Singurătatea unui expirat

„Expirat”… „Nu mai departe de mîine”, mi-a zis azi, pe stradă, un prieten vechi, „nu mai privesc mai departe de mîine”. Vine o vreme cînd pentru ceilalți (societatea) nu mai conteaza deloc ce ai făcut, așa cum pentru tine asta e de fapt tot ce contează. Pentru ei e vorba doar despre „sarcinile” zilnice și despre felul în care le poți duce și în niciun caz despre raftul tău de trofee… coclite. Probabil, jungla românească își va avea curînd și partea ei binemeritată de cimitir al elefanților, aceea în care cei „bătrîni” și puțin obosiți se duc din vreme să moară un pic, să le facă loc, cu generozitate, celor tineri, grăbiți și avizi de afirmare.
Povestea prietenului meu e cît se poate de comună și ușor de găsit în felurite ipostaze, variante. Un tip sclipitor, încă tînăr în accepțiunea unei lumi normale, dintre primii decreței de felul lui ca vîrstă, a muncit „cu spor” doar pe cont propriu, doar cu mintea și cu mîinile lui, pînă în vremurile astea, cînd niște lupi tineri și pupători în curul sus pus al unuia, l-au rezolvat cu o țeapă și cu niște lucrări suflate la preț de nimic. Singur și fără proptele, aruncat în șanț, l-au lăsat puterile, suflul, și s-a lăsat ros și la trup și de… oameni. În cîteva luni și după o… masă de operație a ajuns de nerecunoscut. Singur, la propriu, obosit, fără piese de schimb și la rîndul lui doar o piesă uzată, bună să fie schimbată. Schimbată cu o alta, „a voastră, societății”, lustruită și în putere, fără zăbavă gata să spargă pietre pentru un viitor nu mai lung de o limuzină și de niște nopți albe de club. Mîinele, pentru prietenul meu e numai un mîine probabil și atît. Ros la trup și de oameni, îmi zice, în loc de „la revedere” (acel incert „la revedere”, cu jumătate de gură) un: „Sănătate, las’ că și mîine e o zi!” „Da, las’ că vine și rîndul lor!”, zic și eu, în gînd, printre dinți…

Servus, Blogolume!
Toate cele bune.

Vremuri de… macetă!

Plouă. Vremuri diluviene. Plouă de trei ori pe zi. M-am obişnuit. Cum m-am obişnuit şi cu Bacovia şi cu sinuciderile perfect explicabile. De cîteva zile am constatat că în faţa casei buruienile au crescut cît un stat de om.  Şi asta mi se pare logic, doar plouă de trei ori pe zi! Şi asta se explică după atâta amar de încălzire globală şi efect de seră. Ba, bănuiesc chiar că ploile şi buruienile au pus-o de o corporaţie cu un management secret. Plouă de trei ori pe zi,  mă aştept ca buruienile să-mi depăşească mîine-poimîine statura… Şi aşa voi înţelege şi eu ideea de junglă. În sfîrşit „Viaţa e o junglă” sau „Trăim într-o junglă” nu o să mai fie doar o figură de stil. Prin managementul meu, strict personal,  probabil mă voi adapta, sau poate… nu! Una peste alta, oricum aveam de gînd să-mi schimb coasa pe macetă!… 😉

Servus, Blogolume!
O bibliotecă din alte vremuri găsesc la Bogdan… Viaţa e frumoasă cu cît e mai grea, spune optimist CorneliusMelami, cu umoru-i cunoscut, povesteşte o întîmplare… casnică.  Da, viaţa e frumoasă şi la vară… cald! 😉 Gabriela caută o copilărie. Pierdută… Onu vorbeşte de o brigadă… Cu pistoale! Nu, nu cu… macete 😉 Tristeţe la Deea… Despre prezentul… inexistent, aici!
Toate cele bune!

P.S. – Acest „El Dorado” nu poate fi decât de la Maiden! Nou nouţ şi tot mai… aproape! 😉

Ca-n junglă. Cine-i Kruger?

La ora asta se negociază „la greu” poziţiile pe care le vor adopta partidele privind viitorul Guvern. Mai mult că sigur ies scîntei de sub mese… Spre seară, „pe surse”, probabil, se va întrezări formula şi faza asta va face „rating” la greu la TV. Ce combinaţie va ieşi, parcă nici nu mai contează însă pentru noi,  ăştia de rînd. Privesc în jur şi nu pot să nu remarc indiferenţa, lehamitea. „Toţi, o oală şi-un pămînt!”, aşa gîndeşte lumea… Fiecare îşi ştie propriile probleme, nimeni nu se aşteaptă nici la minuni, nici la responsabilitatea guvernanţilor. Mai mult, oamenii intuiesc că în orice variantă nu le va fi bine, văd pe feţele trecătorilor îngrijorarea… Instinctul de conservare îi face să se ţină departe de alte surse de nervi, în acelaşi timp refuzînd să se încreadă în ceva sau cineva. Unii, mai puţini, privesc totul cu detaşarea şi amuzamentul spectatorului de circ, probabil găsesc în asta un fel de… decompensare, mai ales cînd au ocazia sa şi înjure printre dinţi.  Alţii, mai grav, cad pradă deprimării („marea depresiune”, mai ţineţi minte?) şi tind să abandoneze, să lase garda jos… Ceea ce e cel mai grav. Ba chiar şi companiile o dau pe antistres… Ştiu ele ce ştiu…

În încercarea noastră de a ne păstra calmul cînd ne loveşte, la fiecare 10 minute, cîte o ştire alarmistă despre criză, mai contează că UDMR-ul merge pe mîna PD-L şi că de aici se întrezăreşte ceva? Cred că nu. Eu unul văd totul, şi politica şi restul, la acest moment, ca în filmuleţul de mai jos, din junglă (un fel de „hap”, de antidot)… Depinde cum îl interpretăm fiecare dintre noi.  Poate fi chiar şi reconfortant, dat fiind deznodămîntul.

N.B. După „Ziua”: Au pus-o de un FSN, PSD a ales guvernarea cu PD-L, dar fara UDMR. Acu’ să vedem cine-i Kruger?! Şi să ne… mai aventurăm la alte comentarii în orele care vin?…
🙂