Carul de stele al altora

osînda fiecărei zile, condamnarea clipelor
la biciul tot mai scurt al minutelor,
tot mai șfichiuitor? la ce bun
să-ți faci din fiecare noapte așteptare
a execuției, amînată de meșterul călău cu încă o zi,
cu încă o zi de ore tot mai scurte?
știi…
bagajul c-o aripă e ușor,
strada-ți are încă scurtăturile copilăriei,
izvorul de gheață e o bună alunecare spre tunel,
chit că-i rece acum.
doar n-ai fi preferat arșița
fetidă și lumina suficient de lungă
și frica transpirată, nesfîrșită,
ca să te găsească
și să te înjuge iar
la carul de stele al altora?

Moft de-o iarnă

Spuneam cîndva… „mi-e vară încă…” Dar uite cum se-ntoarce vremea şi vremurile şi azi aş zice că tare-aș vrea să-mi fie iarnă! E nefiresc acest februarie, cum nefirești au fost și decembrie și ianuarie. „Prea cald pentru luna mai?”. Da, cald ca-n mai de cîntă dimineața mierlele buimace sub geam. Ce vrea să însemne asta? Niște tulburări meteorologice?… Probabil. Dar dacă-s pe-aici și alte tulburări? Mă uit în jur și oamenii-s parcă-s bolnavi de aripi și priponiți de semafoare. Eu însumi mă simt ca un zeppelin cu elicea ruptă. Și-n locul oamenilor ce-avem? Nervi care umblă liberi pe stradă. Isterii care se defenestrează în capul celor mai înainte amintiți. Glezne desculțe care mimează că se dau pe gheață pe asfaltul lucios și cu urme de sînge. Ba, chiar și mai prozaic: știri fără noimă, corpusculi sociali și politici inutili izbindu-se de ecranul televizorului, asemeni acelui Dracula iubăreț prefăcut într-o chiropteră sașie.
Nu ne-ar fi prins bine niște zăpezi mai zdravene, niște geruri mai temeinice, zău? Atît cît să ne așeze neuronii la loc și să ne bage mîinile-n mănuși iar amneziilor și asteniilor… mințile-n cap ? Cît să ne lase-n pace măcar urșii, ghioceii și pițigoii?…

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 🙂