Cîntarul de anotimpuri. De Mărţişor

Aud zvonuri de primăvară. Înşelătoare, de bună seamă! Vine, a venit, în schimb, primăvara pe pereţii albaştri care ne ţin… parşivi de urîtul zilelor. Oraşul e mohorît încă şi, pare-se, se încăpăţînează să mai rămînă aşa. Da, e devreme, primăverii astronomice îi mai trebuie ceva drum să ne ajungă… Am dat o raită „pe Republicii” ieri. Cazemate de zăpadă murdare de-a lungul Corso-ului, sloiuri ameninţătoare de-a înaltul, tranşee de gînduri vădite pe chipurile trecătorilor înfriguraţi. Căutam nişte mărţişoare… N-am găsit. Nu spun că nu am cumpărat cîteva dar… n-am găsit mărţişoarele alea pe care le ştiam eu. Trei sau patru tarabe mici, răzleţite pe ici si colo, şi mărţişoare fără chichirez, nemeşteşugite, aşa cum le ştiam. În alte primăveri pe Republicii n-aveai loc să arunci un ac în forfota muşteriilor de mărţişoare. Ce, cine i-a alungat? Da ştiu, prin pieţele periferiilor sunt destui, probabil pe acolo taxele sunt mai mici, dacă nu cumva „edilii” le-a interzis „în centru”! Sau, poate, nu mai e o „afacere” şi Arghezi e prea uitat? Să fi fost şi vreo teamă, ceva, de vreun protest al mărţişoarelor? Protestul ăla care aducea primăvara? Mai ştii?
Da, ştiu, am mai avut senzaţia asta de… „nu mi-e primăvara aia pe care o ştiu eu”. Nu ştiu exact dacă se referea chiar la o primăvară sau poate la o toamnă şi dacă, atunci, o fi prevestit altceva… Cîntarul meu de anotimpuri e defect de mult. Da, mi-e iarnă încă… Ştiu, aşa cum ziceam, trebuie să fie pe aproape pe undeva, decoltată, parfumată, nurlie, primăvara dar… încă nu e!

Nu e

În cutia de sidef şi aloi
Au venit podoabe noi,
Lăcuste, păianjeni, brotăcei.
Nu te speria de ei.
I-am încremenit în stihuri blajine,
Ca să te găsească pe tine,
Stăpână.

Şopârla-i pentru glezna de la mână,
Iar şarpele pentru grumaz,
Fetişcană de atlaz –
Şi pentru şoldul dumitale, de vioară,
Domnişoară.

Te rog a mă ierta
Dacă-ţi zic şi tu şi dumneata
Şi dacă din cuviinţă şi de frică
Mintea mi se face peltică
Şi uitucă mi se face.

Chihlimbarul ăsta-i o răgace.
Matostatul e un cărăbuş
Prins acuş.

E adevărat? Nu-i adevărat!
Gângăniile au cam întârziat,
Şi cutia de lemn de aloi
S-a întors din drum înapoi,
Pe spinarea furnicilor
În hamul şi hăţul panglicilor,

Bună dimineaţa duduie!
Uite-l mărţişorul: nu e!

(Tudor Arghezi – „Mărţişoare”, 1936)

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 😉

26 de gânduri despre „Cîntarul de anotimpuri. De Mărţişor

  1. servus, Flavius!

    n-am mai lasat de multa vreme un semn pe aici
    acum observ ca la voi au inflorit magnoliile

    semn ca, asa cum spui tu,
    ar trebui sa fie
    ‘toate cele bune’

    Apreciază

  2. Si totusi, cu sau fara martisoare, primavara trebuie sa ne invioreze si sa ne veseleasca.Eu aici nici macar n-am martisor, da’ nu-mi pasa ,martisoare sunt ghioceii si floricelele colorate care-mi incanta ochii, si mugurasii copacilor.
    Primavara vesela!

    Apreciază

  3. primavara… vine mai intai in suflet… abia apoi reuseste sa topeasca nametii…
    cat despre martisor… un obicei… acolo… frumos… care se vrea nevinovat…
    cel care doreste sa ofere cu adevarat un martisor de valoare… sa ofere iubire…

    Apreciază

  4. Poate om fi noi fara „verificarea metrologica”, poate o fi cântarul anotimpurilor mai defectuos putin, important e sa fie un altfel de primavara cea care va veni, poate nu ca cea de anii trecuti, ci sa fie primavara mea, vazuta prin ochii mei, traita altfel, mai bine, mai frumos

    Apreciază

    1. Servus!
      Da, @Marius, asa-i. Asa gindesc si eu pina la urma vazind cum atunci cind se iţeşte o rază de soare se topesc toate… cele! 🙂 Mulţam’ fain!
      Toate cele bune!

      Apreciază

    1. Fara indoiala ca asa e, @Maria. Stiu bine asta, ba chiar sunt unul dintre… „cintaretii” Brasovului, orasul pentru care am mai mult decit doar un „patriotism local”! Te asigur ca incerc sa vad, sa cunosc, in acest oras esentele si diferentele, cu sau fara… martisoare. 🙂 Nu cred ca despre asta era vorba…

      Apreciază

    1. Stiu… stiu. Sunt convins! Am o nostalgie privind cele ce au fost aici in Brasov… Cum mai tin minte chiar si tarabele cu martisoare de acum niste ani de undeva spre Piata Romana. La vremea aceea eram aproape uimit de numele de un umor nebun cu care erau botezate acele martisoare haioase, multe dintre ele ceramice probabil, lucrate de studenti la arte. Am scris ceva si atunci insa nu mai gasesc acel text. 🙂
      Toate cele bune!

      Apreciază

  5. La magnificul diagnostic „nu mi-e primăvara aia pe care o ştiu eu” e musai, ca de voie bună, să adaug „nici eu nu-mi sunt acela pe care mă ştiam ” …
    Mulţumesc!

    Apreciază

Gîndul tău

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.