O privire înapoi și o privire înainte

Ticăloși, parșivi, jigodii?…  De ce-om fi așa unii dintre noi?  Pare-mi-se că „a călca pe cadavre” a devenit „a călca pe ființe vii” – lege a „supraviețuirii”, într-o Românie bezmetică, după aproape 30 de ani de „libertate”, „democrație” și capitalism multilateral dezvoltat. Suprem progres! Nu spun ceva nou, ba o „joc” chiar cu naivitate și destule… ghilimele, dacă „pe vremuri” astea nu ar fi fost doar figuri de stil pentru a ilustra cazuri excepționale de primă pagină de gazetă. Acum senzația e că aceste trăsături malformate au ajuns să țină de CV, iar cei veniți „din urmă” par dresați să și le poarte obligatoriu în instrumentarul comun, pînă într-acolo încît gustul și mirosul de sînge să le devină firești. Nu te aștepta la compasiune, la compromis, la o vorbă bună „cînd intri aici, în acest ring”, pare să fie dictonul #rezistenței într-o lume și o viață autodefinite drept… „concurențiale” și ale… „performanței”. Dar asta pe o ipocrizie soioasă, fiindcă altfel mulți proclamă puterea empatiei, a voluntariatului social, ba chiar a simplității și curățeniei, a… rosturilor, prin simandicoase teorii și exerciții pornind de la… downshifting și pînă la… mindfulness. Oh da, cruzimea e mai ușor digerabilă – poate să aibă chiar un sens în călirea speciei! – pe un asemenea blat de tort împopoțonat cu bomboane altruiste și citate motivaționale pozitive. Ești cumva dintre care care au avut azi un „mic”… măcel reușit cu un oarecare rival, măcel lăsat cu uși trîntite în nas, cu ziduri în loc de cuvinte, cu gesturi în loc de argumente, cu ridicat din umeri în loc de „pune-te în locul meu”, cu disperări, deznădejdi fără soluții de partea cealaltă, poate cu prăbușiri și praful aferent?  Vei bifa victoria și în seara asta, triumfător, la un club sau pub sau la o sesiune de shopping în aplauzele asistenței tale superioare, spilcuite și dezinteresate? Dacă da, atunci privește un pic în urmă și un pic înainte. Ah, da, probabil nu o să vezi nimic și într-adevăr exercițiul ăsta n-are cum să-ți iasă. Nu acum și nu pe portativul scurt și glorios cu „lacrimi și pumni în pereți” al zilelor tale de glorie. Dar ești pe drumul cel bun și curînd, prea curînd, îți vei căpăta și tu privirea!

PS. – Prezenta stare nu-i decît o revenire la un elogiu al mitocăniei și la o poveste fără sfîrșit. Toate-s vechi!   😉

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Convenţii, şabloane. Mutilări

Politicienii sunt curve. Femeile sunt isterice. Bărbaţii, porci. Guvernanţii, demagogi. Funcţionarii, mafioţi. Doctorii, şpăgari. Şefii, parveniţi. Profesorii, blazaţi. Poliţiştii sunt miliţieni. Judecătorii sunt corupţi. Vecinii, nişte securişti. Brănenii, nişte zgîrciţi. Ungurii, şovini. Românii, şmecheri. Italienii, macaronari. Ruşii, beţivi. Nemţii, corecţi. Ucrainienii, racheţi. Modelele, femei uşoare. Actriţele, nişte stricate.  Maneliştii, nişte ţigani. Modiştii sunt poponari. Ziariştii, nişte pierde-vară. Ardelenii sunt blegi. Oltenii, iuţi.  Pesediştii, nişte comunişti. Bancherii, nişte hoţi. Popii, farisei. Poeţii, muritori de foame.  Cîntăreţele, nişte fiţe. Artiştii, nişte fraieri. Analiştii, nişte mincinoşi. Primarii, nişte baroni.  Patronii, nişte moguli. Salariaţi, nişte sclavi. Cei fără diplomă, nişte incompetenţi. Conştiincioşii sunt proşti. Sportivii, nişte drogaţi. Blogherii, nişte ciudaţi. Ţăranii, nişte analfabeţi. Şomerii, nişte rataţi. Avocaţii sunt impostori. Vedetele, nişte neserioşi. Femeile de servici, nişte amărîte. Pieţarii, nişte escroci. Taximetriştii, nişte vitezomani. Celibatarele, fete bătrîne. Romanticii sunt inadaptaţi. Chelnerii, nişte leneşi. Instalatorii, nişte curvari. Latinii, buni amanţi. Preşedinţii, nişte tirani.
Ne învîrtim printre şabloane, etichete, categorisiri. Aproape toate în notă negativă. Trase pe două coloane, categoriile şi epitetele astea suportă permutări în voie. Mutilaţi şi… astfel mutilanţi avem senzaţia că suntem definitiv liberi, egali, ba chiar neconvenţionali!

P.S. Am topit ultimul petec de zăpadă. Într-o fotografie pe Livada Poştei. Fără pic de părere de rău;)

Doi ani de dor de Octavian Paler

Au trecut, deja, doi ani de la despărţirea noastră de Octavian Paler… Sau de la despărţirea lui de noi… Ce înseamnă asta pentru fiecare dintre noi? Am putea căuta să răspundem, fiecare în parte… Sau, poate,  nici nu ne pasă. Poate nu găsim nimic… interesant în chestia asta.

„Mă deranjează, totuşi, să văd că nu putem duce nimic pînă la capăt. Am mari îndoieli că românul s-a născut poet, cum ne place să spunem. În schimb, sunt aproape sigur, azi, că românul s-a născut sofist şi că „filosofia băşcăliei” se bazează pe aptitudinea de a bagateliza orice, mai ales nenorocirile. Nu putem trăi, se pare, fără să dăm dimensiuni de catastrofă unor fleacuri şi, paralel cu aceasta, să coborîm în deriziune catastrofe autentice. E în firea noastră, s-ar zice, ori să exagerăm totul ori să nu luăm nimic în serios. Dacă anticii căutau frumuseţea înlăuntrul disperării, dacă francezii se plîng că abuzul de inteligenţă i-a împiedicat să-şi dezvolte şi mai mult spiritul creator, noi avem uşurinţa de a persifla orice suferinţă, convinşi că numai „proştii” se arată viteji cînd nu e cazul. Nici o dramă nu scapă de bîrfe, iar procesele de conştiinţă ne plictisesc. Hamlet nu e sumbru la noi. Se duce cu amicii, „la o bere” şi le povesteşte dilemele sale. Pe Oedip, nu-l înţelegem. Avea tronul, avea puterea, nu-l silea nimeni să se sacrifice pentru adevăr, ce-i trebuia? Pe scurt, suntem în stare să îndurăm orice nenorocire, dar nu ne socotim obligaţi să o şi respectăm! Nu ne putem descurca, se pare, fără o doză apreciabilă de superficialitate care ne ajută, în momentele grele, să facem haz de necaz. Un „banc” inteligent sau o glumă proastă ne consolează, ne relaxează, în situaţii în care alţii ar ţipa, de neputinţă sau de furie.”

(Octavian Paler, din „Don Quijote în Est”, 1994)

Tot într-un şapte mai, acum 176 de ani, se năştea Brahms… Dincolo de coincidenţa acestei date, chiar dacă nu aş fi ştiut de ea, aş fi fost oricum tentat – nu ştiu de ce – să ilustrez orice gînd despre scepticul şi pesimistul şi atît de românul Paler, tot cu Brahms, un mare romantic şi el.