Un decembrie de pus sub obroc. Alegeţi-vă-ţi!

Aş face un exerciţiu de imaginaţie duminicală. Ce va fi cu România peste două săptămîni, după alegeri? România lui Ion, Gheorghe, România lui Vasile. Nu, nu România iluzoriu-publicitară a lui… Andrei! Eu văd că principala miză a acestor alegeri este cea personală a candidaţilor care vor să se pună la adăpost sau să-şi perpetueze traiul liniştit şi interesele aferente pentru încă patru ani. Apoi e miza „conştientului colectiv”, aceea a punerii pe coji de nucă a regimului băsist. Fapt care ar aduce un singur beneficiu perceptibil: ar face atmosfera ceva mai respirabilă, ar aduce o brumă de legitimitate aleşilor, ar fi o supapă pentru „m-am săturat de ăştia”. Atât. Nici aceste alegeri (prin actorii lor, candidaţi şi electorat) nu ne obosesc măcar cu o virgulă din nu ştiu ce program economic sau din vreo proiecţie privind încotro cu ţara asta. La aşa aşteptări, la aşa superficialitate şi dezinteres (şablonard spus, ştiu!), aşa ofertă. Din matricea noastră politică fundamentală, cu „fiecare popor îşi are conducătorii pe care-i merită”, n-avem cum ieşi, e clar!
Nu am văzut campanie electorală mai searbădă. De parcă nici n-ar fi. Este limpede prin asta că interpreţii scenetei nu au de ce să se întrebuinţeze mai mult: rezultatele se cunosc. Sunt de admirat naivii romantici care se aşteaptă la altceva decît atît.

Ce va fi după 9 decembrie? Aş pune în discuţie cîteva variabile – sau combinaţiile lor:
1. Prim-Preşedintele de Partid şi de Stat va desemna un premier potrivit „interesului naţional”. Interesul său naţional, desigur, chiar provenit din rîndul USL! Dacă acesta nu poate aduna voturile majorităţii pentru investitură, în 60 de zile PPPS-ul va face o nouă propunere şi mă îndoiesc că proaspeţii parlamentari îşi vor juca mandatele la ruleta anticipatelor! Aici, lucrurile vor rămîne „cum s-a stabilit” şi cu „‘om mai vedea”!
2. Prin jocul validării, al contestaţiilor şi al „fraudei”, potenţat de CCR şi de fraţii din UE, vom intra într-o criză politică care va bagateliza din nou scorul votului. Cu suspendarea PPPS-ului pe masă, România se va afunda într-un tablou al haosului, guvernată fiind pe mai departe de provizorat şi de o… „ocultă” nelegitimă, abonată, oricum, la toate butoanele şi resursele. Scenariul se va opri tot cu nişte anticipate, după vreo cîteva luni bune de bălăcăreli.
3. Alegerile vor fi câştigate de USL, premierul va fi cel… dezirat (Ponta) iar locatarul de la Cotroceni va asista „liniştit” la guvernarea noii majorităţi pînă ce (într-un termen previzibil de timp!) primul ministru îşi va rupe gîtul pentru ca PPPS-ul să-şi facă jocurile prin aranjarea altei majorităţi şi desemnarea altui premier (deja-vu!).
4. USL-ul va reuşi să-şi impună premierul şi va purcede, din a doua zi, la schimbarea Constituţiei, demiterea PPPS-ului şi organizarea anticipatelor prezidenţiale. Totul în tranşee şi fum şi într-un orizont determinat.
5. USL-ul şi PPPS-ul vor „coabita”, cu luptele intestine de rigoare obişnuite, pînă la obştescul sfîrşit al mandatului chiriaşului Cotrocenilor, adică în 2014.
Aveţi alte variante? Aş fi curios să mi-le supuneţi atenţiei.

După părerea mea, prin forţa lucrurilor, fiecare din aceste… scenete exclude a priori şi fatalmente interesul alegătorilor pe ale căror voturi „se bat” azi catindaţii. În toate aceste variante guvernarea (bună) va fi un amănunt nesemnificativ lăsat la ş.a.! Ce dacă suntem încredinţaţi cât se poate de limpede şi de rece că ne aşteaptă culmea-culmilor recesiunii, că urmează o apocalipsă economică pe lîngă care criza din ultimii ani a fost blîndă glumă? Asta, cu presupusele urmări dramatice pentru muritorii de rînd pe care unii îi şi văd schelălăind în chinuri pe caldarîm. Chestia asta e un amănunt nesemnificativ pe Dîmboviţa şi nu are treabă cu votul şi cu firescul serviciu public ulterior. Votul din 9 decembrie 2012 nu va fi decît o extensie a paradigmei începute şi asumate din 12 decembrie 2004 şi continuate în 6 decembrie 2009. În 2004 ne-am pus soarta în paranteze pentru zece ani şi mai bine. Restul sunt discuţii sau, după caz, iluzii.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

P.S. – Nu sunt superstiţios, dar parcă a treia oară „de decembrie” e prea mult! Aş schimba ceva în calendarul alegerilor noastre: le-aş duce mai la vară! Aş pune acest decembre sub obroc, la gura sobei! 😉

O vidanjare necesară. Ciuruiri

„Lovitură de stat”, strigă din toţi bojocii opoziţia portocalie – ascunsă pe după fereşti în aşteptarea tancurilor! „Cutremuraţi” de pălitură vor, în „ingenuitatea” lor, să vadă lumea cum îşi smulge părul în stradă compătimindu-i, cum ar vrea să vadă un sinistru tsunami rostogolindu-se pînă în înaltele porţi europene. Ca din gură de şarpe urlă mizînd evident pe faptul că omu-i sensibilos la umori, la… plîngăciuni şi victimizări… Întorsătura lucrurilor a scos din şomaj bocitoarele şi ţiuitoarele care cam fuseseră reduse la tăcere de năucirea produsă de căderea guvernului Ungureanu şi de rezultatul localelor. Efectul psihologic al acestor „demne” strategii este previzibil şi va aduce o undă de simpatie (poate şi ceva voturi în plus) către corabia neprihăniţilor din PDL şi a matrozilor ei.
Desigur, USL-iştii nu s-au purtat frumos, stratagema lor n-a fost elegantă, au ieşit în derapaj din pension în stradă şi au început, stupoare, să se poarte ca nişte golani. Au început să perturbe liniştea publică, să spargă geamuri, să scuipe pe jos, să dea foc la tomberoane, să înjure, să agaţe indecent femeile onorabile de pe bulevard. Ba acum atentează chiar şi la virginitatea fecioarei saşii din iatacurile cu petale de trandafiri ale Cotrocenilor! O, da, asta-i prea mult!
Atmosfera, tabloul sunt, absolut, insalubre şi dau măsura „civilizaţiei” noastre. Jocul de domnişoare cu botniţă, care convenea de atîţia ani regimului Băsescu şi lăsa cale liberă abuzurilor acestuia, s-a cam sfîrşit iar USL-ul foloseşte aceleaşi instrumente de cînd lumea ale politichiei dîmboviţene. Care pe care. Cîştigătorul ia totul. Dulce e sîngele răzbunării şi de multă amară vreme era dorit… Se aştepta cineva la altceva? Cît de ipocriţi putem fi perorînd despre… integritate în politica autohtonă?! Cît de ipocrită poate fi şi o Europă sau o Americă în faţa cărora ne prosternăm cerşind fie îngăduinţă, fie milă, fie „dreapta” judecată?!
Evident, cine seamănă vînt culege furtună. Evident, cine este umilit va umili cu supra de măsură. Evident, cel călcat în picioare se va ridica şi va pune bocancul pe grumazul stăpînului. Evident, cine ia o palmă nu întoarce obrazul ci aplică cinci palme drept răspuns. Evident, prihănitul ridică piatra! Evident, ura aduce ură! Evident, pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti! Evident, restauraţia se produce. Ăsta-i mersul lucrurilor şi e naiv cel ce crede că situaţii precum cea în care am fost aduşi în cincinalul băsist se rezolvă cu… răbdare, încredere, respect şi înţelegere. Să fim serioşi! Aşa nu se mai putea. Era nevoie de o zgîlţîitură care să pună sfidarea, furăciunile şi batjocura portocalii la locul lor. O vidanjare necesară. Normal ar fi să urmeze alegerile anticipate, cît mai rapid, pentru ca legitimitatea guvernării şi puterii să intre cît de cît în normal. Să fie… democratice, nu-i aşa ?!
Normal ar fi fost ca votul de neîncredere aplicat atît de stradă cît şi în Parlament portocaliilor, cu toate instituţiile lor cu tot, să-i fi făcut să se dea cu un pas în spate. Să-şi fi dat demisia „de onoare” şi să fi cerut chiar ei întoarcerea la vot. Dacă ar fi avut bunul simţ de a nu se lega de scaune şi de a recunoaşte că nu poţi guverna cu o amarîtă reprezentativitate de 10%! Bineînţeles însă, nimeni nu se aştepta la gesturi de gentlmani din partea unor maeştri în lovituri sub centură. Nimeni nu e atît de naiv să creadă că ei ştiu să piardă frumos. Şi de aici sîngele pe pereţi! Cursul lucrurilor se schimbă şi apoi, după ce vor fi numărate victimele (vor fi, pînă la urmă, din toate taberele!) vom vedea ce va fi.. şi dacă vom avea un moment zero curat sau dacă vom purta aceeaşi… pălărie! (Eu unul nu cred în schimbarea năravurilor timp de încă nişte generaţii).
Apoi, ca un corolar al acestor zile fierbinţi de iulie, cred ca avem o memorie handicapant de scurtă. Uităm repede, ne aducem aminte greu ce şi cum am trăit chiar cu puţin timp în urmă iar cînd ne aducem aminte nu vrem să o recunoaştem! Asta aviz amnezicilor şi naivilor neobosiţi care mai cred şi că, pînă la urmă, toate astea ar avea vreo consistentă legătură cu… binele lor!

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

P.S. – Toate astea nu exclud, ba întăresc următoarea zicere, că tot e ziua SUA azi: „S-a spus că politica este a doua cea mai veche meserie din lume. Eu am observat o izbitoare asemănare cu prima.” Ronald Reagan

Omul nou. Se tratează cu stricnină

„Statul social a murit!”, asta încearcă, şi reuşeşte, să ne bage în cap cel care ne păstoreşte, iată de şapte ani, şi care pe atunci ne administra un convingător „Să trăiţi bine!”. Şi prim-preşedintele de partid şi de stat, aşa cum i-am zis mai de mult, alături de… capabilele-i instrumente mai are să ne păstorească încă vreo trei ani! 10 ani! Wow! O glumă proastă, aş fi zis acum ceva timp dacă aş fi intuit o asemenea perspectivă! Iată, dar, că încă o data, viaţa bate filmul! Şi poate că aş fi dat-o de la bun început pe glumă, sau aş fi privit lucrurile detaşat dacă „guvernarea” asta ar fi fost cît de cît benignă şi dacă aceşti zece ani din viaţa noastră nu ar fi fost puşi, încetul cu încetul, sub un spectru cît se poate de malign.
Suficient de malign încît, iată, în colonia numită România administrarea reformei statului în doze mici de cianuri produce efectele dorite putîndu-se vorbi aşadar despre un mare succes. Singurul! Despre ce efecte vorbesc? Păi diseminarea în rîndul mulţimii că austeritatea e bună şi firească, „austeritatea ne ţine mintea trează”, după cum spune dl. Lăzăroiu, a faptului că ar trebui să lăsăm deoparte noţiunea de speranţă sau de ajutor şi solidaritate ar fi unul la mînă. Apoi, gafa d.lui Vreme care azi a zis că trebuie „să facem ca persoanele în vîrstă să fie din ce în ce mai puţine” mi-a relevat faptul că lucrurile funcţionează potrivit „strategiei” pînă şi la nivelul subconştientului colectiv la nivelul lui de vîrf. Şi nu în ultimul rînd – vorbind doar despre „viziunile” surprinse azi! – spusa lui Igaş, potrivit căreia din MI au fost daţi afară cei ce nu au avut „sînge-n instalaţie” îmi certifică faptul că în zece ani blînda noastră ţărişoară va deveni un stat… spartan în care „omul nou” să supravieţuiască eternei „crize” şi exigenţelor regimului aspru, cu succes. Singurul lux permis ne-ar mai fi doar rugăciunea: „Suntem pregătiţi şi ne rugăm la Dumnezeu şi la Germania, Italia, Franţa, Spania”, spunea şi „atoateştiutorul şi atotputernicul”… Apoi, în scurt timp, vom accepta fără crîcnire că da, suntem bogaţi, la cei 800 de lei pe care în mărinimia-i fără margini puternicii vremelnici ai zilei ni-i alocă lună de lună. Cum vom accepta cu dragă inimă şi reală înţelegere şi ca spre ieşirea noastră naturală din exerciţiul activ de buni contribuabili la bugetul lor să ne primim în locul primului fluturaş de pensie doza binefăcătoare de stricnină. Asta, tocmai pentru a lăsa în urmă un stat sănătos, puternic, tînăr şi veşnic reformat! Desigur, ecuaţia cinică nu va fi valabilă pentru aleşi, pentru atât de necesarii supravieţuitori, bine adăpostiţi în peisaj de… cromatica vremurilor: oranj-verzuie sau în alte game… dezirate de aceştia!

P.S. – În naivitatea-mi ce ţine de genetica altor timpuri şi cu o… nejustificată teamă de fiola finală cu cianură (asta poate fi citită şi ca „ultima ţigară”!) eram tentat să scriu despre un concept interesant şi foarte altruist: downshifting-ul. Mi-a plăcut o definiţie a acestui „fenomen”: „refuzul de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este ca de fapt calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material – nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fii fericit, multumit în viata -, ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel încât sa nu devii un sclav al muncii.” Mi-am dat însă şi eu seama că… nu ţine la noi… Cum spuneam mai sus, noi trebuie mai întîi să învăţăm beneficiile… sclaviei. Şi cum avem dresori foarte buni, dup-aia om mai vorbi! 😉

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 😉

Şi atunci, mon cher?!…

Povestea şi întrebarea sunt vechi. De 10, 20 sau 50 de ani. „Unde ne sunt oamenii?”, „Care ne sunt modelele?”, „La vorba cui să ne aplecăm urechea, să ne îndreptăm?”, „Pe cine să urmăm?”… Nu este zi în care să nu aud vorbindu-se despre „Criza morală”, despre lipsa valorilor pe teritoriul ăsta în care respirăm. Se scriu tratate pe tema asta, ziarele sunt pline de interviuri abundînd de „învăţăminte”. Întrebarea e perenă în ciuda răspunsurilor care se găsesc, iată, din belşug. Iar în spatele răspunsurilor sunt şi oamenii fiindcă, nu-i aşa, din moment ce au răspunsurile ar trebui ca la ei să fie şi „cheile”. Şi totuşi, nu-i văd, nu-i vedem. Unde ne sunt oamenii? Nu-i văd nici în Parlament, nici în Guvern, nici la Cotroceni. Nu văd decît fiţele, mondialii, columbenii, boţii… Nu văd decît ciutacii, tatulicii, gâzii, hurezenii, ciuvicii, cartienii, liicenii, cărtăreştii, nistoreştii, cristoii, stăneştii, porele… Nu văd decît bocii, băseştii, antoneştii, ponţii, diaconeştii, fluturii, videnii, vosganienii, mazării, olguţele, laviniile, vişanii, udrele, sulfinele… Un Babel uniformizat, un bâlci pe sticlă numai bun de ecranizat în faţa sălii de maţe goale. Şi nu doar că îi văd, dar ăştia sunt! Asta ne e crema! Din vîrful neuronului lor şi al pixului lor ne vin toate relele şi… bunele!
Buun… Şi atunci, mon cher? Zău, la ce atunci atâtea mirări, atîtea lamentări, atîtea dezbateri şi opinii deversate prin toate orificiile mediatice posibile în fiecare secundă? La ce bun „soluţiile”, „strategiile”, „legile”, „moţiunile”? Pentru ce? Pentru cine? De unde şi până unde? Esenţa e că toate astea nu au cum să se lege, să funcţioneze în pîrloaga asta. Efortul social, atât cât e, comunicarea publică, politica, media, îmi par astăzi fundamental inutile. Nu-mi va schimba nimic părerea că supravieţuim numai, fiecare în parte, doar prin soluţiile noastre individuale alegînd (sau nu) să asistăm or să „participăm” (sau să „socializăm”, cum e la modă acum!) la spectacolul care ni se oferă. Participare iluzorie, însă, şi asta. Ca toate iluziile noastre. Prezente, trecute, viitoare.
„Înainte să avem nevoie de lideri, avem nevoie de cetăţeni”, spunea fostul şef al statului, Emil Constantinescu într-un interviu. Da, cred că aici e buba pînă la urmă. O… şi cîte interviuri superbe găsesc şi citesc în fiecare zi! Toate cu oameni, toate cu soluţii, toate chiar cu… potenţiali „oameni de stat”! (Pe aici, aici, aici, aici, pe aici sau pe aici!)
Şi ciudat, în timp ce scriu rîndurile astea, aflu, culmea!, că pe lângă guvern „se pune” de-un „Consiliului National de Competitivitate” (sic!), adică un fel de Sfat al Înţelepţilor naţiei care să ne arate care-i cursul, care ne e „drumul”, care să ne traseze „proiectul naţional” şi eterna şi fascinanta „reformă a statului”!… Mi-e doar că chestia asta ne va cam scumpi însă până şi biletele la… matineu! 😉

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! Cu soare în toate! 🙂

Sictirul teilor în floare. Solstiţiu

Într-o vreme în care un prim-preşedinte de partid şi de stat vine cu Loganu’ la Palat, cu ante şi pre-mergători cu glonţ pe ţeavă în BMW-uri blindate, deşi foarte bine ar putea veni şi cu o Mobră pentru uzul neţărmuritelor sentimente portocalii… Într-o vreme în care un preacinstit ministru zice că orice rumân harnic şi-ar putea trage un mausoleu din marmură cu heliport dacă, şi numai dacă, nu ar avea „alte vicii” precum tutunul sau vodca şi dacă şi numai dacă s-ar dovedi că îşi creşte şi copiii cu simţ de răspundere pe la şcoli de prin Elveţia… Într-o vreme în care nişte sclavi (privaţi) fac infarct sau mor de cancer pentru o pîine neagră pentru ca nişte manageri neciopliţi şi isterici făcuţi la apelul de seară să delege liniştiţi (i)responsabilităţi şi (in)competenţe pentru sute de milioane… Într-o vreme în care aleşii rotofei se joacă de-a moţiunile şi-şi pun palma-n fund fugind liniştiţi trei luni în vacanţă pentru a confirma din nou că incapacitatea de plată şi falimentul ţării se tratează cu umbreluţe de plajă-n Cuba… Într-o vreme în care vistieria goală a ţării mai poate fi o noţiune nesimţit de abstractă care poate fi redusă la absurd cu încă 60 de zile de încredere, dintre care jumătate din ele de concediu relaxant pe Coasta de Azur… Într-o vreme în care ţara îşi vindecă crizele cu un relache şi-un şpriţ de vară, departe de huiduielile şi pietrele aruncate în porţile închise ale reşedinţelor unde mai trudesc pentru un minus de douăjcinci la sută doar grădinarii, femeile de servici şi motostivuitoriştii… Într-o vreme în care doctorii dau faliment şi popii bagă ore suplimentare de prohod… Într-o vreme în care începe o nouă serie din serialul „Denea” cu un prim episod otevizat, livrat cu Rolls-ul, ca să ne ţină ocupată grila de vară… Într-o vreme în care vara nu-i ca iarna, adică este declarată prin lege (moţiunea pe vară!) drept neproductivă, şi prin urmare ţara poate intra… liniştită în vacanţă… Într-o vreme în care miniştrilor le cresc veniturile exponenţial cu prăbuşirea românilor în cea mai gravă criză de după foametea din ’47… Într-o vreme în care nişte bugetari… privaţi primesc salarii compensatorii de 100.000 de euro de căciulă ca să se tot ducă… Într-o vreme în care am ieşit definitiv de sub mirajul blogolumii cu… pinguri altruiste… Într-o vreme în care asta-i realitatea iar eu m-am pricopsit cu o alta, numai bună de luat la mişto de Mirciulică Badea… În asemenea vremuri, în deh, cea mai lungă zi din an, mă duc să-mi iau porţia de masaj cu başi metalici, îmi trag nişte ochelari şi-un tub şi-o să fac scuba-diving printre crapi, roşioare şi alte răpitoare pe timp de noapte şi-o să cînt din frunza aia de tăiat la cîini audienţei de greieri, orăcăitoare şi alte vuvuzele mute de uimire din amfiteatrul special amenajat în zăvoiul cu sictiriţii tei în floare!… 😉

Servus, Blogolume!
Cristi, despre nişte goange şi… vremuri studenţeşti… Daurel, despre nişte curţi şi nişte… curţi… 😉 Adi, despre o chestie cît se poate de… abstractă la care, cică, ar trebui să ne închinăm ca unui zeu! 🙂 Despre o Vuvuzelă Polo-istică povesteşte cu haz teribil, Manole 🙂 Despre o poziţie de centru, cu VaniaRodica, despre rosturi, înţelesuri şi lumea de la picioare… Ticke, despre Beatles-i, într-o altă pagină din enciclopedia-i de muzică…  Lilick ţine agenda blogosferei liberale şi dă semn şi Braşovului să se activeze. Transmit semnalul mai departe. Sper să se întîmple… Cristian, despre cum poţi scăpa de griji pe seama… geamantanului! 😉 Teo, despre un fel de… emigrare. Nici nu ştie ce pierde! 😉 Gabi, despre viziuni şi idei… Andi, despre cît de uşor poate deveni viaţa o joacă frumoasă…
Toate cele bune, dragilor şi dragelor!