„Foloseşte-ţi creierul! E gratis!” Dictonul ăsta şi cu imaginea aferentă, a lui Hugh Laurie cu un creier la (în)demînă au făcut carieră printre miile de citate „inspiraţionale” care defilează zilnic pe wall-uri. Nu ştiu cîţi l-or fi citit şi din aceia cît or fi băgat ceva la cap din moment ce inflaţia prostiei pure ne înconjoară şi a cam scăpat de sub control. Poate că, dată fiind oricum utilitatea… relativă a pereţilor albaştri în procesele „clasice”… de cogniţie ar fi mult mai utilă postarea unor asemenea afişe pe autobuze sau în locul unor semne de circulaţie, dar asta-i altă poveste deja.
Cum altfel să traduci (doar nu hierofanic!) capacitatea noastră dîmboviţeană de a ne da cu stîngu-n dreptu’, de a încurca borcanele, cu corolarul personal suprem: de a ne face viaţa amară? Nu ştiu (alţii cum sunt, sic!) însă nu pot să nu mă simt urzicat constatînd, cotidian, cît de simplu ar fi ca în interacţiunile noastre socialmente necesare să le acordăm celorlalţi răgazul înţelegerii şi al utilizării simple a neuronilor. Să nu fi mîrlan, să te pui în locul celui dinaintea ta, indiferent ce i-ai cere, să îi întinzi o mînă şi un cuvînt edificator şi eventual să-i zîmbeşti. Ce o fi aşa de greu?
Spuneam despre inflaţia de zicale motivaţionale în care ne refugiem, alături de care pozăm. Majoritatea sunt truisme de-a dreptul şi totuşi au un succes acaparator… Utilizarea acestora în exces mă face să văd în fapt exact deficitul substanţei lor. Cînd, organic, unei vietăţi îi lipseşte ceva, aceasta pune botul si linge ba pămîntul, ba iarba, ba pietrele pînă la sastisire… Aşa şi cu noi: rulăm obsesiv pe rapid înainte scame de înţelepciune (încîntătoare de altfel, recunosc, contaminat!) doar-doar ne-om molipsi cu ceva de acolo. Efectul este însă invers, devianţa se adînceşte. Anomizaţi şi frustraţi pînă la absurd ne exhibăm astfel tocmai goliciunea şi, după caz, fiindcă lucrurile se împletesc aici, Prostia aia amară, fiindcă tot despre ea era vorba… Stiu, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, da’ zic şi eu, aşa… moralizator! Evident, truisme. Nici măcar nişte gînduri… „fractale” ;)…
Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 🙂
P.S. – Şi a fost o scamă, tangenţială cu o dilemă CATCHY
Genunchiul Lumii 