Lanţul suportabilei crize a domnului Preşedinte

lantul-11„Zona de impact”. Aşa-i zice emisiunii Corinei Drăgotescu de la Realitatea… Ultima ediţie a acesteia m-a lăsat perplex, chiar a fost un impact nemeritat pentru mine. Nu am avut niciodată afinităţi cu postul ăsta de televiziune. Şi mă refer mai ales la jocurile politice, altfel nu am nimic cu alte producţii, unele reuşite. Ca oricine, am văzut încotro bate vîntu’… Aseară însă am resimţit un gust şi mai amar. Ce ştire şi-a găsit să producă comentatoarea sus-numită? Una despre lanţul de la gîtul preşedintelui! Da, subiectul lanţului de aur a făcut vîlvă după Anul Nou şi l-a trimis pe Băsescu, pare-mi-se, pînă prin zona maneliştilor. Nu fără îndreptăţire, ne-am întrebat cum a putut să pozeze aşa, cu podoaba la grumaz… Aşa că trebuia dată, nu-i aşa, o „ezplicaţie”. Şi aceasta a venit. I-a fost servită poporului. Poporului ăstuia sentimental, care trebuia făcut să înţeleagă că preşedintele lui nu-i „unu’ d’ăia” şi că nu e vorba decît de o dragă tradiţie de familie, aşa cum avem, nu-i aşa, toţi. Intimitatea preşedintelui a fost scoasă astfel la teveu, pentru o lacrimă acolo, în plus, pentru o apreciere frăţească, aşa ca de la om la om, ca între familişti ce ne găsim. De ce am eu impresia (poate doar impresie…) că lanţul cu pricina a ajuns în studioul Realităţii, cu răvaş dedicat de la Cotroceni? De ce am eu senzaţia că Drăgoteasca nu putea găsi explicaţie mai tîmpă pentru postura jenantă în care a acceptat să se pună decît: „Pînă la urmă, sentimentele fac uneori mai suportabilă şi criza… Sentimentele fetelor faţă de preşedintele Băsescu”? Aşadar ştim cum face Băsescu să treacă peste criză. Ştim pînă şi ce are scris pe medalionul lanţului de la gît… Ştim şi ce grupă sanguină are marinarul nostru Preşedinte. Putem dormi liniştiţi!

P.S. – Dacă nu mă înşel, Corina Drăgotescu a suportat o ofensă dură din partea lui Băsescu, într-un moment extrem de greu pentru ea… Mai aveam o undă de consideraţie, profesională, faţă de ea, reminiscentă perioadei de la „Adevărul”. Dar s-a dus… pe apa Realităţii!

Ţara tuturor posibilităţilor… unora

Mă gîndesc ce… ruşine mai mare poate fi, pentru un român mîndru, orgolios nevoie mare şi atent la căutătura vecinului, decît aia de parlamentar şomer. E nasol ca viaţa să te izbească atît de nedrept, nu? Adică după vreo patru-opt-doişpe ani de înaltă demnitate să te trezeşti, deodată, în faţa ghişeului de la şomaj şi poate chiar mai rău, să fii trimis la ceva cursuri de pregătire pentru… „reintegrare”, asta nu dă bine. Nu voi fi atît de… populist încît să zic: „da, aşa le trebuie, fir-ar ei de… şi pe dincolo că nu se mai săturau de maşini la scară, secretare şi indemnizaţii!”… Nu, mi-e doar milă de cei vreo cincizeci de foşti că nu au ştiut şi ei cum să se facă baroni. Mi-e milă de ruşinea lor că uite au ajuns de rîsul tîrgului, să ajungă să ceară ajutor de şomaj, potrivit… „regulamentului”! Cei 48 (încă nenominalizaţi prin ştiri, deşi am vrea să-i ştim şi noi) vor primi, fiecare, cam trei indemizaţii brute, adică vreo 21.000 de lei, fiindcă rămîn, bieţii de ei, fără surse de venit… Dacă nu cumva s-or pensiona dup-aia, cu pensie de parlamentar, mai ştii?  Şi cine mai spune că România nu are grijă de sărmanii ei cetăţeni? Păi cum? Nu au trudit oamenii ăştia ca să trăim noi bine şi după atîta osteneală nu meritau şi ei o atenţie, acolo, plus recunoştinţa patriei?

Cît e un ajutor de şomaj? Din ăla pe bune. Vreo cinci milioane de lei vechi,12 luni, parcă, pentru milioane de şomeri care îşi aşteaptă rîndul… Cît are pensia un profesor, un academician, un actor, un doctor? Banii ăia la care ar trebui să renunţe toţi dacă pot şi sunt chemaţi să îşi mai facă meseria cumva, după cum a semnat ordonanţa premierul ca…  primarul? Dar nu, nu mai întreb nimic, că cine ştie unde ajung, pe la alţi pensionari de soi. Nu de alta, dar nu aş vrea să îi bag pe toţi în aceeaşi oală cu cei 48. Nu sunt drept, recunosc… Trăim într-o ţară corectă (cine are noroc şi tupeu, are!) şi nu se cade… mai ales pe vremuri de criză.

PS. – Şi dacă tot vorbeam de sărmani… Un miliardar neamţ, Adolf Merkle (Heidelberg Cement, Ratiopharm), cu o avere de vreo 9 miliarde de dolari s-a sinucis, s-a aruncat în faţa trenului, tot pe motiv de criză. De ce n-o fi îndrăznit şi el  să ceară, acolo, un ajutor, o asistenţă socială, ceva, aşa ca românii ăştia isteţi? Da’ vorbesc cu păcat… Dumnezeu să-l ierte!

UPDATE: Iată-i pe parlamentarii-maţe pestriţe care iau indemnizaţia aia „de tot rahatul”, sfidătoare pentru o ţară de oameni tot mai amărîţi (aşa o consideră ei, la nivelul pretenţiilor şi foamei care îi reprezintă). Veţi vedea şi cam ce conturi au unii dintre ei… Mizerabil! Îi găsiţi, aici, în „Ziua”.

¡Viva la Revolucion!

În vreme ce, încă din prima zi a anului (!), pe posturile de ştiri comentatorii se inflamează pe marginea întîlnirii convocate de Băsescu la Pelişor, cu guvernul, cu şefii camerelor parlamentului, cu şefii serviciilor secrete şi cu… nevestele tuturor… În vreme ce se ridică la rang de ştire apariţia unui Băsescu oarecum euforic şi cu un lanţ gros de aur la gît, după această întîlnire, spunîndu-ne că el, ca om nu-şi poate dori nimic, personal, pentru noul an, fiindcă e Preşedinte şi Preşedintele nu-şi poate dori decît „să trăim bine”, noi ăştilalţi… În timpul ăsta, eu eram hai-hui pe net căutînd… Cuba! Păi ce-mi veni? Cum, nu ştiţi? Azi (ieri) se împlinesc 50 de ani de la revoluţia comunistă cubaneză! Nu, nu m-a apucat nicio nostalgie şi nici nu sunt adeptul postării pe marginea unor cifre fixe de istorie, dar mi se pare reconfortant uneori să privesc spre părţile exotice ale… Genunchiului Lumii. Poate şi din cauza gerului de afară şi a senzaţiei de spleen pe care o am azi… Habar n-am! În orice caz, Cuba aniversează 50 de ani de comunism deplin şi n-are nicio treabă cu restul lumii, îşi duce mai departe traiul mizerabil, cum spun statisticile. Aproape nicio treabă, dacă m-aş gîndi cum mai speră ei încă în instaurarea unui comunism, pardon!, „cubanism” mondial şi cum le dau azi cu tifla americanilor cu criza lor cu tot. Asta, apropo şi de faptul că se consideră că izolarea Cubei o fereşte foarte bine  de criza economică mondială. Aşa am găsit mesajul lui El Comandante Fidel Castro, trei rînduri pentru „eroicul popor” cubanez, dar şi mii de pagini despre El Comandante Che Guevara, ca să nu mai vorbesc de alte sute de însemnări de călătorie care te trimit cu gîndul la o Cubă paradisiacă, plus însemnările oarecum admirative ale lui Cristoiu despre Fidel. Ba mi-am amintit chiar şi de scenele din Sicko al lui Michael Moore (pe care, zic, musai să îl vedeţi! ) în care nişte prăpădiţi de yankei bolnavi şi neajutaţi de Sistemul SUA , după ce au scurmat prin rămăşiţele de la WTC-ul de dupa unşpele septembrie american şi-au găsit alinarea, gratis, în braţele sistemului cubanez de sănătate. Şi uite cum m-am cam dumirit eu cum e cu comunismul în 2009 şi cum de nu se atinge nimeni, cu nicio revoluţie de niciun fir din barba cubanezilor. Că o fi sau nu din cauza lui „Trabajo si, samba no!”, ori „Samba si, trabajo no!”, mai curînd, fiindcă e multă samba, rom, havane şi sunt multe fete bune pe acolo prin insulă, nu ştiu, însă zău mă gîndesc cum de nu am primit niciun semeseu de genul: „2009 să-ţi aducă numai bucurii şi sănătate şi să treci prin criză ca în Cuba!„, sau altfel spus: „¡VIVA LA REVOLUCION!”

PS. Altfel, aflu că stabilirea de liste cu ţeluri la început de an e riscantă, poate duce la depresii. Subscriu 🙂

Mira e stresată… dar face faţă!

Dacă ştirea e corectă (şi de ce să am motive să cred că nu ar fi?), ziariştii de la „Adevărul”, care titrează azi Ştabii de la Interne îşi riscă viaţa la birou” îşi vor aduce, involuntar, o contribuţie însemnată la capitolul „bancuri cu poliţişti” din enciclopediile de gen. Nu vreau să fiu răutăcios, să-mi atrag mînia vreunui ins cu epoleţi, şi nici nu o să bat acum vreun „apropont” legat de lefurile bugetare care se învîrt lejer pe la 3000 de „euri” însă trag nădejde că noii guvernanţi vor termina treaba pe care au început-o umblînd şi prin fişele de post menţionate în amintitul articol. Ce român nu se simte umilit să afle că băieţii ăştia lurează „în condiţii deosebite de muncă” de genul: opt ore de birou, fix, „cu volum mare de operaţii mentale complexe”, putîndu-se îmbolnăvi, sărăcuţii, de ulcer din cauza presinilor psihice „deosebite” şi fiind supuşi atacurilor nemiloase ale radiaţiilor electromagnetice produse de perfidul monitor al calculatorului! Ca să nu mai vorbim de  pericolele impuse de nevoia obţinerii de profit (!), de deplasările la bilanţuri şi festivităţi şi de „presiunea timpului şi a calităţii sau prezenţa în unitate aproape zilnic”! Şi cîţi alţi purtători de hîrtii şi legători – cu ac şi aţă – de dosare nu or mai beneficia de binecuvîntarea unor astfel de „condiţii grele de muncă”? Mă refer, desigur, la ei la minoritatea birocraţilor din tot sistemul bugetar românesc, nu la toţi pălmaşii de pe acolo…
Dincolo de hazul de necaz aferent nu pot să nu constat faptul că în piaţa muncii avem două Românii. Bugetarii, precum cei de mai sus, care nu au alt „stres” decît cum să cheltuiască banii statului şi „privaţii” (cei dintr-o Românie mult mai reală!) care trebuie să FACĂ bani. Iar de aici diferenţele fundamentale: de viziune, de expertiză, de calificare, de responsabilitate, de percepţie a crizei, de… mofturi şi aere… A, şi dacă tot vorbeam de condiţii grele de lucru, cum ar putea înţelege un bugetar, de genul celor mai de sus, stresul angajatului „la privat”, care nu are niciun spor la leafă şi trăieşte zilnic cu spaima şomajului şi concurenţei şi nu prea îşi permite să se gîndească la o pensie frumuşică şi încă de la vîrste fragede? Doar transferîndu-l, peste noapte, într-o firmă particulară! Atunci să vezi stres, vertijuri, greţuri şi ulcer şi asta fără zile de recuperare şi concedii suplimentare plătite! Dar asta e, ăştia suntem, nu trăim într-o lume perfectă. Sau altfel spus: fiecare cu norocu’ lui! 🙂
site-gov1PS. – Chiar, Ministerului de Interne tot MIRA îi zice şi acum? (de pe pagina guvernului, proaspăt ce-i drept!, nu am putut încă afla). Nu de alta, dar zău că nu-l prinde numele ăsta de fetişcană despletită, duioasă, că îmi tot vine să zic: „Mira merge mai departe…” sau „Duios, Mira trecea…”

„Vremurile întunecate” de după Huntington…

samuel-huntington„Modernizarea a sporit în general nivelul material al Civilizaţiei pretutindeni în lume. A întărit ea însă şi dimensiunile morale şi culturale ale Civilizaţiei? În unele privinţe, se pare că aşa s-a întîmplat. Sclavia, tortura, abuzurile asupra indivizilor au devenit din ce în ce mai puţin acceptabile în lumea conteamporană. Totuşi, este acesta pur şi simplu rezultatul impactului civilizaţiei occidentale asupra altor culturi şi prin urmare o reversiune morală se va produce pe măsură ce puterea occidentală decade? Există multe dovezi în anii ’90 ale relevanţei paradigmei „haosului real” din afacerile mondiale: o decădere globală a dreptului şi a ordinii, state eşuate şi o anarhie crescută în multe părţi ale lumii, un val global de crime, mafii şi carteluri ale drogurilor transnaţionale, o crescută dependenţă de droguri în multe societăţi, o slăbire generală a rolului familiei, un declin al încrederii şi al solidarităţii sociale în multe ţări, violenţe etnice, religioase şi civilizaţionale şi supremaţia pistolului, prevalente aproape în întreaga lume. (…) crimele sunt în plin elan şi elementele de bază ale Civilizaţiei pălesc. Afirmarea corporaţiilor transnaţionale ce produc bunuri economice este rivalizată din ce în ce mai mult de afirmarea mafiilor criminale, a cartelurilor drogurilor şi a bandelor teroriste care asaltează violent Civilizaţia. (…) La nivel global, Civilizaţia pare în multe privinţe că cedează barbarismului, generînd o imagine a unui fenomen fără precedent, Vremuri Întunecate globale, care coboară probabil asupra umanităţii.”
Aşa scria Samuel Phillips Huntington, în „Ciocnirea Civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale„, prin 1997. Controversatul politolog  a murit în aceste zile de Crăciun (iată şi aici un interviu cu Huntington)… Nu va mai apuca să vadă cum vor arăta în fapt acele „Vremuri Întunecate globale” care încep să se mijească, întruchipate în „crize”… Dar nouă ne-ar prinde bine să îi mai recitim din rînduri pentru posibile răspunsuri la tot mai acutele noastre „De ce – uri”.

PS. De ce, tot de Crăciun, israelienii au început să bombardeze din nou Fîşia Gaza şi au ucis deja peste 200 de oameni?

Un guvern de vis. De văzut cu ochii

ROMANIA NEW GOVERNMENT BOCCel mai solid, cel mai onest, cel mai competent! Ăsta ne este guvernul, guvernul Boc, guvernul României întregi. Nicicînd n-am mai văzut, ca aseară, atîta frăţietate şi armonie, nicicînd atâta echilibru al puterilor din Stat. Cu Preşedintele în capul mesei – cel ce şi-a văzut visul cu ochii, „Pohta ce-am pohtit!” – iar de-a stînga şi de-a dreapta sa cu preşedinţii camerelor şi cu Patriarhul, toţi s-au întrecut în a boteza guvernul pedelistopesedist. Înşiraţi frumos, ca mărgelele bine şlefuite, unul pedelist, unul pesedist, unu şi unu şi tot aşa, miniştrii au ascultat smirnă înălţătorul discurs al preşedintelui de după Jurămînt. Adînc le-a zis preşedintele: „s-a făcut un compromis care nu compromite” şi or fi înţeles că orice compromis poate fi, de acum, făcut pentru a oferi sfîrşitului de mandat prezidenţial, al Lui, împliniri măreţe. Sau poate au găsit o altă logică a acestor cuvinte?… 🙂 Guvernul deplin, guvernul istoric care va moderniza România şi va transforma greaua criză şi greaua moştenire în bieţi căţei puşi cu botu’ pe labe. Nu-i aşa că ni s-a umplut sufletul de bucurie, aproape orgasmico-metafizică, la văzul unei asemenea privelişti, a unei astfel de minunăţii? Da, ne-a pus Cel de Sus mîna în cap! Acum nu ne rămâne decît să strîngem cureaua şi să punem osul la trabă pentru propăşirea ţărişoarei noastre scumpe şi dragi, iar Ei promit să nu-şi mai sară la beregată. Şi să nu ne fie teamă, Guvernul veghează destoinic şi moral, într-o pace deplină ca voinţa poporului să se împlinească! Aşa să ne ajute Dumnezeu! (Şi nu aş vrea să se înţeleagă cumva că aş vorbi de rău despre Cele Sfinte în chiar miez de Sărbători, cu atît mai mult cu cît în Pastorala de Crăciun, însuşi PF Daniel ne îndeamnă la unire în faţa aceleiaşi crize!…)

Dragostea şi Revoluţia

De 19 ani, zilele astea toate organele şi organismele, alese sau numite, se aliniază frumos prin faţa troiţelor, prin faţa primăriilor, prin pieţele centrale, să „comemoreze” Revoluţia din Decembrie 1989… Cu fanfara, cu pas de defilare, cu coroane… Acţiunea se bifează rapid şi se raportează ca reuşită. La televizor, un „memorial”, două, cîte un reportaj, în fiecare an acelaşi, în care reporteriţa bălaie întreabă trecătorii: „Ce mai ţineţi minte de la revoluţie? S-au împlinit idealurile revoluţiei?”… Răspunsurile sunt stereotipe şi bîlbîite. Tinerii sau adolescenţii nu se sinchisesc, molfăie o gumă de mestecat în faţa microfonului şi bagă nişte „Ăăăăăăă….Deeci….” şi bîguie ceva despre Ceauşescu… Cam asta se întâmplă din 1989 încoace. An de an, memoria ni se subţiază iar momentele acelea devin rămăşiţe de istorie amestecate cu fantasmagorii şi legende. Cel mai grav e că „autorităţile” joacă acest teatru prost al solemnităţii. Mai bine nu ar face nimic. De fapt , cine mai caută azi proprietatea lui Decembrie ’89?. Cine mai ţine minte ce a fost atunci şi de ce? Cine mai acordă acelor momente semnificaţia lor reală? Cine mai găndeşte că dacă azi trăim ceva şi cumva, asta se datorează şi gestului „sinucigaş” al celor care au murit atunci… Au murit… pentru ce? Căutaţi pe Google, pe YouTube. Sunt resurse de tot soiul pe subiectul ăsta. Unele produc iritare, altele stîrnesc curiozitatea, altele sunt stupide. Revoluţia s-a mutat, parţial, pe Internet. Cred că mai curînd din dragoste de… Internet şi trafic decît din recunoştinţă faţă de Revoluţie.  Şi au trecut doar 19 ani, totuşi. Ce va mai rămîne din ASTA peste alţi 20-30 de ani?

P.S. – Da, „Dragostea şi Revoluţia” e un film al lui Gheorghe Vitanidis, de prin 1983…

La cacealma?!

Vorbeam ieri de deznodăminte… Ca în filmele de acţiune, suspansul face parte din show şi pe scîndura politichiei… Deznodămîntul se mai joacă puţin, ca şi cum cineva ţine neapărat să mai acorde cîteva puncte de rating televiziunilor de talk-show. Un motiv pentru această amînare? UDMR-iştii spun că au bătut palma cu PD-L şi cu Băsescu indiferent de dorinţele PSD-iştilor… Atunci? Renunţă la pretenţia lor social-democraţii? Au căzut iar de „prostănaci”? Dacă merg pe un guvern cu PD-L-UDMR vor fi luaţi drept neserioşi şi de preş… Dacă renunţă la guvernare tot pică de fraieri că au pus botu’… la ocheadele Băsescului şi i-au căzut în braţe ca o fetişcană … Oricum au jucat prost cartea asta… În cazul în care ce spune Marko Bela este „pe bune”, probabil încă de la început Cotroceniul a dorit un guvern „minoritar” PDL-UDMR. Cine le-o fi băgat în cap pesediştilor chestia cu UDMR-ul, un fel de cal troian? Cineva care a vrut să îi înfunde şi mai tare în cacao. Dacă e aşa, au căzut în capcană… şi au rămas definitiv în ofsaid cu varianta unei opoziţii ruşinoase…
Putea fi o opoziţie bărbătească dacă ar fi procedat ca PNL-ul, care a rostit cuvîntul opoziţie de la bun început ferindu-se de un mariaj din interes cu partidul lui Băsescu.
Sau totul a fost la „cacealma”? Adică PSD-ul a cerut ieşirea UDMR ştiind că aşa ceva nu se poate, la fel ca şi PNL-ul care a ştiut de la bun început că faza cu păstrarea premierului „nu se egzistă”… pentru a da toţi de înţeles pedeliştilor că nu vor cu ei. Dar atunci pentru ce toată această… prostituţie? De ce nu se tranşează lucrurile verde-n faţă, în vreme ce ţara e aproape în vrie? Dacă vreo variabilă din cele amintite mai sus va produce efecte e clar că totul e un spectacol ieftin în faţa unui auditoriu considerat afon, adică în faţa mulţimii.
Eu mă repet, Băsescu ar trebui lăsat anul ăsta să guverneze singur, cu ai lui, să se lupte ca un leu cu viteaza Opoziţie şi să-şi doveadească destoinicia în faţa poporului şi să fie ales peste un an, pe bune de 100% din acesta…

P.S.: întrebare: cum se face că ieri, în vreme ce PSD-ul se dedulcea la mierea băsesciană se anunţa la greu că aliaţii acestora, PC-ul erau lăsaţi la mîna DNA-ului? 🙂

Sărbători sau (Ne)Sărbători?

E încă o vreme de primăvară afară… Prea cald. Vîntul răscoleşte şi ridică în aer fel de fel de gunoaie. Ai senzaţia unei vremi bolnave, plină de viruşi, de praf… Moş Nicolae e pentru copii. Şi Moş Crăciun e tot pentru copii, dar unul şi mai mare şi chiar şi mai bogat, (aşa ar trebui să fie…) după cum mi-a spus Ina în drum spre Gradi, zilele trecute… Şi, normal, bucuria e a lor, a copiilor, indiferent de vremuri şi de vreme. Şi noi, ăştia mari ne bucurăm de micile lor bucurii, prin jurul lor. Pentru asta ar fi fost frumoasă puţină zăpadă. Poate o vom avea de Crăciun. Asta ne aduce Moşu’ ăsta: micile bucurii din gînd. Bucuria că este totuşi Sărbătoare încolţeşte în noi, şi ar trebui să fie revigorantă, de acum pînă după anul nou… Dar putem simţi aşa, în afara unor clipe?… Veştile rele, stresul, feţele tot mai încruntate ale oamenilor domină atmosfera… Vrem şi putem să aducem Sărbătorile, spre noi, în noi?… Fiecare avem răspunsul nostru şi de acest răspuns depinde felul în care arătăm noi şi străzile populate de noi… Pe alte străzi, aparent intersectate cu ale noastre, se tot face politică, ruleta rusească a facerii guvernului ţăcăne în weekendul ăsta. Dar contează oare, pentru starea noastră de Sărbătoare sau de (Ne)Sărbătoare?… Vom avea Sărbători mai frumoase, mai liniştite, mai vesele cu un Guvern nou, cadou? Nici vorbă… Dar probabil jocul ăsta de-a guvernul ne place, să îl vedem la televizor, cu silă şi curiozitate… Şi daca ar avea vreo 200 de episoade ar fi şi mai interesant, la concurenţă, un pic, cu Elodia 🙂 Tot nu ar conta prea mult însă pentru… Sărbătorile noastre …

Soluţia morală

Ca simplu spectator al dansurilor de împerechere post-electorale şi asociind asta cu istoria recentă, nu pot decît să remarc soluţiile contra naturii care se întrezăresc pentru guvernare. Desigur, observ asta cu amărăciune, nicidecum cu iluzia că s-ar întîmpla ca politicienii noştri să dea dovadă de morală, eleganţă sau responsabilitate politică în slujba celor ce i-au ales… Sunt convins că o soluţie morală nu există decît teoretic. Cei mai agitaţi în a tranşa povestea în interes propriu par în aceste ore pesediştii… Bătăliile din Kiseleff se dau la vedere, ostentativ parcă aşa încît au ajuns de primă pagină pînă şi în tabloide… Este limpede că aripa PSD-ului care ştie una şi bună, adică „ce-i în mînă nu-i minciună” şi care trage cît mai evident spre a-şi adjudeca acum beneficiile guvernării pe mîna PD-L-ului pare a avea cîştig de cauză. După toate umilinţele şi drumurile la DNA înghiţite de la Băsescu, aceşti pesedişti sunt gata să întoarcă şi celălalt obraz de dragul unor… sinecuri grase în ciuda dispreţului electoratului şi scăderii în sondaje. O alianţă, mai puţin toxică, cu PNL-ul nu le-ar fi nici ea avantajoasă, devenind astfel, la braţul liberallor, sigur „ciuca bătăilor” lui Băsescu şi a partidului electoral. După mine, varianta onorabilă a pesediştilor, cea care le va conserva şi le va creşte procentele pe viitor rămîne opoziţia. O opoziţie infnit mai confortabilă decît o guvernare cu sorţi de eşec într-un an economic ce va fi aproape dramatic. O opoziţie din care vor putea taxa şi mina fără probleme puterea lui Băsescu şi a guvernului său. O opoziţie din care, în doar un an, ar putea ieşi ca soluţie pentru scoaterea României din groapă. O opoziţie din care l-ar putea bate pe Băsescu, cu armele lui, la prezidenţiale. Această mişcare aş fi aşteptat-o de la „cel mai mare partid”: „Domnu’ Băsescu, aţi cîştigat, dreapta a cîştigat, luaţi de aici, faceţi guvernul, guvernaţi cu specialiştii Dvs, că noi ne dăm la o parte…” Ar fi o lovitură mortală pentru Cotroceni… Dar nu se va întîmpla. Mirosul ciolanului de acum, foamea de guvernare, îi va face pe băieţii ăştia să se pună pe tava lui Traian Băsescu. Fără abilitate, fără o viziune pe termen lung, pesediştii îşi vor lega zilele astea bolovanul de gît, dacă nu cumva se vor şi rupe în două cînd mă gîndesc la cei care nu vor înghiţi concubinajul prezidenţial… Şi am scris despre ei fiindcă se vor, aşa cum se vede, a fi „miezul problemei” zilele astea… Vor fi… victime sigure, ale situaţiei economice şi ale preşedintelui-jucător, în ecuaţia dată. Ca, de altfel, oricine se va arunca acum cu capul înainte să guverneze, desigur „în interesul scoaterii României din criză şi a interesului naţional”! 🙂

„Botul tău contează!”

Mă gîndeam ca pînă la alegerile viitoare să nu mai scriu pe teme electorale… Ba chiar mă hotărîsem să nu-mi exprim în niciun fel satisfacţia sau (in)satisfacţia faţă de rezultatul alegerilor. Evident opţiunea mea nu contează… şi oricum ursu’ trece mai departe indiferent de micile dorinţe ale oricărui alegător de rînd. Apoi am văzut că acum e pe tapet chestia cu fraudarea… Da, va urma după vot să se mai strige cîteva zile ce şi cum s-a furat, apoi ne vom juca puţin cu faza cu noul guvern şi alba-neagra pe tema asta… În sfărşit… aş fi vrut să nu mai scriu nimic pe tema asta daca nu m-ar fi distrat bine un text, „Vizita la biroul electoral central”, apărut pe www.times.ro şi însoţit de filmuleţul pe care îl ataşez şi eu aici. Da, ziua de mîine e importantă şi trebuie tratată ca atare şi băieţii ăştia de la „times.ro” chiar au găsit calea. Într-adevăr, miza e mare. Pentru unii. Aşa e: „Botul tău contează!” 🙂 Mă şi oftic că nu am spus-o eu!…

Ps. – Românii votează deja. La Wellington (Noua Zeelandă) s-a deschis secţia de vot cu nr. 158…

Bine că s-a terminat!

Pe bune! Bine că s-a terminat c(h)ampania electorală. Nu mi-a spus nimic, dar chiar nimic. N-am văzut o chestie inteligentă nici ca formă nici ca fond… A fost ceva aşa, ca o ciulama mediocră. Ăştia sunt, cu ăştia defilăm, sau defilează unii! A convins oare careva pe cineva cu ceva? Mai ales aici, la Braşov? Trist de-a binelea, dacă n-ar fi de… rîsu’ plînsu’. Zău, mai contează cine iese, pe cine votăm? Şi mai trist va fi pentru presa noastră dragă şi pentru dragii noştri de bloggeri cărora le va fi mai greu să găsească atîtea bîrfe suculente cărora eu, unul nu le mai făceam faţă… de silă.

Mai bine să mai ascultăm cîte ceva. Să-mi spuneţi cum vi se pare. Mi-a vîndut pontul un amic azi… Sună bine si ajută la schimbarea… percepţiei: Vitas!:

Lista neagră a delaţiunii pe Internet

Ce le mai trece prin cap „antreprenorilor” online, mai precis unora care se ocupă cu recrutări pentru felurite joburi? Ei bine, a apărut un site, care îşi zice „listă neagră” (nu-i fac reclamă aici), în care orice angajator sau slujbaş poate posta „referinţe” despre alţi agenţi economici sau slujbaşi… Adică îi poate pîrî pe aceştia pentru motive precum: minciuna, întîrzierile la program, neseriozitatea ori orice alte pricini care ar fi afectat şi ar putea afecta mai departe activităţile profesionale… Desigur, totul este contra-cost şi chestia se vrea un instrument de lucru mai ales la îndemîna firmelor de plasare a forţei de muncă. Faptul că e pe bani mă face să cred ca ideea nu va avea succes. Idee pe care, personal, oricum o consider ofensatoare. Oricum, nouă ca naţie, ne place mult sportul ăsta, trasul cu urechea, delaţiunea şi lovitul sub centură şi cred că încurajarea acestor metehne, „oficializarea” lor nu va însănătoşi cu nimic relaţiile dintre noi toţi, ba le va otrăvi şi mai mult, le va scoate şi mai tare în public, le va face şi mai… spectaculoase. În orice caz văd că delaţiunea on-line şi violarea on-line a spaţiului intim devin deja locuri comune.

Suntem un popor friguros…

Preşedintele ne îndeamnă să mergem la vot, fiindcă aşa, cică, vom avea un guvern responsabil care va diminua efectele crizei… Carevasăzică pînă acum am avut un guvern iresponsabil… Tot preşedintele ne zice că acum, în sfîrşit, vom alege oameni care să ne reprezinte şi nu liste de partid… Adică să credem că dacă „omul nostru” va cîştiga voturile meritate el va ajunge să ne reprezinte indiferent de scorul partidului… iar el, Preşedintele, va respecta voinţa noastră şi îl va pune şef peste Guvern… Preşedintele vrea şi să trezească în noi patriotismul şi să ne căutăm prin portofel, să punem mînă de la mînă şi să arborăm tricolorul pe la balcoane. Cît de înălţător! Da, ne vom alinia frumos şi vom merge la vot… iar a doua zi vom scoate steaguri la ferestre. Apoi vom ieşi în piaţă şi ne vom striga bucuria şi ne vom simţi mîndri că suntem români şi vom recunoaşte într-un glas că Preşedintele a avut dreptate… Apoi, conduşi de destoinicii noştri aleşi vom pune osu’ la treabă şi bocancul pe grumazul blestematei ăsteia de crize şi uniţi în cuget şi-n simţiri vom trăi un viitor luminos şi prosper. Cît de mult ne lipsea noua un îndemn atît de înălţător! Nu ştiam de ce nu ne mai deşteptăm odată! Păcat doar că e iarnă, e frig, şi atît Ziua Naţională (apropo, 1 Decembrie se scrie cu D mare!) cît şi Marea Zi a Alegerilor au picat în sezonul ăsta şi noi dăm deja semne de absenteism şi de plecat, pentru patru zile în vacanţă! Zilele astea nu ne prea prind, simt eu, noi suntem un popor friguros şi vrem să stăm la căldurică, nici măcar să deschidem geamul să atîrnăm steagul nu ne prea vine, ce să mai răspundem chemărilor înălţătoare! Bag de seamă că… aşadar şi prin urmare suntem un popor… solar şi de-aia „Deşteaptă-te, Române!” nu are niciun efect la noi de atâta amar de ierni. Păi da, altceva era dacă toate astea s-ar fi întîmplat mai la vară, nu? 🙂

Patriotism local sau şantaj sentimentalo-electoral?

Ştirea cu primul tractor construit la Roman SA este menită să nască suspiciuni. Pe motiv de campanie electorală. Astfel, valoarea acestei informaţii riscă să fie diluată serios. Ba mai mult, chiar publicarea acestei ştiri ar putea fi însemnată acum cu un mic P electoral în orice colţ de pagină. Dacă Neculaie, patronul fabricii de autocamioane nu ar fi candidat şi nu ar fi plimbat braşovenii cu autobuzul portocaliu puterea de adevăr a acestei ştiri ar fi fost incomparabilă. Normal, suntem circumspecţi. Doar puţinul patriotism local care mai zace pe ici-colo în memoria noastră ne-ar face însă să fim încîntaţi. noul tractorVestea că s-ar face din nou tractoare în Braşov ne-ar bucura. Braşovul fără tractoare şi camioane, orice s-ar zice, nu mai este Braşov, de mai multă vreme… Ţin minte cum dimineaţa pe la şase şi ceva, de mult, regimente de oameni se scurgeau cîte o oră pe sub geamurile mele în drum spre porţile Steagului Roşu… Aşa era şi dincolo, la Tractorul. Nu sunt nostalgic. Nu erau vremuri mai uşoare… Cu un tractor, clar nu se face primăvară. Pe străzile alea, dimineaţa, nu mai trece nimeni, sunt pustii . Ne dăm seama privind peisajul ăsta ce vremuri sunt acum cind se anunţă panicard alte falimente. Aş fi încîntat să nu fie o veste electorală şi să văd şi eu tractoarele alea cum vor sta aşteptînd să fie îmbarcate. Dar tare mi-e teamă că e doar o veste electorală totuşi. Un tractor ambalat pentru alegeri şi nu unul cu o misiune economică limpede, vandabil… La fel, aş vrea să cred că vizitele preşedintelui Băsescu prin marile fabrici şi uzine nu sunt electorale ci căutătoare şi găsitoare de soluţii. Chiar, pe cînd vizite la micii producători autohtoni muribunzi, care chiar contează şi nu doar la platformele cu mii de oameni şi sindicate grele care pot dispune oricînd de armele şantajului politico-muncitoresc? Da’ să nu deviez de la subiect… Aş vrea să văd şi eu tractoarele şi camioanele alea cum readuc cîţiva oameni la lucru, ca să nu mă consider cumva… sedus şi abandonat în patriotismul meu local…

foto: Mediafax