O dietă reuşită

Nu întîmplător zilele astea mi-au apărut din memorie, obsedant, versurile astea: „De-i goni fie norocul/ Fie idealurile,/ Te urmeazã în tot locul/ Vânturile, valurile.” Sunt de acord că undeva s-a produs un scurt-circuit în mintea mea din moment ce poezia lui Eminescu mi s-a asimilat celor mai prozaice, mai banale şi mai jalnice ipostaze ale zilelor ăstora. Şi nu cred că are sens să decriptez acum corespondenţa în realitate a vînturilor şi valurilor 😉 Dar senzaţia despre care vorbesc poate merge pusă în seama capacităţilor vizionare ale poetului despre care au vorbit nu o dată destui literaţi. Astfel aş putea, cred, să-mi scuz „declicul” pentru care nu mă îndoiesc aş putea fi acuzat de pîngărire de către oarece contemporani neprihăniţi.
În orice caz întîmplarea asta din mintea mea îmi dă, altfel, măsura „însemnătăţii” cotidianului în care mă mişc şi dinspre care vine ceva de-mi inoculează serul înaltelor comandamente tipărite în agenda publică a zilelor cu atenţie şi în taină pregătit. 🙂 Ei da, de aici aş putea face o mult mai puţin metaforică demonstraţie a anomiei care mă înconjoară (şi eram tentat să spun „în care trăiesc”!) sau aş putea vorbi iar despre virtuţile pîngărite ale neamului polemizînd cu cei care ar zice că acestea de fapt nu au existat niciodată, sau, mai simplu, aş putea aplica nişte înjurături cu adresă directă spre originile unor inşi anume… Însă privesc în jur la spectacolul absurd care m-ar putea contamina uşor aducîndu-mă la stadiul de imbecil – dovadă şi această inconştienta aducere a unor versuri la nivelul celor mai imunde realităţi! – şi mă întreb: cu ce folos? Şi îmi mai aduc aminte şi de o vorbă a unui fost prim-ministru englez, Clement Attlee: „Democraţia înseamnă guvernare prin dezbatere, dar este eficientă doar dacă îi poţi opri pe oameni să vorbească.” Pentru o dietă reuşită cred că ar trebui să vorbesc (şi) mai puţin şi mai ales să-i ignor împreună cu toate „realizările” lor zilnice. Ştiu că asta urăsc şi-i enervează teribil. Păcat doar că nu li se administrează în aşa fel, la asemenea proporţii, încît să o şi simtă! Da, dietei mele (nu, nu cu ceai de păducel sau rostopască! 😉 ) asta-i face pe mai departe foarte bine! 😉

Servus, Blogolume!
Şi a fost prima zi de şcoală! Noi încă o rumegăm încă nu ne-am dezmeticit, faţă de Vania şi Mirela… 😉 Dintr-o recreaţie mare povesteşte Onu… Un dans e-n toate şi-l găsesc la DeeaSibiul nocturn seamănă flagrant cu Braşovul nocturn 😉 Îl văd la Cristi. O anume singurătate găsesc la Gabriela şi o ştim toţi... Cati, despre o altă aberaţie dintr-un şir infinit insuportabil…  O fărîmă de timp, valabilă, nu probabilă… sper… E la Cella… Despre un minor… Oktoberfest braşovean, încă neajuns însă pînă-n… octombrie, a scris CameliaZamfir îmi face-n ciudă cu o hălăduială la… Ploscoş. Cu opriri în Valea Vântului şi-n Valea Tânjală… Mult vânt şi destulă tânjală ne mai bântuie! O toamnă frumoasă la… conjunctiv, găsesc la Cristian. Gânduri de must, da… de linişte şi deal…

P.S. – Oh, era să uit! Muzichia n-are nicio legătură, nu vă faceţi griji! 😉

Sevrajul după… Facebook

Odată ce ai intrat aici e greu să te ţii departe sau să te dai mort în păuşoi! De bună seamă curiozităţii omeneşti i s-a găsit leacul, iar patologiilor ce ţin de dependenţă li s-a adăugat un nou şi consistent capitol. Vorba „nu eşti pe facebook, nu exişti” este deja fumată şi fenomenul, la români, se întinde mai ceva ca gripa spaniolă. La fel de ieftin precum cîteva pachete de ţigări şi nişte cafele, cu care se şi întreţine de altfel, facebook-ul este la fel de darnic cu toată lumea, de la moguli la piţipoance, deputaţi şi generali în retragere, pînă la poeţi, savanţi, anestezişti şi cerşetori. Într-o dimineaţă un mucalit a lansat chemarea ca toţi cei ce se aflau în „câmpul muncii” (mai ales cei „de la stat”, nu’ş de ce!) cu FB-ul deschis să-i dea un „like”. La „recensămînt” au răspuns, în ciuda tuturor directorilor din ţară, cîtă frunză, cîtă iarbă, dovadă că „legătura” este sigură, indestructibilă. Că lucrurile stau la fel şi la întoarcerea acasă, în „câmpul casnic”, nu mă-ndoiesc. Gospodinele îşi uită de cratiţe şi farfurii, de temele copiilor, iar gospodinii de… atelierele din beci, de piaţă şi bătutul covoarelor pentru a plonja în babilonia virtuală revărsată în toată splendoarea din injectomatul cu Internet. Cele vreo 16 ore de trezie ale fiecărei zile sunt astfel împărţite cu generozitate şi fără prejudecăţi între un pic de realitate şi restul… Facebook. Ne dovedim adaptabili…
Şi cum pofta vine mîncînd nu e de mirare că aici s-au adunat toate deliciile… virtuale ale pămîntului: ştiri proaspete (agenţiile de presă, ziarele serioase şi posturile tv e musai să se vîndă gratis aici), anticariate, recenzii, burse, bilete de avion, parfumuri, loto-prono şi, desigur şi porno, scoruri la pauză, muzici, vorbe de duh, reţete culinare, sfaturi de deochi, ghicitoare în palmă şi vrăjitoare, agenţii matrimoniale şi de escorte, oficii ale braţelor de muncă, prieteni vechi, blogheri flămînzi de trafic, case de piatră, popi, interpreţi, conspiraţii mondiale, fermieri sadea, guverne, revoluţii şi moţiuni, manifeste, diete, corporaţii, fotografi, ceaiuri, balerine şi actori, budoare deschise în toată splendoarea sau budoare interzise dar cu storurile… sfielnic întredeschise. Iar despre Dumnezeu, să nu mai vorbim, îngăduitor, amuzat de-aşa lucrare sau mustrător, aruncă şi el cîte o privire în grădina-i virtuală.
Ba peste acest peisaj, cum era şi normal, şi-au facă apariţia şi managerii… social-media sau de marketing fiindcă, nu-i aşa?, lucrurile dacă nu pot fi (şi nici nu trebuie) interzise e cazul să fie ţinute sub control în cel mai profitabil şi agreabil mod cu putinţă! Aşa se adună uşor la un loc, într-o încăpătoare Poiană a lui Iocan 2.0, cei peste 1.500.000 de halitori de Facebook, adica aproximativ 6,5% din populaţia ţărişoarei, cu identităţile mai mult sau mai puţin dezvelite de bună voie şi nesiliţi de nimeni… Şi loc mai e destul cât micile bârfe, filosofii, şuete, flirturi or amantlâcuri sunt încă gratuite, refugiu perfect împotriva chinurilor depresiunii sau ale depresiilor curate! „Fenomenul Facebook” este, sigur, deja temă de doctorate sofisticate, cu aplicaţii practice cu tot pentru destui, cum destui or fi cei care încă auzind despre „comedie” îşi scuipă-n sîn sau fac dispreţuitor gestul acela din mînă al superiorului străin de cele lumeşti.
Acum singura problemă de rezolvat mai rămîne, cred, cea a deconectărilor… involuntare. Adică ce mă fac, Miţo, dacă ajuns acasă constat că mi-a căzut netu’, curentu’, mi-au tăiat mobilu’ sau mi-a sechestrat copchilu’ laptopu’?! Că mă ia cu sevraj şi cămaşa realităţii mi-e prea strîmtă! Da’ să nu mă luaţi cu abureli de-alea cu plimbatu-n parc, ieşitu-la-o-bere, la o ploaie de stele, sau cu lectura plus muzică-n surdină! 🙂

Servus, Blogolume!
Andi se gîndeşte la prietenii vechi, îi caută în gînduri. Mă bucur că nu pe FB!;) Cuvinte-ncrucişate, fie şi orange, n-am găsit pe FB! Credeam că le-am văzut pe toate. Ce zici, pisică neagră? 😉 La Maria găsesc o profesoară… Nu, nu o profesoară oarecare ci o profesoară de… culoare! Şi nu, nu seamănă deloc cu o profesoară de Facebook! Sub bagheta… providenţială a Angelei un tip cu ochi albaştri, cam arogant, negociază cu un vistiernic pentru ceva sfanţi, pentru un implant sau aşa ceva… Pe FB găsea mai ieftin dar i s-o fi părut compromiţător! 😉 Deea are nişte întrebări… Să le fi lansat şi pe Facebook? Atunci să fi văzut asaltul Apărătorilor Patriei! 🙂 Caius pare să fi fost sursa unor frustrări de-ale lui Doru… Bine că nu exista FB-ul acum patruzeci de ani! 😉 Teo face mai departe trafic cu hituri şi recunoaşte doruri. Chestia asta nu i-ar fi iertată pe… Facebook! 😉 Kid are o veste bună, venită pe e-mail, nu pe FB! 🙂 Cella găseşte un fel de optimism. Al autiştilor… Ei ştiu şi de aceea nu intră pe FB! 😉 Culorile, poezia, muzichia… sunt întîmpinînd toamna la Mirela… Pe Facebook vin şi trec, toate anotimpurile odată, într-un minut… Mimi lasă-n urmă o peninsulă şi merge mai departe cu… sorbituri mici de apă plată cu lămîie… Pe Facebook totul se bea dintr-o înghiţitură, total nesănătos! 😉 Călin ştie cum devine paradisul accesibil. Şi nu pe FB ci la Simeria! Miriştea adună cerul la Dumitru. Cerul văzut prin Facebook e iremediabil, poză! Într-un basm lucrurile curg lin… pînă la castel, dacă ar fi să dau crezare celor spuse acolo, la Vania.  E de înţeles acum de ce nimeni nu duce poveştile pînă la capăt pe FB! 🙂 Daurel pune o întrebare la ordinea zilei…  Şi nu ştiu de ce linkurile lăsate acolo nu duc spre Facebook! 😉 Să plângi… Gândul, versul Rodicăi… Plînsul e cu putinţă, acolo, pe FB?… Onu îmi zice cum vine chestiunea cu fumul de tutun… Da, am mai spus eu că mă las… Poate ar cam fi cazul!… E-adevărat, pe Facebook tutunul nu dăunează sănătăţii, pericolul de inhalare e exclus!…

Toamnă frumoasă şi lungă, cu soare în toate, prieteni!

P.S. Din această vară cu sfîrşit de noiembrie ies iremediabil entuziasmat de Aznavour!… 😉

N-aţi obosit? Duzii, dudele…

Nu aţi obosit? Nu v-aţi săturat de şuşanelele politice, de jaful lustruit cu pretextul incompetenţei? Nu v-aţi săturat de feţele imbecile rîzîndu-şi trufaşe sfidarea în faţa voastră? Nu v-aţi săturat de show-urile tv care toacă tembelizant aceleaşi cîteva plăci, pe câţiva firfirei? Mai vedeţi vreo logică în tot ce se întîmplă? Sau vreun fir de bun simţ? Vă mai simţiţi aparţinători de o naţiune, de altceva decît o populaţie şi un teritoriu locuibil? Ani de zile am auzit, am scris despre destructurarea statului, de volatilizarea autorităţii, de disoluţia inteligenţei şi competenţei, de dictatura „băieţilor deştepţi” din diferite regimuri… Îmi dau seama că asta era un reflex pornit din credinţa că opinia are sens, că lucrurile nu au cum să nu se îndrepte mai ales dacă le punem şi noi o… „vorbă bună”. Un reflex fără nicio valoare, inutil, poate doar, pînă la urmă, de o tentă terapeutică, psihologică, purgativă. Azi, acum, volatililizarea, disoluţia, dictatura ajunse şabloane de lemn şi-au terminat lucrarea. Gata! Basta! Vorbind despre fapte consumate ca şi cum ai vrea să le previi mi se pare o culme a neghiobiei. Să mai încerci azi să despici firul în patru, să „analizezi”, să „comentezi”, să cauţi „soluţii”, „strategii”, să „atenuezi” efectele a devenit o ocupaţie ridicolă. Triste şi penibile sunt şi jalea şi bocetele şi evocarea „frumuseţii” cortegiului funerar, după, la pomana cu lăutari damblagiţi… Pe bune, nu vă ajunge simulacrul ăsta de spectacol? Sau poate că „opinia publică”, cea liberă şi fără soldă, în care suntem înregimentaţi mai toţi – cu voie or fără voie – este un organism enorm, supradiemensionat şi ciudat care produce şi devorează la nesfîrşit dejecţiile iluziilor? Ba care chiar, cred, bag de seamă hrăneşte şi ţine loc de pâine?
Zău, mai puteţi, nu vă e silă? Eu mă duc, chiar mă duc (!), să caut un dud umbros, duios… mi-e dor de dudele alea dulci care-mi albăstreau degetele, de liniştea greierilor şi de adierea curioasă să-mi răsfoiască paginile cărţii invadată de furnici :)… Nu de alta, da-mi amintesc de Arghezi şi mîine poimîine o să ajung să-ngîn şi eu:
„S-au stîrpit cucuruzii,
S-au uscat busuiocul şi duzii,
Au zburat din streaşina lunii
Şi s-au pierdut rîndunelele, lăstunii.
Ştiubeiele-s pustii,
Plopii-s cărămizii,
S-au povîrnit păreţii. A putrezit odaia…”

Servus, Blogolume!
Un timp, o gramatică a unui moment împăcat, găsesc cu bucurie la Cella. Bucuria de a o şti acolo… Curcubee şi poveşti de Dulce Dee, din cînd în cînd. Şi amintiri… Evergreen îmi arată cum poate fi savurată o zi… Precum o ţigară Dunhill… Un tren şi nişte gări şi o alergare prin viaţă, găsesc la Cristian. Istoria-i prea lentă, crede Rodica… pîndind evenimentele. Eu cred că noi nu mai suntem în istoria asta… Mircea pune o întrebare şi găseşte un răspuns… Aşa este! Ele, întrebarea şi răspunsul există, acestea sunt, dar nu văd, nu cred că vor mai fi scoase de sub preş prea multă vreme de acum înainte.  Doar dacă, nu cumva, vom fi renunţat la… prezent! Vania pune epilogul… inocenţilor 😉 Daurel ne îndeamnă să ieşim din zona de… inconfort. Sunt din nou circumspect… Nu am fi ajuns aici dacă am fi fost în stare să ieşim din zona aia. Sau, poate, e o miercuri paranoică la mine! 😉 Călin îmi trimite o leapşă despre cele mai bune filme româneşti.  Frumos subiect, da, mi-e dor de nişte filme româneşti. De nişte filme, de fapt! 🙂 Onu şi Madi încearcă o… conversaţie politică. Îi invidiez! 😉
Toate cele bune!

P.S. Muzichia n-are nicio… legătură. Ca de obicei! 😉

Sictirul teilor în floare. Solstiţiu

Într-o vreme în care un prim-preşedinte de partid şi de stat vine cu Loganu’ la Palat, cu ante şi pre-mergători cu glonţ pe ţeavă în BMW-uri blindate, deşi foarte bine ar putea veni şi cu o Mobră pentru uzul neţărmuritelor sentimente portocalii… Într-o vreme în care un preacinstit ministru zice că orice rumân harnic şi-ar putea trage un mausoleu din marmură cu heliport dacă, şi numai dacă, nu ar avea „alte vicii” precum tutunul sau vodca şi dacă şi numai dacă s-ar dovedi că îşi creşte şi copiii cu simţ de răspundere pe la şcoli de prin Elveţia… Într-o vreme în care nişte sclavi (privaţi) fac infarct sau mor de cancer pentru o pîine neagră pentru ca nişte manageri neciopliţi şi isterici făcuţi la apelul de seară să delege liniştiţi (i)responsabilităţi şi (in)competenţe pentru sute de milioane… Într-o vreme în care aleşii rotofei se joacă de-a moţiunile şi-şi pun palma-n fund fugind liniştiţi trei luni în vacanţă pentru a confirma din nou că incapacitatea de plată şi falimentul ţării se tratează cu umbreluţe de plajă-n Cuba… Într-o vreme în care vistieria goală a ţării mai poate fi o noţiune nesimţit de abstractă care poate fi redusă la absurd cu încă 60 de zile de încredere, dintre care jumătate din ele de concediu relaxant pe Coasta de Azur… Într-o vreme în care ţara îşi vindecă crizele cu un relache şi-un şpriţ de vară, departe de huiduielile şi pietrele aruncate în porţile închise ale reşedinţelor unde mai trudesc pentru un minus de douăjcinci la sută doar grădinarii, femeile de servici şi motostivuitoriştii… Într-o vreme în care doctorii dau faliment şi popii bagă ore suplimentare de prohod… Într-o vreme în care începe o nouă serie din serialul „Denea” cu un prim episod otevizat, livrat cu Rolls-ul, ca să ne ţină ocupată grila de vară… Într-o vreme în care vara nu-i ca iarna, adică este declarată prin lege (moţiunea pe vară!) drept neproductivă, şi prin urmare ţara poate intra… liniştită în vacanţă… Într-o vreme în care miniştrilor le cresc veniturile exponenţial cu prăbuşirea românilor în cea mai gravă criză de după foametea din ’47… Într-o vreme în care nişte bugetari… privaţi primesc salarii compensatorii de 100.000 de euro de căciulă ca să se tot ducă… Într-o vreme în care am ieşit definitiv de sub mirajul blogolumii cu… pinguri altruiste… Într-o vreme în care asta-i realitatea iar eu m-am pricopsit cu o alta, numai bună de luat la mişto de Mirciulică Badea… În asemenea vremuri, în deh, cea mai lungă zi din an, mă duc să-mi iau porţia de masaj cu başi metalici, îmi trag nişte ochelari şi-un tub şi-o să fac scuba-diving printre crapi, roşioare şi alte răpitoare pe timp de noapte şi-o să cînt din frunza aia de tăiat la cîini audienţei de greieri, orăcăitoare şi alte vuvuzele mute de uimire din amfiteatrul special amenajat în zăvoiul cu sictiriţii tei în floare!… 😉

Servus, Blogolume!
Cristi, despre nişte goange şi… vremuri studenţeşti… Daurel, despre nişte curţi şi nişte… curţi… 😉 Adi, despre o chestie cît se poate de… abstractă la care, cică, ar trebui să ne închinăm ca unui zeu! 🙂 Despre o Vuvuzelă Polo-istică povesteşte cu haz teribil, Manole 🙂 Despre o poziţie de centru, cu VaniaRodica, despre rosturi, înţelesuri şi lumea de la picioare… Ticke, despre Beatles-i, într-o altă pagină din enciclopedia-i de muzică…  Lilick ţine agenda blogosferei liberale şi dă semn şi Braşovului să se activeze. Transmit semnalul mai departe. Sper să se întîmple… Cristian, despre cum poţi scăpa de griji pe seama… geamantanului! 😉 Teo, despre un fel de… emigrare. Nici nu ştie ce pierde! 😉 Gabi, despre viziuni şi idei… Andi, despre cît de uşor poate deveni viaţa o joacă frumoasă…
Toate cele bune, dragilor şi dragelor!

Îmbălsămez realitatea. Pur şi simplu

Ploaie măruntă, frig…  Oboseală, somnolenţă, dureri sîcîitoare, nervi zvîrcolindu-se spre sleire… Nevoia aceea de somn… Defilări cu Crucea şi Cuvîntul, fără noimă, fără pudoare,  pe stradă, la televizor… Cu Lumina adusă cu avionul, în procesiune electorală…  Rugăciuni puţine în îmbulzeală. Onoarea beizadelei linşată mediatic, spălată şi servită poporului în porţii mici ca o nobleţe rară. Jandarmi şi jafuri… Patimi crîncene, nestatistice, ţară dureros de săracă şi tristă şi bolnavă şi fără speranţă… Bucurii mimate, mici şi mari… Gesturi fireşti de refuz, de alungare, de ştergere, în urma necontenitelor agresiuni virtuale irositoare de cuvinte, fără gînduri, aducătoare de rating sterp şi deschizătoare de uşi… a vînt, fără oaspeţi… Plouă şi îmbălsămez realitatea în două poezii rare… în răspunsuri tăcute, în aşteptarea nopţii şi a zilei de mîine…

Darie Magheru

Icoană cu ţara
(anno domini – fanariot)

cad seduse-în fărăfiinţa somnului
toate ţărmurile maicii domnului
pe ventricul s-a lăţit eclipsă
pleoapa de la răsărit e lipsă.

numuliţi şi var şi var cît numeri
din conceptul nopţii pînă-în umeri.
nu-îi mai umblă în avala condurii
geografia sînului şi-a gurii…

bate-un vînt stă cuarţ în martie omu’
ape-au curs dar păstrăvu-îi de os
maica domnului cu flori şi frunze
– aici sub cruce împietri frumos!

(din „Exclusiv tauri” – Editura Arania, 1991)

Salvatore Quasimodo

Alt răspuns

Au ce voiţi, păduchi ai lui Hristos?
Nimic nu se-ntîmplă în lume iar omul
continuă să-adune ploaia-n aripile-i
de corb şi strigă iubire şi dezbinare.
Cu voi nu i se-mpuţinează sîngele
veciei. Doar oaia
răsucitu-s-a la-ntoarcerea-i cu capul
chel şi găvanele goale.
Nu s-a-ntîmplat nimic. Şi muşchi e-acum
hronicul de pe zidul oraşului
dintr-un arhipelag îndepărat.

(din „Versuri – Pămîntul neasemuit” – Editura Univers, 1992)

Sărbători Liniştite, Paşte Fericit, dragilor şi dragelor, voi care mai ajungeţi pe aici… pur şi simplu!
Toate cele bune!

De(z)virtualizarea… Gînd de noapte

Astăzi (mi)-am regăsit trubadurii pe Republicii. Ştiu că au mai cîntat zgribuliţi peste iarnă chiar dacă eu îi credeam de tot plecaţi încă de sfîrşitul toamnei, o dată cu umbrelele şi mesele ridicate de pe Corso… Da, nu i-am văzut eu. Astăzi am stat un pic sa-i ascult. De „vină” a fost, cu siguranţă, puţinul soare căzut pe colţul ăla de stradă, topirea vizibilă şi prematură a troienelor… Ascultîndu-i mi-am dat seama că de fapt dacă mi-aş fi dat silinţa aş fi putut să îi văd şi să-i ascult, oricît de îngheţat aş fi fost şi că eu i-am alungat de mine, i-am aruncat pentru o iarnă în… virtualităţile mele.
Trăim, pe nesimţite, tot mai mult în „Second Life”, ne cioplim altă viaţă şi alt chip, punem pe picioare ferme pe Facebook, dăm cu sapa şi întoarcem bălegarul, ne aruncam vorbe pe Twitter, ne plătim facturile, vedem dacă ninge sau dacă plouă, citim ziarul, povestim cu un amic vechi, regăsit, ne aventurăm în blogolume, fascinaţi şi cu garda jos, ne îndrăgostim nepermis, ne înarmăm şi ucidem, minţim, trădăm, ne trimitem flori şi prăjiturele de ziua noastră, urmărim, voyeurişti, paşii celorlalţi, ne mulţumim cu concertele de pe YouTube, înşelăm şi suntem înşelaţi, participăm la şedinţe, zise şi teleconferinţe, ne antrenăm, ne dăm restanţele online, ne „publicăm” poeziile, dizertaţiile, ne reparăm singuri calculatorul prin 3G, ba ne şi desfundăm conductele la îndrumarea meşterului instalator prin webcam, chatuim în toate limbile pămîntului fără să ştim vreo limbă străină, învăţăm să şofăm cu instructorul pe mess, ne comandăm prînzul şi cina, ne lăsăm „ghicit” viitorul, citim fraze pe Google cu senzaţia că am citit cartea întreagă, ba ne şi tratăm în clinici virtuale, ne deplasăm fără să facem un pas, dăm sentinţe, condamnăm, iertăm… Un amestec atît de straniu, încă, de realitate şi virtual…
Mă gîndesc, nu ar putea fi acest puzzle confuz de realitate si virtual pragul din care polii s-ar putea inversa? Virtualitatea să devină realitate şi invers? Dacă noi suntem „pionierii” unui experiment ciudat, al unei întorsături istorice care, peste cîţiva zeci de ani, va fi considerată drept „momentul 0” sau „momentul x” or „y”? 😉 Nu ar fi cazul să facem acum un pas înapoi evitînd astfel capcana, mirajul? Nu ar fi cazul să ridicăm piciorul de pe acceleraţie, să o lăsăm mai moale (unii dinte noi, desigur)?…
E doar un gînd aiurea de noapte… Oricum cred că Trubadurii din Transilvania, acolo în stradă, sunt un exerciţiu valabil de… de(z)virtualizare… O să trec mai des pe acolo, pe Republicii colţ cu Michael Weiss… 😉
Toate cele bune!

Reţele de cuvinte. Poezie. Infrarealistul

Am căutat azi… poezii prin blogosferă. Ştiam că voi găsi, iar, ceva. Exerciţiul ăsta-mi prinde bine ori de cîte ori realitatea mi se pare insuficientă şi am mai scris despre asta cel puţin aici şi aici. Cred că am colindat prin o duzină de bloguri şi prin toată reţeaua… reţelelor literare. Reţea mirabilă, fenomen demn de a fi cercetat: aici, aici, aici, aici, aici şi… aici! Noi ăştia, „virtualii”  ştim că blogolumea musteşte de poezie spre nedumerirea şi ciuda lumii „de afară”. Lume „de afară” care, desigur, are lucruri mult mai importante de făcut…
Astăzi, refugierea mea voită în… blogopoezie a fost răsplătită de o întîlnire pe care consider că merită să o povestesc. Şi marchez întîmplarea fără să am orgoliul ca despicînd firul în patru să produc vreo minunăţie de cronică sau critică literară online. Cred că m-am vindecat de mult de… narcisimul frazelor docte şi îmi e şi mult prea lene s-o fac acum la început de weekend prelungit întru lauda Zilei Naţionale.
L-am întîlnit, aşadar, aici pe George Asztalos, un nume de care am mai auzit pe ici pe colo însă despre care nu ştiu prea multe astfel încît să am ce povesti. Fără îndoială este un personaj despre care, de acum înainte, îmi vor mai sări în ochi sau pe la urechi destule fiindcă voi fi mult mai atent în privinţa sa. Şi spun personaj cu trimitere la personalitate, gîndindu-mă la scena literaturii de azi dar şi la… viaţă. Scenă pe care, am observat, George Asztalos nu pare să dea oricum prea mulţi bani… Nu mă aventurez, cum am zis, să cîntăresc eu toate astea, sunt sigur că sunt destui critici mult mai avizaţi, aici în online şi mai ales „afară” care îi construiesc, dacă nu au făcut-o deja, un „aparat critic” poetului mureşean. La mine, acum, totul se traduce în „îmi place sau nu-mi place” şi cred că aşa e şi corect să văd lucrurile. Să spun că George Asztalos este un rebel, un răzvrătit care riscă să fie considerat drept teribilist că are în versuri sînge şi viaţă, duioşie şi sictir deopotrivă, că este anti-sistem nelăsîndu-se încadrat în niciun curent? Cu siguranţă nu este singurul şi nici primul şi nici ultimul. Cum ziceam, îmi place. Citirea, virtuală, a lui George Asztalos mi-a însufleţit (literar, „blogheristic”, desigur) sîmbăta asta şi mi-a confirmat, dacă mai era nevoie, că poezia îşi face… treaba în blogolume – şi afară! – spre bucuria, uşor exaltată, a unora ca mine, sătui de… cotidian. Şi cum e vorba aici şi de o PDA, împrumut cîte ceva din cele scrise de George. Din poezii, dar şi din al său „manifest infrarealist”. Fiindcă merită, zău! 🙂

Din „Manifestul Infrarealist”:
„e timpul să punem cruce tuturor ideologiilor de balamuc care ne-au copt-o atît de democratic de te miri că mai suntem întregi. şi dacă am făcut istorie cu răsturnarea uneia din cele mai scîrbavnice şi bestiale dictaturi, să punem şi ceva comestibil pe masă nu doar MacDonald’s consumist, cu reclame pe băţ. ce va fi nu prea ştim, e o frontieră aici, ne punem doar de acord şi vrem cu totul şi cu totul Altceva…:)
hmm… poate om muri ş-om vedea!… :))”
„e vremea să coborîm în stradă şi chiar sub ea să îi minăm zbenguios lenea, să îi terorizăm drăgăstos luxul trist. nu mai vrem o artă de cadavre în vid, de aşteptări de Godot…vrem sperietura, urletul duios de care să ne îndrăgostim subit. vrem o superbie schizoidă. zbenguioasă. vrem să ne rîdă spontan toate dedesubturile, toţi creierii din cap. asta vrem… ”
„infrarealistul mănîncă iconiţe pe pită…sau pită unsă cu virgulă…cuţîtu’. dar ştie ce gust are caviarul fără să facă o tragedie cosmică din asta…
e vremea să ne recunoaştem superba inferioritate de animale divine. un neocentaurism de barbari umanişti va devasta mileniul ,va cirogeniza barierele, va pune amiNtirile în formol…şi e de preferat să rămînem minunata bestie care dansează cu disperarea acestui coşmar visător…”

George Asztalos
Mi se ulise

mă-ntreb de ce mama dragului
am mai putea fi dragi cuiva
când e limpede ca bună dimineaţa
câtă exuberantă exasperare
ducem în noi

mamă-doamne şi ce linişte de prăpăd
ce zbor de înotat pe jos

de fapt
mi se ulise a calamitate
a tot ce mi-a rămas mai frumos

P.S.: Fiindcă plouă-n noiembrie, acum, ce altceva decît, Guns N’ Roses?

Mierea spălată cu apă de ploaie

Alegerile o să vină şi o să treacă. Cel mai probabil Puterea se va schimba. Va veni o scurtă perioadă de euforie şi de anunţuri revoluţionare privind salvarea ţării. Astea vor concide cu cele cîteva focuri de artificii, sărace, ale anului nou… Apoi vor apărea pe ecran cîteva figuri proaspete. După care vom avea nişte meciuri de ligă superioară cu împărţirea puterii şi cu formarea altei majorităţi şi a altui guvern. Toate astea vor ţine vreo trei luni, vreme în care ţării şi rumânilor nu le va fi mai bine, ba dimpotrivă. Însă rumânii şi ţara vor avea o stare de satisfacţie poate prin percepţiile create de vizionarea noului film, după un nou scenariu, cu alt regizor şi alţi actori. Ce va fi însă după aceea? Ce va fi după ce mierea va fi spălată de apa de ploaie? Ce va fi cînd senzaţiile speranţei or să dispară şi cînd nici măcar dorinţa de sînge şi de răzbunare a unora nu va fi fost satisfăcută? Ce o să rămînă după ce spectacolul de acum se va termina? Ce va fi cînd filmul o să se rupă iar viaţa, realitatea va sta goală-goluţă, rînjind plouată în pragul fiecărui român? 20 de ani degeaba? Parcă aşa titrează un cotidian central…

Blogolumea faţă cu reacţiunea

Într-o săptămînă de azi înainte, „noi ăştia de pe-aici” am putea da ochii unii cu alţii, adică noi blogării din Braşov, după cum ni s-ar zice… Gîndul de data asta, (fiindcă s-au mai întîmplat astfel de momente provocate de Ştefan) a fost al lui Bogdan iar condicuţa a fost deschisă de Luana. Urmărind subiectul am băgat de seamă că ideea a prins, cred peste aşteptările iniţiatorilor, iar lista bloggerilor ce părea să adune vreo 30 de nume ar putea să se lungească pe cîteva pagini. Nu mă surprinde faptul că suntem destui, dacă nu mulţi (Athe şi Eftimie au făcut recensămînt, au numărat şi au ajuns pe la 100), ştiind că Braşovul are resurse să fie reprezentat foarte bine pe segmentul ăsta… „virtual”, cît mă surprinde răspunsul afirmativ al majorităţii şi dorinţa de a participa la o posibilă comunitate… „vie”. Ar putea fi o întîlnire reuşită, „la o cană cu vin fiert”, căreia să-i urmeze altele din categoria „socializare” sau s-ar putea ca din chestia asta să se nască ceva în privinţa unor lucruri concrete precum este cel pus pe roate de Claudia cu „Există viaţă fără CET”. Sau ar putea să fie un fiasco fie prin „prezenţă” fie prin… implacabilul „Mai vorbim! Ţinem legătura!” fără urmări… Una peste alta, ideea îmi place, ideea coborîrii blogolumii în stradă aici la Braşov îmi confirmă, încă o dată, că aceia care mai vorbesc despre… blogăreală ca despre o „ocupaţiune” virtuală, inofensivă, ruptă de realitate şi practicată de un soi de sectanţi sociopaţi mustind de frustrări 😉 habar n-au pe ce lume trăiesc.

Şi deloc independent de acest eveniment la care sper să ajung, dacă nu m-or trage alte datorii pe alte drumuri,  am citit în reuşita revista braşoveană (online!) „TIUK!” un scurt eseu semnat de Anca Giura cu titlul „Mă expun, deci exist (mini-eseu despre moda noului jurnal)”. Pînă la un punct, acela în care autoarea vorbeşte despre rădăcinile „diaristice” ale blogului, şi  în care separă inspiraţia celor ce scriu în jurnal/blog pe genuri, respectiv în nelinişti sentimental- feminine şi comunicări testosteronico-masculine, textul este corect. Ba sunt de acord şi cu teoria terapiei prin scris al cărei instrument poate fi jurnalul sau blogul. Dar pe parcurs, în vreme ce credeam că voi avea parte de o lectură interesantă care să-mi ofere  un „ceva” nebănuit şi… sperat de la început,  regăsesc, din păcate, derapajul în şabloanele despre care vorbeam mai sus. Nu voi cita de data asta, însă „eseul” defilează mai departe, „en fanfare”, încercînd să convingă cititorul că bloggerul este o specie mincinoasă fiindcă nu mai scrie doar pentru sine, asemeni înaintaşilor cu jurnale ferecate cu cheiţă, sau că bloggerul este un individ profund nefericit deoarece trebuie să se supună biciului necruţător al „commenturilor” vecinilor care-i răsucesc cuţitul în rana… singurătăţii şi a spoitei sale intelectualităţi. Mai departe, Anca Giura, găzduită în on-line-ul „TIUK!”, pedalează şi ea pe (pre)judecăţi din zona: bloggerii sunt cam o apă şi-un pămînt, lipsiţi de originalitate şi identitate, batjocorindu-şi intimitatea în vreme ce mare parte din producţiile lor sunt literaturizante ori poeziile sunt… „bloghiste” şi pline de efuziuni hiperbolizante, departe de cele ale autorilor cu pedigree, consacraţi adică… Şi, desigur cum prin acest talmeş-balmeş virtual voyeuriştii ţopăie în voie „ca în sînul lui Avraam”,  iar „cultul personalităţii” a atins apogeul, autoarea ne mărturiseşte că rezistă „la blog” şi că îşi prezervă intimitatea în faţa invaziei hoardelor de bloggeri. Desigur, scriitoarea sau criticul literar (bănuiesc) face toate aceste consideraţii doar din… nostalgia faţă de clasicul jurnal fără a o bănui că ar intenţiona un „proces de intenţie” la adresa blogosferei care de mult nu mai este definibilă strict în aria jurnalului… intim.

Nu, nu mă intrigă astfel de opinii – şi le-au expus şi intelectuali… faimoşi – le aştept mai departe şi le recepţionez, cu voluptate chiar, şi încerc să le trec  prin ochii blogolumii. Însă pornind de aici şi de la plănuita întîlnire de sîmbăta viitoare aş arunca o întrebare (nu o leapşă 🙂 ) : cît de sinceri, cît de personali, cît de comunicativi, cît de singuratici, cît de frustraţi suntem noi bloggerii? Cît de… reali, pînă la urmă? 😉