România sună bine! Şi se citeşte

După toate probabilităţile, unii ne vom dori ca anul ăsta, 2009, zugrăvit cu tărie, de către fel de fel de analişti pe la televiziunile lor flămînde de audienţă, ca unul terifiant şi blestamat, să treacă rapid şi fără prea multe amintiri pentru noi. Cu toate electoralele lui, cu toate crizele lui, cu toate isteriile lui, cu dezvăluirile, cu tot guvernul lui mondial, cu toate conspiraţiile lui, unii vor să ne convingă cum anul ăsta s-a născut cu un… ADN prost. Sunt curios cîţi vor fi optimiştii incurabili care vor rezista în faţa acestei furtuni. Sunt curios, la anu’ cîţi vor fi sau cîţi vom fi cei care vom păstra anul ăsta în amintiri, în cele memorabile prin farmec, prin unicitate. Nu mă refer la memoria care înspăimîntă. Scriam acum cîteva zile despre refugiul în cultură recomandat de un actor. Şi acum am senzaţia că fie şi doar în încercarea de a scrie despre întîmplări bune încep să mă simt ca un Don Quijote… Observ cum ştirea pozitivă naşte tot mai mult reacţii disproporţionate de genul: „Cum băi, tu nu vezi ce se petrece în jurul tău? Ţie îţi arde de ghiocei, fir-ai al… să fii!” Sau încercarea de a găsi refugii este privită cu suspiciune, cu răutate chiar. Cred că mai firesc, mai natural, mai binevoitor încep să fie privite şi comentate articolele despre crime, hoţii, violuri, boli, corupţie… Am senzaţia asta cînd acum, în vremurile astea, lucrurile ar trebui să fie pe dos. După mintea mea…

Cu toate astea, eu cred deja, şi le aştept să se întîmple, că vom avea anul ăsta momente memorabile, de trăit din plin, de suflet, revigorante. Şi mă refer acum doar la lucruri mărunte, însă suficiente. Mă refer la nişte muzici şi la nişte cărţi. Vor veni să ne (în)cînte Nazareth, Depeche Mode, Motorhead, Carlos Santana. Au fost deja Sting şi… Vitas. Vor mai veni „războinicii” de la Manowar, în iulie, atît de dragi Mihaelei mele şi în „top ten-ul” meu rock – concert pentru care ne-am „rezervat” deja bilete! Posibil să apară şi rarissimii AC-DC şi U2! Nu aş fi visat acum cîţiva ani că toţi aceştia îmi vor fi atît de aproape. Aşadar, România sună bine! Nu?

Apoi, rămîn la „obsesia” cărţilor „în vremuri de criză”. Acum două zile, cînd scriam pe marginea vorbelor lui Mircea Diaconu nu văzusem clipul publicitar privind lansarea colecţiei „Biblioteca pentru toţi” a „Jurnalului Naţional„… L-am văzut în seara asta, şi nu mi se pare doar o reclamă. Este mai mult decît ce au făcut cei de la „Cotidianul” şi „Adevărul” în ocazii similare. Este un mesaj. Un mesaj care, cam merge pe ce scriam şi eu… Şi dincolo şi de mesaj, evenimentul este memorabil – vorbim aici despre literatura română de aur! – mai ales că se va deschide cu o carte pe care o iubesc mult: „Cel mai iubit dintre pămînteni„, de Marin Preda! Carte, în prima ei ediţie, cea cenzurată de Ceauşescu şi cumpărată „pe pile” atunci, pe care o păstrez ca pe nişte sfinte moaşte. Aşadar, România citeşte! Sau poate să o facă (i se oferă asta, cineva se mai gîndeşte la asta) sau poate fi citită! Dacă astfel de lucruri, primăvăratice, mai sunt posibile, atunci speranţa se iţeşte din nou. Cu atît mai frumos cu cît terenul e al naibii de arid!

UPDATE: Îi mulţumesc lui Osterhase pentru trimiterea la Scrisoarea către liceeni a lui Tudor Chirilă. Se leagă numai bine cu toate cele scrise aici zilele astea. E de citit! Şi nu doar!