Semne de viață

Fiecare cămașă întinsă la uscat,
ba chiar și fiecare ciorap,
fiecare uitare și fiecare nerăspuns,
ba chiar și fiecare amorțeală
și like și unfriend ba chiar și block,
chit că ucidere părea, fiecare inimă
ferfeniță, mototolită într-un semn de carte,
fiecare pahar cu apă cerut la unu noaptea,
fiecare pungă cu gunoi,
fiecare monedă găsită-n buzunar,
ba chiar și fiecare banală ură,
semne de viață erau.
Pînă n-au mai fost.

Noroiul zilelor

Îmi plac oamenii care mai şi greşesc, care mai şi cad și care nu cer iertare, oamenii aceia pentru care multe din zile vin tîrîș, cu julituri şi vînătăi. Dar bineînţeles, tuturor ne plac și despre asta defilăm destui cu pilde și ipocrizii pe feisbuc sau la o cafea, dar… cîţi dintre cei care le rostogolim chiar ştim noroiul zilelor? Nu acela care se întîmplă să ne fi stropit, poate, în îndestulătoarele momente de relaș plîngăreț, ci acesta de care trebuie să te speli cu apa rece a umilinței în fiecare seară. Îmi plac, da, perfecţilor şi multilateraldezvoltaţilor!

Servus, Blogolume!
Toate cele bune.