Omul nou. Se tratează cu stricnină

„Statul social a murit!”, asta încearcă, şi reuşeşte, să ne bage în cap cel care ne păstoreşte, iată de şapte ani, şi care pe atunci ne administra un convingător „Să trăiţi bine!”. Şi prim-preşedintele de partid şi de stat, aşa cum i-am zis mai de mult, alături de… capabilele-i instrumente mai are să ne păstorească încă vreo trei ani! 10 ani! Wow! O glumă proastă, aş fi zis acum ceva timp dacă aş fi intuit o asemenea perspectivă! Iată, dar, că încă o data, viaţa bate filmul! Şi poate că aş fi dat-o de la bun început pe glumă, sau aş fi privit lucrurile detaşat dacă „guvernarea” asta ar fi fost cît de cît benignă şi dacă aceşti zece ani din viaţa noastră nu ar fi fost puşi, încetul cu încetul, sub un spectru cît se poate de malign.
Suficient de malign încît, iată, în colonia numită România administrarea reformei statului în doze mici de cianuri produce efectele dorite putîndu-se vorbi aşadar despre un mare succes. Singurul! Despre ce efecte vorbesc? Păi diseminarea în rîndul mulţimii că austeritatea e bună şi firească, „austeritatea ne ţine mintea trează”, după cum spune dl. Lăzăroiu, a faptului că ar trebui să lăsăm deoparte noţiunea de speranţă sau de ajutor şi solidaritate ar fi unul la mînă. Apoi, gafa d.lui Vreme care azi a zis că trebuie „să facem ca persoanele în vîrstă să fie din ce în ce mai puţine” mi-a relevat faptul că lucrurile funcţionează potrivit „strategiei” pînă şi la nivelul subconştientului colectiv la nivelul lui de vîrf. Şi nu în ultimul rînd – vorbind doar despre „viziunile” surprinse azi! – spusa lui Igaş, potrivit căreia din MI au fost daţi afară cei ce nu au avut „sînge-n instalaţie” îmi certifică faptul că în zece ani blînda noastră ţărişoară va deveni un stat… spartan în care „omul nou” să supravieţuiască eternei „crize” şi exigenţelor regimului aspru, cu succes. Singurul lux permis ne-ar mai fi doar rugăciunea: „Suntem pregătiţi şi ne rugăm la Dumnezeu şi la Germania, Italia, Franţa, Spania”, spunea şi „atoateştiutorul şi atotputernicul”… Apoi, în scurt timp, vom accepta fără crîcnire că da, suntem bogaţi, la cei 800 de lei pe care în mărinimia-i fără margini puternicii vremelnici ai zilei ni-i alocă lună de lună. Cum vom accepta cu dragă inimă şi reală înţelegere şi ca spre ieşirea noastră naturală din exerciţiul activ de buni contribuabili la bugetul lor să ne primim în locul primului fluturaş de pensie doza binefăcătoare de stricnină. Asta, tocmai pentru a lăsa în urmă un stat sănătos, puternic, tînăr şi veşnic reformat! Desigur, ecuaţia cinică nu va fi valabilă pentru aleşi, pentru atât de necesarii supravieţuitori, bine adăpostiţi în peisaj de… cromatica vremurilor: oranj-verzuie sau în alte game… dezirate de aceştia!

P.S. – În naivitatea-mi ce ţine de genetica altor timpuri şi cu o… nejustificată teamă de fiola finală cu cianură (asta poate fi citită şi ca „ultima ţigară”!) eram tentat să scriu despre un concept interesant şi foarte altruist: downshifting-ul. Mi-a plăcut o definiţie a acestui „fenomen”: „refuzul de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este ca de fapt calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material – nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fii fericit, multumit în viata -, ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel încât sa nu devii un sclav al muncii.” Mi-am dat însă şi eu seama că… nu ţine la noi… Cum spuneam mai sus, noi trebuie mai întîi să învăţăm beneficiile… sclaviei. Şi cum avem dresori foarte buni, dup-aia om mai vorbi! 😉

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 😉

88 de gânduri despre „Omul nou. Se tratează cu stricnină

  1. Nu e tocmai indicat ca cineva sa devina atat de intruziv incat sa iti dea lectii de viata. Asta ar trebui sa-ti dea de gandit. Sunt niste copii care se joaca aiurea. Au foarte mult timp liber. Nu e bine sa judeci pe nimeni. Fiecare trecem prin perioade mai grele.

    Apreciază

  2. Incet, incet, noi astia care mai avem ceva grai sa comentam ce se intampla pe aici, vom fi inlocuiti cu conlocuitori de ai nostri, momentan plecati pe meleaguri france,stii de care vorbesc, de aceia cu lanturi mai groase decat lantul vacii, cu fuste lungi de care stau atarnati o puzderie de puradei, de acei care au carnet de conducere dar nu stiu sa se semneze si pun destu’…sunt o multime de calitati ale lor cre ii fac placuti „elitei conducatoare”.Noi ne vom stinge neauziti ,cu maximum 800 de lei(ca mai mult ar insemna ca suntem „bogati”).Ma intreb cat vor pune TVA pe fiola cu stricnina, daca se va da compensata, sau pebaza de semnatura…. In rest, toate bune!

    Apreciază

  3. gand la gand… scriam si eu despre…acum cateva zile dar in alt context. spuneam despre un paradox ce functioneaza in lume, societatea u are nevoie de tampiti (relamente) dar nici de straluciti ce ridica intrebari si pun probleme de tipul: „dece”. ideia este sa fi un adormit de fel si nu un treaz activ. cine fenteaza asta cu buna stiinta a facut magia vremuriilor. daa trebuie sa ai stomac.

    Apreciază

  4. strictina, cel puţin în al doilea Război Mondial făcea pe cei care erau consideraţi spioni să spună ADEVĂRUL, este păcat să crezi că astăzi se va întâmpla acelaşi lucru -având în vedere etnobotanicele: nu toţi suntem spioni, nu toţi ne interesăm de viaţa celuilalt. Finally, creştinismul moare, suntem pe ducă; în fapt nu apucăm să spunem sau să scriem ce se întâmplă cu noi, minţim atât de de des!

    Apreciază

  5. …dar se poate ridica la grad de acceptare. Vă dați seama cum ar suna: accept să….refuz?! Sau ar fi mai nimerit : ,,Refuz , deci accept? Ei da, de-abia de la acest principiu se poate vorbi de…omul nou , ăl’ de se tot întreabă asemeni ,,vine-nu vine”: Refuz , nu refuz…refuz ,nu refuz….

    Apreciază

  6. …Dar refuzul de a refuza? La asta v-ați gândit? ,,Refuz să refuz dom’le pensia aia căreia matale îi tot spui nesimțită , dar din moment ce vine la mine tiptil, liniștită, de ce o faci dumneata nesimțită? Refuz să cred că nu le merge tuturor bine , refuz să cred că ironia și bășcălia nu-s meritate de un stat ai căror miniștrii se-mpiedică-n vorbe și se calcă pe gânduri, ei uite refuz să cred că metehnele românilor nu pot fi vindecate de vrăjitoare la lumina violetă a lămpii …lui Aladin! Și-atunci cum să nu fiu eu adevăratul om-nou, Când refuzul de a refuza devine leit-motiv, cum pot spune eu că sigurul medicament salvator e stricnina , când cianura a depășit-o de mult?!

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.