Etc.!

„În derizoriu”. Asta cred că ne caracterizează de o bună vreme încoace, indiferent de palierul social, politic, profesional la care ne raportăm ca români. Nu vrem, sau mai curînd nu suntem în stare să facem un lucru ca lumea, să îl ducem la bun sfîrşit. Atunci, conştient sau nu, ne e mai la îndemînă să o dăm în băşcălie, în hăhăială. Gustăm la culme genul ăsta, dovadă fiind faptul că „ratingurile” „miştocăriei” vînd infinit mai bine azi oriunde ar fi produse.
Ce altceva s-a întîmplat şi zilele astea? Scena penibilă a megafonului de la Constanţa, în care un ins rămas fără identitatea de „lămpaş al clanului”, n-a fost în stare să-şi procure o autorizaţie pentru a pune la cale un protest cît de cît legal? Tabloul jalnic al „reculegerii credincioşilor” pe sarmale şi manele de Sfânta Maria la Curtea de Argeş şi Nicula? Dramoletele intelectualilor (a se citi atent Cărtărescu şi Pleşu!) care, chipurile, joacă rolul minţii românului cea de pe urmă faţă cu prim-preşedintele de partid şi de stat? Misiunea ieftină, fără miză, a unui… premier la Zidul Chinezesc? Scenele cu iz de budoar prezidenţial? Opoziţia de mucava a unui USL trufaş şi aerian? Şi toate astea nu fac decît să se adauge nesfîrşitului şir de scene ale neputinţei noastre de a fi serioşi şi de a nu arunca totul în derizoriu: protestul transformat în dans al pinguinilor, reforma statului în destructurarea statului, restructurarea bugetofagilor în nepotism, suspendarea tătucului în profit electoral, căderea guvernului în reconfirmarea guvernului, Constituţia în manipulare, zăngănitul cătuşelor în petale de orhidee, doctrinele în aghiazmă electorală, etc!

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!