Înaltele Curţi ale Urii. Şi setea de sînge

Setea de sînge… Primordială. Imemorială doar?! Ţin minte nişte scene dintr-un film „vechi”, desuet şi patriotard, pesemne, după gustul rafinaţilor şi scrobiţilor de azi: „Horea” (1984), regizat de Mircea Mureşan, după un scenariu de Titus Popovici, cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Şerban Ionescu, Mircea Albulescu, Radu Beligan, Mircea Diaconu, Alexandru Repan, Ion Besoiu, etc., etc… Istoria se ştie. 1784. Răscoala. Un film remarcabil, actori, roluri, replici pe măsură. Însă nu despre film şi nici măcar despre acele istorii eroice vreau sa vorbesc… Este acolo o scenă. Cea în care capii răscoalei ţăranilor împotriva Imperiului sunt purtaţi în nişte căruţe, înlănţiţi, prin toată „Ţara”. Ca să-i vadă lumea, drept exemplară imagine a „justiţiei” imperiale. Şi lumea se uită ca la urs, unii făcîndu-şi cruce, alţii aruncîndu-şi căciulile în pămînt… Imperialii ştiau că aşa „vor rezolva cazul”, că vor înspăimînta norodul iar, la urmă, îi vor potoli şi setea de sînge fiindcă avea să urmeze celebra execuţie cu public de pe Dealul Furcilor, de lîngă Alba, celebra scenă a „tragerii pe roată” şi a sfîrtecării în bucăţi a trupurilor lui Horia şi Cloşca.
Mă gîndesc care-i pînă la urmă diferenţa dintre „atunci” şi „acum”? Dintre fetele bătrîne ale procuraturii comuniste, dintre „virginele” justiţiei democrate şi dispreţuitorii grofi sau nobili imperiali care, toţi şi toate, erau convinşi că justiţia, aproape… divină (!), le e dată lor cu o finalitate simplă: eşafodul, ura, frica, uralele fanaticilor. Cîte diferenţe şi cîte asemănări vedeţi, dincolo de rugozităţile aferente timpurilor? Ba mai mult, ce-aţi spune pînă la urmă de o căruţă cu nişte inşi în lanţuri, zdrenţuiţi de soare, ploaie, vînt şi purtaţi aşa prin mulţimi, prin ţară, săptămîni la rînd? Ah da, ignor chiar şi faptul că asta n-ar da bine deloc exemplarelor… Înalte Porţi şi Curţi de aiurea!

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!