Capra bulgarului. Şi nisip galben ca mălaiu’

Am pornit la drum cu oarece îndoieli, încolţite din prejudecăţile unora sau altora şi din legendele horror despre bulgari din presa noastră. Cred că oricine, asemeni mie, care purcede la o astfel de vacanţă pentru prima oară, trece inevitabil prin gîndurile astea legate de „fraţii noştri bulgari” de la sud. Ei da… stresul legat de ideea că voi rămîne fără maşină şi doar în pantaloni scurţi la o margine sinistră de drum, că nu-mi vor ajunge bancotele de 10 euro pentru şpăgi, că… miliţienii mă vor băga în arest fiindcă n-am semnalizat în… bulgăreşte, m-a urmărit vreme de vreo 600 de kilometri… Nici măcar faptul că de la ieşirea din neterminata noastră A2 la Cernavodă şi apoi din Medgidia am fost „aruncaţi” de româneasca „sistematizare” a drumurilor de-a curmezişul prin satele Dobrogei pe „ruta” (dacă ţin bine minte) Valea Dacilor-Ciocârlia-Cobadin?-Topraisar-Radu Negru, pentru a ajunge în cele din urmă la Mangalia nu mi-a domolit senzaţiile… răcoroase ;).
Trecerea prin graniţă, după Vama Veche, ne-a fost mai lesnicioasă decît ne aşteptam: un control sumar şi „drum bun” spre tărîmul mult-jinduitei vacanţe. La cîţiva metri de vamă aud primul „Dobro utro!” după ce plătesc fără probleme, cu lei (25), „vignieta” de drum pentru şapte zile. Puţin mai încolo e o altă gheretă, de schimb valutar, unde prind primul puls al levei: 1,92 pentru 1 euro, fără comision. „Bun găsit, Bulgaria!” zic, dar cu ochiul la indicatorul de benzină care cam dădea semne de nervozitate fiindcă îl cam neglijasem în ideea „las’ să scăpăm de vamă şi luăm de la bulgari!”… Bun găsit, ca bun găsit, constatăm însă că în afară de cîmpul lat, şoseaua plină de cratere, lipsa bornelor kilometrice care să ne dea de ştire cît mai avem pînă în prima localitate mai răsărită, nu-i nicio urmă de… benzinărie cum ne aşteptam să găsim la intrarea într-o ţară, oricare ar fi ea… Aşa că îmi cam îngheaţă zîmbetul, opresc aerul condiţionat pentru economie şi în combinaţia asta… atmosferică broboanele de transpiraţie îşi fac apariţia pe frunte: mă şi vedeam bătînd şoseaua, ore întregi, cu un pet în mînă în căutarea unor… intraductibili litri de benzină!… După vreo 40 de km si vreo trei sate încă purtînd inscripţii în româneşte zărim benzinăria cu pompa-i binecuvîntată, Rompetrol! Cu 50 de leva pentru o jumătate de rezervor de benzină e rîndul meu să spun un „Blagodaria!” 🙂

Răsărit de Bulgaria
Răsărit de Bulgaria

Cu aerul condiţionat recuperînd din plin gradele pierdute lăsăm în urmă Durankulak-ul şi Cavarna şi intersecţia spre Balcic şi batem mai departe Cadrilaterul urmărind cu încredere maşinile cu număr românesc, însoţiţi în stînga de crîmpeie de mare, păduri de eoliene şi indicatoare spre ţărmuri trace iar pe dreapta de culmi răcoroase de munte. Drumul e liber iar asfaltul devine tot mai… familiar pe măsură ce zonele turistice se aglomerează: lăsăm în urmă şi giratoriul de la intrarea în Albena.

Nisipurile de Aur
Nisipurile de Aur

„Miroase” a mare în ciuda pădurii de brad prin care trecem. Ultimii kilometri de drum şi indicatorul cu „Залтни пясъци” ne introduce, de bună seamă, în partea „civilă” a staţiunii noastre de destinaţie… Am ajuns. Cred că au fost mai puţin de 100 de km din Mangalia şi pînă aici şi urma să aflăm dacă au meritat: suntem în Nisipurile de Aur, Mamaia „lor” adică ;). Până să ne dăm seama că staţiunea e „pe sens unic” ratăm de două ori hotelul aşezat mai în… deal. Suntem întîmpinaţi de „băiatul cu parcarea” care parcă ne aştepta să ne preia. Aşa că parcăm în spatele hotelului într-unul din şirurile de maşini a căror manevrare ulterioară avea să se dovedească imposibilă fără prealabila împrietenire cu… programul colegilor de parcare… Formalităţile de cazare durează câteva minute, cele două fete de la recepţie zîmbesc frumos şi ne leagă la încheietura mîinii brăţările colorate de plastic. Gata, suntem… însemnaţi şi identificabili! Şi toate astea fără nicio atenţie mai mult sau mai puţin… impusă sau sugerată de vreuna din gazdele noastre, nici în euro nici în leva (fapt poate mirabil acum ceva ani pe aici şi încă firesc la noi)! Hotelul? Camerele? Cu două stele peste nivelul celor clasificate în aceeaşi categorie la noi. Încep să remarc diferenţele şi nu mă mai refer la banalele şi îndestulătoarele prosoape, la spaţiu, tîmplăria nouă, aerul condiţionat, balcoanele largi şi cu vedere la mare. Verzuie, albăstruie…

Albastru de... Mare Neagră...
Albastru de... Mare Neagră...

De aici impresiile-mi se vor aduna la grămadă, condensat, asemeni zilelor… bulgăreşti, toate-n-truna ta ta ta! 😉 Şi asta fiindcă acum cînd scriu, pufăind din colecţia de ţigări „bulgăreşti” (delicatese de mult uitate: West, Rothmans light, Karelia sau More super-longue) de departe m-a părăsit deja ritmul drumului molcom de povestit în ritm de jurnal, pe ore sau zile şi fiindcă ar fi suficiente mult mai puţine cuvinte pentru a descrie un loc şi o vacanţă cum se cuvine… Descoperirile fiecărei zile mi-au confirmat aşteptările şi mi-au alungat temerile prăpăstioase de la început şi le voi povesti mai departe.

Cu pisicina în... curte
Cu pisicina în... curte

 Celebrul all-inclusive,  „găselniţa” cu care bulgarii ne-au pus la colţ oricît de prozaic ar suna asta este primul care face diferenţa. Ţin minte că în Mamaia „noastră” cele cîteva „bonuri” de masă repartizate fiecărei zile ni s-ar fi dus în vreo trei zile din şapte dacă am fi îndrăznit să le consumăm la nivelul îndestulătorului meniu atoatecuprinzător (pentru un gust totuşi nesofisticat) oferit într-o singură zi de bulgari. Astfel, orice altă cheltuială, pentru a-ţi pune „burta la cale” (plecând de la 4-5 leva pentru o porţie de „fast-food”), pe la terasele sau restaurantele din staţiune (mai toate îmbietoare şi dichiste) se dovedeşte a ţine ori de un moft ori de un experiment sau vreo plănuită „ieşire” de gală… Desigur, oferta la liber mi-a prilejuit însă şi mie, „spectacolul-anexă” al fiecărei mese cu actori unii din compatrioţii noştri în echilibristica etalării farfuriilor îngrămădite cu vârf cu fripturi, sarmale, mici, paste, salate, clătite şi prăjiturele câte n-ar putea înghiţi într-o zi nici măcar un veritabil haplea! Dar cum asta e posibil, pentru o asemenea performanţă altfel stau lucrurile cu băuturile. Vinul (de cramă, la butelcuţă, liniştit şi bun) berea (Kameniţa), vodca, romul sau coniacul (evident, bulgăreşti) seci sau în coctailuri colorate, la discreţie pe aproape tot timpul zilei (dacă nu la masă, la barul hotelului sau al piscinei) sunt mult mai greu de… acaparat în cantităţi industriale fiindcă pot fi servite doar la… pahar. Ăsta poate fi motivul pentru care n-am văzut decît vreo doi indivizi sprijinind pereţii? 🙂

Preţ de-un... sandwich
Preţ de-un... sandwich

 Piscina  face parte din dotarea de bază a fiecărui hotel, motiv arhisuficient pentru orice… sedentar să nu prea vadă… plaja chit că hotelul are un microbuz gata să te ducă şi să te aducă din oră-n oră la malul mării scutindu-te de cele 15 minute de bătut cîteva poteci sau scări pînă la plajă. Bazinul albastru, cu chais-longue-urile şi umbrelele aferente, barul ataşat deschis toată ziua, cu cele de-ale gurii, cu cele lichide şi cu îngheţată la discreţie pot deveni astfel „centrul universului” pentru un sejur… lenevit.
Entertainment-ul hotelului te poate şi el reţine… definitiv „la bază”. Cei patru tineri plini de viaţă (două fete şi doi băieţi) din echipa de animat suflarea locatarilor, inventează neobosit cîte ceva şi respectă cu sfinţenie programul afişat. Jocuri pentru copii, concursuri pentru adulţi, spectacole tematice seara, toate într-o veselie poliglotă contaminantă te scot din amorţeală vrînd-nevrînd, în caz că ai avea senzaţia că timpul acoperă greu „distanţa” dintre „reperele” obişnuite ale unei zilei, cele trei… mese.

Haioşi!
Haioşi!

Drumul spre plajă a fost primul pe care am vrut să îl caut. Dorul reîntâlnirii mării este în definitiv, la mine cel puţin, cel care contează e scopul acestui drum. Faţă de alte locuri şi alte dăţi cînd aproape puteai sări din tren sau din maşină cu picioarele goale în primul val, aici mă aştepta un traseu „iniţiatic” de pe colinele staţiunii pînă în vale la buza mării. În fiecare zi acest drum mi-a putut fi altul şi mereu descoperitor de ceva pentru unul care cobora prima dată acele cîteva zeci de trepte de piatră prin pădure sau care urma domol străzile, şoseaua dintre hoteluri ori „pietonalele” înţesate de chioşcuri colorate. Spre sudul sau spre nordul staţiunii am găsit suficiente căi de a coborî spre plajă şi de a vedea cîte ceva, altceva, la fiecare coborîre sau urcare spre „bază” şi pentru a realiza că Nisipurile de Aur este o staţiune întinsă care are mai multe de arătat decît cazinourile, cluburile sau Turnul Eiffel din centru. Fiecare astfel de cale este dominată de arhitectura zecilor de hotelurilor fie noi, fie complet renovate care, fără a fi îngrămădite unele în altele dau senzaţia unei urbanistici organizate cu cap întrecîndu-se să te îmbie cu ceva, de la culoare la jocul gazonului şi al gardurilor vii şi pînă la club, piscină sau „marketul” de la intrare.

Mojito!
Mojito!

Plaja Mării Negre de aici este curată şi bine desenată de şirururile de umbrele şi traversele de lemn. Nisipul chiar pare de aur, galben şi ceva mai grunjuros, ca un mălai bine cernut şi te îndemnă să-ţi scufunzi degetele picioarelor adînc în el, să cauţi acolo „umezimea” sărată a mării. Nu cred că aş spune ceva nou remarcînd lipsa paharelor de plastic, a mucurilor de ţigări sau a cojilor de seminţe în acest peisaj. Poate deranja însă spaţiul puţin strîmt, de la mal sau din spatele şirurilor aglomerate de chaise-longue-uri, dorit de cei care nu vor să plătească cele 8-9 leva pentru acestea şi îşi doresc să se întindă pe cearşeaful din dotare. Iar marea, nu ştiu cum, e limpede de la mal pînă spre adîncimile destul de abrupte şi destul de săracă în scoici, pietre sau alte mîngîieri… contondente. Nu am văzut alge, nu am văzut meduze iar un salvamar vorbăreţ mi-a spus, după ce i-am tras o poză, că se întîmplă aşa fiindcă în larg se întind nişte plase pentru o protecţie în acest sens iar digurile împinse în larg şi golful în care ne găsim păzesc plaja de curenţii care ar tulbura prea mult apele. Aşa o fi… Şi curăţenia nu se opreşte aici, nu am zărit de altfel în toată staţiunea picior de vînzător ambulant de porumb fiert, piatră „ponce”, nămol sau alte gift-uri zgomotoase sau colorate.

Plaja...
Plaja...

Cum spuneam drumurile duc spre mare printre „tarabele” unui bazar care împînzeşte o bună parte de staţiune. La fiece pas eşti agăţat de… promoteriţele şi promoterii de toate vîrstele, în toate limbile locului (româna le e mai mult decît familiară), gata să-ţi vîndă orice, de la un karaoke, la viagra şi pînă la o ciorbă de burtă într-un restaurant românesc. „Spălarea ochiului” pe aici şi micul shopping ţin de „marca” locului. Mare parte din ofertă este aceeaşi cu cea din bazarurile de sezon similare de la noi. Boutiqurile cu… chipuri: studiourile foto retro din care „ieşi” din alt timp sau „atelierele” unor portretişti meseriaşi m-au reţinut mai mult decît cele cu acadele cît roata carului, cu căciuli, şepci militare ruseşti şi tricouri „Fuckbook„, decît tarabele cu ziare nemţeşti şi englezeşti sau restul celor pline de toate mărunţişurile pămîntului (printre care domină de departe cele cu ceasuri „la kg”!). Desigur, toate astea însoţite şi de… parfumul bulgăresc al trandafirilor pe care ştiu să şi-l vîndă atît de bine, de la parfumul-parfum pus în săpun şi alte cosmeticale şi pînă la dulceaţa trandafirilor vărsată în butelcuţe cu inscripţia „Bulgaria” sau în forme de rahat la cutii-souvenir cu fotografii „Golden Sands” (la 3 leva bucata). Interesant e că plimbarea e în voie pe aici fără ca muşterii să fie agasaţi de insistenţele comercianţilor. Te lasă să cotrobăi fără să cumperi ceva şi îşi văd de treabă sau de reverii în aşteptarea unor vremuri mai darnice. Iar cerşetori sau şuţi eu unul n-am zărit. Probabil au interdicţie de la poliţie sau sunt săltaţi pe nevăzute cum… săltate sunt, cu o dexteritate de cîteva secunde, maşinile parcate aiurea…

Un souvenir retro
Un souvenir retro
La... minut
La... minut

Bineînţeles, poţi evita forfota balcanică a pietonalelor, te poţi ţine departe de terasele care, din fericire sunt zgârcite în manele şi decibeli, bătînd plaja pe-nserat pentru a vedea de departe jocul de lumini al Nisipurilor. Sau întîrziind acolo în admiraţia umbrelor unduitoare la plimbare poate chiar pînă la răsăritul… bulgăresc . Staţiunea nu e una dintre cele liniştite pentru cei care probabil asta îşi doreau (mulţi şi multe) pe care i-am ghicit… consolîndu-se în obişnuitele pasiuni virtuale în faţa laptop-urilor, citind pe marginea piscinelor sau zăcând sub vîntul condiţionat din camere în faţa televizoarelor (românilor le stă la dispoziţie programul întreg al OTV-ului!) :).

Lecturi...
Lecturi...

Una peste alta ăsta e… tabloul. La aproape 100 de km de litoralul nostru, la preţuri mai mici ca la noi, nişte bulgari (cu… nemţii lor, natürlich!) au pus în ordine şi la punct nişte locuri frumoase pentru un turism de bun-simţ şi au învăţat să se vîndă la preţul corect! În umilinţa lor de… bulgari probabil au tăcut, au înghiţit, au deprins să-şi fure tot mai puţin căciula şi au ajuns aici urmîndu-şi un ţel de la cap la coadă. Ba chiar au devenit un pic… nemţi şi ei acolo unde-şi ştiu interesul chiar dacă asta înseamnă şi „efortul” de a ieşi cu mic cu mare dimineaţa la şase să măture trotuarul hotelului, să ude gazonul şi să îţi spună „Dobro utro” zîmbind calm fie că eşti român, rus sau suedez, şi chiar dacă ştie că din asta poate nu-i iese neapărat ciubucul şi nici n-are cum să-i crească cel mai mic salariu din UE!

Soare din plin
Soare din plin

Au şi ei, normal, scăpările lor, nu e totul curăţat cu periuţa, aşternuturile nu sunt impecabile zi de zi şi poate ceva nu miroase mereu bine la controlul unui „nas fin”, dar nu aceasta e impresia care să dea nota definitorie. Au, probabil un soare mai generos cu vreo lună mai mult ceea ce-i ambiţionează să-i ajungă pe greci şi pe turci, n-au avut „locaţii de gestiune”, dar asta nu atenuează amărăciunea mea de la drumul de întoarcere cînd am regăsit parte din hotelurile noastre în paragină, nezugrăvite şi cu ferestre de lemn, alături de bine-aşezatele cartiere rezidenţiale „cu circuit închis” pentru fiţe, toate învăluite în norii de praf şi de scaieţi vînturaţi de o furtună scurtă şi în hămăitul cîtorva maidanezi care ne-au tăiat calea…
Ei da, n-aveam de gînd să fac un… atît de amplu şi dezlânat advertorial pentru litoralul bulgăresc şi scuzat să-mi fie… naivul entuziasm, însă nu mai văd acum rostul celui românesc: şi dacă ar fi ras cu buldozerele tot nu s-ar simţi, ni l-am anulat singuri de mult. Cel al bulgarilor ne este mai mult decât suficient şi nouă… Dovizhdane! 

Mobilizarea matinală
Mobilizarea matinală

P.S. – Ah da, m-am intors într-o… udrească „Carpathian garden” pusă pe scandal şi fără proiect, de „undeva” unde „Feel Magic” nu-i numai o vorbă şi din care ştiu că n-am văzut încă mai nimic. Iar pe drum tocmai ce auzeam o ştire: o nepoată a fostului preşedinte comunist Todor Jivkov vrea să candideze la prezidenţiale, în octombrie… Hmm, n-am băgat de seamă, n-am auzit pe acolo ca bulgarii să fie prea tulburaţi încă de „electorale” da’ mă întreb în schimb de ce nu şi l-au împuşcat şi ei pe dictator?… 😉 Aşa, fiindcă nu mă pot abţine: tare mi-aş fi dorit să moară şi capra bulgarului, aia cu ceafa groasă! :))

Servus, Blogolume
Toate cele bune!
(sau… Vsichko naĭ-khubavo!)
🙂

32 de gânduri despre „Capra bulgarului. Şi nisip galben ca mălaiu’

  1. Te salut domnule ! (nu te-am mai vazut de multa vreme…desi te cunosc din ’92…)

    Asa e…eu anul asta am fost pentru a 3-a oara…si a fost ok. Raportul calitate/pret este NET peste ceea ce ofera Romania. Cu mentiunea ca meritul bugarilor a acela ca…au concesionat litoralul unor consortii occidentale (germane, britanice) care stiu CE SA FACA …nu ca noi, care am dat in ‘locatie de gestiune’ catre ‘nea Gicu, sefu’ de unitate…ca are el experienta.
    Avea pe dreaq’ experienta…si asta s-a vazut…si se vede in continuare…

    Apreciază

  2. Ți se citește încântarea în tot ce spui! Și copiii mei au venit , anul trecut, cu inimi pline!
    Am trecut în câteva rânduri prin Bulgaria, nu prea i-am văzut latura igienizată, drept este că drumul meu se unduia prin niște sate( scrisesem șatre). Orășelele pe care le-am luat din mers în priviri erau cam obosite.
    Se vede treaba că vecinii noștri știu foarte bine regulile și legile comerțului și ale turismului.
    Plaja, așa cum o prins-o în fotografii nu este cu nimic mai prejos decât a Italiei sau a Franței:

    Bine ai revenit, Flavius!

    Apreciază

  3. Ma bucur ca ai descoperit Bulgaria. Desi nu am nimic personal cu tine ma si intristeaza acest lucru, nu imi doresc prea multi romani acolo 🙂 Daca mai ai de gand sa tintesti ca azimut vecinii de la sud nu ezita sa intrebi daca ai nevoie, sunt doctor in Bulgaria.

    Apreciază

  4. am auzit multe şi frumoase vorbe despre nisipurile de aur ale bulgariei. şi chiar de nu aş fi auzit, tot te cred pe cuvânt şi pe imaginile dăruite. 🙂 despre nisipurile noastre neaurite şi marea plină de alge auzim cu prisosinţă şi cred că sunt ani buni de când dorul de marea neagră mi-l amăgesc cu alte mări. mai curate şi mai accesibile portofelului nostru subţiat.
    la bulgari nu am fost, deşi traversăm an de an bulgaria, spre grecia. îmi promit însă mereu că le voi vizita nu marea ci plantaţiile de trandafiri şi balcicul cel… românesc. încă nu mi-a povestit nimeni cum este rosa damascena la el acasă şi tare aş vrea să-l ştiu!
    bine ai venit, flavius! am simţit lipsa scrierilor tale.

    Apreciază

  5. Servus!
    @Rodica 😉 rezervorul ca rezervorul, dar la mine e vorba de benzina si consumă cred dublu faţă de cît bănuiesc că este consumul la tine. apoi la bulgari benzina e un picut mai ieftina 🙂 fapt pe care il poti gasi reconfortant in… citiva litri 😉 posibil insa sa fi si scrintit putin calculul, furta de peisaj fiind, 🙂 Am remarcat hotelul Berlin, frumos într-adevăr dar oricum e destul de greu să alegi, şi ai de unde…
    @Daurel, e ici, la doi paşi… la fraţii noştrii bulgari! 🙂
    Marea, da, @Ada, in definitiv despre ea este vorba si aici nu mai e atat de… neagra! 😉
    @Dana… mi-as dor să găsesc… unghiurile potrivite pentru a o scrie. Poate am să ma încumet să le caut cîndva…
    Toate cele bune!

    Apreciază

  6. Şi mie mi-a fost tare bine în Bulgaria…la Berlin Green Park Hotel,fără excepţie!Totul a fost ţais!
    Dar acum,pun şi eu întrebarea ca nea Ion,da’ ce rezervor ai Flavius de ţi se pare ieftin?Că eu cu 180 lei fac plinul cu motorină!

    Apreciază

  7. frumoasa postare! imi place Bulgaria cu plusurile si minusurile ei, imi place Balcik si imi place mare….imi place rasaritul surprins de tine, fain! bine ai revenit!

    Apreciază

  8. Servus @Teo
    De buna seama ca lucrurile astea se stiu de mult. Le stiam din auzite si eu pana sa le probez pe viu. Nu am pretentia de a descoperi eu America, povestesc doar ce am vazut zilele trecute. Iar de iesit din tara am mai iesit insa nu la bulgari de unde şi aceste note de calatorie.
    Cele bune!

    Apreciază

  9. Bun gasit, @Moni! 🙂
    Da, @Cristi, au mentinut-o si… upgradat-o, tot ei, la nivelul vremurilor noastre. Si nemtii, astfel, trec frumusel de noi si se opresc acolo, sa culeaga roadele investitiilor… Asta e, cu tot patriotismul nostru local, ne-am furat palaria!

    Apreciază

  10. Bine ai revenit in pitoreasca Romanie…:) Eu concediul il fac pe ruta Cheile Bicazului si Izvorul muntelui…Anul acesta nu vreau mare :))
    Multumim pentru prezentare…parca parca as merge si eu la vecinii nostrii 😉

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.