Ceva timp și nelalocul meu

Experimentez „cîteva” zile fără să fiu conectat. Fără rețele. Fără „socializare”. Să văd dacă așa și în felul ăsta aș avea și ceva timp „pentru”… Ceva timp să-mi amintesc. Ceva timp să văd rostul ploii și rostul pereților camerei mele. Ceva timp să întreb și să mi se răspundă și altfel decît „as soon as possible” (ASAP). Ceva timp să ajung mai departe de coperta cărții. Ceva timp fără aberațiile unor știri sau păreri de o secundă. Ceva timp încît gîndurile, cuvintele, imaginile, muzicile sau liniștea să nu mi se mai pară facile, efemere. Ceva timp încît să nu mai macin poate înjurăturile din rînjetele unora, nervii din șuierăturile unora, jignirile din căutatura altora, depresiile din împleticelile altora, aparențele din declarațiile altora, singurătățile, tristețile, tacerile, nel(al)ocurile mele… Experimentez „ceva” ca să-mi mai aduc aminte de mine, cum spunea Borges, undeva, cîndva.

Vincent van Gogh: Bedroom in Arles, 1888 (Van Gogh Museum, Amsterdam)

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!