Cuvinte care mă scriu. De Nichita…

Ziua asta de sfîrşit de martie (asemeni şi uneia de decembrie, ce-i drept) îmi este cea mai frumoasă şi uşoară pentru cuvinte. Nu pot explica de ce este aşa, de ce asta şi nu alta… Ştiu însă de ce o aştept mereu ca pe o uşurare. Poate, fiindcă azi, ele, cuvintele îşi fac singure treaba şi nu mă supun niciunei cazne… De altfel, am mai spus asta aici, aici, aici şi aici şi am să o mai spun cred… Pardon, nu eu, ele cuvintele, ele o spun… Eu, eventual, rămîn doar pagina de hîrtie pe care ele, singure, se scriu…

Nichita Stănescu

Linişte

Un nu ştiu ce în seara aceea era,
plopii îmi păreau piroane în palme de Isus
şi se făcea că în tăcere piatra ne cînta
un tril de sus, de foarte sus.

Stam blînd şi fără de gîndire,
doi ochi n-aveam, ci două inime aveam
şi trupuri multe-n nesfîrşire,
ah, traversîndu-le, le şi pierdeam.

Căzu pe mine un cuvînt mai greu decît o cruce,
v-am zis de mult: nu am mormînt,
nici unde să-l pot duce.

Stau blînd şi fără de visare
şi vast şi mult sărat,
cum orizontul peste mare
este coroană de-mpărat.


De dor

Nimic nu este mai frumos pe puţina noastră viaţă
decît femeia cea gravidă de mine
sau decît femeia cea îndrăgostită de tatăl meu
care se gîndeşte la naşterea mea ca la o bucurie,
iar nu ca la un chin sălbatec.
Mama mea m-a născut din dragoste de tatăl meu,
din lipsă de fotografii de epocă
şi ca să-l poată ţine minte,
căci trupurile noastre pieritoare nu au ţinere de minte,
ci numai soldaţi morţi prin războaie.
Mi-aduc aminte că, pe cînd eram copil,
de dor de taică-meu plecat în războaie
maică-mea imediat de după lacrimi şi de după ploaie
mă-nvăţa curcubeul cum se-ndoaie
şi v-aş spune ce mi-a zis ea,
dar maică-mea m-a mai învăţat că oricui să-i cer ceva
dacă-l învăţ curcubeul cum se-ndoaie
de după lacrimi şi de după ploaie.
Hei, daţi ceva, dă cineva ceva?

(din Nichita Stănescu – Fiziologia poeziei, ediţie îngrijită de Alexandru Condeescu cu acordul autorului. Editura Eminescu, 1990)

24 de gânduri despre „Cuvinte care mă scriu. De Nichita…

  1. Am trimis urmatorul comentariu pe blogul lui Vania:

    “Draga Vania,

    Trec peste toate insultele pe care mi le-ai adus pana acum si iti raspund (sper sa nu fi fost bagat la spam). Fac acest lucru doar pentru cei care ar putea banui ca ma ascund ca o gaina idioata. Nu stiu despre ce bani vorbesti, nu am nici o idee cum functioneaza rahatul ala de ZeList si daca unii sau altii castiga din asa ceva.

    Eu pur si simplu mi-am reorganizat blogul. Atat, nimic mai mult. Nu am obiceiul sa gandesc subversiv, scriu exact ce gandesc si cum gandesc.

    Blogul este pentru mine un mijloc de a oferi si altora ceea ce pot sa fac eu. Nimic mai mult draga Vania. Eu nu insult. Dar pot sa nu mai respect. Si in ceea ce te priveste am inceput sa o fac. Sunt curios daca publici comentariul.

    Inca ceva, cu permisiunea ta: am sters din blogroll-ul meu doar persoanele care m-au exclus in urma alcatuirii paginii separate…”

    Sunt inca la moderare…

    Flavius, imi cer scuze dar si din offtopic se pot intelege multe…

    Apreciază

  2. ai inventat cuvintele
    sau nu…greşit!
    ele s-au născut odată cu tine
    ghemuite în cuvântul, cuvântului tău
    stăteau în genunchi pe hârtie şi plângeau Nichita,
    plângeau cu tine
    câteodată se ridicau sus, sus şi făceau rotocoale pe ceruri
    demult dispărute şi renăscute
    odată cu tine Nichita
    da…ai dat toate sensurile posibile cuvintelor,
    iar nouă poeţilor
    ne-ai lăsat sărăcia cuvintelor
    celor născuţi după tine
    ce cuvânt să îmbrac eu în iubire, iar tu să nu-l fi îmbrăcat şi dezbrăcat deja de toate sensurile?
    ce cuvânt să îngenunchez eu în deznădejde, iar tu să nu-l fi îngenuncheat deja până în măduva oricărei trăiri???

    cum spuneam, cuvintele s-au rescris odată cu tine
    au murit, au reânviat şi s-au reinventat
    te-ai născut sub o stea norocoasă sau mai bine spus stelele s-au născut sub universul tău
    ghemuite în cuvântul, cuvântului tău
    stăteau în genunchi pe hârtie şi plângeau Nichita,
    plângeau cu tine într-o zi de martie frumoasă

    Apreciază

  3. Cand deschizi una dinm cartile lui Nichita, e ca si cum te-ai pregati sa intri in altarul creatiei, cu sfiala si voluptatea comuniunii sacre cu creatia. Cu siguranta, pasesti pe varful picioarelor.

    Apreciază

  4. Buna Flavius! Desi acu ceva timp iti spuneam ca o sa am nevoie de multa vreme ca sa „imi fac un dram de curaj” sa comentez la tine pe blog, la Nichita n-am mai rezistat. Deocamdata nu spun nimic, doar ca imi place la nebunie poezia lui. Pe data viitoare? Nu promit, sa vad cum o sa mai stau cu curajul 🙂
    Seara buna!

    Apreciază

  5. pun stele, rîd şi plîng(soare unui ochi, ploaie caldă celuilalt)din veghea ierbii, ochilor lui, primăvărând necuvinte uitate şi reînvăţate cu vocea lui. ţinută în braţe şi legănată blînd
    -Nechite, tu dormi?
    -Nechito, trezie-n repirări…
    încă plîngînd?

    Apreciază

  6. Plecăciune!
    Printre primele gânduri de azi, pardon, ieri dimineaţă, la trezire, a fost şi cel „mâine e ziua lui Nichita”. 77 de ani.
    Ţi-am aşteptat postarea, Flavius. Mulţumesc.

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.