Căldură mare! À propos de

Bresson – din „A Propos de Paris” (anii ’50)

Din cînd în cînd, ce-i drept rar, mă duc să mai schimb cîte o vorbă cu taică-meu. Stăm aşa, pe o băncuţă, la o ţigară şi povestim. Ce am mai făcut, pe cine am mai văzut, cu cine am mai vorbit, ce am mai citit… Timpul se scurge repede mereu şi, ca de fiecare dată, ne dăm seama că nu-s prea multe de spus. Adică, dincolo de cuvinte, toate-s vechi şi lumile cam strîmte. De astă dată mi-a povestit despre dorinţa lui de a vedea Parisul şi m-a îndemnat, ca să înţeleg de ce,  să caut neapărăt şi să văd fotografiile lui Henri-Cartier Bresson! Pe el îl găsesc şi-l las mereu distrat şi convingerea-mi e că şi neîmpăcat. El, cred, mă vede îngîndurat, neliniştit, trist şi pe grabă, oricît i-aş spune că nu are motive. Şi tot aşa, de vreo 20 de ani încoace. Acum vara-i ceva mai greu cu aceste întîlniri ale noastre. Căldură mare. Şi, ca un făcut, mai mereu de pe o bancă, cu două alei mai în faţă, ne urmăreşte, parcă, o babă. Am senzaţia că trage cu urechea. Oi fi paranoic însă disconfortul există. Din cauzele astea ultima noastră întîlnire a fost nepermis de scurtă. Regret asta ştiind că probabil ne vom mai… vorbi abia pe la toamnă, cînd voi veni şi cu canistrele de apă să-i ud florile.
Vinerea trecută, aşadar, în drum spre ieşire, spre staţia de autobuz, mă gîndeam: „Eu mă întorc cel puţin la net, la FB, la mess. Mai schimb cîte o vorbă cu un amic, doi, în timpul liber. Dar el? De ar avea măcar Internet sau, ştiu eu, un mobil, ceva… „ Da, m-am simţit vinovat. Şi pe drumul ăsta, pe alei, mi-au sărit în ochi titlurile: Vasile Popescu – doctor în ştiinţe, Ion Stamate – doctor în drept, Dr. Virgil Toma – general de brigadă, doctor în medicină, Chira Protopopescu – doctor în fizică. Astea mi-au sărit în ochi. Voi descifra altele data viitoare fiindcă chiar descoperirea asta mi-a stîrnit o mare curiozitate în domeniu. Am să-mi iau şi-un carneţel şi ce voi găsi mai interesant o să notez. Cine ştie, poate-mi iese şi de-o lucrare de… dizertaţie! Nu că ar conta, da’ mai ştii?!
À propos, voi ce-aţi vrea să scrie pe crucea voastră? 😉

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Jocuri patriotice. Jocuri erotice

Am văzut azi „Insider”, pe HBO. Filmul în care Al Pacino este un realizator tv, la CBS, care pune la punct o emisiune care loveşte în cartelul giganţilor mondiali ai ţigaretelor. Îşi face meseria, scoate la lumină şi expune un martor (Russell Crowe) cu viaţa răvăşită (fost director de cercetare într-o astfel de companie) într-un război aproape sinucigaş. Miza e de miliarde, omerta funcţionează perfect. Sunt atrase în horă şi New York Times şi Wall Street Journal. Sunt pe fir procurori, judecători, avocaţi, totul culminînd cu depoziţia martorului adus sub escortă cu motociclişti, maşini cu girofar, gărzi înarmate… Reţeaua TV, şantajată de industria tabacului cedează, refuză emisia, apoi revine graţie sforilor trase de bravul jurnalist în rîndul breslei. La final, realizatorul TV îşi dă, învingător, demisia. Pare-se că povestea a fost reală, petrecîndu-se prin 1996. Cum reale au fost şi altele, destule, similare. Filme americane!, veţi zice! Da, filme în care, uneori, în momente de tensiune auzim cîte un „F..k!”

Noi nu am avut, nu avem şi nu vom avea nicio „Watergate” sau „Irangate”. Nu avem nici măcar o „Flotagate”, „Energogate”, „Asfaltgate”, „Citostaticgate” sau măcar „Panseluţagate”. Avem, ce-i drept, poate, o „Plagiatgate”, „Sinucidereagate”, „Bruxellesgate” sau „Termopangate”, etc.  Şi avem şi o presă pe măsură, cîinoasă ca o hienă care, latră trei zile şi uită imediat ce apar la tv nişte reclame, întîmplător tocmai ale unora despre care se făcea vorbire în zilele cu pricina. A… o presă cu tiraj de buzunar, evident. Iar ecranizările noastre aduse la temă sunt pe măsură: sublime dar lipsesc cu desăvîrşire.
În schimb, noi stăm mult mai bine cu… libidoul! Auzim mai peste tot, din prispă pînă-n bulevard, şi pe ecran şi pe scenă, atît la tensiune cît şi la… relaxare mult mai multe decît cîte un „F..k!”. „Îmi bag…!”, „Să te f.t!”, „Te bag în p…a mătii!”, „Îmi sugi…!, Ce, PLM!” (fără +18 ani şi reducînd uşor erotica la trivial) sunt extensiile care ne răcoresc fără efort conflictele, se substituie eficace dezvăluirilor şi ne rezolvă problemele de conştiinţă şi de memorie. Aş zice că la ei, la americani, putem vorbi de nişte jocuri patriotice. Noi suntem mai pragmatici şi mai epicurieni!
Bravo nouă, WTF! 😉

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!