Avertismente. Dependenţe. Drumul spre casă

Ar fi bine să-ţi convoci la referendum celulele, moleculele, gîndurile, după care să faci bine şi să te autoreglementezi! „Exist sau nu exist?”, „Sunt sau nu sunt?”, asta trebuie să întrebi. „Da sau nu?”. Bagă la cap, atitudinea ta lasă mult de dorit în ultima vreme! Nici nu le mai răspunzi oamenilor la salut şi eşti dispreţuitor în faţa vecinilor. Te crezi superior şi nu-ţi mai îndeplineşti sarcinile care ţi-au fost trasate. Partea ta de grădină e năpădită de buruieni şi au trecut cîteva luni de cînd nu ţi-ai mai plătit contribuţia pentru curăţenia, căldura şi siguranţa obştii… Autoreglementează-te sau vei fi expulzat! Lumea aia cu care cochetezi în ultima vreme nu o să-ţi sară în ajutor, o să-ţi întoarcă spatele la primul tău semn de oboseală sau lîncezeală, o să vezi! Ăsta ţi-a fost ultimul avertisment!
După vorbele astea în loc de „bună dimineaţa” ai plecat îngîndurat spre… birouri. Pe drum ai cules cele zece frunze cu care erai dator pentru ora săptămînală de amenajări ale anotimpurilor interiorare. Dacă mai aşteptai o zi sau două nu le mai găseai nici pe astea. Vorbele alea ţi-au zăngănit în minte toată ziua. Nici măcar nervii, suspiciunile, ameninţările mitraliate printre dinţi, nici măcar obişnuitele şicane sau termenele imposibil de respectat din cauza convivilor ingraţi şi aberanţi nu te-au activat. La un moment dat ai fost chiar tentat să ceri o cafea dar ţi-ai adus aminte că ai promis că renunţi măcar la drogul ăsta. Una din puţinele promisiuni pe care de altfel ai reuşit să ţi-o respecţi de cînd cu criza asta. O cafea ţi-ar fi făcut şi mai rău, te gîndeai, trăgînd cu nesaţ din ţigară, pe drumul de întoarcere, recunoscător ţie însuţi că ai rezistat ispitei, că ai făcut şi tu ceva bun în ziua asta. O zi goală în plus…
Străzile, pe care le fotografiai zilnic, ţi se par acum cu totul străine. Cetăţenii care îţi erau atît de familiari ţi se par acum din altă rasă, de altă culoare. Ai senzaţia că toţi te urmăresc cu privirile, că vor să-ţi ceară ceva, că îţi respiră aerul cu cît încerci să te fereşti mai mult. Locul din care dimineaţă îţi culesesei frunzele e împînzit acum cu panouri albe de tablă. În spatele lor, nişte tipi fără feţe ung cu clei, absorbiţi, direct pe pămînt, foi mari de hîrtie pe care ghiceşti ascunse imaginile altor tipi, tot fără feţe…
Într-un tîrziu te apropii de curte, o curte mare şi necunoscută chiar dacă bănuieşti că acolo este „acasă”. Dalele de beton au formă de litere. Nici pe acestea nu le recunoşti. Respiri uşurat odată ce ai încuiat uşa în urma ta. Aprinzi lumina, ceva măcar aici ar fi trebuit să îţi limpezească amintirile, senzaţiile. Nu este aşa. Pe masă, acolo unde-ţi lăsasei dimineaţă laptopul deschis vezi doar cablul tăiat şi un bilet: „Autoreglementează-te sau vei fi expulzat!!!”… 😉

Limba română… fără permis de şedere!

alvakulovski
Alexandru Vakulovski

Aflu, în seara asta, de la Gala că scriitorul  Alexandru Vakulovski a fost obligat să părăsească ţara, acum două zile, fiindcă i-a expirat „şederea temporară”. Alexandru Vakulovski este un român născut în 1978, undeva în Basarabia părinţii săi pierzîndu-şi cetăţenia, abuziv ridicată de autorităţile comuniste… Alexandru a studiat şi scris în România, la Cluj, iar fratele său Mihail este om de litere şi el, profesor în Braşov. Vakulovski este unul dintre scriitorii în vogă ai tinerei generaţii, poet, dramaturg, prozator, editorialist, traducător şi co-fondator al revistei “Tiuk!” iar cărţile sale au fost primite extrem de favorabil în lumea literelor, semne ale unei cariere de viitor: “Pizdeţ„, “Oedip regele mamei lui Freud”, “Ruperea”, “Letopizdeţ. Cactuşi albi pentru iubita mea”, “ecstasy”, “TU” şi “BONG”.

Se pare însă că Alexandru, un rebel în felul lui, cu toate că a depus de câţiva ani cererea pentru cetăţenia română, a întîrziat să-şi prelungească viza şi astfel a fost poftit afară din ţară şi pus să plătească 12 milioane amendă! Posibil că, din punct de vedere funcţionăresc, tînărul scriitor a greşit, nu o fi respectat legea, nu zic nu… mai ales fiind născut… extracomunitar! Absolut, legea este egală pentru oricine şi noi, românii, ştim asta foarte bine! 😉 Legea e lege, inclusiv pentru un „scriitoraş teribilist” ar zice unii mai… scrobiţi… Însă ce lege este aceea care, face posibil azi ca un român să fie alungat din ţara limbii române, limba în care-şi scrie cărţile?! Şi ce lege este aceea care l-a făcut cetăţean român, în cîteva zile, pe un fotbalist neamţ născut e adevărat din părinţi foşti cetăţeni români? Funcţionarii aceia de la vamă sau de la paşapoarte, care or fi fost ei, care i-au dictat „expulzarea” habar nu aveau, probabil, că acest Alexandru Vakulovski este scriitor şi că pun în mişcare, simbolic vorbind, o condamnare împotriva limbii şi literaturii române, interzicîndu-i acestuia revenirea în ţară pentru doi ani jumătate. Asta, desigur, nu era în sarcina lor de serviciu! Asta este o problemă de… cultură.

Tot de cultură, cel puţin, ar fi ţinut să aud un oficial de-al nostru (de la Cultură, M.I. sau Externe…) care, să spună ceva măcar, din oficiu, privitor la acest caz strigător la cer. Dar, probabil, Vakulovski este un „caz minor” faţă de alte subiecte „la ordinea zilei”. Cum nu am văzut nici vreo emisiune tv dedicată subiectului, aşa cum s-au făcut cele pentru românii ce riscă expulzarea de prin Italia! Dincolo de orice, problema este că sunt necesare unele „ajustări” fundamentale ce ţin de istoria noastră vizavi de românii de dincolo de Prut, încă prizonieri ai unor vremuri cu rădăcini sovietice, pentru ca astfel de întîmplări să nu se mai producă (de aceea, simbolic, ilustrez acest text cu un cîntec venit de acolo, de-al marelui trubadur şi poet Vladimir Vîsoţski, tradus de altfel de fraţii Vakulovski)…
Cam ăştia suntem, cam asta e ţara în care trăim, ţara în care, uneori, a fi născut român poate fi, iată, o infracţiune, ca şi şederea în limba română fără permis!

UPDATE: Citiţi aici o scrisoare despre această ruşine naţională şi puteţi subscrie, sau nu…