Deduc resturi

pe măsură ce trece,
timpul
se duce tot mai repede.
recunosc așadar, în sfîrșit, rostul
dimineților, amiezilor și al serilor acelea,
rostul privirilor albastre și al
atingerilor oranj, acum înțeapă
dorul de verde și dorul de sărut
și dorul de aripă de pescăruș
respirîndă fără să obosească și trece
și teiubescul de mare și lunga zi cu soare
și arzător nisip cu buzele de sare, acum doare
și înțeleg și scrisul cu cretă șters zăpușit de pe inimă
și că mersul pe bicicletă se uită – și resturile de zile.
și că la revedere este de întotdeauna
și că niciodată e prea tîrziu.

Carul de stele al altora

osînda fiecărei zile, condamnarea clipelor
la biciul tot mai scurt al minutelor,
tot mai șfichiuitor? la ce bun
să-ți faci din fiecare noapte așteptare
a execuției, amînată de meșterul călău cu încă o zi,
cu încă o zi de ore tot mai scurte?
știi…
bagajul c-o aripă e ușor,
strada-ți are încă scurtăturile copilăriei,
izvorul de gheață e o bună alunecare spre tunel,
chit că-i rece acum.
doar n-ai fi preferat arșița
fetidă și lumina suficient de lungă
și frica transpirată, nesfîrșită,
ca să te găsească
și să te înjuge iar
la carul de stele al altora?

O lume normală

O să o vină o vreme cînd
vei zice în jur
că ai trăit într-o lume normală
și nimeni nu va pricepe ce vrei
să spui,
cînd o să le arăți
gutuia din geam,
hîrtia scrisă cu cerneală,
cînd o să le spui de o
boala nesofisticată,
de o zăpadă înaltă cît casa,
de o pîine caldă cît luna,
de o moarte insesizabilă,
ca un zîmbet,
de îmbrățișarea unui gînd
de cîmp verde,
cînd o să le arăți pe ceas
ce lungă era ziua
și cît de cuprinzătoare era o noapte.
O să vină vremea
cînd nu vor înțelege
că ai trăit într-o lume normală
și te vor privi ciudat.

Ce toamnă!

Niciodată toamna nu fu mai toamnă, parcă
să ne sature de pămîntul putred, de jilava frunză,
să ne-nvețe cu frica de umbră, cu neviața.
Ce soare, ce păsări buimace ne moțăie
pe umeri, ce tei ni se reazemă de aer
în cădere.
Nicicînd un dor mai lent de vară,
o mai lungă desfrunzire,
ca și cum orașul ar avea de gînd
să ne zică-adio ultima oară…
„Niciodata toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.”

Semne de viață

Fiecare cămașă întinsă la uscat,
ba chiar și fiecare ciorap,
fiecare uitare și fiecare nerăspuns,
ba chiar și fiecare amorțeală
și like și unfriend ba chiar și block,
chit că ucidere părea, fiecare inimă
ferfeniță, mototolită într-un semn de carte,
fiecare pahar cu apă cerut la unu noaptea,
fiecare pungă cu gunoi,
fiecare monedă găsită-n buzunar,
ba chiar și fiecare banală ură,
semne de viață erau.
Pînă n-au mai fost.

Vești din sud?

îl știam pe Arlie
că ne poartă gîndurile la iernat
și mai știam că primăvara
ni le aduce negreșit înapoi
acvilește
să ni le așeze odihnite în palmă.
acum se aude că s-ar fi săturat
și ni le-ar fi aruncat pe toate
într-un nil albastru
pe acolo pe unde-ar fi emigrat…
dar dacă nilu-i a fost negru întreb
și de acolo
cu primăverile sudului
chiar nu se mai întoarce?

Acvila țipătoare mică (Foto: Sebastian Bugariu, http://pasaridinromania.sor.ro)
Acvila țipătoare mică (Foto: Sebastian Bugariu, http://pasaridinromania.sor.ro)

Prin casă

ce faţă de toamnă
rătăcită,
cu ochi spălăciţi,
furioasă prin casă
respiră depresii şi trage storurile,
trînteşte uşile şi molfăie tăceri.
ar coafa soarele cu cenuşă de cuvinte,
ar izbi cu mere-n gînduri,
ar stoarce de vînt frunzele din glastră,
ar face din aşternuturi scînduri.
o verific la unghii: pămînt.

Atelierul de poezie

în această bună zi
şi-n acest bun loc
tu mă întrebi
care-i distanța
dintre dispreț și ură…
cum să-ţi spun?…
ştii flașneta
sau gramofonul cu manivelă?
aş zice că-i la fel ca
distanţa dintre mînă
şi pîlnia urechii.
nu, nu le ştii…
nu căuta pe google
n-o să găseşti măsurătoarea asta
dar poţi întreba la
atelierul de poezie
prima pe dreapta după colţ.
ei o să-ţi confirme.

Foto - Francis Barraud: “Dog Looking At and Listening to a Phonograph.” (1899)
Foto – Francis Barraud: “Dog Looking At and Listening to a Phonograph.” (1899)

La ce te gîndești?

Piatra craiului a adăugat o fotografie nouă
ținutul sălbatic a distribuit un link
ada milea a distribuit postarea publicată de
gina și-a actualizat starea
natașa și alte 82 de persoane
au reacționat la un link distribuit de tine
nature pictures te-a invitat să apreciezi pagina sa
lui dumitru, norei și altor 13 persoane le place
o fotografie distribuită de tine
mihai te-a menționat într-un comentariu în grupul
iguazu national park a distribuit o postare
gheorghe și-a actualizat starea
donald j. trump a adăugat un clip video nou.
La ce te gîndești?
Astăzi, acum 5 ani, ți-ai dat
întîlnire cu tine
și n-ai mai ajuns.
Și să-ți fie (de) bine.

Cu sifon

„Ce să-ți iau de la Cooperativă?”,
te-ntrebam.
„Umple sifonul
și un carpați
și creveți
și-un sirop de zmeură.”
Era în locul acela,
numit „la crucea nuștiucui”,
în curba dintre biserică și
Căminul cultural.
La pas puteai face un sfert de oră
pe drumul principal,
dacă n-aveai chef să faci un ocol
pe deal.
Cooperativa nu mai e
și nici sifon
și nici tu nu mai ești.
Nici brazii nu mai sunt.
Pentru el, pentru ea,
toate astea n-au fost,
nici măcar n-ai existat.
„Unde se duc postările astea
cînd se duc”,
atît i-aș întreba.

Ţigara de seară

nu era nici de dinainte, nici de după ceva.
dinainte de ce, de după ce să fi fost?
era ţigara de seară-mpărţită cu străzile din jurul blocului,
cu spaimele din gîtu’ zilei, cu numerele de înmatriculare
BV06RAU, B111RUT, B de la bîntuiri, dinspre chioşcul de tutun
dintre cele două tomberoane verzi.
ţigara din gîtu’ serii,
doar fum împărţit cu pisicile vagaboande,
cu cîinele cartierului de sub balcon, bătrîn,
cu umbra portocalie a porumbeilor.
doar fum.
nu mai e.
ce era rău în asta?

http://www.artflakes.com/en/products/smoke-and-sunlight-mingle-on-a-street-in-trinidad
Foto: „Smoke and sunlight mingle on a street in Trinidad“ by Sami Sarkis Photography (www.artflakes.com)

marți

marțea
vorbesc
cu nichita,
pe skype,
pînă tîrziu.
el zice
și eu notez.
sunt băiatul cu pizza,
cu florile,
băiatul cu papetăria.
creioane, pixuri, cărbune
și hîrtie de fax
pentru autografe.
la sfîrșit zice:
flavius, respir. respir.
și eu: respir.

luni

la 8 dimineaţa
luam amîndoi cinciul
de pe Berzei pînă aproape de Unirea
cînd, la pas, pe Eroilor
mă-ntreba de soarta
ziarelor din oraş.
nici depresive, nici nevrotice,
un pic obosite,
îi spuneam într-o doară,
ca o acoladă, pînă ce,
pînă cînd i-am rămas dator
c-o frumuseţe de ferpar,
la o aruncătură albă de băţ
de poza din care mă priveşte,
jovial şi tînăr,
bodiu andrei.

duminică

nu-i despre nefăcute
și dispreț,
despre țăcăniți,
nervi,
isterii,
deshidratări,
priviri fixe
și pustiu profit,
ci invers ar fi,
că-i duminică, palerule,
cantonierule,
galbenă și caldă,
de crescut
jumătăți de cuvinte
și gînduri cu mînecă scurtă,
pe-un peron de făgăraș.

banchiză

cu şui apucături de nimfă
în ape tonice ascunsă şi-n podoabe,
răstălmăceşti culcuşul fierbinte pentru ploaie…
acel ce bate-n geam şi strigă
mi-e frate adormit cu faţa la perete.
transpir în neagra coborâtoarea grindă,
în colţ e
un ocean şi stă la pândă,
de te apropii încă, să-ţi pui zăvor
la zestre, la glesna rece,
cu faţa la perete, îmbrăţişând din vinuri
doar ultima secvenţă ce curge din răscruce!
(Foto: pixdaus.com)