tăcere

Al doilea genunchi al lumii

îi plăcea să se îmbrace în negru credea că așa

oamenii îl vor lăsa în pace că ar putea culege mai ușor umbrele străzilor și

că mașinile îl vor ocoli cu oarece mai multă prudență.

și a mai găsit un avantaj în asta:

aspira muzica mai bine și

expira tăcere

în dungă.

Fără oprire

Al doilea genunchi al lumii

Îți poți face din timp un șir de fotografii extraordinare pe care să le porți

cum vrei pe unde vrei

sau timbre capul bunei speranţe așezate la linie ori poți face din timp

insectar viu cu flori de tei îți poți face muzici și rouă și apă

de ploaie și pîine cu vin respirînd din timp poți face șir de săruturi

pe pămînt și pe glezne și soare pe străzi și greieri zîmbind în plutire

din timp le poți face fără oprire ca să nu mai fie doar timp

ticăibil meschin.

Carne de tun

Al doilea genunchi al lumii, Texte şi pretexte

am ajuns carnea de tun a gîndurilor noastre
de parcă nici n-am fost vreodată ce am fost odată
am ajuns carnea de tun a ceasurilor noastre
de parcă nici n-am fi fost ieri sau alaltăieri
am ajuns carnea de tun a cuvintelor noastre
de parcă nici n-am fi vorbit și scris vreodată
am ajuns carnea de tun a coșmarurilor noastre
cu nu credeam să ajung să trăiesc așa ceva
am ajuns carnea de tun a amintirilor noastre
cînd era bine
am ajuns carne de tun
eu a ta tu a mea
și parcă nici nu mai suntem.

Despre ce o să-ți vorbesc

Al doilea genunchi al lumii

o să-ți vorbesc despre plîns și despre rîs. ele nu pot fi luate în derîdere. ele nu sunt așa cînd singur ai nodul ăla în gît și lacrima în colțul ochiului. dar azi o să-ți spun despre frig și despre distanță și despre indiferență. și despre hohotele lor și nodul din gît. și despre a fi în picioarele goale. în derîderea timpului și a oamenilor. fiindcă te naști desculț. și fiindcă o să mori încălțat. asta e caraghios. dar îți spuneam să plîngi și după să rîzi. să scrii și să ștergi adică. apoi să rîzi și să plîngi. să ștergi și să scrii adică. despre asta o să-ți vorbesc.

o țară a poeziei

Al doilea genunchi al lumii

trenul poeziei mă ducea într-o iarnă ca asta spre țara poeziei.

drum de poezie, copaci, nămeți de poezie, virgule de poezie, prin gările poeziei.

din geam, frizerii, cofetării și tutungerii de poezie, o poezie de peron, covrigi și porumbei degerați de poezie.

piața poeziei, bănci cu poezie, o biserică neagră de atîta poezie, pași cu poezie spre o noapte ca asta printr-un

glamorous de frumos oraș de poezie, dintr-o țar-a poeziei pustie de poeți.

La locul lor

Al doilea genunchi al lumii

cîndva puteai da cu mătura prin bătătură,

puteai arde frunzele și vreascurile și să-ți pui o cană cu vin, cană de pămînt cu vin.

puteai

cîndva să lași fereastra deschisă, perna să ți se umple cu greieri, cu licurici, cu flori de tei, cu orice.

cîndva

puteai

să auzi pași prin iarba udă. cîndva

le știai pe toate și îi știai pe toți acolo

prin casă, la locul lor.

puteai cîndva,

și de aceea aceasta este

o poezie a trecutului.

Pagină albă

Al doilea genunchi al lumii

ziua de mîine nu-i ziua de mîine,

luna nu-i lună,

vremea nu-i vreme,

pagină albă ți-e gîndul

albă foaie de hîrtie tîmpla,

alb ieriul, alb mîinele,

pagină albă aziul,

albă, ca un baston alb.

hîrtie albă, noaptea,

ca o noapte albă.

albă hîrtie ești,

albă ca un sunet, ca un văz, ca o respirație, ca un suflet,

care ai fi fost.

Era o vreme în care

Al doilea genunchi al lumii, Texte şi pretexte

pasul zilei era
suficient de lung
cît să aibă timp umbra unei amiezi
să te lase să stai pe o bancă să scrii o scrisoare și
să citești o pagină de carte sau de frunză despre pasul serii
suficient de larg
cît să-l încapă o carafă de vin întreagă.
și era o vreme cînd dimineața ți le aminteai pe toate.
este o vreme în care
ziua are pașii mici și iuți
despre care nu-și mai amintește nici toamna nici nimeni.
este o vreme a carafei tale cu vin neatinsă de timp.

îngăduiți-vă,

Al doilea genunchi al lumii

îngăduirile, îngîndurările, întrebările, îndepărtarile, întîrzierile, înnegurările, înmormîntările, înverșunările, întrezăririle, înveselirile, îndurerările, îndurările, însingurările, întristările, înmuguririle, însoririle, înserările, înnoptările, învierile, înclinările, întemnițările, încopcierile, întoarcerile, învîrtirile, înrămările, însărcinările, însămînțările, înverzirile, întîrzierile, încredințările, nu-s altceva decît

în credințări, în tîrzieri, în verziri, în sămînțări, în sărcinări, în rămări, în vîrtiri, în toarceri, în copcieri, în temnițări, în clinări, în vieri, în noptări, în serări, în soriri, în muguriri, în tristări, în singurări, în durări, în durerări, în veseliri, în trezăriri, în verșunări, în mormîntări, în negurări, în tîrzieri, în depărtări, în trebări, în gîndurări, în găduiri…

Un an mai tîrziu

Al doilea genunchi al lumii
ți-a mîncat pisica cuvintele și
cîinele șade pe canalul cald din mijlocul drumului
ar vrea să-l iei acasă
îți zice din ochi
dar ești mut ce-i cu voi oameni
parcă strigi de pe pervaz odată
cu firimiturile de pîine pe care le-ai aruncat
porumbeilor care-și
uitaseră rostul aripilor
și l-ai adus acasă
încă de atunci și de ceva vreme
îți împarte pe din două
cuvintele care și-au uitat zborul
de cuvintele celelalte mai de mult mîncate.