Un an căzut

Liviu Cornel Babeş este astăzi numele unei străzi din Braşov… Al unei străzi oarecare dintr-un cartier oarecare. Liviu Cornel Babeş a fost un electrician care în primăvara anului 1989 şi-a dat foc si a murit pe o pîrtie din Poiana Braşov protestînd astfel împotriva mizeriei în care trăia într-o Romănie abrutizată, comunistă… Liviu Cornel Babeş a fost unul dintre puţinii protestatari ai acelor vremuri peste care regimul de atunci şi indiferenţa de mai apoi şi ipocrizia noastră generică au reuşit să-l reducă la o adresă de stradă scrisă uneori pe un plic („L.C. Babeş”) sau comandată unui taximetrist de către unii sau alţii fără să aibă habar ce reprezintă acel nume. Un erou, desigur, e de acord toată lumea care ştie povestea sa, un erou căruia autorităţile braşovene n-au fost în stare să-i ridice în oraş măcar un bust (o placă a fost montată, ce-i drept în Poiană în josul pîrtiei pe care Babeş şi-a dat foc)… În rest? Implacabila şi nesimţita uitare, atăt de… romăneşti. Cine ştie azi unde este mormîntul lui Liviu Cornel Babeş, cui îi pasă care e soarta familiei, a urmaşilor lui?…
Ieri, gestul cutremurător, capital, singular, al lui Adrian Sobaru, un alt electrician, a făcut ca numele lui Babeş să se audă iar, la televizor, sau scris în ziar (Apropo, „Afară cu porcii din ţară” suna parcă o inspirată campanie a Europa Fm!), fiindcă similitudinile sunt evidente, repet, pentru cei care ştiu! Tragedia lui Adrian Sobaru a anulat instantaneu 21 de ani de „progres” şi „democraţie” sau ne-a arătat unde suntem, unde am rămas de fapt. Nu sunt prea multe de spus despre aruncarea lui Adrian Sobaru în golul, în hăul parlamentului, probabil comentarii mai lucide vor face, din nou din păcate, agenţiile şi ziarele lumii. Căderea acestui om este, simbolic, semnul căderii din insuportabil în disperare a milioane de romani. De ce? Pentru ce? Cine e de vină? Explicaţii partizane, patetice, isterizate sau logice şi de bun simţ vor curge şuvoi şi le intuim deja.
Ironia sorţii făcea ca în 1989, la zece luni după gestul surd atunci al lui Liviu Cornel Babeş să se fi produs o… revoluţie. Dupa 21 de ani, „L.C. Babes” e, cum spuneam, doar o adresă în Braşov, o placă uitată sub nişte brazi şi, probabil, un paragraf într-un manual şcolar. Nu ştiu ce se va întîmpla peste zece luni şi dacă Adrian Sobaru va primi vreo „diplomă” de erou de la cineva. Cu atît mai mult, nu ştiu dacă despre electricianul „nebun” din TVR îşi va mai aminti cineva peste 20 de ani din moment ce petele de sînge i-au fost deja, cu grăbire, şterse…
Poate, tot ironia sorţii face ca astăzi pe pîrtia lui Babeş să-şi vînture libertatea mai ales potentaţii zilei şi beizadelele lor, suiţi pînă acolo în jeepuri luxoase fără să le treacă prin cap, fără să le pese că acolo s-a întîmplat „ceva” cu un anonim într-un început de primăvară, ceva care le-au făcut posibile distracţiile de azi.. Şi tot ironia sorţii face ca, an de an, prin preajma unor „balcoane” „oficiale” să se adune, jalnicele, umilele ofrande din „pachetăreala” tradiţională de sărbători, scursă din portbagajele altor jeepuri spre ştabii de azi care au… libertatea să poarte de grija statului şi… societăţii, de „grija” lui Sobaru şi a alor lui şi a celorlalţi ca ei…

P.S: Ah da, la finalul unui an căzut, al unui an deprimat, încheiat iată la dimensiunea şi în imagistica sa reale, găsesc deja în cutia poştală felicitarea unui primariabil, cu mesajul: „Ai încredere în tine, găndeşte pozitiv şi vei reuşi! Dumnezeu să vă ajute!…” Da, noi şi Dumnezeu, „sunt vremuri grele”, e nevoie de „raţionalitate”… Un amestec „altruist” de mesaje care ne va fi servit, cu „simţire” din plin nu peste multa vreme… Fara ironie, fără cinism, normal!

Servus, Blogolume!
Sărbători Fericite, Crăciun cu lumină în toate, atîtea cîte mai putem aduna, dragele si dragii mei din Blogolume! Vă mulţumesc că sunteţi, iertaţi-mă că, în vremea din urmă, nu prea sînt…

72 de gânduri despre „Un an căzut

  1. Mai sunt 76 de mminute pana la plecarea anului 2010. Sa piara, sa piara impreuna cu cei care au facut din el un an al netrebniciei, un an al deznadejdei celor slabi, un an al umilintei celor fara mandrie. Sa-l asteptam pe 2011. Vine cu evenimente spectaculoase. Iti doresc putere, sanatate, multe zile senine si fericite, prieteni adevarati si recunoasterea a tot ceea ce faci de folos pentru noi toti. La multi ani!

    Apreciază

  2. La mulți ani, 2011! 🙂

    An Nou fericit!

    Iată alfabetul anului 2011:

    A…amabilitate din partea tuturor

    B…Bogăție, evident!

    C…Cumpătare, că vei fi bogat!

    D…Dragoste și daruri

    E…Entuziasm în tot ce faci

    F…Frumusețe sufletească și nu numai 😉

    G…Gânduri bune

    H…Har și haine noi…habar n-ai cât de mult contează! 😉

    I..Iubire, iubire, iubire!

    J…Joc și voie bună!

    K…Kilograme în minus unde e cazul… 😉

    L…Lejeritate în tot ce faci. La mulți ani!

    M…Mulțumire personală

    N…Noroc

    O…Originalitate

    P…Prieteni mulți și buni

    R…Reușite

    S…Sănătate și stabilitate

    T…Tovărășii benefice

    U…Urări de bine

    V…Vorbe calde

    Z…Zile fericite

    An nou fericit!

    Apreciază

  3. poate vrei sa vezi paralele acolo unde nu sunt cu adevarat – si au fost create, sugereate si amplificate de mass media doar. Disperarea este probabil firul care leaga aceste doua ‘intimplari’ pe linga ‘indiferentza’ – poate se poate spune ca a fost si o a treia intimplare recenta cu ‘profesoara in greva foamei’ acum uitata si ‘discreditata’…

    Sa nu uitam insa – mesajul din prima s-a referit la toata societatea de atunci si evident multi nu vedeau Brasovul ca un Auschwitz, de data acesta mesajul a fost direct la adresa unui om politic si a politicii sale… De data aceasta gestul este direct adresat celor care conduc – deci multi se vor simti pe buna dreptate neputiciosi sau exclusi !…

    Este o diferentza de substantza deci chiar daca filonul disperarii este acelasi ! si am spus toate acestea pentru ca ‘realitatea’ e mai aproape de casa decit ne place sa acceptam. E convenabil si previzibil sa fi prins in acest scenariu in care noi suntem noi si ei sunt acei ei indiferentzi perfizi bogati in putere etc… Dar ‘realitatea’ este ca in familia mea (de exemplu) o mare parte au crezut cu adevarat (si convenabil) ca Babes a fost cu adevarat nebun sa comita un asemenea act.. iar nebunia cumva a anulat punctul sau de vedere in ochii lor… Deci ma intreb in cite familii si azi aceasta situatie persista in care unii vedem o semnificatie adinca si o chemare catre schimbare in timp ce altii ne spun ca viatza care o avem e bazata si pe ignorantza si pe a ignora asemenea gesturi ?…

    Pentru mine Babes a contat in decizia mea de a parasi Romania cind am putut… dar nu mai putin si reactia celor din jurul meu la adresa lui Babes a contat le fel de mult… intelegind ca daca cei mai mari ca mine atunci nu vedeau in acel gest decit gestul unui nebun atunci cu adevarat traiam intr-un loc bolnav in care urma sa fi si eu bolanv ca ei cindva.. Nu mai putin in lume fiecare moare de ceva mai devreme sau mai tirziu si fiecare boala inclusiv cea a ‘ignorantei’ are si un avantaj !

    Apreciază

  4. Si prea multa seriozitate strica.
    Si prea multa responsabilitate strica.
    Ne-am tot ingrasat si am ajuns un organism ingrasat prost. Vina e colectiva si se imparte. Anul?? In p___ Anii!
    Un an bun, mai bun

    Apreciază

  5. sarbatori cu bine, Flavius! sanatate, putere si curaj pentru zilele ce vor veni… iti doresc sa-ti gasesti cat mai bine echilibrul intre scris si tacere, lupta si odihna, tristeti si bucurie, munca si joaca… deznadejde si implinire!toate cele bune!

    Apreciază

  6. Crăciun fericit, Flavius, alături de cei dragi de lângă tine, bucurie în suflete şi în gânduri. Mulţumim pentru urare, acum intrarăm pe uşă, şi ne-am bucurat amândoi.
    Să-ţi fie sfârşitul de an aşa cum ţi-l doreşti şi să ai parte de un an nou excelent, din toate punctele de vedere.

    Gândurile noastre bune…
    Cristi şi Geanina

    Apreciază

  7. Craciun fericit si tie, Flavius!
    nu cred ca e nimic neobisnuit pentru Romania si romani ca astfel de tragedii sa fie uitate.cel mai recent exemplu e cazul doamnei invatatoare aflata in greva foamei vreo 70 de zile.

    Apreciază

  8. De Crăciun, masa să vă fie masă, lumina să vină din interior, binele să fie făcut, dar și și primit, iar veselia lângă cei dragi, cu un vin bun pe masă și aromă de cozonaci rumeni la față, să fie din inimă! Numai bine de Crăciun!

    Apreciază

  9. Am revenit cu o întrebare:
    Pot să acord calificative, comentariilor care mi-au plăcut ?
    Va întreb, pentru că eu consider că ŞI „comentariile” fac parte … din articol, deşi spaţiul public aferent … este ceva mai „deschis”. Totuşi „drepturile de autor” sunt garantate de chiar PREZENŢA în „locul” numit Blog de autor.
    Va mulţumesc !
    ~
    Cornelius, 🙂

    Apreciază

  10. Aşa este, un an căzut, un Crăciun trist pentru mulţi…Cu toate astea, cum spunea cineva mai sus, e momentul să sperăm, să credem şi să ne întoarcem către ceilalţi cu dragoste.
    Crăciun Fericit!

    Apreciază

  11. anul a fost așa cum simțim că a fost…
    poate -și ar trebui să avem puterea de a ne ridica cu adevărat, fie și întru sfidarea unora, dar mai ales pt noi…

    acum, eu scriu și aici, așa:
    Mulțumesc pentru anul petrecut împreună aici, în acest colț al blogosferei
    și
    să ne regăsim cu bine într-un an pe care vom încerca să-l facem noi mai bun
    SĂRBĂTORI PE CARE SĂ LE SIMIȚI CU ADEVĂRAT, ADICĂ FRUMOS!

    Apreciază

  12. Bună Ziua ! Nici-o problemă, domnule Flavius Obeadă, nici noi … (mai mult EU !) nu prea suntem, ori suntem … din când în când, CÂND NE MAI MOR Valorile ! Unora … ni se mai întâmplă, unele/altele … ne mor apropiaţii, dragii noştri, ne certăm cu rudele, procese, bani aruncaţi … pe avocaţi destoinici, suntem clonaţi … deh ! Altfel, ni „s-ar duce Viaţa” … banal. „Ei” au grijă de noi, au grijă … de creşterea noastră Spirituală, au grijă de creşterea lor … bancară, financiară. Desigur, noi CONTĂM în calculele lor … contorul lor se învârte, se învârte, se învârte … ăla nu cunoaşte moartea, căci E maşină. Funcţionează la „ordinul UNUI neuron”. DoarATAT.
    An Minunat … pentru progres SPIRITUAL !
    Doare … dar ne trece când NE E RECE ! … şi e iarnă, iară … şi gânduri şi vorbe … şi fapte … amintiri pierdute în … NEANT.
    ~
    Cornelius, 🙂
    PS: … ştiu ! Însă NU VREAU: Cornelius, 😦
    Vă doresc: SĂRBĂTORI FERICITE !
    La Mulţi Ani ! Cu Sănătate, Iubire, ARMONIE ! Alături de cei dragi !
    *** acelaşi GÂND BUN ! şi cititorilor dvs. ! ***
    ~ încerc, din mers (4~3), să-mi fac … trasee ! ~,

    Apreciază

  13. Crăciun Fericit, Flavius! Să ne întoarcem în noi înşine şi să ne deschidem sufletele către ceilalţi.
    Gândurile noastre bune!

    Cristi şi Geanina

    PS – în ceea ce priveşte nefericita întâmplare de ieri, totul este o nouă dovadă că lumea a ajuns cu cuţitul la os.

    Apreciază

  14. cutremurător, flavius. şi eu m-am gândit ieri exact la aceeaşi… stradă.
    şi orice aş scrie am impresia că aş mesteca inutil cuvintele.
    zile liniştite să ai.
    mai mult nu e de spus.
    crăciun cu bine.

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.