antropoblogie„, îi ziceam eu) pe care am vrut să-i remarc, să-i preţuiesc astfel într-o anume împrejurare sau privitor la o întîmplare şi încercînd să nu provoc vreo prea mare…. devălmăşie în „curgerea” textelor cu pricina. Şi, probabil, voi mai face asta cu această măsură, iar asta fără a-mi aroga vreun merit asupra… metodei 😉 Apoi, şi mai adevărat este că pe vremea aia Zelistu’ (Zelistu’ te coboară, Zelistu’ te ridică!) avea alte criterii de… punctare în clasament! 😉 Acum, dacă cineva îndeamnă „Pinguiţi, oştenii mei!”, un cor ca o singură voce răspunde din toţi bojocii: „Pinguim, Măria Ta!”…  Ei bine, cum spuneam, recunosc – cu toare riscurile! – mă simt depăşit. Nu am fost niciodată bun la… „muzică” şi am cam chiulit la orele de… cor. 🙂

P.S. – Mi-a trimis cineva ieri un banc. Bun 🙂 :
La biserica, preotul se intalneste cu un tanar enorias:
– Ce te aduce la biserica, Ioane?
– Iaca, am venit sa ma spovedesc.
– Nu-i nevoie, ti-am citit blogul…