Ceva timp și nelalocul meu

Experimentez „cîteva” zile fără să fiu conectat. Fără rețele. Fără „socializare”. Să văd dacă așa și în felul ăsta aș avea și ceva timp „pentru”… Ceva timp să-mi amintesc. Ceva timp să văd rostul ploii și rostul pereților camerei mele. Ceva timp să întreb și să mi se răspundă și altfel decît „as soon as possible” (ASAP). Ceva timp să ajung mai departe de coperta cărții. Ceva timp fără aberațiile unor știri sau păreri de o secundă. Ceva timp încît gîndurile, cuvintele, imaginile, muzicile sau liniștea să nu mi se mai pară facile, efemere. Ceva timp încît să nu mai macin poate înjurăturile din rînjetele unora, nervii din șuierăturile unora, jignirile din căutatura altora, depresiile din împleticelile altora, aparențele din declarațiile altora, singurătățile, tristețile, tacerile, nel(al)ocurile mele… Experimentez „ceva” ca să-mi mai aduc aminte de mine, cum spunea Borges, undeva, cîndva.

Vincent van Gogh - Bedroom in Arles,1888 (Van Gogh Museum, Amsterdam)
Vincent van Gogh: Bedroom in Arles, 1888 (Van Gogh Museum, Amsterdam)

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

La ce te gîndești?

Piatra craiului a adăugat o fotografie nouă
ținutul sălbatic a distribuit un link
ada milea a distribuit postarea publicată de
gina și-a actualizat starea
natașa și alte 82 de persoane
au reacționat la un link distribuit de tine
nature pictures te-a invitat să apreciezi pagina sa
lui dumitru, norei și altor 13 persoane le place
o fotografie distribuită de tine
mihai te-a menționat într-un comentariu în grupul
iguazu national park a distribuit o postare
gheorghe și-a actualizat starea
donald j. trump a adăugat un clip video nou.
La ce te gîndești?
Astăzi, acum 5 ani, ți-ai dat
întîlnire cu tine
și n-ai mai ajuns.
Și să-ți fie (de) bine.

Colțul de hîrtie

Foto: www.instagram.com/flavius_io/
Foto: http://www.instagram.com/flavius_io/

Nu mai e demult lesnicios să te locuiești  Apoi, „să-ţi mai și amintești de tine” în fiecare zi, așa cum spunea Borges, e evident și mai greu! Mai ales pentru noi, ăștia, „chirașii” vremurilor de acum, care mai știm cum erau cele de „dinainte” (ale altei ere, zice-se!) : și iarba și cerul și cuvintele și, mai ales oamenii și timpul care făceau din zile zile.  Mă uit la mine, mă uit în jur și lumea pe care o știu (o știam) îmi pare acum, și implacabil, suspendată (definitiv, aproape). Și nu spun ceva nou și o repet realizînd drama inutilității unei chirii mecanice forțate. O lume suspendată, amînată în neantul unor rețele așa-zis sociale (desigur, aceasta „conectată”, oricum într-o accelerată expansiune chiar și dinspre… urban spre rural!). Mă uit la mine, mă uit în jur, așadar… Oameni buimaci care nu mai știu încotro e stînga și-ncotro e dreapta, chiar dacă le desenezi cu vopsea săgețile cu pricina. Ore, zile, memorie șterse cu cîte-un click și cu emoticoane… emoționate. Viteză… Selecție „naturală” rezolvată din cîteva hîrtii și cîteva taste. Spuneam ieri că locuim într-un colț de hîrtie. Da, cei care încă mai locuim undeva (chiriașii)… Și cît de ușor colțul ălă de hîrtie (real sau pe un gadget) poate deveni scrum, se poate mucegăi sau poate fi aruncat la un coș de gunoi! Amalgamul de „socializare” și „realitate”, în loc să ne umple, să ne întregească, ne golește și ne lasă în mijlocul unui surogat de viață ornat pe deasupra cu toate cele… apucături (vezi… DEX online!) exagerat de omenești. Oh da, e minunat cît de frumoși, cît de poeți, cît de îndrăgostiți, nonșalanți și puternici suntem în mirajul suspendat!… Dar…mă uit la mine, mă uit în jur… și mi-e tot mai gol. Și încerc măcar azi să mă întorc la Borges, și poate-n felul ăsta să mai înțeleg ceva și să rup ce se mai poate rupe ca să agăț la loc colțul de hîrtie… Dar… ce contează! Nu?

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Greu de găsit

Cum ar fi fost azi poetul, cronicarul, „figura”, boemul căzut și el prizonier pereților albaștri? La Ermil Rădulescu mă gîndesc, dus de mult și rămas așa cum erau „atunci” cronicarii, boemii și poeții liberi: greu de găsit.

 Poem de dragoste pentru cuvinte

ce zgomotoase
cuvintele
în tramvaie pe scări
la ghișeul poștal
la alimentara din colț
la magazinul universal
luni dimineața la chioșcul de ziare
la bufetul gării
se izbesc
ard
tropăie
nu mi-e milă de ele
nici nu-mi plac
în insectarul gramaticii
sau în dicția actorului
zarva lor
ține de sănătatea publică
tîrziu
obosite
stoarse
sîngerînd
ca după o noapte de dragoste
amuțesc
în poem
(Ermil Rădulescu – „Ochiul din lacrimă”, Editura Dacia, 1995)

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Feed-urile… clipei. Identităţi alterate…

Convieţuirile noastre electronice sau convivialitatea noastră „virtuală”, aş putea zice, ne-au plasat şi multiplicat, fără să simţim, în realităţi paralele şi în feţe de nerecunoscut nici măcar în oglinzile de dimineaţă… Asta-mi e senzaţia. Am mai scris/vorbit despre asta, despre dependenţă şi sevraj, despre confuzie şi identitate alterată. Impresia asta e dominantă dincolo, da, de beneficiile cunoaşterii dezordonate, de comunicarea în viteză, de monetizarea gîndurilor sau cunoştinţelor de tot felul. E un vertij buimăcitor din care memoria, privirea, vorba, respiraţia, flirtul, atingerile ies şifonate rău. Sau nu mai ies niciodată…

Mai deunăzi, primesc un… ping (ce… sprinţar sună!) de la Vania, la care reacţionez instantaneu (văd, dau click sau like, automat, pavlovian) în repezeala căpătată de curgerea fără putinţă de asimilare a cuvintelor „socializante”, de sus în jos, pe fluxul infinit al  pereţilor şi monitoarelor comune. Într-un tîrziu realizez, privind la comentariile acelui text pinguit, că am răspuns la un mesaj aruncat în…  mare acum vreo doi ani! Cum am zis şi acolo am resimţit un soi de deja-vu… invers. O ciudată ieşire din spaţiu şi din timp. Erau acolo „prezenţi” nişte oameni şi nişte întîmplări cu substanţialitatea lor fie şi aproximativă asemeni celor din feed-urile clipei de acum.
Erau? Mai sunt? Eraţi? Mai sunteţi? Ce mai faceţi voi? Unde sunteţi? De ce v-aţi ascuns? Sau de ce aţi rămas încremeniţi în acel prezent? Zău, mulţi dintre voi scriaţi chiar bine! Întrebările astea le-aş pune acum aruncînd o privire tîrzie peste blogolume şi constatînd lipsa „la apel” a atîtora. Mulţi veţi fi trecut pe domenii neştiute de mine, mulţi vă veţi fi întors în „realitatea reală” şi (ne)iluzorie ştergîndu-vă conturile pe care le veţi fi găsit drept inutile. Cîţiva s-au dus de tot, dincolo, unde nu ştiu dacă se dau like-uri sau ping-uri, de unde nu cred că mai vor să aibă habar ce mai e pe aici şi să răspundă!… Experimentez, iată, acum această pinguire către niciunde, spre nimeni. Poate-mi va răspunde cineva… Poate, tot de acolo şi la fel voi răspunde şi eu mai devreme sau mai tîrziu…

P.S. – Pînă una-alta, în fireasca ordine a lucrurilor, la început de curăţenie de… primăvară, voi purcede, cu regretele de rigoare dar şi cu vina-mi de a nu fi la rîndu-mi prezent, la ştergerea adreselor fără… identitate şi respiraţie. Din blogroll şi din celelalte conturi de… aiurea.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Cuţitul la os. Să dea Domnul!

Numerologi, clarvăzători, astrologi… Anul ăsta a început cu o inflaţie de predicţii şi superstiţii curgînd în şuvoi dinspre toate canalele media. Aş zice că ăsta-i semn de neîncredere în noi şi de speranţe îndoite… Pe de altă parte, mînă-n mînă, ca „argumente” la cele prezise, ştiri grozave, cu sticliri de dezastru: copii ucişi, gelozii ucigaşe, sinucigaşi, împuşcaţi, bătrîni omorîţi, morţi pe şosele, izbiţi în pomi şi stîlpi… Nici urmă de întîmplări senine sau de ceva „semne de bine”, altele decît cele intime ale fiecăruia în parte, sau decît cele venind dinspre… refugianţii pereţi ai feluritelor lumi „virtuale” – unde parcă excesele sunt tocmai în sens invers! Una peste alta, toţi şi toate parcă vor să ne convigă că 2012 nu va arăta bine, ci chiar mai rău decît 2011! Eu unul aş întreba ce ar putea fi mai rău de atît? Şi asta-mi dă suficientul surplus pozitiv care să mă facă să-mi închid acum ochii si urechile la previziunile şi analizele belicoase pustiitoare din jur. Da, pesimismului şi chiar naivităţii mele funciare i-au fost… depăşite aşteptările!…
„Să ne fie un an mai omenos”, îmi zicea cineva. „Să ne fie unul căruia nu doar să-i supravieţuim”, am răspuns… Şi nu doar ca indivizi, cît mai ales ca „adunare”, ca „bobor”, fiindcă între cele două planuri văd eu acel decalaj de… optimism. Probabil la acest nivel nu ne va fi ajuns încă „acel” cuţit la os, altfel nu-mi explic şi aşteptările depăşite despre care spuneam. Atunci da, să dea Domnul să ne intre, la timp(!) şi adînc, cuţitul la os, anul ăsta!  Ăsta-i semnul de bine în care mă încăpăţînez să cred. 😉

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Update:…
Da, veştile rele ţin aproape pe începutul ăsta de an, prea aproape, indiferent de… visele mele, se pare… Mircea Suman, aflu acum, s-a stins, n-a mai vrut să facă pasul mai departe… Un braşovean de caracter şi de suflet, unul dintre primii antreprenori de aici… Un blogger cu condei fin şi de o cultură aşezată. Un lord. Sus, pe blogul lui îşi pusese această credinţă: „Da-mi, Doamne, curajul de a spune adevarul!” Şi a avut acest adevăr şi acest curaj şi spera să vadă lucrurile intrate pe un făgaş normal în ţara asta… Îi rămăsesem dator, şi lui, cu o întîlnire, cu un pahar de vorbă… Îi rămînem datori, cumva…  să-l citim măcar, cum spune Chinezu’…

Dumnezeu să vă odihnească, Domnule Suman!

România asta… România aia

„Gîndeşte pozitiv!” ne spun unii şi alţii. Şi mulţi dintre ei şi mulţi dintre noi vedem în asta îndemnul la un soi de abandonare sau de protest epic faţă de aproape tot şi toate. „Downshifting”, avansează alţii, mai savant, coborînd mai mult dinspre „cetate” spre individual… Reţele electronice de refugii, de tot felul, de aşa-zisă socializare, ne-au împînzit realitatea, ca parte a aceluiaş răspuns, mai mult anulîndu-ne revoltele şi potenţîndu-ne anomia decît viceversa. Autoizolaţi în iluzia binefacerilor schimbului nostru liber de frustrări şi de… fluide comunicaţionale, am devenit, iată, pozitivi. O „societate civilă” pozitivă (fiindcă nu mă refer aici la comunicările şi „like-urile” „intime” ale fiecăruia). Nu deranjăm pe nimeni (atîta timp cît ne respectăm limitele de limbaj, atitudine, morală, convenite tacit), cu atît mai puţin pe noi înşine, iar reacţiile ne sunt „în regulă”. Ne iubim ţărişoara, urîm, facem revoluţii, desfidem, argumentăm, alegem, suntem partizani roşii, galbeni sau portocalii într-o „oală” cu presiunea controlată căreia îi zicem încă, iată, România şi pe care o locuim, zicîndu-ne, iată, popor… Şi, de multe ori apoi, la un moment dat, tot mai mulţi ajungem, nu ştiu cum, să înjurăm acest loc şi această viaţă care, iată, ne… oferă prea puţin! Unii din noi alegem lesne surghiunul…
Senzaţia asta, gîndul ăsta l-am avut citind textul sociologului Vasile Dâncu: „Iubind cu disperare România”. Unul dintre puţinele texte simple şi remarcabile pe care l-am citit în ultima vreme, despre starea noastră de fapt, scris de unul dintre tot mai puţinii intelectuali lucizi şi implicaţi, zic eu, pe care-i mai avem. Intelectuali care, mai sper, adunaţi cumva în al treisprezecelea ceas, ar putea pune pe roate, cu curaj, un proiect pentru o Românie… România aia normală, reală, departe de asta schilodită de reforme, din minţile bolnave ale unora…

Vasile Dâncu: „Iubind România cu disperare, fără motive palpabile, putem să ne reiventăm pe noi înşine şi să refuzăm a face parte din nepăsarea generală.”

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 🙂

Sevrajul după… Facebook

Odată ce ai intrat aici e greu să te ţii departe sau să te dai mort în păuşoi! De bună seamă curiozităţii omeneşti i s-a găsit leacul, iar patologiilor ce ţin de dependenţă li s-a adăugat un nou şi consistent capitol. Vorba „nu eşti pe facebook, nu exişti” este deja fumată şi fenomenul, la români, se întinde mai ceva ca gripa spaniolă. La fel de ieftin precum cîteva pachete de ţigări şi nişte cafele, cu care se şi întreţine de altfel, facebook-ul este la fel de darnic cu toată lumea, de la moguli la piţipoance, deputaţi şi generali în retragere, pînă la poeţi, savanţi, anestezişti şi cerşetori. Într-o dimineaţă un mucalit a lansat chemarea ca toţi cei ce se aflau în „câmpul muncii” (mai ales cei „de la stat”, nu’ş de ce!) cu FB-ul deschis să-i dea un „like”. La „recensămînt” au răspuns, în ciuda tuturor directorilor din ţară, cîtă frunză, cîtă iarbă, dovadă că „legătura” este sigură, indestructibilă. Că lucrurile stau la fel şi la întoarcerea acasă, în „câmpul casnic”, nu mă-ndoiesc. Gospodinele îşi uită de cratiţe şi farfurii, de temele copiilor, iar gospodinii de… atelierele din beci, de piaţă şi bătutul covoarelor pentru a plonja în babilonia virtuală revărsată în toată splendoarea din injectomatul cu Internet. Cele vreo 16 ore de trezie ale fiecărei zile sunt astfel împărţite cu generozitate şi fără prejudecăţi între un pic de realitate şi restul… Facebook. Ne dovedim adaptabili…
Şi cum pofta vine mîncînd nu e de mirare că aici s-au adunat toate deliciile… virtuale ale pămîntului: ştiri proaspete (agenţiile de presă, ziarele serioase şi posturile tv e musai să se vîndă gratis aici), anticariate, recenzii, burse, bilete de avion, parfumuri, loto-prono şi, desigur şi porno, scoruri la pauză, muzici, vorbe de duh, reţete culinare, sfaturi de deochi, ghicitoare în palmă şi vrăjitoare, agenţii matrimoniale şi de escorte, oficii ale braţelor de muncă, prieteni vechi, blogheri flămînzi de trafic, case de piatră, popi, interpreţi, conspiraţii mondiale, fermieri sadea, guverne, revoluţii şi moţiuni, manifeste, diete, corporaţii, fotografi, ceaiuri, balerine şi actori, budoare deschise în toată splendoarea sau budoare interzise dar cu storurile… sfielnic întredeschise. Iar despre Dumnezeu, să nu mai vorbim, îngăduitor, amuzat de-aşa lucrare sau mustrător, aruncă şi el cîte o privire în grădina-i virtuală.
Ba peste acest peisaj, cum era şi normal, şi-au facă apariţia şi managerii… social-media sau de marketing fiindcă, nu-i aşa?, lucrurile dacă nu pot fi (şi nici nu trebuie) interzise e cazul să fie ţinute sub control în cel mai profitabil şi agreabil mod cu putinţă! Aşa se adună uşor la un loc, într-o încăpătoare Poiană a lui Iocan 2.0, cei peste 1.500.000 de halitori de Facebook, adica aproximativ 6,5% din populaţia ţărişoarei, cu identităţile mai mult sau mai puţin dezvelite de bună voie şi nesiliţi de nimeni… Şi loc mai e destul cât micile bârfe, filosofii, şuete, flirturi or amantlâcuri sunt încă gratuite, refugiu perfect împotriva chinurilor depresiunii sau ale depresiilor curate! „Fenomenul Facebook” este, sigur, deja temă de doctorate sofisticate, cu aplicaţii practice cu tot pentru destui, cum destui or fi cei care încă auzind despre „comedie” îşi scuipă-n sîn sau fac dispreţuitor gestul acela din mînă al superiorului străin de cele lumeşti.
Acum singura problemă de rezolvat mai rămîne, cred, cea a deconectărilor… involuntare. Adică ce mă fac, Miţo, dacă ajuns acasă constat că mi-a căzut netu’, curentu’, mi-au tăiat mobilu’ sau mi-a sechestrat copchilu’ laptopu’?! Că mă ia cu sevraj şi cămaşa realităţii mi-e prea strîmtă! Da’ să nu mă luaţi cu abureli de-alea cu plimbatu-n parc, ieşitu-la-o-bere, la o ploaie de stele, sau cu lectura plus muzică-n surdină! 🙂

Servus, Blogolume!
Andi se gîndeşte la prietenii vechi, îi caută în gînduri. Mă bucur că nu pe FB!;) Cuvinte-ncrucişate, fie şi orange, n-am găsit pe FB! Credeam că le-am văzut pe toate. Ce zici, pisică neagră? 😉 La Maria găsesc o profesoară… Nu, nu o profesoară oarecare ci o profesoară de… culoare! Şi nu, nu seamănă deloc cu o profesoară de Facebook! Sub bagheta… providenţială a Angelei un tip cu ochi albaştri, cam arogant, negociază cu un vistiernic pentru ceva sfanţi, pentru un implant sau aşa ceva… Pe FB găsea mai ieftin dar i s-o fi părut compromiţător! 😉 Deea are nişte întrebări… Să le fi lansat şi pe Facebook? Atunci să fi văzut asaltul Apărătorilor Patriei! 🙂 Caius pare să fi fost sursa unor frustrări de-ale lui Doru… Bine că nu exista FB-ul acum patruzeci de ani! 😉 Teo face mai departe trafic cu hituri şi recunoaşte doruri. Chestia asta nu i-ar fi iertată pe… Facebook! 😉 Kid are o veste bună, venită pe e-mail, nu pe FB! 🙂 Cella găseşte un fel de optimism. Al autiştilor… Ei ştiu şi de aceea nu intră pe FB! 😉 Culorile, poezia, muzichia… sunt întîmpinînd toamna la Mirela… Pe Facebook vin şi trec, toate anotimpurile odată, într-un minut… Mimi lasă-n urmă o peninsulă şi merge mai departe cu… sorbituri mici de apă plată cu lămîie… Pe Facebook totul se bea dintr-o înghiţitură, total nesănătos! 😉 Călin ştie cum devine paradisul accesibil. Şi nu pe FB ci la Simeria! Miriştea adună cerul la Dumitru. Cerul văzut prin Facebook e iremediabil, poză! Într-un basm lucrurile curg lin… pînă la castel, dacă ar fi să dau crezare celor spuse acolo, la Vania.  E de înţeles acum de ce nimeni nu duce poveştile pînă la capăt pe FB! 🙂 Daurel pune o întrebare la ordinea zilei…  Şi nu ştiu de ce linkurile lăsate acolo nu duc spre Facebook! 😉 Să plângi… Gândul, versul Rodicăi… Plînsul e cu putinţă, acolo, pe FB?… Onu îmi zice cum vine chestiunea cu fumul de tutun… Da, am mai spus eu că mă las… Poate ar cam fi cazul!… E-adevărat, pe Facebook tutunul nu dăunează sănătăţii, pericolul de inhalare e exclus!…

Toamnă frumoasă şi lungă, cu soare în toate, prieteni!

P.S. Din această vară cu sfîrşit de noiembrie ies iremediabil entuziasmat de Aznavour!… 😉