Vara cîntă reggae

îmi miros mîinile a otravă pentru şobolani zici
da am întins în baie în holuri în sufrageria
spartă de zepelinuri în dormitorul roz cu pînze
în balcoanele pentru avioane
cursele piedicile capcanele virgulele.

trecînd prin ele ca prin moarte
ca prin muzici de iarnă ca prin
cearşeafuri ude electrice
măcar să îţi sfîşii un pic sprîncenele
degetele mari cozile cu fundă.

măcar cînd treci prin ele
pe străzi vara cîntă reggae
şi mie îmi miros mîinile a otravă de şobolani.

Să-mi scrii!

Nu-i aşa că vrei să-ţi laşi aici pe scări
hainele, pantofii cu toc înalt, argintii, că vrei să pui pianul
în dreptul uşii iar pe el perechea roz de mănuşi şi o vază de flori?
Te uiţi la mine de parcă aş fi o cuşcă cu gratii lustruite în care se zbate ceva…
Du-te şi scrie-mi din marginea pădurii, să-mi trimiti portretul-robot al primului copac
cu care te vei iubi, printre fluturi…

Te uiţi trandafirie la mine ca la o cuşcă cu gratii lustruite, în loc să-mi vezi
picioarele-rădăcini bătrîne şi ştii că nu am să ies nici în astă seară la plimbare…
Pesemne o să sparg oglinda asta cu pumnul şi o să aştept să curgă sîngele de lemn.
Sîngele de lemn care s-a vrut oglindit. Să-mi scrii!…

(Foto: Bird Cage, by Amuse, deviantart.com)

Pasitheea

Foamea arcuindu-se ca o idee bocind un cuvînt peste puntea de apă din sufletul melcului…
Mamă schimbă-te în argilă tot mai des frîntele numere ale sunetului pornindu-ţi din templul pieptului
în amănuntele muşchilor lui spaţii gata să se crape spre neînţelegerea exilului dintre leu şi cuvîntul
zguduit din temelii zămislind asfaltului fragmente de mătase urlînd sub unghia bahică a ciorchinelui
de zeu ascultîndu-ţi întreruptele pajişti din umbra de iapă a tîmplelor…

(Foto: Red silk, by Functioncurve, deviantart.com)

Privindu-mă în ochi

Brutăriile erau închise.
Alerga prin oraş odată cu pisicile şchioape,
copacii fugiseră de mult
cu geamantanele pline cu bidoane cu apă.
I se culcaseră în trup două tăişuri de pumnal,
a presimţit o dimineaţă prelungă mişunînd
printre furnici,
ca un glonţ privindu-l în ochi.

(Foto:Old Town, by Willowy, deviantart.com)

Miezul fiinţei

Să ne întoarcem la ruinele dinspre cascadă,
mă strigau scîntecele, desenîndu-mi lumina pe trup, cu fierul încins.
Scîntecele năşteau gîtlejuri încordate cu limbi înroşite de ură, cu venele
rostogolite peste rădăcini împietrite în romburi năruite de răşină.

Am văzut zidurile sparte şi copacii muşcaţi de gloanţe,
am auzit într-un tîrziu şi tunetele în apa cascadei.
Acolo a murit la ceasurile trei, strîngînd lumina din pleoape.
Întreabă-l pe el cum a fost, cum a simţit gustul corbului mînjindu-i
gura în cădere, mirosul de lup acoperit cu flori de liliac
şi vinul scurs din pahar…

Mîinile, barba, mînjite se sămînţa nisipoasă a vîntului,
prin ziduri încă se mai vede ceva: încheieturile ei mîncate de molii,
masa plină cu mere de ceară şi limpede bijuteria prinsă în ghimpi
pe fruntea cristal de subţire a mînzului care de atunci nu mai doarme…

Oasele împing pietrele spre miezul fiinţei,
frunza tihnită de fior de violoncel şi căpăţînile mici de Luxemburg
unde cascada plînge,
ora de anatomie a lui rembradt,
bach cu dinţii muşcînd din gura sticlei cu gin…

Nu de mult aici intuiţia te putea duce la castelul cu pragurile smulse,
la blazonul plăcerii.
Dar spasmul s-a-ntins în hambare,
Îneacă-ţi paianjenii cu fum şi închide ochii în noaptea ciudată.

Cărămizi pentru orologiu

Căutătura feţei,
piatră birută de ploi,
se apleca deasupra tăcerii
făcînd-o să cînte…

Paşi înceţi, rupţi flăcărilor stinse…

Curînd, şchiopătînd, posedat de
lumina-n triunghi, cîinele alb cu chip de om
se întoarse spre marginea scenei,
muzica udă străpungînd ţesăturile fine.

Faţa-i era oglindă spartă
de piatră, uscată de vînt,
aruncată de degete fine.
Cîine miop pipăind clapele de os făcute să vadă.

(Foto: Dog walk, by Koksuel, deviantart.com)