Trei zile fix. Mănuşa

Avem o presă… miloasă. Nu-i spun nici obedientă, nici interesată, nici astenică. Da’ ce zic presă! La urmă nici nu-i vorba de presă cît despre noi cu totul. Aşa că nu mă miră că nunta odraslei a ocupat gros-planul scris, văzut şi online. Indiferent de „culoarea” acestuia, cu mici nuanţe. Ba mai mult, observ chiar un armistiţiu acordat sine die realesului din acelaşi neaoş motiv mondeno-familial. Dulceagă şi compătimitoare înţelegere. „Săracu’, lasă-l maică, îşi mărită şi el fata”, parcă ar zice în piaţă două precupeţe septuagenare, numărîndu-şi firfiricii. Pe altă parte, firave nedumeriri de trecut cu vederea: „Da’ de ce-o fi tăcînd dom’le! Cloceşte el ceva!”. În vremea asta, undeva, pe un trotuar nişte oameni-sandvici încă se mai plimbă… Cîţiva. Păcat că n-avem şi noi un Palat Buckingham că s-ar fi văzut totul mai… frumos! Desigur, cu îngăduinţa necesară unei eventuale lezmajestăţi, acordată boborului, pe măsura evenimentului! Spuneam că avem memorie scurtă (dar poate mă înşel!). Că o minune ţine trei zile. Trei zile fix. Amnezie. Omenească mănuşă – ce bine-a picat! 😉

P.S. – Aştept sezonierele replieri ale… organelor, peste iarnă sau peste doi ani. Ca elemente de decor mediatic, desigur.

P.P.S. – Super clipu’! Tot despre o nuntă-i vorba! 🙂

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!