Noiembrie. Porţile iernii…

Noiembrie. A mai căzut un Mig… Doi oameni au murit, „la datorie”, potrivit fişei postului! A murit şi Chiţac… Cristiana Anghel a ieşit din greva foamei… Poetul Adrian Păunescu ne scrie trist, deznădăjduit, de pe patul de spital… FMI-ul ne-a făcut bugetul… Şcoli şi spitale închise. Oamenii? Cifre, statistici neglijabile!… Ţara e în genunchi şi extrem de profitabilă pentru… groparii de la căpătîi… Am aflat înmărmurit că mi s-a prăpădit un prieten din copilărie… A murit de inimă. Neadaptat, neîmpăcat cu vremurile… Ştire devastatoare, asemeni celei de acum cîţiva ani cînd aflam că un alt prieten şi-a ucis mama cu lovituri de ciocan… Biografia lui Ceauşescu, succes de box-office şi motiv tîmpit de rîs de noi înşine… Elena Udrea tipăreşte fluturaşi electorali… Ura începe să se distribuie uniform peste prăpăstiile săpate cu precizie între oameni… Opera e la un pas de desăvîrşire… Am văzut Cetăţuia redescoperită străjuind deasupra oraşului şi-mi place această imagine…  E ca şi cum m-aş fi găsit într-un oraş străin sau ca şi cum aş fi văzut pentru prima oară… Şi totuşi, m-am lăsat alintat de un soare venit de altundeva, nu din sfîrşitul toamnei…
A fost o zi de noiembrie. Plină. Prima zi de noiembrie… Frumoasă, superbă în tablou, memorabilă, parfumată. Rece şi prevestitoare de frig, devastatoare în fond. Mincinoasă? Unde suntem? Unde sunt eu în tabloul ăsta? Încotro? Zăresc porţile iernii. Nesfîrşită…

Servus, Blogolume!
Pentru voi, prieteni, noiembrie va… fi fost altfel? 😉 : Bistriţeanul, Gabriela, Cammely, Geo, Onu, Daurel, Cati, Adi, Teo, Marius, Madi, Gigi, La Rose, EO, Camelia, Tavi, Camelia, Sebra, Sorina, Vania, Roxana, Quarrier, Cristian, Marele Urs, Vali, Gina, Ramona, Aurora, Cella, Lollitta, Gabi
Toate cele bune!

50 de gânduri despre „Noiembrie. Porţile iernii…

  1. Final. … în reluare ! Totu-i „nou”, dar vechi sunt toate. „Totul nu-i decât o renaştere, o refacere, o reluare” ne spunea domnul Sevastre, profu’ nostru de Pictură. Eu însă, un veşnic întârziat, reluam … ce alţii AU LĂSAT !

    Noiembrie ! Sfârşit de Toamnă, debutul Iernii … amestecate, înlănţuite … RESORT, Maşină … Voal, Văl, Val … tăvălug de neoprit, tristeţi amare … Consolare !
    De n-ar APUNE … n-ar mai Răsări !

    Dezamăgiri ce ne-nconjoară, „storcând” din NOI … dezamăgiri ! Căci toţi suntem după „măsură”, purtată-n GÂND … ca un blestem.
    IMBOLDUL însă se răscoală, propice-i STĂ Vremea de-afară; începe-o IARNĂ Planetară, cu Inimile FLĂCĂRI VII !
    ~
    Cornelius,

    PS: … Iartă-ne Doamne Dumnezeule ! …
    ~,

    Apreciază

  2. Ca a mai cazut un MIG incepe sa nu mai fie o noutate, ca a murit Chitac nici asta..la urma urmei fosilele comunistoide cam incep sa se stinga.
    Problema la noi e ca parca parca a lucra in armata coincide cu o trimitere la moarte.
    Cate vor mai cadea? Mai avem 150 de miguri plus alte cateva sute de avioane…sub 1500 in total

    Apreciază

  3. Unde este locu tau?
    Daca toate spiritele care sesizeaza adevarata drama a lumii se dezic de ea, se indeparteaza, se detaseaza rupand toate legaturile acelea nevazute care i-au favorizat aceasta cunoastere a ei, ce s-ar mai intampla cu ea? Cu cei care nu vad, nu aud, sau nu pot vedea, nu pot auzi fiindca sunt fragezi, cu cei care vad, aud dar chiar nu pot face nimic fiindca le lipseste acest dar dureros al introspectiei pe coarda cea mai profunda a fiintei?
    La ce bun atunci sa auzi, sa vezi, sa ai capacitatea sa analizezi, sa extragi chintesente pe care sa le poti traduce atat de usor intr-un limbaj asimilabil si comun sufletului celui mai impietrit, daca mesajul este neputincioasa dezicere, tristetea iremediabila, abandonul, repudierea, categorica delimitare? Oare de ce oamenii care impartasesc aceste ruguri stinse si goale au mai venit aici pe aceasta planeta straina? Unde le mai este sensul, unde le mai este rostul ?

    Apreciază

  4. Greul abia începe. Va urma gripa cu morţii ei şi vaccin ineficient, gerul şi oameni flămânzi degeraţi în cavourile numite case, noi şomeri…dar Ministerul Turismului va avea cont pe Facebook, plătit regeşte, pentru că obrazul subţire, cu cheltuială se ţine.

    Apreciază

  5. Pentru mine, noimebrie e sfîrşitul toamnei, luna mea preferată, zodia mea, perioada în care dau ce am mai bun, cînd toate-mi merg ca pe roate. E posibil să fie autosugestie, dar orice ar fi, funcţionează întotdeauna 🙂

    Apreciază

  6. am ‘săvîrşit’ o nuntă şi o moarte
    un amic s-a spînzurat în întîiul de noiembrie în care noi ceilalţi am fost la cimitir să ne luminăm duşii şi iarna noastră din noi…

    Apreciază

  7. uneori, cand ma gandesc la romania, nu stiu daca sa ma apuce depresia, mânia, frustraea, revolta sau daca trebuie sa ma resemnez, pur si simplu. resemnarea nu mi-a stat niciodata in fire, fara incercarea ultimelor energii si strategii de lupta. se pare ca uneori trebuie sa invatam sa nu facem nimic. e ca atunci cand, in timp ce inotam, obosim si trebuie sa facem pluta. mai rau e cand stii ca ar fi bine sa fii pe un parau dar, de fapt, te afli inglodat in nisipuri miscatoare.

    Apreciază

  8. pentru tine, prietene:

    „numele meu

    ultima lună de toamnă.
    verdele, atâta cât mai este, se transformă direct în negru, fără să mai treacă prin starea de rugină. frunzele căzute iau forma tălpilor care le strivesc și se transformă, atinse de brumă, în mici particule, invizibile, care ne ating porii.
    am frunze în păr. mi se zbate o rugină pe inimă. curând nici bruma nu mai este de-ajuns și sub șalurile sângerii, în mine, se nasc zvonuri de zăpadă, mai întâi apoasă și imponderabilă, mai apoi tot mai albă și grea, ca ochiurile scăpate de pe andrele.
    seva se scurge încet dinspre crengi înspre pământ, lăsându-le goale, ca niște degete strâmbe, împinse a rugă spre cer, iar vântul, când trece, nu mai șuieră vesel a joacă, alaiul lui, tot mai uscat, miroase a depresie. a sinucirere în masă a frunzelor.
    pisicile au renunțat să-și mai toarcă culcuș de frunze la soare și se ascund ca gutuile, pe după sobă; acceptă chiar prietenia de conjunctură cu câte un câine de pripas, ca pe o alianță politică împotriva naturii, doar din foamea de căldură.
    noaptea își lungește fustele tot mai mult, furând lumina din felinare, din zâmbete, toamna moare încet pe ferestrele uitate deschise, mâinile care au cules mărgele de struguri se strâng trădătoare pe cana de ceai.
    cu rădăcinile grele, adânc și iremediabil legat de pământ sunt, ca un prometeu deghizat, un copac solitar, rămas singur în calea cuvântului.
    și mă numesc noiembrie.”
    … un fragment gândit astăzi, semn că în acelaşi oraş, privim toamna şi lumea la fel.

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.