Plimbări prin cartier. Inutile

„Să tac un pic… preţ de cele pe care ar fi trebuit să i le spun şi nu i le-am spus atunci cînd era…”, îi spusese unei prietene de departe. Şi tăcea, amintindu-şi nostalgic tăcerile lungi din scurtele lor plimbări revelatorii pe străzile de prin cartier de acum peste douăzeci de ani. Tăceri prea lungi pe atunci şi inutile acum. Neiertate. Nu înţelesese asta pe vremea aia, iar acum e, evident, prea tîrziu. Ar fi avut poate multe lucruri duse la capăt astăzi şi ar fi regretat mai puţine greşeli. Şi atunci ar fi avut poate curaj să intre în acea cameră şi să îl privească, să îi reţină privirea, atunci cînd el s-a întors cu faţa la perete cu o ultimă şi uriaşă sforţare şi voinţă.
Acum îi e teamă să nu suporte aceeaşi muţenie iremediabilă, aceeaşi ingratitudine şi suferinţă a sentimentelor, aceleaşi boli presimţite. Şi din cauza asta preferă să tacă acum şi îşi alege cuvintele şi… „reţelele” vii sau moarte pe care ele să se ducă, cu grijă: de-ar fi unele cît mai puţin… efemere şi inutile. Dar ştie că pînă şi aşa ele se irosesc şi-l dor. Le-a învăţat, în cele din urmă, preţul. „Aşa mi s-a întîmplat şi mie… parcă mi-a alunecat printre degete… nici nu ştiu cum l-am pierdut…”, îi răspunsese, cu compasiune, prietena de departe…

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

23 de gânduri despre „Plimbări prin cartier. Inutile

  1. Tacerea…ce plina este de cuvinte!!! Cuvinte simtite acolo unde doar tacerea deplina, pura poate ajunge (si nu ma refer la tacerea impusa din orice motiv ar fi ala)…

    O seara placuta!

    Apreciază

  2. cand a murit tatal meu, am inteles ce mult ne-a iubit si ce rea am fost uneori.Mi-a parut rau, am suferit, m-am invinovatit, mi-am cerut iertare, insa prea tarziu.
    asa suntem noi si nu prea invatam din greseli.
    Iti doresc numai bine, Flavius!

    Apreciază

  3. Pingback: celmaitu |
  4. … cand cel mai bun prieten, s-a prapadit in urma cu aproape 5 ani, mi-am reprosat multe: absente, evitari, stupiditati spuse din teama si neputinta de a suporta tacerea. intr-un tarziu, am inteles ca orice gest facut fortat atunci si orice… inflatie de cuvinte repetata, m-ar fi durut cu mult mai mult decat slabiciunea de care am dat dovada, caci ar fi fost false.
    adevarat, asta n-a insemnat ca golul ramas in urma sa, a devenit mai usor de suportat. doar ca lasand la o parte pe „daca” si „poate ca”, am putut sa ne (re)vad, atat pe el cat si pe mine, asa cum am fost si nu cum mi-as fi dorit sa fim…

    numai bine, Flavius!

    Apreciază

  5. Plimbari fara tinta, taceri fara rost, clipe doar ale noastre, dar noi suntem atat de departe incat tanjim dupa o certitudine. Oricare ar fi ea.

    Apreciază

  6. Cami dragă,
    sunt tăceri şi tăceri şi apoi e o inflaţie de cuvinte obositor de inutile într-un timp tot mai scurt. apoi nu mereu noi alegem tăcerile, cît tăcerile ne aleg pe noi… şi asta poate pentru a da consistenţă, pentru a confirma sensul celor ce încă mai contează… sau pentru a ne pedepsi pentru ceva…
    Soare în toate îţi doresc

    Apreciază

  7. dimineaţă scriam cu cerneală pe paginile mele, cele care nu le arăt, un gând către o prietenă pe care mă tem că am pierdut-o. îmi spusese în noiembrie trecut că are nevoie de tăcere… şi am tăcut. scriind mi-am amintit de câte ori am desenat pe geamul rece dorul meu. astăzi, când nici primăvara nu mai vine deplin, mă tem că tăcerea dintre noi este o boală încurabilă… şi mi-e frig.

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.