Moft de-o iarnă

Spuneam cîndva… „mi-e vară încă…” Dar uite cum se-ntoarce vremea şi vremurile şi azi aş zice că tare-aș vrea să-mi fie iarnă! E nefiresc acest februarie, cum nefirești au fost și decembrie și ianuarie. „Prea cald pentru luna mai?”. Da, cald ca-n mai de cîntă dimineața mierlele buimace sub geam. Ce vrea să însemne asta? Niște tulburări meteorologice?… Probabil. Dar dacă-s pe-aici și alte tulburări? Mă uit în jur și oamenii-s parcă-s bolnavi de aripi și priponiți de semafoare. Eu însumi mă simt ca un zeppelin cu elicea ruptă. Și-n locul oamenilor ce-avem? Nervi care umblă liberi pe stradă. Isterii care se defenestrează în capul celor mai înainte amintiți. Glezne desculțe care mimează că se dau pe gheață pe asfaltul lucios și cu urme de sînge. Ba, chiar și mai prozaic: știri fără noimă, corpusculi sociali și politici inutili izbindu-se de ecranul televizorului, asemeni acelui Dracula iubăreț prefăcut într-o chiropteră sașie.
Nu ne-ar fi prins bine niște zăpezi mai zdravene, niște geruri mai temeinice, zău? Atît cît să ne așeze neuronii la loc și să ne bage mîinile-n mănuși iar amneziilor și asteniilor… mințile-n cap ? Cît să ne lase-n pace măcar urșii, ghioceii și pițigoii?…

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 🙂

Trei zile fix. Mănuşa

Avem o presă… miloasă. Nu-i spun nici obedientă, nici interesată, nici astenică. Da’ ce zic presă! La urmă nici nu-i vorba de presă cît despre noi cu totul. Aşa că nu mă miră că nunta odraslei a ocupat gros-planul scris, văzut şi online. Indiferent de „culoarea” acestuia, cu mici nuanţe. Ba mai mult, observ chiar un armistiţiu acordat sine die realesului din acelaşi neaoş motiv mondeno-familial. Dulceagă şi compătimitoare înţelegere. „Săracu’, lasă-l maică, îşi mărită şi el fata”, parcă ar zice în piaţă două precupeţe septuagenare, numărîndu-şi firfiricii. Pe altă parte, firave nedumeriri de trecut cu vederea: „Da’ de ce-o fi tăcînd dom’le! Cloceşte el ceva!”. În vremea asta, undeva, pe un trotuar nişte oameni-sandvici încă se mai plimbă… Cîţiva. Păcat că n-avem şi noi un Palat Buckingham că s-ar fi văzut totul mai… frumos! Desigur, cu îngăduinţa necesară unei eventuale lezmajestăţi, acordată boborului, pe măsura evenimentului! Spuneam că avem memorie scurtă (dar poate mă înşel!). Că o minune ţine trei zile. Trei zile fix. Amnezie. Omenească mănuşă – ce bine-a picat! 😉

P.S. – Aştept sezonierele replieri ale… organelor, peste iarnă sau peste doi ani. Ca elemente de decor mediatic, desigur.

P.P.S. – Super clipu’! Tot despre o nuntă-i vorba! 🙂

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Legea primăverii. Se aplică retroactiv!

Am auzit că, de zilele trecute, guvernul României se obligă să respecte drepturile omului! Şi nu e o glumă, în Camera Deputaţilor chiar s-a adoptat un text legislativ în ideea asta! Astfel, fiecare lege care va ieşi de acum dintre băncuţele parlamentului va trebui să ţină cont de nişte recomandări CEDO şi va fi însoţită de argumentele prin care vom fi asiguraţi că nu ni se încalcă drepturile fundamentale. De bună seamă, legea cu pricina vine ca o nouă urecheală europeană menită să ne pună în (sau la?) ordine, fiindcă n-aş crede că aleşii noştri nu mai puteau dormi de grija… demnităţilor noastre curente sau… extraordinare! Aş fi curios să văd legea asta promulgată şi să aflu cum va împăca şi capra şi varza atâta vreme cât a devenit o banalitate ca legile să ne fie făcute împotrivă şi nu ca să ne mai ridice un pic din ţărînă. Cum aş fi curios să văd dacă nu cumva aceasta va fi aplicată ca şi legea pensiilor, şi nu numai, adică retroactiv!

Gândeam că chestiunea cu legea asta ar fi una pozitivă şi tocmai de aceea m-am grăbit să o consemnez, însă dacă stau bine şi mă gîndesc nu are niciun chichirez fiindcă îmi e limpede că vor avea grijă domnu’ Boc şi prim-preşedintele de partid şi de stat ca ea să fie aplicată aşa cum se cuvine: „curat constituţional”, numai bine ca să ne dovedim un neam uscat şi reformat de la cap la coadă, spre pizma lumii întregi care prea ne-a tăvălit prin cele mai indecente clasamente!

Şi cum astenicul meu optimism n-a găsit, iată, nici de data asta terenul pozitiv al ştirilor de bine din care să-şi zămislească postarea nu-mi rămâne decât o ultimă şi disperată soluţie, să-mi adopt şi să-mi promulg, fără ipocrizie şi fără cinism, o unică şi universală lege: Legea fundamentală a primăverii, într-un singur articol!

„Art. 1: Prin prezenta Lege se declară dreptul absolut al Primăverii de a dispune, începînd de mîine, în interes personal, de toate mijloacele necesare pentru scoaterea Iernii în afara tuturor legilor fizice şi psihice! Se aplică ori de cîte ori este nevoie!” 🙂

Servus, Blogolume!

Toate cele bune! 😉

Ediţie specială. Urmează luni…

Astăzi m-am strecurat iar printre pagini vechi, îngălbenite. Preţ de un ceas sau două. Ciuda pe plictis, pe lehamite, pe iarnă, pe ediţiile speciale… Asta mai pe seară, după alte drumuri, după un teatru cu păpuşi, după o masă cărată de colo pînă colo, după un pahar de vin, după o curăţenie de primăvară, după nepermis de multe cafele… Şi am găsit acolo doar… cîteva.  Dintre sutele de pagini… Probabil din pricina stării… eram aproape gata să le arunc la coş, ca şi în alte dăţi… Dar le mai las să dospească, deh, din acea tandreţe a colecţionarului înţelepţit tardiv… “Anestezie” de primăvară blogeristică, îi zice Marius, însă eu cred că e mai mult de atît… Ceva bun pentru miezul nopţii, spune Cristian… Frumos şi trist, crede Nox, rezonînd în imagini şi cuvinte de undeva de… surprinzător de departe (nu m-aş fi crezut ajuns şi priceput pînă acolo, nu aş fi crezut că translatorul va deveni o meserie inutilă!) Ceva ce e… altceva decît pare, îmi transmite îndoindu-se Rokolla

Ce am găsit? Un lift. Blocat. Presimţirea unor zăpezi de aprilie. Un greiere. Stins. Un cîntăreţ în mizerie, fără cîntece. Un soldat. Aproape dezertor. Într-o unitate din Sibiu, prin ’89…

Urmează luni… 🙂

P.S. – Şi o muzichie, aici pe post de poză. Probabil tot fără drepturi de autor 😉