Post-scriptum la ocazii banale

Nu este zi în care să nu întîlnesc, aici în apropierea locului în care îmi îndeplinesc cotidienele îndatoriri, două, trei autocare ticsite cu turişti. De cîteva ori le-am răspuns respectivilor străini feluritelor curiozităţi, am intrat în vorbă… Ceea ce m-a frapat, aş putea zice, e că marea lor majoritate sunt oameni în vîrstă, pensionari cum le zicem noi, veniţi din ţări  care mai de care mai… crizate precum Grecia, Spania… Israel sau de te miri de unde. Cei cîţiva cu care am povestit zilele trecute erau oameni absolut obişnuiţi. Ţin minte că unul fusese la viaţa lui brutar, altul cismar, altul zugrav, altul fermier… Toţi aveau agăţate de gît camere de filmat şi aparate foto şi dincolo de preocuparea imortalizării unghiurilor inedite ale tîrgului exprimau detaşare, destindere. Mi-au spus că în fiecare an au cîte una sau două astfel de „ieşiri” şi că „la ei” acest mod de a-şi petrece timpul este absolut firesc ba chiar că asemenea recompense după anii de muncă li se cuvin fără doar şi poate. L-am întrebat pe unul dintre ei cum de îşi permite două astfel de ieşiri pe an după ce îmi spusese că după România se va îmbarca pe un vas de croazieră şi va ieşi din Mediterana pînă în Canare… Mi-a explicat că nu i se pare scump deloc şi că în caz că nu i-ar ajunge banii ar putea apela la copii sau chiar la un împrumut pentru a-şi satisface dorinţa de a se odihni colindînd lumea… Aproape banal…
Cum la fel de banală este imaginea bătrînilor noştri, mult mai îmbătrîniţi, atît de cenuşii, stinşi, confuzi, speriaţi, disperaţi că nu-şi pot plăti reţetele, fără camere digitale atîrnate la gît…

P.S. Găsesc că este pe zi ce trece fatalmente inutil să mai încerc să scriu ceva „la zi” pe marginea celor pe care suntem nevoiţi să le trăim… Am senzaţia că am spus totul de mult şi de prea multe ori… Ne împărtăşim unii altora aceleaşi impresii, ne revoltăm, găsim figuri de stil, ne înţelegem şi ne acceptăm frustrările în unanimitate… Mi se pare acesta un joc tot mai inutil în cercul nostru nebănuit de strîmt, nebănuit de nebăgat în seamă…
Rămîn doar anumite stări, senzaţiile, instantaneele blogolumii care nu ar prea trăi nefiind împărtăşite… Acestea însă sunt tot mai puţine, eu unul le găsesc tot mai greu…

Servus, Blogolume!

Andi mă încredinţează că visele pot fi regenerate… Asta mă duce cu gîndul să caut un hap sau un ceai sau un cuvînt sau o privire pentru o regenerare totală…
Mirela îmi aduce catrene de fată frumoasă. De Blaga. Şi mult prea multe blogolumi de citit deodată… De unde atîta răbdare?
Gigi îmi povesteşte despre un instalator, pensionar de… dreapta şi despre amărăciunea votului lui 😉
Dispecerul
… blogosferei lansează un colocviu despre „vinovăţiile” momentului şi despre tratamentele la un picior de lemn cu… bocamicină şi băselol 🙂
Emoţie… rînduri pe care le-am simţit citindu-le… nefiind în stare să le scriu la rîndu-mi cu doar o zi în urmă, în opt mai… Poate cu altă ocazie… Ar fi fost despre… „victoria” tatălui. Nu, nu aş fi putut scrie aşa, nu a fost o victorie… era mult prea curînd pentru o victorie… Mulţumesc, Onu...

14 gânduri despre „Post-scriptum la ocazii banale

  1. Traiesc printre pensionarii relaxati despre care povestesti; de multe ori m-am revoltat si amarat gandindu-ma cum si-a petrecut mama ultimii ani de viata, dupa 35 de ani la catedra; cum sufera pensionarii nostri si cum nu-mi doresc sa sufar si eu…ma opresc aici, e mult prea trist.

    Apreciază

  2. Ii vad si eu, pe batraneii astia simpatici, relaxati, cu camera de luat vederi la gat, cu aparatul foto tinut strengareste-ntr-o mana. Si vad un zambet, radiind decenta, bunastare, multumire. Si n-au facut niciunul vreo minune, ci au muncit. O viata. La fel ca pensionari nostri, ghinionisti ca s-au nascut, odata, demult, intr-un spatiu geografic fatalmente gresit (iarta-mi licenta poetica)…

    Apreciază

  3. Flavius, Cu ingaduinta ta,incerc sama adresez lui Carmen,printr-un mail, esuat la ransmitere! Multumesc! Buna, Carmen, Sper sa nu fii dintre cei care nu ar bea o bere sau o cafea cu un sudor.Te mailez, din placerea comentaruilui tau la Flavius; nestiind,daca am si eu o mica parte din adresarea ta, ca sa nu fiu ca musca-n lapte, te salut, placut impresionat, pe aceasta cale, si in cea mai pura limba romana(exceptie, mailez), sa te bucuri,in cautarile tale! Daca romana pe care-o citesti, iti place, te invit cu bucurie, sa ma vizitezi, la http://worldofsolitaires.wordpress.com
    Cu numai bine! Onu

    Apreciază

  4. Buna Flavius!
    In copilarie eu am cochetat cu muzica, eram membra a unui ansamblu vocal instrumental (cum altfel sa se numeasca decat „Valurile Dunarii” 🙂 ) . In fiecare vara, in statiunea noastra, Lacu Sarat, venea un grup de olandezi, o caravana mai exact cu rulote. Si stateau cam o saptamana la bai. Ei, in aceasta saptamana noi eram responsabili cu distractia. Dadeam spectacole in fiecare seara, discoteci, ziua eram partenerii lor de joaca, de plaja, de drumetii. Eram uimita de fiecare data de pofta lor de viata. Se jucau cu noi cot la cot, dansau cu noi cot la cot, radeau din orice si ne tratau ca pe niste egali. Erau de aceeasi varsta cu bunicii nostri si totusi erau atat de diferiti. La inceput eram extrem de timizi, de tematori dar ei aveau darul sa sterga orice urma de retinere . Nici macar nu ne permiteau sa ne adresam cu doamna, domnule. Ne spuneam pe nume ceea ce era inadmisibil cu adultii nostri. Pentru ei, viata adevarta incepea odata cu iesirea la pensie, cand aveau si timpul si banii necesari pentru distractii. Si asta se intampa acum mai bine de 30 de ani.
    O zi frumoasa sa ai!

    Apreciază

  5. Iti spun eu care e diferenta dintre pensionarii straini si cei români: românii se cred bolnavi, foarte bartâni si saraci! Si sunt si snobi pe deasupra! O profesoara n-ar schimba o vorba cu o chelnarita, sau un inginer nu ar bea o bere cu un sudor. Aici nu se tine cont de ce meserie ai; este apreciat daca esti om educat si cu bun simt. Cât priveste petrecerea timpului…Aproape toti pensionarii fac sport, toti încearca sa participe activ la viata de societate si a calatorii este un obicei! acest mod de gândire se formeaza pe parcursul vietii. Câti angajati români fac sport? câti întreprind ceva la sfârsit de saptamâna? câti economisesc ceva pentru a petrece un concediu într-o statiune, la mare sau la munte?! Asa ca dupa iesirea la pensie (în Germania vârsta actuala de iesire la pensie este 65-indiferent de sex, nu la 55!!!) ce sa se mai schimbe în modul de viata?! Îi vad pe parintii mei (mai au ceva ani pâna sa împlineasca 70) si mi se rupe sufletul, dar pe de alta parte îmi spun ca au propria vina. Stau ziua-ntreaga dupa perdea si privesc lumea, nu pierd nici o telenovelela, întorc fiecare ban de pe stânga pe dreapta…Mare pacat!

    Apreciază

  6. Flavius, Frumos material; cred ca este vorba si de o mentalitate. Mi-amintesc, eram la Durau, si incercam cu Cristinica mea, sa jucam golf, cand ma simt cuprins de umeri, si indepartat usor; era o doamna pensionara, din Marea Britanie, care foarte relaxata, a inceput sa ne explice pozitii, si tehnici de executie. Apoi, ca si cum ne stiam de cand lumea, in fluturat de bezele, ne-am despartit prieteni. M-am intrebat atunci, de unde vine aceasta detasare. Cred ca din constiinta valorii de sine, pe care nu si-au atrofiat-o in tot soiul de lamentari sterile.Iti multumesc si eu, pentru acest memento, asupra sinelui romanesc! Cu bine! Onu.

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.