S-a topit. Şi a devenit apă. Mile..

Mile Cărpenişan, ziaristul, a murit astăzi. Atît de tînăr… Reporterul nostru de război… Unul dintre cei cîţiva pe care-i avem, pe care i-am avut. Un om excepţional, după cum spune multă lume. Un om modest. Un om dedicat cauzelor, aşa cum astăzi sunt tot mai puţini… Un Om. Un om dintre cei pe care nu i-am cunoscut dar, nu-i aşa?, toţi avem senzaţia că îl cunoaştem, că l-am cunoscut… De fiecare dată cînd se duce un jurnalist, se duce o lume. Se duc mărturii, se duc ştiri, se îngroapă istorii şi, mai ales, mor cuvinte. Asta fiindcă ziariştii nu prea au viaţă personală (după cum ar zice Nichita), nu-i prea pun preţ şi rup din ea pentru a le-o împărţi celor ce privesc spectacolul fără să aplaude însă, de astă dată… Asemeni unor soldaţi… Şi spun asta ştiind că, poate, o vor înţelege numai aceia care, au gustat măcar, din pîinea asta… a cuvintelor.

De cîteva ori am răsfoit şi eu şi blogul lui Mile Cărpenişan. Era acolo un refugiu în contrast poate cu cele transmise de reporterul Mile Cărpenişan… Un refugiu plin de viaţă, de poezie, de expresii fruste, de umor, de tristeţi, împliniri şi neîmpliniri, de revolte, de provocări. Şi, şi acolo erau cauze, gesturi nobile, francheţe, solidaritate. Privesc şi acum acele pagini, mă uit la date, citesc în diagonală, răsfoiesc. Mă gîndesc: acesta e blogul lui Mile şi Mile nu mai e… Ciudat… E prima oară cînd citesc blogul unui om care nu mai e, al unui om de care ceva, cumva, m-a legat… Fie şi doar cuvintele. E foarte ciudat să privesc astfel un blog. Este viu, foarte viu. Mile e acolo şi voi avea senzaţia asta şi peste mai multe zile, sau luni, citind mereu cîte ceva din rîndurile lui ca şi cum ar fi fost scrise azi, de el.  Blogul „jurnalistului în vremuri interesante”, sunt convins, va rămîne acolo şi el ne va scrie mereu cîte ceva… acolo. De… Acolo…  Din cînd în cînd. Îi vom asculta şi muzica, mai departe. Muzica lui, postată de el… din cînd în cînd.  Nu poate fi altfel, fiindcă el doar s-a… mutat…
Mile ar fi vrut să fie un om de zăpadă, curat, „într-o ţară plină de ură faţă de orice mai puţin faţă de oamenii de zăpada”.  Şi ar fi vrut ca în primăvară să se topească, să devină apă… „să se scalde toţi copiii în ea şi să se bucure să se bălăcească şi bunicii şi da şi părinţii ce odată au fost şi ei copii„…
Aşa e Mile, a venit primăvara, ai devenit apă… Apă curată…

P.S. – Prietenul Padrino l-a cunoscut pe Mile. A avut norocul ăsta. Şi într-un comentariu la postul meu de ieri, cel despre româneştile catalogări, mi-a scris aşa:
Aş mai adăuga ceva… O altă “definiţie”: MILE = JURNALIST… Cu J mare… Azi a murit şi e păcat, mare păcat…Încă o dată se demonstrează ca fiind adevărată axioma aceea care spune că Dumnezeu îi cheamă la El mai repede pe cei ”adevăraţi”. Îi citeam blogul pe care scria superb. Auziţi ce frumos: „Am iubit, am zambit si am plans, am avut partea mea la paguba, iar acum cand lacrimile au devenit substitut pentru bucurie ma uit in urma si ma amuz. Cand ma gandesc ca am fost capabil pentru toate astea si nu intr-un mod rusinos…e clar. A fost in felul meu. Si istoria o va spune. Mi-am asumat toate bunele si relele si pana la urma am mers pe calea mea. Da, e calea mea”… Poate fi un testament mai frumos? L-am admirat pe Mile Cărpenişan, mai ales că l-am întâlnit undeva, departe de ţară, într-un loc unde iadul pare o grădină suspendată faţă de ce poate face omul când se dezlănţuie monstrul din el şi pe mine a reuşit să mă impresioneze cum nici un reporter TV nu a făcut-o… Ba, să fiu cinstit, ar mai fi vreo doi…. Mi-a inspirat curaj, hotărâre, obiectivitate.. mai ales ca om dar şi ca profesionist… Încă un om tânăr a plecat dintre noi. S-a dus să facă reportaje din Rai, dar acolo ar cam fi pace şi linişte, iar un reportaj despre Lumină nu prea îşi are locul în media noastră tabloidizată…
Dumnezeu să te ierte după mare mila sa şi să te odihnească în pace, Sârbule!…

P.P.S. – Bineînţeles, astăzi s-au întîmplat lucruri mult mai importante… Prea puţine şi scurte au fost ştirile şi comentariile pe care le-am văzut sau citit despre… confratele  Mile Cărpenişan…

14 gânduri despre „S-a topit. Şi a devenit apă. Mile..

  1. ” Mi-am asumat toate bunele si relele si pana la urma am mers pe calea mea. Da, e calea mea” ” Intradevar , cel mai frumos testament al zilelor ce-au curs prin palmele si sufletul sau !Acum isi va asuma zborul alaturi de ingeri !

    Apreciază

  2. Impresionant textul tău, Flavius. Şi ai dreptate, Mile s-a făcut apă şi s-a întors la matcă. E apă vie. Şi vorbele lui, sufletul lui care respiră prin cuvintele de pe blogul lui, vor rămâne vii. Înţeleg ce spui despre sentimentul acesta straniu, şi eu l-am trăit răsfoindu-i azi sufletul, paginile… Şi eu am simţit intimitatea aceea pe care o creează scrisul unui om autentic. Al unui om talentat. Al unui om în care lumina vibrează.

    Să-l odihnească Dumnezeu!Şi să-l sărute pe inima lui de copil mare.

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.