Poetul. Sentinţa perfidă

„Vedeţi preţul despărţirii domn poet? El nu se poate cumpăra cu bani… Dumnezeu nu a uitat de acest preţ!”, comenta ieri seară, undeva prin prea-încăpătoarea „prispă” a aceluiaşi facebook un… distins domn, referitor la un articol privind starea critică de sănătate a poetului Adrian Păunescu. Am avut ceva polemici cu dânsul pe tema asta, fiindcă, pe mine cel puţin, ştirea respectivă m-a mîhnit în vreme ce el a scos pe tarabă vechea marotă a laturii perfide a comuniştilor… Mai mult, a postat o odă închinată de Păunescu „mult-iubitului conducător” precum şi o scrisoare a poetului în care acesta i se adresa dictatorului cu  „Să trăiţi, Măria Voastră!”… Aşadar eram pus în faţa evidenţei, iar poetul răstignit din nou pe stîlpul infamiei şi ar fi trebuit să recunosc spăşit că şi eu sunt vreo loază de pui de comunist fără caracter, fără prinţipuri şi morală! Ba chiar hoţ, profitor, îmbuibat, escroc şi securist pe deasupra! Aş fi dat aşa satisfacţie maximă celor din tagma distinsului interlocutor!
Nu am de gînd să-i ridic vreun monument lui Adrian Păunescu, omului Păunescu. Şi-a asumat şi consumat convingerile (şi naivitatea, cred eu!), a recunoscut şi îşi poartă crucea pentru multe făcute şi nefăcute în vreme ce alţii, destui, au trecut cu arme şi bagaje de la proslăvirea conducerii PCR-ului la cea a… protipendadelor… democrate de după 1989. Curios chiar, aceştia din urmă sunt categorisiţi de unii, chiar azi cînd vorbim, drept intelectuali virtuoşi şi onorabili, patrioţi cu ştaif, în ciuda stipendiilor din conturi, incomparabile cu chenzinele din anii epocii de aur! Ca Păunescu a gresit sau nu, nu suntem în măsură, cred, să judecam noi. Această perfidie a aplicării de sentinţe e mai grozavă decît cea a blamaţilor comunişti. Cine e mai culpabil? Apoi, sunt destui care depun mărturie că din poziţia lui, privilegiată ce-i drept, însă nu fără un preţ plătit de el, Păunescu le-a făcut destul bine multor amărîţi. Cum îi mai ştim inclusiv zecile sau sutele de poezii cenzurate în vremurile alea!
Dar să rînjeşti satisfăcut în faţa patului de suferinţă al omului şi al poetului Adrian Păunescu mi se pare o probă de ignoranţă, de îmbîcsire politică şi ură strigătoare la cer! Să arunci la nesfîrşit cu lături – şi mulţi îşi fac blazon din asta de 20 de ani! – pe o operă, fiindcă omul a avut şi păcatele lui mai ţine şi ce de cei şapte ani de acasă. Şi vorbesc acum, poate, despre unul dintre ultimii mari poeţi de valoare incontestabilă, şi cu o biografie şi de o erudiţie impresionante, ai ţării ăsteia, Adrian Păunescu.
Repet, preţul despărţirii ni-l putem cîntări sau comenta doar cînd e vorba de despărţirea noastră, în niciun caz a celorlalţi! Cu atît mai mult a unui mare poet. Lăsaţi-l pe omul de pe patul ăla de spital să îşi ducă crucea, să îşi trăiască drama, remuşcările, vinovăţiile, nimicnicia, atîtea cîte or fi, în linişte! Sunt convins că ele există şi sunt mult mai consistente decît ale majorităţii care îl judecă de pe margine, moralizator. Când judeci un om, trebuie să fii măcar la înălţimea lui pentru a-l putea vedea în dimensiunea reală! Şi nu cred că sunt prea mulţi care să aibă această calitate faţă de Păunescu care, va rămîne cert în Istoria literaturii înainte de orice – acolo unde puţini mai pătrund acum! – oricît le-ar sta asta unora în gît. Poetul ramine! Şi să dea Dumnezeu să ne fie mai departe în preajmă încă mulţi ani de acum!

P.S. Căutînd acum prin volumele lui Adrian Păunescu am găsit o pagină de caiet cu autograful său. În octombrie 1986, la Serile din timpul Festivalului Naţional de Poezie de la Sighet, Adrian Păunescu îmi ura în grabă, scriindu-mi un pic greşit numele: „Succes în poezie!„. Mi-l amintesc ascuns de ochii prea curioşi (şi cred că şi de urechile securităţii, fiind pus „la index” în acea vreme) pe sub bogăţia merilor dintr-o livadă din Deseşti stînd de vorbă cu regretatul Laurenţiu Ulici. Avea o barbă ca de patriarh şi da, toată lumea murmura admirativ şi-şi dădea coate privindu-l de la distanţă… Da, eram şi eu printre ei (pe atunci un june „premiant” al „României Literare” în festivalul cu pricina) şi nu aş fi bănuit că lumea se va schimba într-atît încăt Poetul acela mare şi adulat de toată lumea să ajungă, în ochii unei părţi a neamului său unul dintre dintre pămîntenii huliţi! Din fericire însă, ştiu, că acea parte nu contează şi că numericeşte e tot mai copleşită de cei ce-l preţuiesc şi-i descoperă poezia. Şi sunt dintre cei care mai cred că soarta ne este asemenea felului în care ne tratăm poeţii…

P.P.S Am observat că la o simplă căutare pe Google, tastînd Adrian… primul din lista căutărilor apare Adrian Păunescu cu vreo 285.000 de rezultate. Ca fapt divers sau ca un alt… „loc comun” ;)!

Servus, Blogolume!…
şi… vă aştept părerea!