Best of… Genunchiul Lumii 2009

Nu mă omor după statistici însă wordpress-ul mă mai ispiteşte din cînd în cînd să privesc… în urmă. Şi fiindcă tot se încheie 2009, ce mi-am zis: dacă tot se înghesuie rumânu’ după topuri ia să văd şi eu care mi-au fost cele mai citite… sticle aruncate-n blogolume? Şi exerciţiul mi-a părut chiar incitant atîta vreme cît am început chiar şi să uit unele… momente ca să nu mai zic de… fraze. Privind în felul ăsta „peste umăr” mi-am dat seama că în unele locuri n-aş mai prea fi de acord cu mine şi că timpul măsurat în cuvinte chiar trece altfel. Ani de cuvinte… Apoi, iată, revăd şi cam ce… fuse şi duse! 😉 Aşadar… „top ten-ul” Genunchiului Lumii, dintre cele 326 de „editoriale” ale anului care se încheie:
1. Vitas: vocea care vindecă! (18 februarie), cu 1635 de citiri. Cine ar fi crezut că o muzichie, şi a unui rus pe deasupra, ar fi putut trezi un astfel de interes? Probabil fiind vorba despre o „O voce asigurată cu 2,5 milioane euro, care atinge 5 octave, poate egala registrele fluierului, poate trece uşor de la tonalităţile unui tenor la cele de soprană, atacînd fără probleme partituri de operă”, lucrurile devin, aproape, explicabile! 😉
2. La mulţi ani, Ina! Cea mai frumoasă poezie (25 iulie), cu 1118 citiri. Aici mi se pare firesc să fie aşa. Poezia este Irina, fetiţa mea şi bag de seamă că ziua ei e în fiecare zi, citită fiind din vară şi pînă azi aproape zilnic! E şi normal, nu? 🙂
3. Ispită pentru iarnă. Din gol de cuvinte (19 decembrie), cu 961 de citiri. Am împrumutat doar o poezie de-a lui Esenin şi-un cîntec de-al lui Vîsotski ghicind cred că iarna asta nu seamănă deloc cu iernile ştiute… Lucrurille încă au rămas aşa, senzaţia e încă… bulversantă, ceea ce mă face să cred că postul ăsta va merge… mult mai departe!
4. Cuvintele au fost mereu ale lui (12 decembrie), cu 921 de citiri. Nichita e pe aici mai mereu, viu. „Cuvintele sunt EL”, cum ziceam. Cîtă vreme îl căutăm şi-l găsim înseamnă că nu ne-am pierdut de drum. Şi iată că îl căutăm şi îl găsim!
5. Evident, am orbul găinii! (8 decembrie), cu 769 de citiri. Asta a fost după alegeri şi ziceam: „Era de aşteptat oricum ca de luni viaţa noastră să fie identică aceleia de vineri ba chiar mai plină de datorii dată fiind apropierea scadenţelor. Peste alţi cinci ani – vom fi şi mai puţin tineri, aşadar mai înţelepţi! – de îndestulătoare binefaceri marca Boc, Udrea, Voinescu, TRU, Preda, Videanu, Flutur, Blaga conduşi cu destoinicie de către prim-preşedintele de partid şi de stat vom recunoaşte umili : “E adevărat, nu ne-a ciuruit nimeni… nici în plex cu pumnul, nici în faţă cu pumnul! Vă mulţumim!” Nu m-am mai gîndit la asta de atunci dar nici nu m-am răzgîndit! Fiecare zi de luni a rămas la fel, ba chiar mai rău decît atît! 😉
6. Nişte oameni normali (1 decembrie), cu 708 citiri. Asta era înainte de alegeri, pe vremea cînd încă îmi mai făceam iluzii. Probabil cercetătorii care mai încearcă să explice fenomenul… nostalgiei (ca să nu zic al… naivităţii!) vor găsi aici materialul potrivit de studiu. 🙂
7. Hustler şi Noua Ordine Mondială (8 ianuarie), cu 634 de citiri. Pe vreme cînd nu prea mă împăcam cu criza, găseam că e interesant să spun: „Aşa că mă amuz, iată, fac haz de necaz de felul cum se scrie istoria şi cum industria sexului se poate cupla cu industria enigmelor economice, în vremuri de restrişte…” Se vede treaba că sexul vinde bine indiferent de vremuri. Verificat, iată, fără glumă, fie şi doar cuvîntul „sex” aduce cititori! Precum Teoria Conspiraţiei şi Guvernul Mondial! 😉
8. Ultima defilare. Cu Obiectivu’ Paişpe (30 noiembrie), cu 552 de citiri. Povestea venită „pe surse” şi găsită în poşta electronică, cu un navetist nimerit lîngă un demnitar ce nu se dă dus, tocmai în ziua în care forţele armate treceau pe sub Arcul de Triumf are încă partea ei de… umor. 🙂
9. Conexiuni, între timp, muzică şi suflet (15 martie), cu 527 de citiri. E limpede că atunci cînd scrii cu drag despre ceva sau cineva atunci poţi spune că ai pus o cărămidă la locul ei. Cronicuţa-portret a trupei rock braşovene „Conexiuni”, subiectiv-pasională, a unui meloman amator mi-a rămas şi ea la suflet, acompaniată de muzica băieţilor, inconfundabilă.
10. Ultima zi de huzur. Prima zi de… retorică (5 ianuarie), cu 520 de citiri. Intersantă încheiere de „top 10”. În prima zi de lucru a lui 2009 mă întrebam dacă nu cumva tot anul va fi aşa ca ziua aceea: buimac. Şi mă gîndeam la întrebările retorice, ale mele, ce aveau sa-i urmeze acelei zile, alături de întrebările, 50 la număr, la obiect, privind mersul vieţii şi economiei româneşti, publicate de un ziar cu greutate aici. Da… de atunci zilele au rămas cum era stabilit: retorice. Iar întrebările alea din ziar chiar merită să fie citite pentru a ne da seama cam unde eram şi unde am ajuns. Ce urmează? Alte 50 de întrebări. Pentru 2010, desigur! 😉

P.S. Sună bine acest Grigori Leps, pe ceaţa asta lipicioasă şi rece, pe lapoviţa şi pe mîzga ăsta de sfîrşit de an, nu?

Însemnări pe nişte fotografii

"Asaltul disperării la Casa Armatei" Foto: Transilvania Expres
"Asaltul disperării la Casa Armatei" Foto: Transilvania Expres. 2009
SUA 1930: Marea Depresiune Economică
SUA 1930: Marea Depresiune Economică

Nu vreau să par patetic, dar priviţi cele două fotografii… Imaginile astea mi s-au aşezat în minte încă de vineri dimineaţa, cînd am văzut şirul incredibil de oameni aşteptînd să intre în Casa Armatei unde se desfăşura tîrgul de joburi. Fără să vreau am remarcat similitudinea dintre aceste instantanee. Una este colorată, panoramică. Cealaltă este alb-negru, făcută cu resurse rudimentare. Între cele două sunt vreo 80 de ani şi le mai despart dincolo de timp, spaţiul. Dar… Acolo era vorba de Marea Criză Economică din America anilor 1930 şi veţi găsi multe astfel de imagini în care, de la mulţimea celor adunaţi la „braţele de muncă”, se trece la mulţimile celor aşteptînd cu o farfurie în mînă la „cantina săracilor”. La noi e vorba de Criza anului 2009 (istoricii, peste nişte ani o vor boteza, probabil, în „mică”, „mare”, „fantastică” sau „incredibilă”). iar diferenţele ţin nu numai de culoare…

Mă întreb dacă onor guvernanţii noştrii, de-alde Boc, Geoană ori Băsescu au văzut aceste fotografii, din jurul „tîrgurilor de muncă” din ţară şi dacă acestea le-au răscolit cumva agenda cotidiană şi reveriile electorale… Nu cred! La Braşov au stat la coadă peste 1600 de şomeri, în alte părţi poate tot atîţia. Mulţi dintre ei nu s-au ales cu nimic. Şi toţi, aproape, au în spate dramele unor familii care trăiesc de azi pe mîine… Pentru mulţi dintre ei viaţa se apropie cu paşi repezi de coşmar, de imaginea celor cu farfuria în mînă!

Ce fac demnitarii noştri în schimb? Nu sunt în stare să pună nici măcar pe hîrtie cîteva măsuri împotriva crizei! Ba mai mult, impun un impozit forfetar care, va arunca pe drumuri alte zeci de mii de persoane şi pun la cale disponibilizări inclusiv „de la stat”. Asta ca să nu mai vorbesc de „grija” cu care „stimulează” permanent firmele private… Mai mult nu ştiu, nu sunt în stare!  Ce fac ei? Onor guvernanţii noştri şi-au cumpărat puţină linişte electorală prin împrumutul înrobitor de la FMI. Puţină… Şi probabil se vor lăuda ce… treabă mare au făcut. Vor da apoi, din nou, vina pe Criză şi vor cerşi cu neruşinare voturile sutelor de mii de şomeri. Şi cam atît. Bineînţeles că nu vor recunoaşte că, de fapt, nu criza e de vină, ci tocmai impotenţa şi habarnismul lor! Nici nu se vor gîndi că în spatele incompetenţei şi nesimţirii lor abia vor supravieţui, în mizerie, sute de mii de oameni: bătrîni, tineri, copii…  O generaţie întreagă. Nici nu le va trece prin minte (sic!), onor guvernanţilor noştri, că pe lîngă ei vor profita de această imagine a „adevăratei crize” o grămadă de şmecheri pe spinarea disperării foarte multor români.

Probabil, ei aleşii, nu vor cunoaşte niciodată cu adevărat realitatea, iar asta nu le va… genera nicio jenă…În vreme ce vor dormi, sigur, liniştiţi că şi-au făcut „datoria”, în vreme ce vor hăhăi promisiuni în tot felul de adunări exotice de la munte la mare, vor mai da drumul cîtorva arestări, vor mai aţîţa cîteva scandaluri la tv., vor mai comite nişte Coduri imbecile, aşteptîndu-se să fie aplaudaţi şi, desigur, votaţi, ei cu găştile şi familiile lor cu tot!.. Asta e ţara în care trăim. Şi pe muzica asta dansăm…
Şi procentajele la… încredere şi intenţiile de vot ale românilor rămîn, din păcate, mereu la fel!


Electrica: îndemn la romantism

Zilele viitoare vom fi asaltaţi de fel de fel de imbecilităţi ambalate în marketing roz îndemnaţi fiind să mai dăm o dată pe spate pe tema impusă a Valentine’s day… Chestiile astea ieftine, de import, mă lasă rece mai ales cînd avem şi noi sărbătorile noastre, neaoşe, pe care le aruncăm cu dispreţ la gunoi fiindcă nu sunt trendy… Aşadar romantismul despre care vreau să scriu aceste căteva rînduri nu de acolo pleacă… Nuuuu! Ci de la Electrica, sau cum i-o mai fi spunînd companiei care ne dă curent aici la Braşov, pe undeva printr-o margine de cartier Astra… Ce treabă are curentu’ sau electricienii cu romantismul? Păi are! De vreo cîteva zile nu este seară să nu luăm cina la lumînare, în cea mai liniştită ambianţă familială, fiindcă ni se taie curentu’ în serii de şase luate cîte şase (întreruperi pe seară) preţ de cîte o oră, două! Plăcut nu zic nu, dar mă gîndesc să le sugerez băieţilor ăstora să bage şi trufandaua în abonament. Alţii, poate se vor gîndi să ceară despăgubiri pentru electronicele arse, pentru maşinile sparte de hoţi la adăpostul întunericului (sau mai bine asta nu, oricum parcarea e şi ea în beznă de vreo săptămînă!) sau chiar pentru resuscitarea forţată a unor amintiri ceauşiste…  Sper ca sugestia mea să contribuie măcar la sporirea încasărilor companiei şi să primesc ca bonus nişte întreruperi în plus, extra-abonament, eventual şi nişte lumînărici parfumate şi cu fundă roz! Cum mai sper să nu mă trezesc, cu sigiliul pe contor, ştiind că furnizorii ăştia năbădăioşi de utilităţi te cam ard, cînd ţi-e lumea mai dragă, fără cuvenitul şi civilizatul avertisment preliminar! Oricum, se vede că dacă tot vorbeam de oareşce generaţii sacrificate electricienii mai sus amintiţi au vrut neapărat să-mi dea dreptate. Dar le sunt recunoscător. Pentru compensaţia… romantică! Se întîmplă. În 2009. La Braşov, oraş european…

Ultima zi de huzur. Prima zi de… retorică

Ei? Cum v-a fost prima zi „activă” de anul ăsta? Cum aţi regăsit gerul Bobotezei, dis de dimineaţa după atîtea zile de huzur? Cum aţi răzbit prin ştirile ale teribile, rele, de care vă refugiaserăţi la sînul cald al Sărbătorilor? Impresii pe la birou, ceva zvonuri sau bîrfe în cîmpul muncii? Ceva crîcneli la sarcinile de genul „hai să facem”, „hai să punem…” ale şefului? Aş crede că ziua de azi a fost cea mai deprimantă zi din an a românilor, chiar dacă „nici iarba nu a crescut” sau a fost doar începutul cîtorva astfel de zile… Desigur că nici nu vreau şi nici nu aş avea cum să mă pun eu acum în pielea mai tuturor „rumânilor”,  însă cum spaţiul ăsta virtual este atît de cool-interactiv nu mă pot abţine să nu fac statistica acestui cotidian…
Nu cred în superstiţii. Cu atît mai puţin în chestii de genul „cum păşeşti în noul an, aşa îţi va fi tot anul”  dar iuţit de gerul matinal mi-am dorit ca ziua de azi să treacă cît mai repede şi fără evenimente. Nu a fost însă să fie aşa, totul în jurul meu s-a mişcat în reluare: oamenii, autobuzele, telefoanele parcă au sunat mai rar şi mai lung, internetul parcă a îngheţat pe sîrmă, toate situaţiile de rezolvat au părut înţepenite. A trebuit să reînvăţ pînă şi micile automatisme care îmi dau consistenţa rutinei zilnice.
În schimb, ştirile alea, despre care vorbeam mai sus, au rămas aceleaşi de acum… un an. Ce mă face să mă gîndesc la retorică? Probabil inutila încercare de a răspunde la… sau de a preîntîmpina unele întrebări, precum cele „50 de întrebări pentru 2009” (cea mai inspirată, după mine, apariţie din prima presă a anului nou) din ZF, cu care vă las să vă delectaţi şi voi. Eventual un exerciţiu interesant ar fi să încercăm să răspundem cîte unei astfel de întrebări în fiecare zi, aşa, pentru adrenalină! Dar nu, nu aş vrea să particip la efortul unora de a vă convinge că este criză, că criza asta este „un dat” cu care ar trebui să ne resemnăm (eu cred mai departe că este o inginerie declanşată prin apăsarea unui buton, care poate fi combătută…)

Cu ce a mai contribuit lumea la starea asta a mea, retorică, de început de an? Păi am aflat că marea deprimare ni se trage de la China, chiar dacă adevărul este altul, cum zisei mai sus: Paulson vs. Stieglitz (apud. Dan Popa), dar şi că avem un guvern potent, deci putem dormi liniştiţi. Apoi, desigur, m-am mai dumirit şi eu de ce a venit Băsescu la Braşov, cică aşa i-au şoptit „serviciile„, potrivit lui Bădin, fiindcă, deh, noi braşovenii suntem mai molcomi şi îl iubim mai tare decît bucureştenii… Deşi nu m-am lămurit ce a fost cu zvonul de Revelion cu moartea primarului cetăţii, Scripcaru, şi gîndesc că lucrurile s-or lega, adică aşa au adus de fapt lumea în Piaţa Sfatului, ca la urs, să vină să îl vadă pe preşedinte lîngă… o fantomă. Aşa au ieşit braşovenii la minus şaptişpe grade să se convingă: e mort au ba?! Nu a fost şi de-aia or fi huiduit din toţi bojocii! Ah, da!

Şi m-am întristat rău de tot la aflarea veştii că de fapt tot a murit cineva, a murit pisica familiei Bush nesuportînd probabil despărţirea de Casa Albă… A mai fost o probabilă sinucidere de răsunet, nişte accidente urîte, ca să nu mai vorbesc de tragedia din Fîşia Gaza… Şi uite cum retorica e gata şi mă va urmări, vrînd-nevrînd, după regulile alea ale superstiţiei, tot anu’… 🙂

P.S. Cât despre huzur… Fotografia asta exprimă cel mai bine ce vreu să zic (e de pe… Pixdaus. Incredibile poze, o bucurie, nu alta!)

asa-vine-anul-nou

La mulţi ani de gînduri bune!

Noaptea viitoare, la ora asta, la care am început să scriu aceste rînduri vom fi în 2009… Vom fi destupat şampaniile, ne vom fi îmbrăţişat, ne vom fi trimis sms-urile, ne vom fi spus „La Mulţi Ani, cu Sanatate!”… Acum privesc dinspre azi, înspre mîine. E o senzaţie stranie. Acum e linişte, oraşul doarme îngheţat. Mîine va fi forfotă, fumul artificiilor nu se va fi risipit şi încă se vor mai auzi petardele… Noul an este la o întindere de mînă. Prevesteşte cu ceva asta? Parcă nu, daca privesc realitatea din jur …  Şi totuşi, tocmai asta mă îndeamnă să scriu. Poate că vreau să îi grăbesc cumva naşterea, de aceea şi aceste inoportune întrebări. Nu, nu am de gînd să fac nici bilanţuri, nici planuri, nici promisiuni, nici măcar un Pluguşor… Trag nădejde doar că anul nou va fi  mai bun decît cred toţi pesimiştii care îl prevăd rău. Şi îi trimit în întîmpinare un astfel de gînd, de bine, incă de acum. Să ştie ce îl aşteaptă. 🙂 În orice caz, nu ar putea fi un an frumos şi bun fără iubirile mele, Inuţa şi Miha, fără fiecare dimineaţă cu ele… La mulţi, ani împreună! Apoi ar trebui să fie un an al încrederii, al incredinţării, al comunicării între noi toţi. Aşa am eu un feeling… Iar ca să fie aşa vreau ca eu, în primul rînd, eu să fiu mai bun. În toate…
Şi, desigur, vă doresc tuturor celor pe care vă citesc, şi tuturor celor care mă citiţi, dragi prieteni, aşadar, cunoscuţi şi necunoscuţi, de ieri, azi şi mîine… La mulţi ani de gînduri bune! Să fiţi iubiţi!

PS. – Bucuria acestui cîntec cu Yanni (un om-orchestră teribil, nu?) să ne inspire pentru tot anu’ care vine!