O poveste de om

Cîţi sunt norocoşii care au parte astăzi, acum, să vieţuiască în preajma unui om de poveste? Sau cîţi au avut norocul ăsta, să trăiască suficient de mult în apropierea unui asemenea om, în aşa fel încît viaţa să le fi fost schimbată, adusă pe un drum bun? Ăsta ar putea fi subiect de sondaj de opinie: „numiţi un om de poveste din viaţa voastră şi spune-ţi-ne cum v-a influenţat existenţa”. Sper că întrebarea mea nu e numai retorică şi că ar putea provoca o reflexie şi o uitare de jur împrejur. Nu se poate să nu aveţi sau să nu fi avut un astfel de om prin apropiere!… Dacă nu aţi avut vă compătimesc, viaţa vă e destul de săracă. Dar dacă cumva tocmai voi sunteţi o poveste de om, atunci vă mulţumesc prin rîndurile de faţă! În orice caz, senzaţia mea este că astfel de oameni sunt tot mai rari, vremurile de acum nu mai priesc plămădirii unor astfel de ramificaţii prin genomul uman. Nu, nu sunt pe cale de dispariţie dar se găsesc greu ceea ce, pînă la urmă, nici n-ar fi o foarte mare problemă fiindcă şi cei care îi caută sunt tot mai puţini.  Cei mai fericiţi sunt, cred, însă aceia care fără să aibă habar se trezesc pur şi simplu în vecinătatea unui asemenea om. Cred că aş am păţit eu, în vreo trei rînduri. Eram fraged, prima dată, cînd am întîlnit un mare poet căruia i-am ascultat cuvintele, sfaturile în momente prea pasagere însă… Desigur, însă, m-a marcat şi mi-a însămînţat în viaţă preţul cuvîntului. A doua oară, la fel, un scurt popas lîngă un mare filozof pe care însă nu am avut cum să-l ascult. A fost o altfel de întîlnire, la înmormîntarea acelui gînditor. Însă prezenţa acolo, ascultarea cuvintelor rostite acolo, greutatea acelui spirit atît de prezent peste acea zi mi-au ascuţit respectul pentru temeinicia cărţilor duse pînă la capăt… A treia oară a fost ceva mai tîrziu sau mai aproape de… „zilele noastre”. A fost întîlnirea cu un om de caracter, cu un om puternic şi priceput în tot ce face, cu un cunoscător al vieţii, lucrurilor şi oamenilor, cu un om în faţa căruia absolut orice uşă se deschide, în ţara asta sau aiurea. Un om sever, şi totuşi blînd ca pîinea lui Dumnezeu, un om pentru care nu contează decît argumentele, un om fără trufie şi fără răzbunare, un om care rezolvă ceva învăţîndu-te să rezolvi tu… Un om al cărui zîmbet este mereu o veste bună şi care zîmbet vine mereu, da’ mereu, după o încruntare care te poate altfel îngheţa. Un om care are cuvintele la el – în cîteva din limbile pămîntului! – făra a fi, desigur, „un oral”. Un om lîngă care înveţi să zbori singur mai mult decît te-ar învăţa orice şcoală, un om despre ai cărui… oameni se zice: „sunt din şcoala lui… X”. O poveste de om care are la rîndul său o bogăţie de poveşti trăite de povestit. Şi chiar le povesteşte! Un OM. Un om căruia îţi e jenă să-i spui pînă şi… „mulţumesc”…
Dar e de greu să vorbeşti despre o asemenea personalitate, fiindcă enumerînd atîtea calităţi rişti să devii suspect sau excesiv de subiectiv. Şi totuşi am făcut-o, desigur fără să dau un nume… şi fără să mă gîndesc, ştiu eu, cum s-ar cuveni în aceeaşi notă, la tatăl meu…
Notînd azi toate astea în acest jurnal îmi dau seama că sunt foarte norocos. Nu de alta, dar toate becisniciile care acoperă acum realitatea, toţi gîngavii şi îngălaţii, toate jigodiile şi hienele, toţi impostorii şi troglodiţii îmi par acum doar demni de milă…

Servus, Blogolume!
Karla îmi face cunoştinţă cu beauvaisienii şi catedrala lor… Cristian ar deveni… deţinător de ploaie… Teo vorbeşte despre „apele murdare de oameni” şi rosteşte acel „mulţumesc” trist, cel mai adevărat cuvînt inventat vreodată. Teo, cumpăna asta a ta de acum e doar un prag de trecut.Iar noi – şi eu pe aici! 😉 – suntem cu tine, şi nu doar… acum şi aici!  Brad face puţină… geopolitică 😉 În Stropi de suflet găsesc… oameni şi litere… Mulţumesc! Un volum de două mii de cărţi! Iată ce ne propune Ioan! Superb! Pisica 😉 ne provoacă la un gest, la un semn de omenie, îl caută în noi, cu sinceritate!… Camelia i-a scris unui prieten. Una dintre cele mai frumoase scrisori citite de mine. Norocos om acela căruia cineva îi scrie aşa… La Vania aflu despre nişte zvonuri… incerte, după o dată la fel de incertă… Iar cărţile-i merg frumos mai departe. Muzici, acum, la Mirella şi farmec… franţuzesc. O descopăr, mai departe, pe Gabriela Hulea. Iată o frază:  „Cand raspandesti seminte-n praf, tulburi si frunza. Frunza nu-ti este imaginatie. Frunza este. Cand o frunza este, inseamna ca tu nu esti. Nu poti sa fii deoarece tu iti poti doar imagina. Inima ta este undeva pe langa frunza, in praful provocat de-un efect al unei cauze proprii.” Dana din Gibraltar mă face curios: să aflu de cîte ori şi la cît timp poate fi deschisă o carte? Este fascinant să vezi aşa viaţa cărţilor… O viaţă efemeră dar, de cele mai multe ori, mai lungă decît a oamenilor… De la Athe, care trece printr-o stare de… „deep shit” – oh da, ştiu bine senzaţia! 😉 – aflu despre o idee cu adevărat frumoasă, o idee plină de culori care încearcă să ne mai lumineze niţel… Merită încercată! Tot prin zona blogolumii mai găsesc ceva, aici. Da, copiii au un drept esenţial, dreptul la bucurie, la vacanţă, la „vacanţa la bunici, la ţară”. Hai să facem măcar atît pentru ei: să nu-i lăsăm fără copilărie dacă ne mai amintim copilăria noastră!
Bună seara, prieteni!

21 de gânduri despre „O poveste de om

  1. N-am sa reusesc sa ma integrez şuvoiului entuziaştilor, pentru ca nu am avut un asemenea om; l-am căutat mereu, si l-am avut mereu aproape, printr-un artificiu deliberat; am admis mereu că există frumosul din om , pe care însă, trebuie să-l cauţi, cu bună credinţă; reuşită, care îţi asigură infailibilul carpe diem. Bucuria reciprocitaţii este perpetuă; cum s-ar spune, „la purtător!”

    Apreciază

  2. Am avut sansa asta. Profesorul meu de matematica. El ne-a croit drum la multi si acum ne spune, dupa 40 de ani, ca ne datoreaza cariera lui.
    Se spune ca nu-i musai sa te laude oamenii pentru ce faci, ci sa ti se simta lipsa când pleci.

    Apreciază

  3. speram că am să pot scrie despre ZOE DUMITRESCU BUŞULENGA ( maica BENEDICTA )
    încă nu am „curajul” dar cine poate şti…
    oameni DE LUMINĂ mi-au însoţit calea şi lor (mă)le (în)datorez da-mi pare că-s atît de mică să scriu despre ei

    Apreciază

  4. pentru astfel de oameni de poveste trebuie sa ai mereu portile sufletului larg deschise. asa se nasc marile intalnirii ale vietii, cele dupa care nimic nu mai este la fel.
    primul om de poveste din viata mea a fost bunicul meu. omul care la propriu m-a invatat sa merg (la o varsta la care alti copii deja alergau) si care mi-a aratat cum sa imi infig propriile radacini in pamant.
    apoi, am avut norocul si bucuria de a avea alti oameni in preajma, oameni de poveste si de pretuire. si cred cu toata puterea, cu tot sufletul, ca in viata mea vor mai fi. cu siguranta ca vor mai fi. pentru ca, asa cum spunem buna mea prietena, eu nu pot trai fara de oameni.

    Apreciază

  5. Probabil ca trecem pe langa ei, fara sa le acordam importanta, cand suntem prea cruzi, mai apoi prea ocupati si la urma, prea obositi. Si totusi, daca macar una dintre intalniri ne atrage atentia e ca si cum ne-ar fi atins un inger cu aripa sa….

    Apreciază

  6. Emotionant textul tau…
    Eu am cunoscut si cealalta parte o oglinzii. Un om de poveste, cel care a facut ca viata mea sa se schimbe a fost tot un profesor…
    Un om generos, care mi-a dat aripi si dorinta sa aleg si sa practic aceeasi meserie. Mi-amintesc cu placere de generozitatea dezinteresata a acestei persoane, de pasiunea cu care-si facea meseria, de orele de pregatire suplimentara pe care le facea in vederea olimpiadelor si examenelor de admitere la facultate…
    Am ales o cariera stiintifica urmând modelul ei si am devenit la randul meu profesor.

    Cativa ani mai tarziu m-am intors in urbea mea natala, cu un transfer in buzunar. De pe un post de titular si director de scoala, pe un post de profesor simplu, la o scoala generala de la marginea Brasovului.
    Omul meu de poveste ajunsese intre timp inspector scolar, pe materia mea de predare. Eram creatia sa, produsul muncii sale, garantia ca munca sa nu e zadarnica si foloseste la ceva, continuitatea intr-o noua generatie…
    Ei bine, nu numai ca postul meu era deja ocupat de habar-n-am-cine, insa „omul providential” ajuns la putere decizionala, din inaltimea „functiei”, s-a facut ca nu m-a vazut vreodata…
    Am inteles atunci cat de bolnava e societatea in care traim, cat de tare perverteste sufletele cele mai generoase si mai muncitoare…
    N-am facut tam-tam, nici n-am dat mita care mi s-a cerut. Am decis sa-mi fac viata in alta tara.

    Apreciază

  7. Eram in cls a II – a cand am cunoscut-o pe profesoara mea de franceza, o umbra inalta, subtire, stearsa cu o voce grava si ochi albastri luminosi. A intrat in clasa cu un elecrtoproiector si o multime de albume iar noi copiii o priveam paralizati de emotie. Atunci am avut prima lectie de franceza in imagini , neobisnuit la vremea aceea si de acolo am prins drag de Franta cu tot ce insemna ea, limba,literatura, arta, muzica, istorie. In fiecare an cand se intorcea din vacanta ne aducea la clasa diapozitive ( Franta in imagini ), albume de arta, muzica clasica, nuvele, totul in limba franceza. Vorbea cursiv cu noi fara sa respecte programa scolara, gramatica ori scrierea dar culmea era ca toti vorbeam fluent, ne exprimam corect si scriam binisor. Au fost cele mai frumoase ore pe care le-am avut si n-am chiulit niciodata . :))

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.