Un zvon şi-o emoţie. Înţelesuri…

Un zvon care m-a… electrocutat astăzi m-a pus pe gînduri şi am realizat că de multişor nu mi-am mai văzut mulţi dintre prieteni (şi nu că ar fi prea numeroşi!), că nici măcar n-am mai schimbat cîteva vorbe cu ei chit că telefoanele şi internetul îmi sunt la îndemînă… Din fericire, după aproape o zi de îndoieli (ştiţi senzaţia aia de om lovit cu lecuca-n cap?!) de priviri în urmă şi de remuşcări aproape, în cele din urmă zvonul… fatal a rămas doar zvon… fatal. După mai multe ore de întrebări, cum spuneam, am apelat, cu inima-n gît, numărul vechiului prieten aşteptîndu-mă fie să nu-mi răspundă nimeni fie să mi se confirme implacabilul… Nu ştiu dacă aţi avut vreodată senzaţia asta… Însă mi-a răspuns chiar el: „Eheheee, ce faci bătrîne, mai trăieşti!?”... mi-a zis jovial eu înghiţindu-mi aproape limba! Şi zic că mi-am înghiţit… limba fiindcă replica pe care, instantaneu, am fost tentat să i-o aplic ar fi fost: „Ce mai faci tu băi băiatule, c-am auzit c-ai… murit?!” Dar mi s-a părut o glumă sinistră, chiar dacă doar eu, prietenul-zvoner şi-un alt bun amic căruia-i încolţisem şi lui întrebarea, cunoşteam contextul acestui deznodămînt! Ei… şi am stat apoi un pic la poveşti cu promisiunea că-i musai să ieşim la o bere zilele astea fiindcă altfel ea s-ar putea transforma în… ţuică fiartă, prin aburii iernii, şi-ar fi păcat…
Nu vă daţi seama ce uşurare am simţit după conversaţia cu vechiul camarad în tot restul orelor şi pînă acum! De atunci îmi tot fac inventarul prietenilor şi rememorez involuntar întîmplări mai vechi sau mai noi. Toate, spumoase, toate încărcate în fel de fel de urmări de la momentul producerii lor şi pînă azi. Toate, descoperite acum parcă într-un cufăr prăfuit uitat prin nu ştiu ce colţ de pod. Pe unii i-am aflat prin nişte alte părţi de lume, pe alţii la o aruncătură de băţ, dar cît habar mai am de viaţa lor sau ei de a mea? Chestia asta mi se pare de neiertat acum şi, chiar dacă spun asta sub impresia emoţiei de azi, cred că vine un moment cînd unele lucruri ar trebui cîntărite, cînd foarte importantele obligaţii cotidiene ar trebui cernute în raport cu… măruntele întîmplări memorabile şi oamenii care ni le-au prilejuit la un moment dat… Trec veri, toamne, ierni şi am uitat pînă şi vocea sau chipul unora dintre ei. Şi? Pentru ce?… Ce contează cu adevărat? Da, mi-e tare bine să-i ştiu „acolo” şi cînd iată, ceva-mi zdruncină binele ăsta parcă se dărîmă cerul pe mine… Da, doar gândul ăsta şi e de ajuns să înţeleg „însemnătăţile” trecerii noastre…
Ei bine, dragilor, vă avertizez: pregătiţi-vă să vă… inoportunez de-acum cu cele mai… stupide întrebări sau… invitaţii! Nu de alta, dar o întâlnire cu… fuscelul de loitră mi-a ajuns! 🙂

Servus, Blogolume!
Ceva… mâncărimi de primăvară în apucături aparent de… poveste găsesc la Vania 😉 La Gigi, încă persistă sentimentul acela de… insulă. Mirela şi culorile ei extraordinare, mereu surprinzătoare! 🙂 (M)ilf, fără Petrov(?) le ridică o originală statuie pompierilor, cu ceva vreme înainte de 13 septembrie 😉 O leapşă frumoasă, despre cărţi, primesc de la Cati… Atîtea cărţi mi-s dragi… încît lepşele-mi par tot mai neîncăpătoare… Nea Costache pregăteşte ceva?… Aşteptîndu-i recomandările îl… frunzăresc 😉 Papillon îmi spune despre rătăciri şi pierderi… Da, ştiu…  Ceva senzaţii amare găsesc la Lollitta… cu iz de trafic electronico-blogheristic. Cred că m-am lecuit de asemenea… alergări 😉 La Ioan descopăr un… dacă… 😉 Despre ţiganii… înţeleniţi pe sub podurile Franţei mai aflu de la Karla. Onu a plecat într-un basm de concediu! 🙂 Ticke mă lămureşte în privinţa „rostului”… petiţiilor, pe hîrtie şi/sau on-line 😉 Athe e într-o tabără. Pe bune! 😉  Cella ştie – şi-am mai făcut referire la asta… – toate-s fugare. Atunci?… Picături de dor şi buze cu gust de mere… la Cristian. Senzaţii şi cumpeni, undeva, aprope de o piaţă din Gibraltar, dinspre DanaAndi îmi lasă un bob de nerăbdare şi n-ar fi prima oară ;)… Roxana priveşte dinspre un azi bolnav spre un mîine iluzoriu… Deea-mi vorbeşte despre lei şi… leoaice 😉 Ionutu e de ceva vreme… internaţional 😉 dar scrie ca şi cum ar fi aici… Jos pălăria şi baftă! Angela are o poveste cu… miliţieni. Scrisă meşteşugit, ca de obicei, întîmplarea-mi pare… cunoscută, doar că nu era vorba de… Miliţie 😉

Toate cele bune!

24 de gânduri despre „Un zvon şi-o emoţie. Înţelesuri…

  1. Servus @Gabi, @Cati, @Papillon, @Camelia, @Roxana, @Laura, @Oana… Multumesc de gandurile pe teama data…
    @Karla, da… am sa incerc sa scot termenul „dezamagire” din ecuatia asta… 😉
    Zi frumoasa!

    Apreciază

  2. cunosc sentimentul, mai ales ca eu l-am trait. O cunostinta, mi-a promis ca ma suna cand vine la Cluj, orasul in care eu ma mutasem de ceva vreme. Dupa vreo doua luni, m-am gandit sa sun, mai ales ca aveam nevoie de un sfat. Mi-a raspuns sotia. ” Buna ziua, cu domnul Lazar, va rog. Gabriela sunt”. Doamna mi-a raspuns intristata. „Domnul Lazar a murit in urma cu doua luni. S-a dus la Cluj pentru o interventie medicala minora si s-a stins.” Am simtit ca nu stiu ce sa spun. A fost un soc, si chiar si acum, imi vine in minte ca trebuia sa ne intalnim in ziua in care a murit. De aceea, trebuie din cand in cand, trebuie sa ii cauti pe cunoscuti, sa ii vezi si sa ii intrebi de sanatate.

    Apreciază

  3. Sa pierzi un prieten… e o incercare greu de trecut. Noi am pierdut unul, doua zile intr-un spital din Braila, si inca doua intr-unul din Bucuresti. Fix la o saptamana de cand ne-a sunat sa ne spuna ca nu-i e bine, s-a intors acasa. Ne-am intrebat deseori daca am fi putut face mai mult. N-am gasit raspunsul. Dar, de cand el a plecat, reusim sa ne facem timp mult mai mult si mult mai des sa ne intalnim cu fiica si sotia lui. La cimitir, insa, nu am mai mers niciodata. E mai usor pentru noi sa ne inchipuim ca el doar a intarziat putin la intalnire, ca din moment in moment o sa apara. iar cand, in final, nu ajunge niciodata, sa il scuzam ca a fost retinut undeva. Si lor le e bine asa, suntem singurii care vorbesc despre el ca si cum ar fi „pe picior de venire”.
    Nu vreau sa va intristez, vreau doar sa va rog ca, indiferent cat de obositi sau ocupati va simtiti, sa va faceti timp, macar un minut in fiecare seara, sa va sunati un prieten. Dupa, regretele nu mai au nicio valoare.

    Apreciază

  4. servus, flavius. stii cum e si cu prietenii: mai rarut ca-i mai dragut. (glumesc) e bine, din cand in cand, sa mai dai o raita printre prieteni. e ca o baie racoritoare… multam’ de apreciere. este reciproca. 😉

    Apreciază

  5. eu am trăit flavius o poveste mai cruntă. am trăit ziua în care, tot amânând s-o sun pe prietena mea, adela, n-am mai avut pe cine să sun. ea era cea care suna mereu, avea grijă să mă scoată din tăcere şi amorţeală… într-un 13 februarie, acum trei ani ea a tăcut. de tot. păstrez şi acum numărul acela de telefon, chiar dacă ştiu că ea nu-mi va mai răspunde, că este acolo în ceruri, printre îngeri, pasăre devenită liberă.
    şi eu nu mă pot ierta nici acum pentru că am tot amânat, că lăsam în grija ei prietenia noastră.

    Apreciază

  6. servus, Flavius! iti multumesc mult pentru nominalizare, aici, pe blogul tau!
    desi de-o foarte scurta vreme m-am indepartat destul de mult de tara, inca mai incerc sa domolesc demonii…probabil va mai trece mult timp, pana voi reusi(?) sa-i potolesc cat de cat…

    postarea ta mi-a amintit de-o veche si foarte buna prietena, de care nu mai stiu nimic de ceva vreme incoace. asadar, iti multumesc pentru „pretextul” si imboldul de a-i scrie cateva randuri!…
    toate cele bune!

    Apreciază

  7. mmmmmmmmm ce mi a placut ca inca iti e …. vara
    asa este , la Brasov vine toamna mai de graba ca in alte parti din tara iar la Bucuresti inca e chiar vara dar tot imi e dor de toamna din Brasov, parca nicaieri nu e atat de galbuie ca acolo
    numai bine de la noi din cetetea lui Bucur

    Apreciază

  8. Pilduitoare postare ai scris… Pune pe gânduri…

    De câte ori nu suntem sufocaţi de regret, când ne trezim în faţa unui fapt împlinit… unul din acesta, terifiant, de care aminteai aici…
    Şi de câte ori nu suntem la fel de sufocaţi când sunăm, şi iar sunăm, să aflăm „cum le este” prietenilor noştri dragi… iar unii din ei refuză să răspundă… din orgoliu, sau din stupidă dorinţă de… răzbunare (?!). Ai dreptate: oare ce contează cu adevărat?

    Apreciază

  9. Servus, @Angela… da, gandul ca si ei simt la fel e, oarecum, linistitor 😉 Nu, Angela nu insinuez asa ceva, pur si simplu intimplarea ta imi pare cunoscuta in sensul ca am trait-o si eu, si altii la fel, foarte de curind, nefiind vorba de militie… Cele bune!
    @Ticke, chiar… al cui o fi secolul asta? 🙂
    Numai bine!

    Apreciază

  10. mă întreba un prieten când am fost ultima oară la Braşov dacă m-am mai văzut cu băieţii din Bandidos fiind şi ei la Bucureşti şi i-am spus, da, rar la câte un concert şi când se nimeresşte să fim simultan la Braşpv, la o bere…. o fi de râs, o fi de plâns, nu ştiu. şi nu ştiu…dacă secolul XX a fost al vitezei, secolul XXI ce – sau al cui – e?

    Toate cele bune Flavius!

    Apreciază

  11. da, cunosc sentimentul, dar… ştiu că fiecare om din viaţa mea apare şi dispare atunci cînd e nevoie s-o facă. mă mai încearcă remuşcări uneori, dar ştiu că şi ei simt la fel şi-mi trece 🙂

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.